Interviu cu Andreea Ionescu
[Câștigătoarea Premiului al III-lea în cadrul Concursului de Manuscrise ÎMPLINEȘTE UN VIS, Ediția 1, 2021 - secțiunea ROMAN]

Andreea.. personal, mă fascinează felul în care scrii, povestești, prezinți oameni, locuri și viața așa cum este ea - magică. Când ai descoperit că ai acest dar și cu ce l-ai hrănit?

În primul rând, îți mulțumesc pentru apreciere, cuvintele care se întorc către noi, scriitorii, sunt echivalentul aplauzelor pe care le primesc actorii, la final de spectacol. Zâmbesc acestei întrebări pentru că, mărturisesc, nu eu am descoperit darul, ci el m-a ales pe mine. Este ca un răspuns pe care l-am primit pe nepusă masă, o misiune ce mi-a fost încredințată și “un furnizor oficial” de lecții care m-a învățat să mă uit și la mine, să mă pot încrede în puterile mele și, totodată, să învăț a mă încredința oamenilor, fără a-i face datori cu ceva. Nu îmi proiectasem să devin scriitoare, însă, nu am mai putut evita chemarea. Suferința m-a învățat să notez, iubirea m-a învățat să găsesc sensuri și să construiesc poduri din cuvinte. Eu mă hrănesc din conexiunea cu cititorii și cu bucuria că ei se întorc la rândurile mele. Cum le scriu, este greu de explicat. Pur și simplu, mă inundă. Uneori, merg pe stradă, observ ceva ce mă inspiră și efectiv, simt din interior o emoție care mă face să mă așez pe o bancă și să notez imediat acel sentiment, care, mai târziu, când toată lumea doarme, se transformă într-o poveste. Trăiesc cu plăcere din acest “deranj” și dacă m-aș opri vreodată, aș muri în fiecare zi, chiar dacă m-aș preface că trăiesc.

“Precum în suflet, așa și printre rânduri” stă scris pe coperta romanului tău de debut - Brândușa numărul șase. Cum reușești să păstrezi atâta frumusețe în suflet?

Am vrut ca această frază să fie ca un certificat de autenticitate pentru romanul meu. A fost garanția oferită publicului că tot ce am strâns în suflet, a fost redat cu sinceritate, pe foaie, pentru că atunci când scrii cu tot adevărul din tine, când tragi draperia și te lași văzut, ca autor, așa cum ești tu, cu umbre, cu semne, cu zâmbet, cu vulnerabilități, oamenii nu simt nevoia să fie artificiali în preajma ta. Oamenii se identifică și azi și mâine cu tine, încep să se caute în trăirile tale și să fie atât de firești, când și tu ești natural și deschis. Într-o lume cu mult fake și produse contrafăcute, eu vreau să rămân un autor ușor naiv care crede că pastrând ceea ce este cu adevărat, va putea pătrunde în inima semenilor, în căutare de ceva fabulos. Cât despre frumusețe, să știți că este la tot pasul și are nevoie doar de ochi care să o vadă. În sufletul meu, până acum câțiva ani, am depozitat frici, dureri, tristeți, persoane toxice, regrete și toate astea înghețaseră în mine dorința de a mai căuta frumosul. Mulți trecem prin faza asta. Apoi, cumva, spargem gheața și ne dăm seama câte puteam rata. Frumusețea din această lume m-a învățat să mă bucur imediat, să apreciez și fragilitatea și să îi atenționez pe cei din jur că știi, n-o să ne dea nimeni înapoi zilele în care rămânem captivi în “urât”, ca să le reciclăm. Eu vreau să păstrez frumusețea în suflet, pentru că am văzut cum este fără ea. Pentru cealaltă frumusețe, recomand produsele de beauty, scriitorii care stau noaptea să creeze, mai apelează și la ele.

La ce visezi cel mai des?

Cel mai des, visez cu ochii deschiși, până să mă fure somnul. Este o confesiune foarte intimă. De fiecare dată, înainte să adorm, călătoresc cu sufletul sub bolta de vie din curtea mea de pe Brândușa Numărul Șase. Văd aievea soarele timid care pătrunde prin frunzele late și atunci se face lumină pe fața mea. Și, inevitabil, în timp ce mă las mângăiată de raze, o aud în acest sublim pe bunica mea, strigându-mă la masă. Pentru mulți poate pare o prostie, dar pentru mine, acest moment pe care l-am trăit de mii de ori în copilărie, este definiția cuvântului liniște. Este minunat să mă întorc la clipa în care care am crezut că doar căldura soarelui mă va atinge în viață.

Apoi, mai visez că lumea în care trăim va deveni una mai sigură, mai puțin încrâncenată și mai puțin violentă. Visez că toți copiii se vor întoarce acasă nevătămați și că, în general, o să ne demonstrăm mai mult umanitatea, decât agresivitatea. Sunt o persoană visătoare, nu am ce să fac, visez să fiu mai aproape de mare, să cresc trandafiri și pisici și visez cu toată ființa la al doilea roman pe care l-am iubit dinainte să îl scriu. Și mai visez că împreună cu Filip, primul meu băiat, mă voi întoarce la Paris, pentru că Parisul este promisiunea noastră. Într-o zi, când voi ajunge o mare și iubită scriitoare, o să beau multă cafea în cartierul Montmartre.

Pentru cei care nu au aflat, cine este Brândușa numărul șase?

Mult timp după ce cartea mea a apărut pe piață, oamenii m-au strigat “Domnișoara Brândușa” și mi s-a părut tare drăguț și amuzant. Brândușa Numărul Șase este, de fapt, strada din Craiova, unde eu am copilărit și, de doi ani, este titlul romanului meu de debut, autobiografic. Fără îndoială, Brândușa este o parte din mine, este martorul a ceea ce am trăit, este tot ce nu am apucat eu să le spun părinților mei și bunicilor mei, este vindecarea mea și ceea ce m-a ajutat să iert pe cât iubesc.

Când Editura Universitară m-a anunțat că prima mea carte a fost premiată, am simțit că am o a doua zi de naștere și de atunci totul s-a schimbat. Sunt foarte recunoscătoare că cineva și-a îndreptat privirea către mine, către ce transmit eu și că mi s-a oferit o șansă unică. Atunci când am primit vestea, întâi am plâns, apoi mi-am cerut iertare și, în tot acest timp, am simțit că cineva mă ține de mâna cu care scriu, spunându-mi că n-am greșit.

Ai terminat cel de-al doilea roman. La ce să ne așteptăm?

Al doilea roman se numește “Povești despre cum ești” și este total diferit de primul, chiar dacă se regăsește stilul meu. Vă pot spune că este o carte pe care am scris-o cu degetul pe rană și cu sufletul pe tavă. Să vă așteptați la emoție, pentru că eu sunt fata cu emoția care bate la ușa cititorilor ca și când perioada colindelor nu se termină. “Povești despre cum ești” este o carte despre geografia interioară a oamenilor pe care îi descriu autentic, cu trăirile și cu zbaterile lor, cu plusurile și cu minusurile vieții, cu puterea infinită de a iubi și de a da de pământ cu iubirea. Un abecedar al sentimentelor încercate de rațiune, plin de emoție până la ultima frază, care colonizează în paginile sale complicatul portret uman, analizat până în miez. Cred că intră în categoria „cărților de întors pe dos” fiind o sursă de citate, un dicționar scris din inima minții, intim și nuanțat. Noul roman este o invitație spre a ne accepta cu bune și cu rele, cu splendoarea imperfecțiunii noastre. O hartă literară, inventată pentru a ne regăsi între noi, în lumină și iubire, un discurs de parcurs cu porția și inima sus, pe parcursul căruia vom simți că suntem, pe rând, personajul principal. Viețile noastre nu au fost nicicând mai privite sub lupă și rescrise mai înduioșător, în speranța că toți ne vom recunoaște acolo, într-un pasaj. Mă rog ca rândurile mele să vadă lumina tiparului și să pot dărui publicului ceea ce merită, de fapt: afecțiune.

Andreea.. despre ce este viața?

Cred că pot să scriu pe loc al treilea roman despre viață, țipă filosofia din mine!
Viața este, dragii mei, un lung șir de încercări. Venim pe această lume ca să învățăm iubirea necondiționată și ca să atingem fericirea prin ea. Despre asta trebuie să fie. Despre un maraton palpitant ca să evoluăm. Pe de altă parte, am dat viață de trei ori, am avut de trei ori două inimi în corp și de fiecare dată am fost extrem de fericită. Viața este singurul lucru pe care nu ni-l cere nimeni înapoi. Știu sigur că avem una aici, restul sunt doar bănuieli…