Interviu cu Paula Bârsan
[Autoarea cărților de poezii Catharsis și Semiotica. Aveam nevoie de noaptea mea solitară]
 

De ce ați ales poezia?

POEZIA este trenul de rulare al cuvântului meu spre lumină. Am întotdeauna nevoie de confort și plăcere dincolo de securitatea dată de adevăr, în toate călătoriile mele.

Cum este poezia scrisă de condeiul Paulei Bârsan?

Unii critici spun candoare și sublim, alții regatul focului albastru, mai nou un roșu vertical, un adânc de fântână, de unde începe mișcarea de rotație a Pământului, acolo unde e centrul inimii și unde ochiul ciclopic mânuiește lumea șlefuind diamante. Așa spun Ei, și cu recunoștință mă înclin.
Dar eu știu că sufletul meu se desface în zvâcniri de cer și pământ, de necuprins. Primită în tonalități grave, acute, înalte sau calde, Poezia mea este confesiune pe trepte de lumină, este iubire ce s-a născut cadou în gest de iubire căci Iubire sunt.

Cum este poeta Paula Bârsan?

O pluralitate de euri, îndreptată spre cunoașterea de sine. Neliniștită, vivace, o forță și o sensibilă deopotrivă, fericită să atingă cerul și apoi să dea cu el de pământ dacă constelațiile nu sunt voltaice ca ea în secunda sa și mai departe, extrem de lucidă, normală și naturală, dar elitistă.
Eu, Omul, cu metafizică și  voință de mentor în viața de zi cu zi, cum spun Ei, pot să-mi iau răgazul de fericire numit POEZIE din ce observ permanent în jurul meu, în fiecare secundă, și o fac de ani mulți.

Unde vă aflați atunci când creați? E seara, lumina difuză în încăpere și alături un pahar cu vin sau este soare și vă lăsați inspirată de natură?

Seara, după job, abia aștept momentul, îi storc  acestuia emoția spre sublim. Sunt inspirată de absolut tot ce e viu, rețin emoția, flash-ul, gestica, sclipirea, uneori notez ideea sau doar un cuvânt în telefon, alteori dimineața foarte devreme merg direct la laptop, în sufragerie și curg șampanizate din noapte, spre lumină, trăirile clipei matinale.
Da, scriu la un pahar de viață, de inocență și maturitate, de lacrimă și bucurie. Natura umană este energia mea dar mă trezește vocea guturală spre stins, ușor răgușită a valurilor mărilor noastre, a neliniștilor marilor întrebări. E viața ce  foșnește răspunsuri din ninsul suprem al emoției iar eu ador acest dans al luminii ce-și dă răgazul la fâstâceală inocentă, primesc învăluirea în starea de bine și îndrăgosteală ce numai Poezia o poate da.

La ce visați cel mai des?

La ceea ce am, la frumos, la adolescența mea atât de contopită în mine, la tinerețea extrem de frumoasă trăită în anii de supliciu postdecembriști, la viitorul simțit prea devreme și muncit, la oamenii care m-au aflat, puțini la număr dar valoroși.

Pentru cine sunt poeziile?

Pentru mine și viitor, pentru iubire, familie, prieteni dar și pentru ei, cei care vor alege secunda lor de sinceritate.