In conditiile in care criminalitatea transnationala organizata a dobandit o amploare din ce in ce mai mare odata cu recunoasterea unei libertati de circulatie sporite intre statele membre ale Uniunii Europene si, corelativ, a crescut numarul cetatenilor straini incarcerati in alte state decat cele ale caror resortisanti sunt acestia, un studiu aprofundat al procedurii recunoasterii reciproce a hotararilor judecatoresti in materie penala este de natura sa contribuie la o mai buna intelegere, mai ales de catre practicieni, a instrumentelor specifice cooperarii judiciare internationale si la o mai eficienta aplicare a acestora in concret. Pe de alta parte, lupta impotriva infractionalitatii, inclusiv a celei transnationale, nu poate fi eficienta in absenta asigurarii respectarii drepturilor fundamentale ale omului.
Lucrarea Recunoasterea si punerea in executare in Romania a hotararilor pronuntate in Uniunea Europeana prin care au fost aplicate pedepse privative de libertate isi propune sa abordeze si sa ofere solutii la cele mai intalnite probleme care pot aparea in procesul de recunoastere a hotararilor straine prin care au fost aplicate pedepse privative de libertate, dar in acelasi timp are in vedere si specificul situatiilor din Romania privind aceste aspecte.
Relevanta subiectului abordat in lucrarea de fata este determinata, pe de o parte, de imprejurarea ca Romania a aderat la Uniunea Europeana relativ recent in termenii necesari pentru consolidarea unui stat de drept care trebuie sa se adapteze la o paradigma juridica pe care comunitatea europeana o contureaza de mult timp, iar pe de alta parte, de continua evolutie a acquis-ului european si a principiilor care deriva din jurisprudenta instantelor internationale.
Structura lucrarii cuprinde doua parti: Partea I – Elementul central al recunoasterii si Partea a II-a –Procedura recunoasterii. In cadrul primei parti, care are un caracter mai degraba teoretic, se incearca lamurirea elementului central al recunoasterii, dar si semnificatia conceptului de pedeapsa (privativa de libertate) dintr-o tripla perspectiva, istorica, juridica si executionala. Partea a II-a trateaza subiectul dintr-o perspectiva practica, avand in vedere jurisprudenta instantelor judecatoresti.
Lucrarea Recunoasterea si punerea in executare in Romania a hotararilor pronuntate in Uniunea Europeana prin care au fost aplicate pedepse privative de libertate se adreseaza in primul rand specialistilor in domeniu care se confrunta cu diverse probleme in ceea ce priveste cooperarea judiciara internationala, dat fiind ca acestia sunt cei care iau cel mai adesea contact cu realitatea fenomenului, dar reprezinta, de asemenea, o lectura obligatorie atat pentru studentii si masteranzii care doresc sa aprofundeze aceasta ramura a dreptului, dar si pentru cetatenii romani, resortisanti ai Uniunii Europene, care pot intelege mai bine pe aceasta cale cum functioneaza mecanismele Uniunii Europene in materie penala.
Informatii conformitate produs
Studii: A absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universitatii Ecologice din Bucuresti in anul 2000; este doctor in drept al Facultatii de Drept din cadrul Universitatii „Nicolae Titulescu” din Bucuresti (2023).
Activitate profesionala: Este judecator din anul 2003, iar din anul 2018 este judecator in cadrul Inaltei Curti de Casatie si Justitie, Sectia Penala. A fost presedinte sau membru in diverse comisii de examinare, precum examenul pentru numirea in functii de conducere a judecatorilor (septembrie-decembrie 2021), examenul de capacitate al judecatorilor si procurorilor stagiari (aprilie 2020), concursul de promovare in functia de judecator la Inalta Curte de Casatie si Justitie (iunie-octombrie 2019), concursul pentru numirea procurorilor cu functii de executie din cadrul Sectiei pentru investigarea infractiunilor din justitie (februarie 2019). A fost, de asemenea, presedinte sau membru in comisii de elaborare a subiectelor la numeroase concursuri, dintre care amintim concursul de admitere la Scoala Nationala de Grefieri (mai 2022), concursul de admitere in magistratura si admitere la Institutul National al Magistraturii (iulie 2021 - octombrie 2021), examenul de capacitate al judecatorilor si procurorilor stagiari (martie 2019).
Publicatii: Este autor a numeroase articole de specialitate, dintre care mentionam: „Limitele aprecierii autoritatii de executare a unui mandat european de arestare asupra respectarii dreptului la un proces echitabil”, in Revista Scripta Manet, anul IV, nr. 6/2023; „ITALIA” – Paradisul pierdut (si regasit) al condamnatilor definitiv”, in Revista Forumul Juridic nr. 1/2023 – Analele Universitatii din Bucuresti; „Valorificarea art. 21 alin. (1) teza I C. pen. – Exercitarea unui drept – in contextul cazului de casare prevazut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. pr. pen.” (coautor), in revista Curierul Judiciar nr. 5/2021; „Revizuirea in cazul hotararilor Curtii Europene a Drepturilor Omului. Consecintele incalcarii drepturilor prevazute in Conventie” (coautor), in Analele Stiintifice ale Universitatii „Al.I. Cuza” din Iasi, tom LXVI nr. II, 2020; „Trafic de influenta. Acte pregatitoare”, in Revista Romana de Jurisprudenta nr. 1/2020.