Comunicarea a reprezentat dintotdeauna un element fundamental al societăţii, fiind esenţială atât în relațiile interpersonale, cât şi în funcţionarea organizaţiilor şi instituţiilor. Aceasta se află într‑un continuu proces de transformare deoarece fundamentele sale teoretice şi practicile s‑au conturat de‑a lungul unor perioade şi contexte istorice diverse, adaptându‑se permanent la evoluţiile tehnologice şi transformările culturale.
Administraţia publică este, prin natura sa, un sistem construit pe comunicare. Funcţionarea adecvată a instituţiilor publice depinde, printre altele, de circulaţia mesajelor, de claritatea informaţiilor şi de capacitatea de a interacţiona eficient cu cetăţenii. Comunicarea în administraţia publică contribuie decisiv la consolidarea încrederii în instituții şi la asigurarea unei guvernări transparente şi eficiente. Dialogul dintre stat şi cetăţean se desfăşoară prin intermediul unei game largi de forme discursive, precum texte juridice scrise (legi, regulamente, norme, ordonanţe etc.), discursuri publice şi dialoguri instituţionalizate. Studiul acestor forme de comunicare are valoare dublă: pentru filologi – care analizează registrele lingvistice, mecanismele discursive şi strategiile retorice – şi pentru specialiştii în ştiinţe administrative, care urmăresc utilizarea comunicării ca instrument de gestionare şi/ sau prevenire a conflictelor și a crizelor de imagine şi de stimulare a participării civice.
Lucrarea de faţă, Comunicarea în administraţia publică: dialogul stat‑cetăţean în context naţional şi european, abordează comunicarea dintr‑o perspectivă interdisciplinară. Aceasta tratează comunicarea atât ca fenomen discursiv şi lingvistic – prin explorarea strategiilor de adresare şi interacţiune, a registrelor stilistice şi a particularităţilor comunicării în spaţiul românesc şi european – cât şi ca fenomen social, organizaţional şi strategic – înţeles ca instrument de guvernare şi mijloc de consolidare a relaţiei dintre administraţie şi cetăţeni. În acest cadru, este acordată o atenţie specială dimensiunii europene, prin analiza regimului lingvistic al Uniunii Europene, a politicilor multilingvismului şi a implicaţiilor acestora pentru comunicarea instituţională.
Structurată în nouă capitole, cartea parcurge tematici esenţiale: tipuri, modele şi teorii ale comunicării; particularităţi şi tipologii ale comunicării în instituţiile publice şi stilul administrativ; strategii și planuri de comunicare instituțională; comunicarea cu cetățenii în context european, inclusiv în formele sale digitale; politici lingvistice și regimul multilingv al Uniunii Europene; comunicarea în situații de criză. Această abordare permite înţelegerea mecanismelor generale ale comunicării, dar şi a celor specifice administraţiei publice.
Un element distinctiv al lucrării este ediţia bilingvă, română‑engleză. Această opţiune urmăreşte, pe de o parte, să sprijine formarea studenţilor şi a practicienilor din România, iar pe de altă parte, să ofere acces cercetătorilor şi specialiştilor din mediul academic şi profesional internaţional. În acest sens, lucrarea reflectă spiritul multilingvismului promovat de Uniunea Europeană şi răspunde cerinţelor de internaţionalizare academică.
Prin caracterul său interdisciplinar, cartea se adresează unui public divers: studenţilor la filologie şi specialiştilor din acest domeniu, interesaţi de analiza discursului instituţional; studenţilor şi practicienilor din domeniul ştiinţelor administrative, pentru care comunicarea reprezintă un instrument esenţial de lucru; dar şi cadrelor didactice, cercetătorilor şi specialiştilor preocupaţi de înţelegerea mecanismelor comunicării în administraţia publică, în contexte naţionale şi europene.
Autorii