Monografia „Fiducia in lumina dreptului privat roman” se doreste a fi prima lucrare din Romania dedicata in exclusivitate si in totalitate fiduciei.
Avand un caracter profund inovator, introducerea fiduciei in Codul civil roman reprezinta o mare realizare pentru dreptul din Romania. Fiducia este poate cea mai complexa institutie de drept civil, avand in vedere interdisciplinaritatea si ramificatiile acesteia, dar si intersectiile cu aproape toate institutiile importante de drept civil. Fiducia este si trebuie sa ramana o institutie independenta si de sine statatoare, cu particularitati si diferente majore fata de alte institutii de drept, de la care a imprumutat anumite caractere juridice.
Cuprinsul lucrarii:
Lucrarea trateaza fiecare caracter juridic al fiduciei in mod exhaustiv, amplu si detaliat, cu o aplecare deosebita asupra folosirii acestei institutii in practica. Fiducia este analizata in special din perspectiva dreptului privat roman, dar si cu atentia necesara acordata reglementarii fiduciei in dreptul comparat. In plus, caracterul interdisciplinar al fiduciei este pus in valoare prin analiza fiecarui element care influenteaza reglementarea si aplicarea fiduciei.
Lucrarea debuteaza cu aspectele istorice ale fiduciei, continua cu reglementarea fiduciei in Romania si dedica corpul principal al tezei analizei contractului de fiducie, care este studiat si din perspectiva tipurilor fiduciei si aplicatiilor acesteia. Lucrarea contine o comparatie a fiduciei cu alte institutii de drept din Romania (precum administrarea bunurilor altuia, contractul de ipoteca si contractul de mandat), dar si cu trustul, precum si o analiza a fiduciei din perspectiva dreptului international privat, care continua cu o analiza de drept comparat din care se evidentiaza reglementarea fiduciei in Codul civil Québec, Codul civil francez si Codul civil din Republica Moldova.
O parte importanta a lucrarii, care ar trebui avuta in vedere pentru dezvoltarea fiduciei in viitor, o reprezinta capitolul continand propunerile de lege ferenda, redactat, precum intreaga lucrare, atat din perspectiva teoreticianului, cat si a practicianului.
Puncte forte:
In primul rand, lucrarea este remarcabila datorita caracterului sau inovator, fiind prima lucrare din Romania dedicata exclusiv fiduciei. Acesta ofera o perspectiva exhaustiva si detaliata, abordand fiecare aspect juridic al fiduciei in mod cuprinzator. Un alt punct de forta este abordarea interdisciplinara, care permite o intelegere profunda a complexitatii si a ramificatiilor fiduciei, precum si a intersectiilor sale cu alte institutii importante de drept civil. In plus, compararea fiduciei cu institutii juridice similare din alte sisteme de drept si analiza sa in contextul dreptului international privat contribuie semnificativ la valoarea academica si practica a lucrarii. In cele din urma, propunerile de lege ferenda, bazate pe o perspectiva atat teoretica, cat si practica, reprezinta o contributie esentiala la dezvoltarea viitoare a fiduciei in legislatia romana.
Public tinta:
„Fiducia in lumina dreptului privat roman” este o resursa valoroasa pentru teoreticienii si practicienii dreptului, oferind o analiza profunda si detaliata a fiduciei in contextul romanesc.
Informatii conformitate produs
Educatie si formare: doctor in drept, distinctia magna cum laude, cu teza doctorala Fiducia in lumina dreptului privat roman, Scoala Doctorala de Drept, Academia de Studii Economice din Bucuresti (2022); program de masterat in Finante-Banci (BANCAS), Facultatea de Finante, Asigurari, Banci si Burse de Valori, Academia de Studii Economice din Bucuresti (2015); program de masterat in Dreptul Afacerilor, Facultatea de Drept, Universitatea din Bucuresti (2007); studii de licenta, Facultatea de Drept, Universitatea din Bucuresti (2006).
Experienta profesionala: Cadru didactic universitar asociat, materia Dreptul Afacerilor, Departamentul de Drept, Academia de Studii Economice din Bucuresti; avocat in cadrul Baroului Bucuresti (din 2007).
Activitate de cercetare stiintifica: Carti: Current Issues in Business Law, Ed. ADJURIS – International Academic Publisher, Bucuresti, 2018 (coautor); Articole: Executarea creantelor in spatiul intra-comunitar, in Revista de Drept Comercial nr. 3/2013; Practicile si clauzele contractuale abuzive intre profesionisti, in Revista Romana de Drept al Afacerilor nr. 2/2014; Desfiintarea RASDAQ si lansarea AeRO – Sfarsitul unei ere si un nou inceput, in Revista Romana de Drept al Afacerilor nr. 12/2015; The fiduciary guarantee in the Romanian and European legal context, in Tribuna Juridica, Volum 6, nr. 2, Decembrie 2016 (coautor); The parties of fiduciary contract, in Tribuna Juridica, Volum 7, nr. 2, Decembrie 2017 (coautor); Asemanari intre fiducie si trust, in Revista Romana de Drept al Afacerilor nr. 2/2018; Deosebiri intre fiducie si trust, in Revista Romana de Drept al Afacerilor nr. 3/2018; Comparative analysis between fiducia and other contracts in the Romanian Civil Code, in Tribuna Juridica, Volum 9, nr. 1, Martie 2019; Regimul juridic al masei fiduciare si al separatiei de patrimonii, in Curierul Judiciar nr. 4/2019; Raspunderea fiduciarului in cadrul contractului de fiducie, in Revista Universul Juridic nr. 6/2019; Analiza comparativa privind reglementarea fiduciei in sistemele de drept civil, in Analele Universitatii “Constantin Brancusi” din Targu Jiu, Seria Stiinte Juridice nr. 4/2020; Studii: The fiduciary relations under the Romanian law, Proceedings of the 13th International Conference Accounting and Management Information Systems AMIS, Bucuresti, 2018; Impactul jurisprudentei limitate asupra fiduciei in dreptul roman, Conferinta „Rolul jurisprudentei in dezvoltarea noului drept roman”, a Institutului de Cercetari Juridice „Acad. Andrei Radulescu”, Bucuresti, 2019; The excessive publicity and formalities of the fiduciary operations in Romania, and their impact over fiducia, Proceedings of the 14th International Conference Accounting and Management Information Systems AMIS IAAER, Bucuresti, 2019; Trust-management and its applications in Romanian law, Contributions to the 9th International Conference Perspectives of Business Law in the Third Millennium, Bucuresti, 2019.