Lucrarea Regimul juridic al proprietatii private a unitatilor administrativ-teritoriale reprezinta teza de doctorat a autoarei Ana-Maria Dobra, elaborata si sustinuta sub coordonarea stiintifica a doamnei prof. univ. dr. Irina Sferdian.
Cercetarea porneste de la ideea caracterului hibrid al acestui regim juridic, aflat la intersectia dintre dreptul civil si dreptul administrativ, si urmareste, initial, doua obiective principale: identificarea si analiza particularitatilor regimului juridic al proprietatii private a unitatilor administrativ-teritoriale, precum si a regulilor care deroga de la dreptul comun si, ulterior, stabilirea normelor de drept comun, care continua sa guverneze acest regim juridic special. Pornind de la ceea ce cercetarea a dezvaluit, si anume faptul ca, de cele mai multe ori, in privinta bunurilor din domeniul privat „legea prevede altfel”, demersul stiintific si-a propus si un al treilea obiectiv: determinarea necesitatii si importantei fundamentarii unui drept administrativ al bunurilor, ca subramura a dreptului administrativ, care sa cuprinda toate normele ce reglementeaza bunurile administratiei publice si regimul domenial aplicabil acestora.
Lucrarea se remarca prin originalitate si coerenta teoretica, oferind o viziune unitara asupra regimului juridic al proprietatii private a unitatilor administrativ-teritoriale si o structura logica si clara: de la identificarea titularilor, obiectului si continutului dreptului de proprietate privata apartinand acestor persoane juridice de drept public, pana la examinarea succesiva a modurilor de dobandire, exercitare si stingere a acestuia.
In cuprinsul lucrarii sunt valorificate numeroase perspective doctrinare si jurisprudentiale de actualitate, iar concluziile formulate au un pronuntat caracter aplicativ, astfel incat rezultatele cercetarii sunt utile atat practicienilor dreptului, cat si personalului din administratia publica locala si centrala, oferind repere teoretice si solutii practice pentru o aplicare coerenta a normelor de drept public si privat.
Informatii conformitate produs
A absolvit, in anul 2013, Facultatea de Drept din cadrul Universitatii „Babes-Bolyai” din Cluj-Napoca. Dupa finalizarea studiilor de licenta, a intrat in profesia de avocat in cadrul Baroului Arad (2013), acumuland experienta practica valoroasa. Aceasta experienta i-a oferit o perspectiva aplicata asupra mecanismelor juridice si a motivat reluarea studiilor academice prin programul de masterat, pe care l-a urmat in anul universitar 2019-2020.
Ulterior, autoarea si-a continuat studiile doctorale, iar in 2024 a sustinut teza de doctorat intitulata Regimul juridic al proprietatii private a unitatilor administrativ-teritoriale, sub coordonarea doamnei prof. univ. dr. Irina Sferdian, obtinand calificativul magna cum laude.
In prezent, autoarea detine o experienta profesionala vasta in domeniul dreptului civil si al dreptului administrativ, experienta care, dobandita si prin colaborarea cu autoritati ale administratiei publice locale, i-a oferit o perspectiva practica asupra normelor de drept public si privat si i-a consolidat capacitatea de analiza si de solutionare a problemelor juridice.
Activitatea stiintifica a autoarei s-a concretizat prin publicarea mai multor articole de specialitate in domeniul dreptului public si privat, atat in reviste de profil, cat si in volumele unor conferinte nationale, dintre care mentionam: Natura juridica a hotararii prin care organul deliberativ al unitatii administrativ-teritoriale dispune instrainarea unui bun proprietate privata, publicat sub numele Ana-Maria Dobreanu, in Analele Universitatii de Vest din Timisoara – Seria Drept, nr. 1/2022; Compatibilitatea dreptului de superficie cu dreptul de proprietate publica, in Revista Romana de Drept Privat nr. 3/2024, coautor prof. univ. dr. Irina Sferdian.