Propuneri manuscrise: [email protected]: 0745 204 115
Urmărire comenzi Persoane fizice / Vânzări: 0745 200 357 / Comenzi Persoane juridice: 0721 722 783
RO 
Engleza
6359.png "Editura Universitară")
Destinul petrolului românesc între 1857-1948. Rafinăria Româno-Americană
![Destinul petrolului românesc între 1857-1948. Rafinăria Româno-Americană [0]](https://gomagcdn.ro/domains/editurauniversitara.ro/files/product/medium/destinul-petrolului-romanesc-intre-1857-1948-rafinaria-romano-americana-123786.jpg "Destinul petrolului românesc între 1857-1948. Rafinăria Româno-Americană [0]")
![Destinul petrolului românesc între 1857-1948. Rafinăria Româno-Americană [1]](https://gomagcdn.ro/domains/editurauniversitara.ro/files/product/medium/destinul-petrolului-romanesc-intre-1857-1948-rafinaria-romano-americana-199996.jpg "Destinul petrolului românesc între 1857-1948. Rafinăria Româno-Americană [1]")
![Destinul petrolului românesc între 1857-1948. Rafinăria Româno-Americană [1]](https://gomagcdn.ro/domains/editurauniversitara.ro/files/product/original/destinul-petrolului-romanesc-intre-1857-1948-rafinaria-romano-americana-123786.jpg "Destinul petrolului românesc între 1857-1948. Rafinăria Româno-Americană [1]")
![Destinul petrolului românesc între 1857-1948. Rafinăria Româno-Americană [2]](https://gomagcdn.ro/domains/editurauniversitara.ro/files/product/original/destinul-petrolului-romanesc-intre-1857-1948-rafinaria-romano-americana-199996.jpg "Destinul petrolului românesc între 1857-1948. Rafinăria Româno-Americană [2]")
Editura: Editura Universitară
Autor: Marius-Daniel Mihu
Ediția: I
Pagini: 510
Anul publicării: 2025
ISBN: 978-606-28-2082-4
DOI: https://doi.org/10.5682/9786062820824
Cod Produs:
9786062820824
Ai nevoie de ajutor?
0745 200 357
- Download (1)
- Autori
- Cuvânt înainte
- Cuprins
- Review-uri (0)
-
Destinul petrolului românesc între 1857-1948. Rafinăria Româno-Americană
Descarcă
Marius Daniel Mihu
Născut la 08.08.1969;
Inginer la Muzeul Petrolului Ploiești;
Absolvent al liceului “I.L.Caragiale” Ploiești în 1987;
Licențiat (1994), Master “Inginerie de Zăcământ”, 1995, Master “Extracţie Petrol şi Gaze”, 1996 la Universitatea de Petrol și Gaze din Ploiești;
Doctorat în istorie (2022) la Universitatea “Valahia”din Târgoviște;
Membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (2022).
REFERINȚE CRITICE:
acad. Vasile Tărâţeanu (Cernăuţi), acad. Vasile Cimpoi, (Chişinău), prof. Ioan Deaconescu (Craiova), Constantin Barbu (Craiova), Ioan Suciu (Braşov), Nicolae Dumitrescu (Ploieşti), George Călin – Urziceni, Revista „Apollon”, Răzvan Ducan (Târgu Mureş), Nicolae Băciuț (Târgu Mureş) revista „Vatra Veche”.
Născut la 08.08.1969;
Inginer la Muzeul Petrolului Ploiești;
Absolvent al liceului “I.L.Caragiale” Ploiești în 1987;
Licențiat (1994), Master “Inginerie de Zăcământ”, 1995, Master “Extracţie Petrol şi Gaze”, 1996 la Universitatea de Petrol și Gaze din Ploiești;
Doctorat în istorie (2022) la Universitatea “Valahia”din Târgoviște;
Membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (2022).
REFERINȚE CRITICE:
acad. Vasile Tărâţeanu (Cernăuţi), acad. Vasile Cimpoi, (Chişinău), prof. Ioan Deaconescu (Craiova), Constantin Barbu (Craiova), Ioan Suciu (Braşov), Nicolae Dumitrescu (Ploieşti), George Călin – Urziceni, Revista „Apollon”, Răzvan Ducan (Târgu Mureş), Nicolae Băciuț (Târgu Mureş) revista „Vatra Veche”.
O carte de mare interes:
Destinul petrolului românesc (1857 – 1948)
Destinul petrolului românesc (1857 – 1948)
Între preocupările majore ale muzeografiei prahovene din a doua jumătate a veacului al XX‑lea, cercetarea izvoarelor istorice privind petrolul a constituit o permanență. Înființarea Muzeului republican al Petrolului (1957) a stimulat identificarea de mărturii – arheologice, artistice, tehnice – constituindu‑se treptat un tezaur muzeal pe seama acestei resurse naturale.
Cercetările întreprinse de Victor Teodorescu, Ion Ștefănescu și de universitarii din cadrul Institutului de Petrol și Gaze au revelat importanța petrolului pentru istoria României.
În contextul unei politici de stat care a poziționat petrolul ca resursă strategică de dezvoltare, instituțiile de memorie culturală au pus în circuit public lucrări științifice (sinteze, monografii, culegeri de documente, studii) și expoziții de mare valoare. O sinteză istorică binevenită a constituit‑o lucrarea istoricului ieșean Gheorghe Buzatu, „O istorie a petrolului românesc” (1998), la care se adaugă, acum, din unghiuri multiperspectivale și cartea de față. Pe aceasta o evaluăm atât din unghiul profesiunii de bază a autorului (inginer petrolist), cât și din poziția sa de muzeograf la instituția de profil, ceea ce i‑a înlesnit să aducă argumente multiple: documentar – arhivistice și obiectual – muzeografice (artefacte, piese tehnice, instalații) care însoțesc și completează în mod direct afirmațiile.
Lucrarea s‑a împlinit, ca teză de doctorat, sub o formă interesantă: o introducere clară asupra scopului urmărit, 4 capitole magistrale, concluzii finale, bibliografie, glosar de termeni specifici, anexe (cu 87 de imagini), interviu cu William Fili (2014).
Autorul a ales ca mijloc de subliniere a unor elemente, considerate importante, să titreze la fiecare capitol (cu subsecvențe ce definesc subiectul) titluri speciale. Această formulă, uneori polemică, ‘literară”, asigură un plus de greutate considerațiilor sale și oferă un ritm alert acestora, iar, în ansamblu, dau impresia unui scenariu. În orice caz, nu aduc observații critice textului. Stilul ales vizează atenția cititorului, aspect care nu trebuie neglijat, mai ales că afirmațiile sunt susținute de bibliografie și documente.
Lucrarea se înscrie în limitele a 520 de pagini, din care 468 aparțin corpului ei, iar la acestea se adaugă anexele. Observăm că integrarea ilustrației în text (238 fotografii, 33 grafice și 14 tabele) este binevenită, consolidându‑l sau justificându‑l. În mare măsură ilustrația este inedită sau rară, neapărând în alte lucrări.
Autorul afirmă, justificat, că “de mult timp, petrolul și gazele au ocupat prima poziție în gama combustibililor” și își justifică demersul, aducând în prim plan, prin mărturii documentare diverse (de la cele arheologice, la scrierile unor călători străini), din care nu lipsesc acte domnești (primul în 1440). Se evaluează momentele în care petrolul a devenit un bun etatizat, odată cu industriile incipiente din Principate. Anul 1857 este cel care, prin rafinăria “Lumina”, anunța debutul industriei petrolului în spațiul românesc. O producție de 275 t marchează acest debut, evoluând exploatarea resursei de la groapă, baie, puț la hecnă. Paralelismul cu industria americană este bine ales și va reveni constant și pentru a susține prezentarea Companiei Româno – Americană și activitatea acesteia pe un lung parcurs (1904 – 1948).
Evaluarea făcută de autor contextului istoric în cadrul căruia modernizarea statală ocupă un loc esențial, apare prin câteva magistrale:
Cercetările întreprinse de Victor Teodorescu, Ion Ștefănescu și de universitarii din cadrul Institutului de Petrol și Gaze au revelat importanța petrolului pentru istoria României.
În contextul unei politici de stat care a poziționat petrolul ca resursă strategică de dezvoltare, instituțiile de memorie culturală au pus în circuit public lucrări științifice (sinteze, monografii, culegeri de documente, studii) și expoziții de mare valoare. O sinteză istorică binevenită a constituit‑o lucrarea istoricului ieșean Gheorghe Buzatu, „O istorie a petrolului românesc” (1998), la care se adaugă, acum, din unghiuri multiperspectivale și cartea de față. Pe aceasta o evaluăm atât din unghiul profesiunii de bază a autorului (inginer petrolist), cât și din poziția sa de muzeograf la instituția de profil, ceea ce i‑a înlesnit să aducă argumente multiple: documentar – arhivistice și obiectual – muzeografice (artefacte, piese tehnice, instalații) care însoțesc și completează în mod direct afirmațiile.
Lucrarea s‑a împlinit, ca teză de doctorat, sub o formă interesantă: o introducere clară asupra scopului urmărit, 4 capitole magistrale, concluzii finale, bibliografie, glosar de termeni specifici, anexe (cu 87 de imagini), interviu cu William Fili (2014).
Autorul a ales ca mijloc de subliniere a unor elemente, considerate importante, să titreze la fiecare capitol (cu subsecvențe ce definesc subiectul) titluri speciale. Această formulă, uneori polemică, ‘literară”, asigură un plus de greutate considerațiilor sale și oferă un ritm alert acestora, iar, în ansamblu, dau impresia unui scenariu. În orice caz, nu aduc observații critice textului. Stilul ales vizează atenția cititorului, aspect care nu trebuie neglijat, mai ales că afirmațiile sunt susținute de bibliografie și documente.
Lucrarea se înscrie în limitele a 520 de pagini, din care 468 aparțin corpului ei, iar la acestea se adaugă anexele. Observăm că integrarea ilustrației în text (238 fotografii, 33 grafice și 14 tabele) este binevenită, consolidându‑l sau justificându‑l. În mare măsură ilustrația este inedită sau rară, neapărând în alte lucrări.
Autorul afirmă, justificat, că “de mult timp, petrolul și gazele au ocupat prima poziție în gama combustibililor” și își justifică demersul, aducând în prim plan, prin mărturii documentare diverse (de la cele arheologice, la scrierile unor călători străini), din care nu lipsesc acte domnești (primul în 1440). Se evaluează momentele în care petrolul a devenit un bun etatizat, odată cu industriile incipiente din Principate. Anul 1857 este cel care, prin rafinăria “Lumina”, anunța debutul industriei petrolului în spațiul românesc. O producție de 275 t marchează acest debut, evoluând exploatarea resursei de la groapă, baie, puț la hecnă. Paralelismul cu industria americană este bine ales și va reveni constant și pentru a susține prezentarea Companiei Româno – Americană și activitatea acesteia pe un lung parcurs (1904 – 1948).
Evaluarea făcută de autor contextului istoric în cadrul căruia modernizarea statală ocupă un loc esențial, apare prin câteva magistrale:
- cea legislativă (de la Regulamentul Organic la Codul Civil elaborat sub Alexandru Ioan Cuza);
- cea organizatorică, enunțând prin economie, formele capitaliste (primele firme specializate, ajungând în 1903 la 43, din care 12 românești), ceea ce marchează o evoluție rapidă;
- dezvoltarea sectorială favorizată prin introducerea geologiei în învățământul universitar și formarea unui grup de specialiști;
- extinderea exploatării sistematice, conducând la rezultate spectaculoase (în 1903 o producție de 800.000.000 t);
- extinderi ale căilor de comunicații (în special calea ferată) și dezvoltarea mijloacelor de transport (conducte, parc cisterne; în 1882 – 29, 1892 – 120) și depozitare (stația Port Constanța).
Toate acestea s‑au dezvoltat vertiginos în urma cuceririi independenței și a consolidării suveranității statale (1879 – 1881).
Este corectă analiza făcută disputelor ideologice dintre conservatori și liberali, cei din urmă susținători ai capitalismului autohton, de unde au generat o legislație și firme protecționiste pe seama bogăției resurselor naturale. Nu mai puțin, a subliniat rolul cercetării științifice, exemplificând prin contribuțiile savante ale lui Gr. Cobălcescu, Gr. Ștefănescu, Anghel Saligny, Ludovic Mrazec, Gh. Murgoci, Sava Athanasiu ș.a.
În „Începuturile Societății Româno – Americană” se insistă pe această întreprindere modernă atât ca standard tehnologic, cât și ca forță financiară. Oficializată la 3 decembrie 1903 (cu debut productiv la 4 iunie 1904), a venit în România cu un capital de 2,5 mil. lei și a oferit de la început modelul superior din multe unghiuri de vedere. Avantajele prezenței sale în România sunt multiple, dar trebuie lucid evaluate în temeiul reciprocității. Debutul cu 12 sonde și 800 pogoane teren petrolifer, a anunțat pentru decidenții români “era petrolului”, cum inspirit a numit‑o Gr. Cantacuzino în Parlament, la 29 mai 1905. Era nevoie însă de o reglementare clară – de o lege care să introducă măsuri de încurajare, dar și de protejare, păstrând pe seama statului român drepturi suveran imprescriptibile.
Debutul americanilor a fost odată cu dezbaterile de la Congresul petroliștilor (Liège, august 1909), unde pavilionul României (organizat de architect G. Cerchez) a stârnit interes. La doar 3 ani distanță, Congresul international l‑a găzduit Ateneul Român, fiind pus sub președinția lui Anghel Saligny!
Revenind la Societatea Româno – Americană, se urmărește traseul, aceasta mărind rapid spațiile achiziționate pentru exploatare și producție. Tot din partea ei, a venit soluția distribuirii produselor printr‑o entitate (“Distribuția”), bine prezentată și susținută, așa că în 1909 deținea 411 ha.
Din interese capitaliste au rezultat clar mari beneficii: liniile ferate Ploiești – Slobozia – Constanța; amenajarea de depozite în portul Constanța; construirea conductei Băicoi – Constanța; legiferări pe seama protecției muncii, asistenței medicale, sindicat antipoluare, poliție minieră; invenții referențiale prin brevetele lui Virgil Tacit, Val. Pușcariu, Lazăr Edeleanu; dezvoltarea rețelei de exploatare (1911 – 45 de rafinării); proiectul Institutului de Mine (1913) ș.a.
Conjugate și corelate prin măsuri inteligente și flexibile, industriile petrolului au afirmat un domeniu extrem de profitabil, România poziționându‑se atunci “cea mai rentabilă industrie de petrol din lume”. Compania Româno – Americană, venind cu o largă experiență și cu standarde de exploatare superioară, a susținut clar raportul realist între costuri – prelucrare – transport – desfacere comercială, iar statul roman a câștigat deținând un procent de 8,1% din valoarea capitalului investit (față de 26,37% Germania și 6,19% S.U.A.). Autorul consideră – și ne asociem lui – că petrolul a jucat un rol deosebit, major, în repoziționarea și afirmarea țării, spațiul ei devenind dorit și disputat de Marile Puteri. De altfel, pătrunzătorul I.I.C. Brătianu a evaluat, în 1915, corect și lucid, rolul petrolului, confirmându‑i‑se intuițiile la Conferința de Pace de la finele conflagrației mondiale. România avea în acei ani o capacitate de producție de 4.600.000 t anual!
Aderăm și la teza că petrolul a contribuit la desăvârșirea unității naționale. După împlinirea acestui deziderat, România a devenit nu doar un pivot de stabilitate zonală, ci și o țară cu previzibile resurse pentru dezvoltare.
Capitolul “Perioada interbelică” prezintă dezvoltarea industriei petroliere în contextul fenomenului economic global, accentuând, cu date statistice, poziția Societății Româno – Americană. Simpla cifră de 60 – 70 vagoane produse pe zi a respectivei rafinării arată o evoluție remarcabilă, poziția ei de lider fiind evidentă. Impulsul economiei naționale a avantajat industria petrolieră, iar câțiva factori (aviația, autoturismele, rețeaua de comunicații) au încurajat performanțe notabile. Se sesizează corect rolul inventicii, care – prin contribuțiile lui Ion Basgan, Gogu Constantinescu, Henri Coandă – a plasat ramura industrială și România pe un loc fruntaș în lume. Utilizând “Monitorul de Petrol” și numeroase informații arhivistice, analiza face demonstrația reușitei acestui domeniu. Totodată, aduce în discuție problematica reglementării juridice (Legea minelor din 1924, 1937) în urma rezolvărilor fiind armonizate egalitatea de șanse a capitalului autohton cu cel străin, adaptarea intereselor naționale la piața externă și consolidarea răspunderii ministeriale față de măsurile hotărâte. Protecționismul promovat prin politici adecvate, a pus de acord și Societatea Româno – Americană cu prioritățile și interesul național. Legislația adoptată (vezi măsurile lui Virgil Madgearu) a încurajat investițiile străine. De altfel, România a fost evidențiată ca țară producătoare și exportatoare de produse petroliere la marile expoziții interbelice și în cadrul Congresului mondial al Petrolului (1937). Încadrând acest proces în deschiderile de politică externă promovate prin Liga Națiunilor și, în special, a orașului Ploiești (Mica Antantă), din carte reiese și importanța acordurilor promovate prin contribuțiile diplomației (vezi rolul lui Nicolae Titulescu). În ceea ce privește programele‑model ale Societății Româno – Americană, remarcăm, surprinși plăcut, formele active de management care au cuprins cointeresarea, stimularea inventicii, dezvoltarea spiritului antreprenorial și care au influențat pozitiv nu doar societatea în cauză, ci și comunitățile locale. Forme speciale de calificare, demersuri pentru condiții optime de viață, prețuirea initiativei, toate au avut consecințe în plan social, economic și cultural. Comunitatea profesională a petroliștilor și‑a dezvoltat conștiința de sine, devenind mai solidară, deși conflictele de muncă nu au lipsit. Cu exemplificări numeroase, în lucrare se aduc probe directe: în plan urbanistic (dezvoltarea așezărilor din aria exploatațiilor), al vieții economice (piață, aprovizionare, avantaje), al investițiilor în artă (muzică, arte plastice, arhitectură, literatură). Cei peste 20.000 de angajați în industria petrolieră reprezintă astfel un corp profesional de sine stătător cu un înalt nivel de conștiință. Școlile de ucenici și maiștri au contribuit, cum bine rezultă, la acesta. Prosperitatea de pe urma petrolului este evidentă, Ploieștiul devenind un mare centru industrial al României. Urmând un traseu cronologic, autorul a evaluat atent consecințele revizionismului și ale ascensiunii fascismului, respectiv al înțelegerii dintre liderii Germaniei și U.R.S.S., cu referință în anul 1938. Când, din nou, conflictele de interese, industriile de război au inclus România ca un rezervor important de resurse energetice pentru conflictul ce se pregătea. Beneficiu multiplu, dar și factor determinant în confruntarea militară, petrolul a expus din nou România expansiunii străine, perfectată prin Pactul Molotov – Ribbentrop.
Capitolul “Spre naționalizare”, analizând situația Societății Româno – Americană, a urmărit să dezvăluie amplul proces al contextului din timpul și perioda imediat următoare războiului. Societatea amintită extrăgea materie energetică vitală pentru tancuri, avioane, autocamioane, vapoare.
Relaționând pierderile teritoriale din vara anului 1940 (și septembrie), cu problema petrolului, autorul lucrării nu greșește: a fost, desigur, una din cauze. De asemenea, reține ca impuse de economia de război și măsurile protective de românizare, inclusiv cele pe seama companiilor străine, ca și deciziile de restricționare a consumului. Reiterând și comentând doar anumite decizii, date și evenimente din perspectiva angajării României de partea Axei, în carte nu se menționează contribuția petrolului la participarea armatei române în campaniile din Răsărit și nici în cea din Vest (după 23 august 1944). În schimb, se comentează bombardamentele anglo – americane (3 raiduri în 1942, 1 în 1943 și altele în 1944), care au vizat regiunea petroliferă, aducând mari pagube, distrugeri de bunuri și instalații și pierderi de vieți omenești. Se va consolida cu un interviu al unui fost pilot american, martor direct al acestora, care aduce o posibilă completare celor cunoscute. Consecințele pe seama Companiei Româno – Americană au fost mari, conducând la diminuarea drastică a capacităților ei de exploatare (doar 65%). După 23 august 1944, prezența sovietică în România, efectele ocupației și servituțiile decurgând din noile relații politico – militare sunt corect evaluate, dar limitate. În scopul cunoașterii lor, autorul prezintă argumente și mărturii de primă mână, printre care figurează cantitățile mari de produse petroliere livrate U.R.S.S.
De altfel, amintind acordul dintre părți (8 mai 1945), în urma căruia a fost creat Oficiul de livrare a produselor petroliere (17 mai) și înființarea Sovrompetrol‑ului (17 august 1945), se prezintă formele de sovietizare incipientă, dezvoltate în următorii 2 ani și învingătoare la 30 decembrie 1947: decizia Marilor Puteri de a livra România în zona de influență sovietică s‑a pus în practică prin abolirea monarhiei și instalarea unui nou regim de democrație populară. În același an, debutul planificării de tip socialist prin Primul plan cincinal anunța victoria! Sfârșitul Companiei Româno – Americană a cărei activitate a fost urmărită atent, s‑a petrecut odată cu naționalizarea principalelor mijloace de producție, la 11 iunie 1948. I s‑au naționalizat bunurile, rebotezând‑o “Petrolifera Muntenia”, apoi SovromPetrol Teleajen, Rafinăria Teleajen, Combinatul Petrochimic Teleajen. România încheiase atunci un ciclu istoric, schimbase regimul politic și aparținea – prin voința Marilor Puteri – așa‑zisului lagăr socialist. Petrolul și derivatele sale, industria legată de acestea vor fi supuse de noul regim politic unor noi legi și reguli, la care doar inteligența, creativitatea și voința decidenților de la o anumită epocă vor asigura rolul cuvenit în economia națională.
Concluziile autorului rețin principalele direcții care privesc acest tezaur energetic național până la reconversia politică de după al Doilea Război Mondial. O viitoare tratare a situației sale din timpul socialismului poate fi subiectul unei noi abordări, dorită spre a încheia evaluarea.
Este corectă analiza făcută disputelor ideologice dintre conservatori și liberali, cei din urmă susținători ai capitalismului autohton, de unde au generat o legislație și firme protecționiste pe seama bogăției resurselor naturale. Nu mai puțin, a subliniat rolul cercetării științifice, exemplificând prin contribuțiile savante ale lui Gr. Cobălcescu, Gr. Ștefănescu, Anghel Saligny, Ludovic Mrazec, Gh. Murgoci, Sava Athanasiu ș.a.
În „Începuturile Societății Româno – Americană” se insistă pe această întreprindere modernă atât ca standard tehnologic, cât și ca forță financiară. Oficializată la 3 decembrie 1903 (cu debut productiv la 4 iunie 1904), a venit în România cu un capital de 2,5 mil. lei și a oferit de la început modelul superior din multe unghiuri de vedere. Avantajele prezenței sale în România sunt multiple, dar trebuie lucid evaluate în temeiul reciprocității. Debutul cu 12 sonde și 800 pogoane teren petrolifer, a anunțat pentru decidenții români “era petrolului”, cum inspirit a numit‑o Gr. Cantacuzino în Parlament, la 29 mai 1905. Era nevoie însă de o reglementare clară – de o lege care să introducă măsuri de încurajare, dar și de protejare, păstrând pe seama statului român drepturi suveran imprescriptibile.
Debutul americanilor a fost odată cu dezbaterile de la Congresul petroliștilor (Liège, august 1909), unde pavilionul României (organizat de architect G. Cerchez) a stârnit interes. La doar 3 ani distanță, Congresul international l‑a găzduit Ateneul Român, fiind pus sub președinția lui Anghel Saligny!
Revenind la Societatea Româno – Americană, se urmărește traseul, aceasta mărind rapid spațiile achiziționate pentru exploatare și producție. Tot din partea ei, a venit soluția distribuirii produselor printr‑o entitate (“Distribuția”), bine prezentată și susținută, așa că în 1909 deținea 411 ha.
Din interese capitaliste au rezultat clar mari beneficii: liniile ferate Ploiești – Slobozia – Constanța; amenajarea de depozite în portul Constanța; construirea conductei Băicoi – Constanța; legiferări pe seama protecției muncii, asistenței medicale, sindicat antipoluare, poliție minieră; invenții referențiale prin brevetele lui Virgil Tacit, Val. Pușcariu, Lazăr Edeleanu; dezvoltarea rețelei de exploatare (1911 – 45 de rafinării); proiectul Institutului de Mine (1913) ș.a.
Conjugate și corelate prin măsuri inteligente și flexibile, industriile petrolului au afirmat un domeniu extrem de profitabil, România poziționându‑se atunci “cea mai rentabilă industrie de petrol din lume”. Compania Româno – Americană, venind cu o largă experiență și cu standarde de exploatare superioară, a susținut clar raportul realist între costuri – prelucrare – transport – desfacere comercială, iar statul roman a câștigat deținând un procent de 8,1% din valoarea capitalului investit (față de 26,37% Germania și 6,19% S.U.A.). Autorul consideră – și ne asociem lui – că petrolul a jucat un rol deosebit, major, în repoziționarea și afirmarea țării, spațiul ei devenind dorit și disputat de Marile Puteri. De altfel, pătrunzătorul I.I.C. Brătianu a evaluat, în 1915, corect și lucid, rolul petrolului, confirmându‑i‑se intuițiile la Conferința de Pace de la finele conflagrației mondiale. România avea în acei ani o capacitate de producție de 4.600.000 t anual!
Aderăm și la teza că petrolul a contribuit la desăvârșirea unității naționale. După împlinirea acestui deziderat, România a devenit nu doar un pivot de stabilitate zonală, ci și o țară cu previzibile resurse pentru dezvoltare.
Capitolul “Perioada interbelică” prezintă dezvoltarea industriei petroliere în contextul fenomenului economic global, accentuând, cu date statistice, poziția Societății Româno – Americană. Simpla cifră de 60 – 70 vagoane produse pe zi a respectivei rafinării arată o evoluție remarcabilă, poziția ei de lider fiind evidentă. Impulsul economiei naționale a avantajat industria petrolieră, iar câțiva factori (aviația, autoturismele, rețeaua de comunicații) au încurajat performanțe notabile. Se sesizează corect rolul inventicii, care – prin contribuțiile lui Ion Basgan, Gogu Constantinescu, Henri Coandă – a plasat ramura industrială și România pe un loc fruntaș în lume. Utilizând “Monitorul de Petrol” și numeroase informații arhivistice, analiza face demonstrația reușitei acestui domeniu. Totodată, aduce în discuție problematica reglementării juridice (Legea minelor din 1924, 1937) în urma rezolvărilor fiind armonizate egalitatea de șanse a capitalului autohton cu cel străin, adaptarea intereselor naționale la piața externă și consolidarea răspunderii ministeriale față de măsurile hotărâte. Protecționismul promovat prin politici adecvate, a pus de acord și Societatea Româno – Americană cu prioritățile și interesul național. Legislația adoptată (vezi măsurile lui Virgil Madgearu) a încurajat investițiile străine. De altfel, România a fost evidențiată ca țară producătoare și exportatoare de produse petroliere la marile expoziții interbelice și în cadrul Congresului mondial al Petrolului (1937). Încadrând acest proces în deschiderile de politică externă promovate prin Liga Națiunilor și, în special, a orașului Ploiești (Mica Antantă), din carte reiese și importanța acordurilor promovate prin contribuțiile diplomației (vezi rolul lui Nicolae Titulescu). În ceea ce privește programele‑model ale Societății Româno – Americană, remarcăm, surprinși plăcut, formele active de management care au cuprins cointeresarea, stimularea inventicii, dezvoltarea spiritului antreprenorial și care au influențat pozitiv nu doar societatea în cauză, ci și comunitățile locale. Forme speciale de calificare, demersuri pentru condiții optime de viață, prețuirea initiativei, toate au avut consecințe în plan social, economic și cultural. Comunitatea profesională a petroliștilor și‑a dezvoltat conștiința de sine, devenind mai solidară, deși conflictele de muncă nu au lipsit. Cu exemplificări numeroase, în lucrare se aduc probe directe: în plan urbanistic (dezvoltarea așezărilor din aria exploatațiilor), al vieții economice (piață, aprovizionare, avantaje), al investițiilor în artă (muzică, arte plastice, arhitectură, literatură). Cei peste 20.000 de angajați în industria petrolieră reprezintă astfel un corp profesional de sine stătător cu un înalt nivel de conștiință. Școlile de ucenici și maiștri au contribuit, cum bine rezultă, la acesta. Prosperitatea de pe urma petrolului este evidentă, Ploieștiul devenind un mare centru industrial al României. Urmând un traseu cronologic, autorul a evaluat atent consecințele revizionismului și ale ascensiunii fascismului, respectiv al înțelegerii dintre liderii Germaniei și U.R.S.S., cu referință în anul 1938. Când, din nou, conflictele de interese, industriile de război au inclus România ca un rezervor important de resurse energetice pentru conflictul ce se pregătea. Beneficiu multiplu, dar și factor determinant în confruntarea militară, petrolul a expus din nou România expansiunii străine, perfectată prin Pactul Molotov – Ribbentrop.
Capitolul “Spre naționalizare”, analizând situația Societății Româno – Americană, a urmărit să dezvăluie amplul proces al contextului din timpul și perioda imediat următoare războiului. Societatea amintită extrăgea materie energetică vitală pentru tancuri, avioane, autocamioane, vapoare.
Relaționând pierderile teritoriale din vara anului 1940 (și septembrie), cu problema petrolului, autorul lucrării nu greșește: a fost, desigur, una din cauze. De asemenea, reține ca impuse de economia de război și măsurile protective de românizare, inclusiv cele pe seama companiilor străine, ca și deciziile de restricționare a consumului. Reiterând și comentând doar anumite decizii, date și evenimente din perspectiva angajării României de partea Axei, în carte nu se menționează contribuția petrolului la participarea armatei române în campaniile din Răsărit și nici în cea din Vest (după 23 august 1944). În schimb, se comentează bombardamentele anglo – americane (3 raiduri în 1942, 1 în 1943 și altele în 1944), care au vizat regiunea petroliferă, aducând mari pagube, distrugeri de bunuri și instalații și pierderi de vieți omenești. Se va consolida cu un interviu al unui fost pilot american, martor direct al acestora, care aduce o posibilă completare celor cunoscute. Consecințele pe seama Companiei Româno – Americană au fost mari, conducând la diminuarea drastică a capacităților ei de exploatare (doar 65%). După 23 august 1944, prezența sovietică în România, efectele ocupației și servituțiile decurgând din noile relații politico – militare sunt corect evaluate, dar limitate. În scopul cunoașterii lor, autorul prezintă argumente și mărturii de primă mână, printre care figurează cantitățile mari de produse petroliere livrate U.R.S.S.
De altfel, amintind acordul dintre părți (8 mai 1945), în urma căruia a fost creat Oficiul de livrare a produselor petroliere (17 mai) și înființarea Sovrompetrol‑ului (17 august 1945), se prezintă formele de sovietizare incipientă, dezvoltate în următorii 2 ani și învingătoare la 30 decembrie 1947: decizia Marilor Puteri de a livra România în zona de influență sovietică s‑a pus în practică prin abolirea monarhiei și instalarea unui nou regim de democrație populară. În același an, debutul planificării de tip socialist prin Primul plan cincinal anunța victoria! Sfârșitul Companiei Româno – Americană a cărei activitate a fost urmărită atent, s‑a petrecut odată cu naționalizarea principalelor mijloace de producție, la 11 iunie 1948. I s‑au naționalizat bunurile, rebotezând‑o “Petrolifera Muntenia”, apoi SovromPetrol Teleajen, Rafinăria Teleajen, Combinatul Petrochimic Teleajen. România încheiase atunci un ciclu istoric, schimbase regimul politic și aparținea – prin voința Marilor Puteri – așa‑zisului lagăr socialist. Petrolul și derivatele sale, industria legată de acestea vor fi supuse de noul regim politic unor noi legi și reguli, la care doar inteligența, creativitatea și voința decidenților de la o anumită epocă vor asigura rolul cuvenit în economia națională.
Concluziile autorului rețin principalele direcții care privesc acest tezaur energetic național până la reconversia politică de după al Doilea Război Mondial. O viitoare tratare a situației sale din timpul socialismului poate fi subiectul unei noi abordări, dorită spre a încheia evaluarea.
Marius Daniel Mihu s‑a achitat onorabil de cerințele doctorale, care au ca rezultat cartea de față, ce constituie un aport substanțial la cunoașterea corectă a unor realități istorice. Pasiunea sa pentru subiect garantează că va continua să studieze problematica enunțată, tinzând să fie considerat printre cei mai buni cunoscători și interpreți ai acestuia. Și ‑ din nou acum ‑ aflat în atenția umanității, interesându‑i evident și pe români.
Prof. univ. dr. Ioan Opriș
Prof. univ. dr. Ioan Opriș
Cuvânt înainte /5
Introducere /11
Capitolul 1: O istorie a petrolului până în 1904/17
1.1. Ce este petrolul? /17
1.2. Scurt istoric /19
1.2.1. Din antichitate în spaţiul românesc /19
1.2.2. Călători străini prin Valahia şi Moldova; mărturii despre petrol /22
1.2.3. Secolele XV‑ XVI /24
1.2.4. Secolele XVII‑XVIII /25
1.3. Începuturile industriei petroliere, secolul XIX /29
1.3.1. Recorduri mondiale /29
1.3.2. De ce noi? De ce atunci? /30
1.3.3. Prima rafinărie din lume, încă din 1857, la Ploieşti /33
1.3.4. Primul oraş din lume iluminat cu gaz din petrol a fost Bucureştiul, tot în 1857/37
1.3.5. România a fost prima ţară din lume cu o producţie de petrol înregistrată oficial în statisticile internaţionale/41
1.4. Cum se extrăgea petrolul până la apariţia sondelor/42
1.4.1. Gropile de strâns petrol/42
1.4.2. Băile/43
1.4.3. Spălătoarele/43
1.4.4. Puţurile/44
1.4.5. Hecna cu cal/46
1.5. Noutăţi la nivel mondial/50
1.6. Dezvoltarea, din două motive principale/56
1.7. O legislaţie a statului român din ce în ce mai statornică/58
1.8. Alte rafinării înfiinţate/61
1.9. Evoluţia industriei petroliere româneşti/63
1.10. Geologia /67
1.11. Transportul /71
1.12. Cel puţin două noi premiere mondiale în industria petrolului din România/75
1.13. Consumul intern de produse /82
1.14. Expoziţia universală din 1900 şi Primul Congres Internaţional al Petroliştilor /88
1.15. Transportul petrolului, 1882 – 1907/91
1.16. Societatea “Standard Oil” în România; primii paşi/99
1.17. Concluzii/105
Capitolul 2: Rafinăria „Româno – Americană”/112
2.1. Introducere/112
2.2. Înscrierea la Tribunalul Ilfov; Fondarea Societăţii “Româno ‒ Americană”/113
2.3. O nouă eră în industria română de petrol/119
2.4. Al doilea Congres de Petrol, la Liege /121
2.5. Societatea „Româno ‒ Americană”, între performanţă şi decepţie/122
2.6. Al III‑lea Congres Internaţional de Petrol, la Bucureşti/127
2.7. Distribuirea produselor petroliere/129
2.8. Totalul rafinăriilor din România /135
2.9. Invenţii româneşti deosebite/139
2.9.1. Dr. Lazăr Edeleanu: O nouă metodă de rafinare a petrolului/139
2.9.2. Virgiliu Tacit ‑ Valeriu Puşcariu: Prevenitor de erupţie/142
2.10. Mobilizarea şi petrolul/148
2.11. Modernizarea, și pe bază de petrol/150
2.12. România, cea mai rentabilă industrie de petrol din lume/157
2.13. Începutul Primului Război Mondial/159
2.14. Fişa de interese/164
2.14.1. Învingătorii/166
2.14.2. Învinşii/176
2.14.3. Concluzie, pe total investitori /179
2.15. Tratatul de pace de la Paris ‒ Anul 1919 /181
2.16. Campania din Ungaria și petrolul /186
2.17. Frontiera de vest şi nord ‒ vest dezbătută la Trianon/188
2.18. Concluzii/192
Capitolul 3 – Perioada interbelică /202
3.1. La lucru/202
3.2. Marea conductă a ţării mari/204
3.3. Ocupaţia germană/208
3.4. Societatea “Româno ‒ Americană” între 1917 ‒ 1938 /214
3.4.1. Evoluţia capitalului, a forajului, a sondelor și a rafinării petrolului/215
3.4.2. Instalaţii şi meserii/223
3.5. Exportul /226
3.6. Factori determinanţi în dezvoltarea industriei românești de petrol/234
3.6.1. Autoturisme /234
3.6.2. Construcţia de drumuri/238
3.6.3. Aviaţia/239
3.7. O nouă grevă a petroliştilor /240
3.8. Noi invenţii şi descoperiri /243
3.8.1. O analiză după “Cronica Ştiinţifică” /249
3.9. Al IV‑lea Congres Internaţional de Petrol /254
3.10. O „radiografie” retro a industriei de petrol româneşti postbelice/256
3.11. Legea Minelor din 1924 /267
3.12. Efectele progreselor la Rafinăria „Româno ‒ Americană”/276
3.13. Un „incendiu monstru” la Societatea “Româno ‒ Americană”/280
3.14. Prezenţa petrolului în artă/286
3.15. Economie în timp de criză /288
3.16. Facilităţi pentru export la Societatea “Româno – Americană/307
3.17. Mica Înţelegere (şi în) petrol și Înțelegerea Balcanică /310
3.18. Concluzii/312
Capitolul 4. Spre naționalizare/325
4.1. Un alt factor determinant /325
4.2. Societatea “Româno ‒ Americană”, dezvoltarea între 1939 ‒ 1947/326
4.3. Legea Minelor din 1937/329
4.4. Taxe pe autovehicole şi pentru conducte /331
4.5. Exportul României în 1939/333
4.6. Spre războiul de agresiune /339
4.6.1. Combustibilul obţinut sintetic/340
4.7. Prima campanie a lui Hitler, paşnică /350
4.8. Hitler, analizat după cartea lui, Mein Kampf /356
4.9. O poveste reală despre petrolul românesc /359
4.10. Graniţele României Mari mutilate în est, vest, sud‑est /363
4.10.1. Un Dictat prin Ultimatum, şi invers /364
4.10.2. Ultimatum /364
4.10.3. Dictat /366
4.10.4. Pretenţii ale altui stat fascist, Bulgaria/367
4.11. Fişa agresorilor şi a aliaţilor cu afacerile în petrolul românesc/371
4.11.1. Ungaria /371
4.11.2. Bulgaria/371
4.11.3. Uniunea Sovietică/372
4.11.4. Germania /373
4.11.5. Italia /376
4.11.6. Anglia /377
4.11.7. Franţa /379
4.12. În noua ordine mondială /381
4.13. Ţara, zguduită şi de cutremur/383
4.14. „Românizarea”, prin lege, la Societatea “Româno ‒ Americană” /385
4.15. România în timpul celui de Al Doilea Război Mondial/393
4.16. Societatea „Româno ‒ Americană”, în anii războiului/395
4.17. Legislaţie în timp de război, 1942 ‒ 1943 /403
4.18. Bombardarea României /405
4.19. Petrolul, după război /414
4.20. Societatea “Româno ‒ Americană” după război/416
4.21. Primul acord economic postbelic al României/419
4.22. Reforma monetară /425
4.23. Naţionalizarea /429
4.34. Concluzii/431
Concluzii finale /444
Glosar 465
Abrevieri /467
Bibliografie (alfabetic)/468
Anexe /479
Introducere /11
Capitolul 1: O istorie a petrolului până în 1904/17
1.1. Ce este petrolul? /17
1.2. Scurt istoric /19
1.2.1. Din antichitate în spaţiul românesc /19
1.2.2. Călători străini prin Valahia şi Moldova; mărturii despre petrol /22
1.2.3. Secolele XV‑ XVI /24
1.2.4. Secolele XVII‑XVIII /25
1.3. Începuturile industriei petroliere, secolul XIX /29
1.3.1. Recorduri mondiale /29
1.3.2. De ce noi? De ce atunci? /30
1.3.3. Prima rafinărie din lume, încă din 1857, la Ploieşti /33
1.3.4. Primul oraş din lume iluminat cu gaz din petrol a fost Bucureştiul, tot în 1857/37
1.3.5. România a fost prima ţară din lume cu o producţie de petrol înregistrată oficial în statisticile internaţionale/41
1.4. Cum se extrăgea petrolul până la apariţia sondelor/42
1.4.1. Gropile de strâns petrol/42
1.4.2. Băile/43
1.4.3. Spălătoarele/43
1.4.4. Puţurile/44
1.4.5. Hecna cu cal/46
1.5. Noutăţi la nivel mondial/50
1.6. Dezvoltarea, din două motive principale/56
1.7. O legislaţie a statului român din ce în ce mai statornică/58
1.8. Alte rafinării înfiinţate/61
1.9. Evoluţia industriei petroliere româneşti/63
1.10. Geologia /67
1.11. Transportul /71
1.12. Cel puţin două noi premiere mondiale în industria petrolului din România/75
1.13. Consumul intern de produse /82
1.14. Expoziţia universală din 1900 şi Primul Congres Internaţional al Petroliştilor /88
1.15. Transportul petrolului, 1882 – 1907/91
1.16. Societatea “Standard Oil” în România; primii paşi/99
1.17. Concluzii/105
Capitolul 2: Rafinăria „Româno – Americană”/112
2.1. Introducere/112
2.2. Înscrierea la Tribunalul Ilfov; Fondarea Societăţii “Româno ‒ Americană”/113
2.3. O nouă eră în industria română de petrol/119
2.4. Al doilea Congres de Petrol, la Liege /121
2.5. Societatea „Româno ‒ Americană”, între performanţă şi decepţie/122
2.6. Al III‑lea Congres Internaţional de Petrol, la Bucureşti/127
2.7. Distribuirea produselor petroliere/129
2.8. Totalul rafinăriilor din România /135
2.9. Invenţii româneşti deosebite/139
2.9.1. Dr. Lazăr Edeleanu: O nouă metodă de rafinare a petrolului/139
2.9.2. Virgiliu Tacit ‑ Valeriu Puşcariu: Prevenitor de erupţie/142
2.10. Mobilizarea şi petrolul/148
2.11. Modernizarea, și pe bază de petrol/150
2.12. România, cea mai rentabilă industrie de petrol din lume/157
2.13. Începutul Primului Război Mondial/159
2.14. Fişa de interese/164
2.14.1. Învingătorii/166
2.14.2. Învinşii/176
2.14.3. Concluzie, pe total investitori /179
2.15. Tratatul de pace de la Paris ‒ Anul 1919 /181
2.16. Campania din Ungaria și petrolul /186
2.17. Frontiera de vest şi nord ‒ vest dezbătută la Trianon/188
2.18. Concluzii/192
Capitolul 3 – Perioada interbelică /202
3.1. La lucru/202
3.2. Marea conductă a ţării mari/204
3.3. Ocupaţia germană/208
3.4. Societatea “Româno ‒ Americană” între 1917 ‒ 1938 /214
3.4.1. Evoluţia capitalului, a forajului, a sondelor și a rafinării petrolului/215
3.4.2. Instalaţii şi meserii/223
3.5. Exportul /226
3.6. Factori determinanţi în dezvoltarea industriei românești de petrol/234
3.6.1. Autoturisme /234
3.6.2. Construcţia de drumuri/238
3.6.3. Aviaţia/239
3.7. O nouă grevă a petroliştilor /240
3.8. Noi invenţii şi descoperiri /243
3.8.1. O analiză după “Cronica Ştiinţifică” /249
3.9. Al IV‑lea Congres Internaţional de Petrol /254
3.10. O „radiografie” retro a industriei de petrol româneşti postbelice/256
3.11. Legea Minelor din 1924 /267
3.12. Efectele progreselor la Rafinăria „Româno ‒ Americană”/276
3.13. Un „incendiu monstru” la Societatea “Româno ‒ Americană”/280
3.14. Prezenţa petrolului în artă/286
3.15. Economie în timp de criză /288
3.16. Facilităţi pentru export la Societatea “Româno – Americană/307
3.17. Mica Înţelegere (şi în) petrol și Înțelegerea Balcanică /310
3.18. Concluzii/312
Capitolul 4. Spre naționalizare/325
4.1. Un alt factor determinant /325
4.2. Societatea “Româno ‒ Americană”, dezvoltarea între 1939 ‒ 1947/326
4.3. Legea Minelor din 1937/329
4.4. Taxe pe autovehicole şi pentru conducte /331
4.5. Exportul României în 1939/333
4.6. Spre războiul de agresiune /339
4.6.1. Combustibilul obţinut sintetic/340
4.7. Prima campanie a lui Hitler, paşnică /350
4.8. Hitler, analizat după cartea lui, Mein Kampf /356
4.9. O poveste reală despre petrolul românesc /359
4.10. Graniţele României Mari mutilate în est, vest, sud‑est /363
4.10.1. Un Dictat prin Ultimatum, şi invers /364
4.10.2. Ultimatum /364
4.10.3. Dictat /366
4.10.4. Pretenţii ale altui stat fascist, Bulgaria/367
4.11. Fişa agresorilor şi a aliaţilor cu afacerile în petrolul românesc/371
4.11.1. Ungaria /371
4.11.2. Bulgaria/371
4.11.3. Uniunea Sovietică/372
4.11.4. Germania /373
4.11.5. Italia /376
4.11.6. Anglia /377
4.11.7. Franţa /379
4.12. În noua ordine mondială /381
4.13. Ţara, zguduită şi de cutremur/383
4.14. „Românizarea”, prin lege, la Societatea “Româno ‒ Americană” /385
4.15. România în timpul celui de Al Doilea Război Mondial/393
4.16. Societatea „Româno ‒ Americană”, în anii războiului/395
4.17. Legislaţie în timp de război, 1942 ‒ 1943 /403
4.18. Bombardarea României /405
4.19. Petrolul, după război /414
4.20. Societatea “Româno ‒ Americană” după război/416
4.21. Primul acord economic postbelic al României/419
4.22. Reforma monetară /425
4.23. Naţionalizarea /429
4.34. Concluzii/431
Concluzii finale /444
Glosar 465
Abrevieri /467
Bibliografie (alfabetic)/468
Anexe /479
Dacă dorești să iți exprimi părerea despre acest produs poți adăuga un review.
Scrie un review
Produse similare
Sub semnul ”Luminilor”. Din istoria generatiei de la 1821
Evocari istorice. 1821-1918 - Nicolae Isar
Kogaion. Cercetari multidisciplinare la sanctuarele dacice din Muntii Orastiei
