Propuneri manuscrise: info@editurauniversitara.ro: 0745 204 115
Urmarire comenzi Persoane fizice / Vanzari: 0745 200 718 / 0745 200 357 / Comenzi Persoane juridice: 0721 722 783
RO 
Engleza
6359.png "Editura Universitara")
17 scrieri sociale si politice (1986-2020) - Timotei Ursu
![17 scrieri sociale si politice (1986-2020) - Timotei Ursu [1]](https://gomagcdn.ro/domains/editurauniversitara.ro/files/product/original/17-scrieri-sociale-si-politice-1986-2020-808931.jpg "17 scrieri sociale si politice (1986-2020) - Timotei Ursu [1]")
Editura: Editura Universitara
Autor: Timotei Ursu
Editia: I
Pagini: 176
Anul publicării: 2023
ISBN: 978-606-28-1630-8
DOI: 10.5682/9786062816308
Cod Produs:
9786062816308
Ai nevoie de ajutor?
0745 200 718
/
0745 200 357
- Descriere
- Download (1)
- Autori
- Cuprins
- Cuvant inainte
- Review-uri (0)
Ziaristica a fost una din aripile mele fara de care n-as fi putut zbura. In 1956 am debutat in ziarul „Faclia” din Cluj-Napoca. In 1957, ma gaseam din nou, temporar la Timisoara, orasul meu natal, unde lucram din cand in cand la postul de radio local, crainic colaborator. Revenit la Cluj, in paralel cu ultimul an la Facultatea de Filologie si Istorie, am fost angajat de postul de radio regional, ”crainic-emisie”; lucram in fiecare dimineata de la ora 5.00 la 9.00. Aveam o jumatate de norma si imi completam nevoia de bani cu reportaje.
Dupa cei doi ani munciti la locul de repartizare (Secretar literar al Teatrului National din Cluj), am reusit sa devin student la a doua facultate, una tot de... cinci ani: la Cinematografie, in Bucuresti (IATC). Am colaborat in paralel, pe bani putini dar... foooarte (!) necesari, cu Radio Romania.
Din anul al doilea al noii facultati am inceput colaborarea cu Televiziunea Romana: mi-a incredintat un aparat de filmat „Pallyard-Bolex” (16mm) Tudor Vornicu, Directorul Programelor, sa fiu reporter colaborator permanent. Am lucrat la TVR - cum se spune - de mi-au sarit capacele, saptamana de saptamana, an dupa an; dar asa am reusit sa termin si cinematografia. Ca sef de promotie. Dupa un an eram asistent, dupa doi eram deja lector universitar la catedra de regie film si TV a IATC; dar eu inca filmam documentare pentru TVR... Jurnalistica o practicam nu numai de nevoie, ci chiar cu mare placere...
TIMOTEI URSU
Dupa cei doi ani munciti la locul de repartizare (Secretar literar al Teatrului National din Cluj), am reusit sa devin student la a doua facultate, una tot de... cinci ani: la Cinematografie, in Bucuresti (IATC). Am colaborat in paralel, pe bani putini dar... foooarte (!) necesari, cu Radio Romania.
Din anul al doilea al noii facultati am inceput colaborarea cu Televiziunea Romana: mi-a incredintat un aparat de filmat „Pallyard-Bolex” (16mm) Tudor Vornicu, Directorul Programelor, sa fiu reporter colaborator permanent. Am lucrat la TVR - cum se spune - de mi-au sarit capacele, saptamana de saptamana, an dupa an; dar asa am reusit sa termin si cinematografia. Ca sef de promotie. Dupa un an eram asistent, dupa doi eram deja lector universitar la catedra de regie film si TV a IATC; dar eu inca filmam documentare pentru TVR... Jurnalistica o practicam nu numai de nevoie, ci chiar cu mare placere...
TIMOTEI URSU
-
17 scrieri sociale si politice (1986-2020)
Descarca
TIMOTEI URSU
Nota editorului / 7
In loc de Introducere / 13
1986 Din istoria (nescrisa) a exilului romanesc / 21
1996 Cuiul / 37
2001 Plecarea colonelului / 43
2002 Vine, vine Meteoritu’…! / 51
2004 Din istoria exilului romanesc. Regele Mihai I / 58
2005 (si… 2012!) Coltul vizibil al aisbergului… sau: „Cei sapte ani de‑acasa”) / 66
2006 Tanti Tincuta / 75
2008 Marturie catre afara… / 90
2011 Cine si incotro pluteste?… / 100
2011 Golemul vandut drept: „Avatar”… / 106
2014‑2022 Puterea dreptului si dreptul puterii. Este cu adevarat Romania parte a Nato si a U.E.?! / 113
2018 Cacealmaua…? / 123
2018 „Steroidu” (fragmente, in manuscris) / 131
2019 Istoria… (Din culisele scenei) / 139
2019 Chilia Cassandrei (XIX) / 146
2020 Cercuri Speciale: Deschiderea Ochilor / 153
In loc de Introducere / 13
1986 Din istoria (nescrisa) a exilului romanesc / 21
1996 Cuiul / 37
2001 Plecarea colonelului / 43
2002 Vine, vine Meteoritu’…! / 51
2004 Din istoria exilului romanesc. Regele Mihai I / 58
2005 (si… 2012!) Coltul vizibil al aisbergului… sau: „Cei sapte ani de‑acasa”) / 66
2006 Tanti Tincuta / 75
2008 Marturie catre afara… / 90
2011 Cine si incotro pluteste?… / 100
2011 Golemul vandut drept: „Avatar”… / 106
2014‑2022 Puterea dreptului si dreptul puterii. Este cu adevarat Romania parte a Nato si a U.E.?! / 113
2018 Cacealmaua…? / 123
2018 „Steroidu” (fragmente, in manuscris) / 131
2019 Istoria… (Din culisele scenei) / 139
2019 Chilia Cassandrei (XIX) / 146
2020 Cercuri Speciale: Deschiderea Ochilor / 153
„Regizorul, jurnalistul, cercetatorul TIMOTEI URSU LA NEW YORK”
(Fragment din amplul interviu realizat de NICHOLAS BUDA, publicat in 2011, in saptamanalul „GANDACUL DE OLORADO”)
„CINE SUNTETI, DE FAPT, DOMNULE TIMOTEI URSU?!…”
Nicholas Buda: Exponent activ al grupului de intelectuali romani de la New York, aveti - fara nici o indoiala - o istorie personala, cea a emigrarii din Romania anilor regimului comunist, o istorie din care generatiile tinere - din care fac parte si eu - pot invata cate ceva. Ati devenit, printre altele, emigrat in America, pe o anumita extensie sociala chiar si… jurnalist. Se pare ca nu ati intrerupt linia preocuparilor fata de cultura si istoria romaneasca, activand cu succes la publicatiile „Foaie”, „New York Magazin”, „Lumea Libera”, „Conectiuni” etc. Ce au insemnat acesti ani ai jurnalismului practicat in America? Se regaseste Timotei Ursu in postura jurnalistului de circumstanta?
Timotei Ursu: Hai sa ne intelegem: in viata mea eu am facut lucruri paralele cat pentru… trei sau patru vieti! Dar niciodata lucruri de circumstanta, ci intotdeauna - (Hm!… hm!…ma laud eu… mie insumi!?…) - cu… convingere. Ziaristica a fost una din aripile mele fara de care n‑as fi putut zbura. In 1956 am debutat in ziarul „Faclia” din Cluj‑Napoca. In 1957, ma gaseam, din nou, temporar la Timisoara, orasul meu natal, unde lucram din cand in cand la postul de radio local: „crainic colaborator”. Revenit la Cluj, in paralel cu ultimul an la Facultatea de Filologie si Istorie, am fost angajat de postul de radio regional, „crainic‑emisie”; lucram in fiecare dimineata de la ora 5.00 la 9.00. Aveam o jumatate de norma si imi completam nevoia de bani cu reportaje. Dupa cei doi ani munciti la locul de repartizare (Secretar literar al Teatrului National din Cluj), am reusit sa devin student la a doua facultate, una tot de… cinci ani: la Cinematografie, in Bucuresti (IATC). Am colaborat in paralel, pe bani putini, dar… foooarte (!) necesari, cu Radio ROMANIA. Din anul al doilea al noii facultati am inceput colaborarea cu Televiziunea Romana: mi‑a incredintat un aparat de filmat „Pallyard-Bolex” (16 mm.) Tudor Vornicu, Directorul Programelor, sa fiu reporter colaborator permanent. Am lucrat la TVR - cum se spune - de mi‑au sarit capacele, saptamana de saptamana, an dupa an; dar asa am reusit sa termin si cinematografia. Ca sef de promotie.
Dupa un an eram asistent, dupa doi eram deja lector universitar la catedra de regie film si TV a IATC; dar eu inca filmam documentare pentru TVR… Jurnalistica o practicam nu numai de nevoie, ba chiar cu mare placere… Asa se face ca, de pilda, dupa ce am emigrat in America (in cele din urma in Long Island, NY - unde, pentru castigarea painii de toate zilele, eram… marinar, „manager‑de‑seara” al… snack‑barului pe feribotul care facea legatura intre Long Island si Connecticut), - impreuna cu alti doi intelectuali romani, vecini, am pus in 1995 bazele revistei „Foaie” al carei director am fost pana in anul 2000.
Atunci - in 2000 - m‑am mutat in Manhattan, la New York. Acolo, impreuna cu noua mea partenera de viata, editoarea de film Nita From, am condus publicatia „Lumea Libera” ca director si editor, inlocuindu‑i pe fostii editori Dan Costescu si Cornel Dumitrescu (ei s‑au retras pe rand, dar definitiv, din motive de boala, in 2001 si 2002). Am vaslit din rasputeri saptamanalul vreme de aproape patru ani. Ani grei, dar pasionanti: am crescut ziarul de la 24 la 36 pagini ample, cu numeroase rubrici si teme noi, unele semnate de M.N.Rusu, Theodor Damian, Mihaela Albu, Serban Cocioba, Carmen Firan, Adrian Sangiorzan, V. Moraru si de cei 13 corespondenti‑colaboratori (acestia: remunerati!) din Bucuresti si din intreaga Lume. Eram un… saptamanal romanesc „mondial”, ca sa zic asa…
Nicholas Buda: De ce numai patru ani?!
Timotei Ursu: …din pacate!… …Din pacate, deoarece nu am putut acoperi la timp creditul pe care Nita From il angajase pentru achizitionarea ziarului. Piata de distribuire a publicatiei a devenit extrem de stramta: in 2003 trimiteam in „strainatate” (unor abonati din Romania, Canada, Franta, Spania, Germania, Italia, Israel, ba chiar si soldatilor romani din Irak si Afganistan!), circa 400 exemplare saptamanal, asta in noua ipostaza in care expeditia postala, scumpita teribil dupa 11 Noiembrie 2001, depasea acum de trei ori… valoarea „exemplarului” angajat prin abonament!… Nici pe jumatate suma nu era acoperita de vanzarile locale. Totodata, concurenta a devenit din ce in ce mai agresiva: la chioscurile din New York au inceput sa apara, ca ciupercile, 9 (noua!) ziare si reviste venite sau sponsorizate din… Romania. De regula, distribuitorii lor acopereau (la propriu, pe standuri, pentru a nu fi vazute de cumparatori!) publicatiile noastre de aici, romano‑americane: LUMEA LIBERA, ROMANIAN JOURNAL, NEW YORK MAGAZIN, FOAIE, LUMEA‑USA, ORIZONT, MIORITA si CONECTIUNI. Ma rog: concurenta in stil… romanesc!… Si apoi, pentru ziarul nostru - un saptamanal in principal cu stiri politice de actualitate - concurenta Internetului a devenit un adversar de neinvins: ceea ce puteau afla oamenii a doua zi on‑line, noi publicam doar… dupa cinci - sase zile…?! Ne‑ar mai fi ramas ca cititori doar pensionarii, si anume cei inca nedeprinsi cu computerul. Dar numarul acestora scadea (natural) de la o luna la alta. Am ajuns in incapacitate de plata. Asa ca, impotriva optiunii mele, saptamanalul a fost pus in vanzare de Nita From (era titulara a contractului de imprumut). Ziarul a fost cumparat in August 2004 de doi „negustori romani” de aici, din SUA, care - dupa cateva editii realizate totusi, eroic, de noii editori M.N.Rusu si Mihaela Albu - l‑au… „inchis”, fara o vorba. Fara pic de remuscare si, mai ales, fara sa spuna… din ordinul cui…?!
Am reusit sa salvam in Februarie 2005 o colectie completa a ziarului, vreo treisprezece volume legate (900 de numere aparute intre 1988 - 2004) care au fost acceptate in biblioteca devenita dupa 2006 „depozitul de carti” al Institutului Cultural Roman de la New York. Mai bine asa decat la groapa de gunoi a orasului!… In acele multe pagini se afla 17 ani de ganduri si evenimente ale Exilului Anti‑Comunist Roman, o adevarata istorie…!
Nicholas Buda: Ati avut o cariera frumoasa de scenarist si regizor de film de lung‑metraj la Bucuresti („DECOLAREA”, „SEPTEMBRIE”, „AL PATRULEA STOL”; alte 6 filme de fictiune la TV. Regizori importanti din noua generatie (Mircea Daneliuc si Tudor Marascu) au debutat in film pe scenarii scrise de dvs. Ca autor de filme documentare n‑ati uitat nici cauza recuperarii trecutului istoric al stramosilor nostri Geto‑Daci. Iata ca anul trecut, dupa mai bine de 30 ani, ati scos la lumina zilei prestigiosul volum „Kogaion. Cercetari multidisciplinare”. Cartea dumneavoastra este, spun criticii, - un dialog cu istoria, dar si o provocare adresata istoricilor, produsul unei intense munci de istoric, lingvist, cercetator, analist, jurnalist si geograf - ca sa enumar doar cateva din calitatile pe care le demonstreaza volumul - este si expresia unei mari pasiuni, a unei mari iubiri: Istoria Veche a Poporului Roman!… Cum a inceput pasiunea lui Timotei Ursu pentru legenda fascinanta a… „Muntelui Sacru” al Geto‑Dacilor de la SARMIZEGETUSA REGIA?
Timotei Ursu: Pe atunci, in anii 1970 ‑1980, regizorii de filme de lung‑metraj fuseseram „scosi pe contract” si eram efectiv santajati financiar prin aceste contracte pentru a nu mai crea „filme cu probleme” (un astfel de film a fost socotit, aberant, pana si cel de al doilea - scris integral si regizat de mine - „SEPTEMBRIE”). Dar interventia ulterioara producatorului - cititi: STATUL COMUNIST ROMAN - in istoria ultimului meu film de lung metraj, „AL PATRULEA STOL”, depasea orice inchipuire: modificarea unei intregi structuri ideatice a filmului, prin INTRODUCEREA OBLIGATORIE A UNEI SECVENTE FINALE, un lamentabil „happy‑end”!… (Slava Domnului, am eliminat benefic acel final penibil, anul trecut, aici la New York - pe casete…)
In 1981, impreuna cu Doru Nastase si Adrian Petringenaru initiasem o vehementa cerere de audienta la… Ceausescu, unde doisprezece „fosti tineri regizori” urma sa ne plangem de abuzurile inacceptabile ale cenzurii dirijate de Dumitru Popescu‑Dumnezeu. Las deoparte ca audienta n‑a avut rezultatul scontat; dar eu, ca si colegul meu Doru Nastase (nu insa si… Petringenaru) - din regizorul Timotei Ursu, cunoscut si apreciat, m‑am trezit dintr‑odata eliminat: un… veritabil anonim!
Un anonim al carui nume nu mai era permis sa apara in media, era „scos” din planul de productie de la Buftea, nu mai putea incheia contracte, nu mai putea lucra nici in televiziune. Am inceput sa fiu urmarit pas cu pas, convorbirile telefonice au inceput sa‑mi fie ascultate si probabil inregistrate; fiica mea a fost peste noapte mutata de la liceul din „centru” la un asa‑zis liceu industrial din margine de Bucuresti, unde nu facea mai nici un pic de scoala ci doar…saibe si suruburi; sotia mea - profesoara de muzica - s‑a vazut dintr‑odata doar cu… o jumatate de norma (si - evident - o jumatate de salariu). Iar pasaportul mi‑a fost ridicat, pasamite pentru a fi… „mai bine pastrat” la sectia… PERSONAL a Consiliului Culturii!”
Repet, in acel cosmar m‑am regasit profesional, dar si emotional, doar in pasiunea mea pentru Istoria Veche a Romaniei. In acelasi an, 1982, am devenit - cu „iuteala de mana si nebagarea (lor!) de seama”! - membru al Asociatiei Oamenilor de Stiinta din Romania, la propunerea unui mare om‑de‑bine, matematicianul academician Nicolae Teodorescu, presedinte al Asociatiei (fosta si viitoarea Academie a Oamenilor de Stiinta)… Cred ca cei care ma supravegheau au rasuflat usurati: „Gata cu inca un regizor incomod”! …M‑am catarat, insa, ca sa zic asa, in… ceea ce dumneavoastra ati numit… (dar nu numai dumneavoastra, ci - din nefericire - mai toata lumea ii spune azi asa!): „Sarmisegetusa Regia”!?… Cine poate stii - mi‑am zis - care sunt cotloanele destinului?! Poate ca o… forta din afara aspiratiilor mele urbane ma cheama acolo, in Muntii Orastiei?! La… „KOGAION”?!…
Creionasem - teoretic - un studiu despre probabilul „Sistem Numeric al Geto‑Dacilor” si demonstratia avea acuta nevoie de dovezi suplimentare, practice, din teren, argumente cu caracter pluridisciplinar. Am propus in 1983 si, sprijinit de Nicolae Copoiu, chiar am alcatuit o Echipa multidisciplinara a AOSR care a inceput sa studieze sanctuarele si zona inconjuratoare, oarecum impotriva conceptului invechit - incarcat de inexactitati! - practicat de arheologii locului (prinsi atunci in teribila sarabanda a stupidelor „reconstituiri” de la Sanctuare).
Rezultatele noastre au fost extrem de incurajatoare; si Asociatia a propus publicarea studiului meu, care in 1984 se amplificase serios cu dovezi din teren si se intitula… „KOGAION”. In 1985 trebuia sa continuam aceast proiect, dar… aflandu‑se cine este coordonatorul stiintific al Echipei de Studiu Pluridisciplinar din Muntii Orastiei: Timotei Ursu - CNST‑ul (adica „ministerul de resort al cercetarii stiintifice” de pe atunci) a taiat brusc fondurile pentru acest proiect la ordinul… Elenei Ceausescu! Manuscrisul studiului depus pentru publicare a fost declarat „pierdut”; orizontul mi s‑a inchis din nou. Suparat ca nu mai puteam sa regizez filme - dar nici sa imi continui macar pasiunea in cercetarea pluridisciplinara si - mai ales - foarte ingrijorat pentru viitorul copiilor mei, dupa trei ani de ezitare am luat acea decizie de o gravitate teribila, la care nu ma mai gandisem, dar deloc‑deloc pana atunci: sa parasesc Romania. Sa ies din Infernul Comunist!
…Sa las in urma PATRIA MEA?! …Sa‑mi las in urma tara natala?! Limba mea Romana?!… Pamantul copilariei, dragostele tineretii, plaiurile maturizarii mele. Filmele mele. Spectatorii mei? Mormintele alor mei - cui le las?! Nu, nu eram un mucos cu ganduri necoapte, visand cai‑verzi‑pe pereti! Aveam 47 de ani; si - ce sa vezi? …tocmai bagasem de seama c‑am inceput sa incaruntesc. Voiam sa scot la vanzare, vasazica, pe alte meridiane ‑ un produs expirat?!…
…Imi reamintesc adesea chipul meu, rezemat pe balustrada puntii vaporului POLAR VI, in Aprilie 1986, cand dispareau in ceata inserarii… departe‑tot‑mai‑departe, ultimele luminite ale Costinestilor. Plecam eu? Or tarmul Romaniei… fugea de mine?!
Era 1 Aprilie 1986. „Ziua pacalelilor”?!…
… Ce crezi, draga Nicholas, am raspuns - cat‑de‑cat - intrebarii dumitale introductive?!…
(Fragment din amplul interviu realizat de NICHOLAS BUDA, publicat in 2011, in saptamanalul „GANDACUL DE OLORADO”)
„CINE SUNTETI, DE FAPT, DOMNULE TIMOTEI URSU?!…”
Nicholas Buda: Exponent activ al grupului de intelectuali romani de la New York, aveti - fara nici o indoiala - o istorie personala, cea a emigrarii din Romania anilor regimului comunist, o istorie din care generatiile tinere - din care fac parte si eu - pot invata cate ceva. Ati devenit, printre altele, emigrat in America, pe o anumita extensie sociala chiar si… jurnalist. Se pare ca nu ati intrerupt linia preocuparilor fata de cultura si istoria romaneasca, activand cu succes la publicatiile „Foaie”, „New York Magazin”, „Lumea Libera”, „Conectiuni” etc. Ce au insemnat acesti ani ai jurnalismului practicat in America? Se regaseste Timotei Ursu in postura jurnalistului de circumstanta?
Timotei Ursu: Hai sa ne intelegem: in viata mea eu am facut lucruri paralele cat pentru… trei sau patru vieti! Dar niciodata lucruri de circumstanta, ci intotdeauna - (Hm!… hm!…ma laud eu… mie insumi!?…) - cu… convingere. Ziaristica a fost una din aripile mele fara de care n‑as fi putut zbura. In 1956 am debutat in ziarul „Faclia” din Cluj‑Napoca. In 1957, ma gaseam, din nou, temporar la Timisoara, orasul meu natal, unde lucram din cand in cand la postul de radio local: „crainic colaborator”. Revenit la Cluj, in paralel cu ultimul an la Facultatea de Filologie si Istorie, am fost angajat de postul de radio regional, „crainic‑emisie”; lucram in fiecare dimineata de la ora 5.00 la 9.00. Aveam o jumatate de norma si imi completam nevoia de bani cu reportaje. Dupa cei doi ani munciti la locul de repartizare (Secretar literar al Teatrului National din Cluj), am reusit sa devin student la a doua facultate, una tot de… cinci ani: la Cinematografie, in Bucuresti (IATC). Am colaborat in paralel, pe bani putini, dar… foooarte (!) necesari, cu Radio ROMANIA. Din anul al doilea al noii facultati am inceput colaborarea cu Televiziunea Romana: mi‑a incredintat un aparat de filmat „Pallyard-Bolex” (16 mm.) Tudor Vornicu, Directorul Programelor, sa fiu reporter colaborator permanent. Am lucrat la TVR - cum se spune - de mi‑au sarit capacele, saptamana de saptamana, an dupa an; dar asa am reusit sa termin si cinematografia. Ca sef de promotie.
Dupa un an eram asistent, dupa doi eram deja lector universitar la catedra de regie film si TV a IATC; dar eu inca filmam documentare pentru TVR… Jurnalistica o practicam nu numai de nevoie, ba chiar cu mare placere… Asa se face ca, de pilda, dupa ce am emigrat in America (in cele din urma in Long Island, NY - unde, pentru castigarea painii de toate zilele, eram… marinar, „manager‑de‑seara” al… snack‑barului pe feribotul care facea legatura intre Long Island si Connecticut), - impreuna cu alti doi intelectuali romani, vecini, am pus in 1995 bazele revistei „Foaie” al carei director am fost pana in anul 2000.
Atunci - in 2000 - m‑am mutat in Manhattan, la New York. Acolo, impreuna cu noua mea partenera de viata, editoarea de film Nita From, am condus publicatia „Lumea Libera” ca director si editor, inlocuindu‑i pe fostii editori Dan Costescu si Cornel Dumitrescu (ei s‑au retras pe rand, dar definitiv, din motive de boala, in 2001 si 2002). Am vaslit din rasputeri saptamanalul vreme de aproape patru ani. Ani grei, dar pasionanti: am crescut ziarul de la 24 la 36 pagini ample, cu numeroase rubrici si teme noi, unele semnate de M.N.Rusu, Theodor Damian, Mihaela Albu, Serban Cocioba, Carmen Firan, Adrian Sangiorzan, V. Moraru si de cei 13 corespondenti‑colaboratori (acestia: remunerati!) din Bucuresti si din intreaga Lume. Eram un… saptamanal romanesc „mondial”, ca sa zic asa…
Nicholas Buda: De ce numai patru ani?!
Timotei Ursu: …din pacate!… …Din pacate, deoarece nu am putut acoperi la timp creditul pe care Nita From il angajase pentru achizitionarea ziarului. Piata de distribuire a publicatiei a devenit extrem de stramta: in 2003 trimiteam in „strainatate” (unor abonati din Romania, Canada, Franta, Spania, Germania, Italia, Israel, ba chiar si soldatilor romani din Irak si Afganistan!), circa 400 exemplare saptamanal, asta in noua ipostaza in care expeditia postala, scumpita teribil dupa 11 Noiembrie 2001, depasea acum de trei ori… valoarea „exemplarului” angajat prin abonament!… Nici pe jumatate suma nu era acoperita de vanzarile locale. Totodata, concurenta a devenit din ce in ce mai agresiva: la chioscurile din New York au inceput sa apara, ca ciupercile, 9 (noua!) ziare si reviste venite sau sponsorizate din… Romania. De regula, distribuitorii lor acopereau (la propriu, pe standuri, pentru a nu fi vazute de cumparatori!) publicatiile noastre de aici, romano‑americane: LUMEA LIBERA, ROMANIAN JOURNAL, NEW YORK MAGAZIN, FOAIE, LUMEA‑USA, ORIZONT, MIORITA si CONECTIUNI. Ma rog: concurenta in stil… romanesc!… Si apoi, pentru ziarul nostru - un saptamanal in principal cu stiri politice de actualitate - concurenta Internetului a devenit un adversar de neinvins: ceea ce puteau afla oamenii a doua zi on‑line, noi publicam doar… dupa cinci - sase zile…?! Ne‑ar mai fi ramas ca cititori doar pensionarii, si anume cei inca nedeprinsi cu computerul. Dar numarul acestora scadea (natural) de la o luna la alta. Am ajuns in incapacitate de plata. Asa ca, impotriva optiunii mele, saptamanalul a fost pus in vanzare de Nita From (era titulara a contractului de imprumut). Ziarul a fost cumparat in August 2004 de doi „negustori romani” de aici, din SUA, care - dupa cateva editii realizate totusi, eroic, de noii editori M.N.Rusu si Mihaela Albu - l‑au… „inchis”, fara o vorba. Fara pic de remuscare si, mai ales, fara sa spuna… din ordinul cui…?!
Am reusit sa salvam in Februarie 2005 o colectie completa a ziarului, vreo treisprezece volume legate (900 de numere aparute intre 1988 - 2004) care au fost acceptate in biblioteca devenita dupa 2006 „depozitul de carti” al Institutului Cultural Roman de la New York. Mai bine asa decat la groapa de gunoi a orasului!… In acele multe pagini se afla 17 ani de ganduri si evenimente ale Exilului Anti‑Comunist Roman, o adevarata istorie…!
Nicholas Buda: Ati avut o cariera frumoasa de scenarist si regizor de film de lung‑metraj la Bucuresti („DECOLAREA”, „SEPTEMBRIE”, „AL PATRULEA STOL”; alte 6 filme de fictiune la TV. Regizori importanti din noua generatie (Mircea Daneliuc si Tudor Marascu) au debutat in film pe scenarii scrise de dvs. Ca autor de filme documentare n‑ati uitat nici cauza recuperarii trecutului istoric al stramosilor nostri Geto‑Daci. Iata ca anul trecut, dupa mai bine de 30 ani, ati scos la lumina zilei prestigiosul volum „Kogaion. Cercetari multidisciplinare”. Cartea dumneavoastra este, spun criticii, - un dialog cu istoria, dar si o provocare adresata istoricilor, produsul unei intense munci de istoric, lingvist, cercetator, analist, jurnalist si geograf - ca sa enumar doar cateva din calitatile pe care le demonstreaza volumul - este si expresia unei mari pasiuni, a unei mari iubiri: Istoria Veche a Poporului Roman!… Cum a inceput pasiunea lui Timotei Ursu pentru legenda fascinanta a… „Muntelui Sacru” al Geto‑Dacilor de la SARMIZEGETUSA REGIA?
Timotei Ursu: Pe atunci, in anii 1970 ‑1980, regizorii de filme de lung‑metraj fuseseram „scosi pe contract” si eram efectiv santajati financiar prin aceste contracte pentru a nu mai crea „filme cu probleme” (un astfel de film a fost socotit, aberant, pana si cel de al doilea - scris integral si regizat de mine - „SEPTEMBRIE”). Dar interventia ulterioara producatorului - cititi: STATUL COMUNIST ROMAN - in istoria ultimului meu film de lung metraj, „AL PATRULEA STOL”, depasea orice inchipuire: modificarea unei intregi structuri ideatice a filmului, prin INTRODUCEREA OBLIGATORIE A UNEI SECVENTE FINALE, un lamentabil „happy‑end”!… (Slava Domnului, am eliminat benefic acel final penibil, anul trecut, aici la New York - pe casete…)
In 1981, impreuna cu Doru Nastase si Adrian Petringenaru initiasem o vehementa cerere de audienta la… Ceausescu, unde doisprezece „fosti tineri regizori” urma sa ne plangem de abuzurile inacceptabile ale cenzurii dirijate de Dumitru Popescu‑Dumnezeu. Las deoparte ca audienta n‑a avut rezultatul scontat; dar eu, ca si colegul meu Doru Nastase (nu insa si… Petringenaru) - din regizorul Timotei Ursu, cunoscut si apreciat, m‑am trezit dintr‑odata eliminat: un… veritabil anonim!
Un anonim al carui nume nu mai era permis sa apara in media, era „scos” din planul de productie de la Buftea, nu mai putea incheia contracte, nu mai putea lucra nici in televiziune. Am inceput sa fiu urmarit pas cu pas, convorbirile telefonice au inceput sa‑mi fie ascultate si probabil inregistrate; fiica mea a fost peste noapte mutata de la liceul din „centru” la un asa‑zis liceu industrial din margine de Bucuresti, unde nu facea mai nici un pic de scoala ci doar…saibe si suruburi; sotia mea - profesoara de muzica - s‑a vazut dintr‑odata doar cu… o jumatate de norma (si - evident - o jumatate de salariu). Iar pasaportul mi‑a fost ridicat, pasamite pentru a fi… „mai bine pastrat” la sectia… PERSONAL a Consiliului Culturii!”
Repet, in acel cosmar m‑am regasit profesional, dar si emotional, doar in pasiunea mea pentru Istoria Veche a Romaniei. In acelasi an, 1982, am devenit - cu „iuteala de mana si nebagarea (lor!) de seama”! - membru al Asociatiei Oamenilor de Stiinta din Romania, la propunerea unui mare om‑de‑bine, matematicianul academician Nicolae Teodorescu, presedinte al Asociatiei (fosta si viitoarea Academie a Oamenilor de Stiinta)… Cred ca cei care ma supravegheau au rasuflat usurati: „Gata cu inca un regizor incomod”! …M‑am catarat, insa, ca sa zic asa, in… ceea ce dumneavoastra ati numit… (dar nu numai dumneavoastra, ci - din nefericire - mai toata lumea ii spune azi asa!): „Sarmisegetusa Regia”!?… Cine poate stii - mi‑am zis - care sunt cotloanele destinului?! Poate ca o… forta din afara aspiratiilor mele urbane ma cheama acolo, in Muntii Orastiei?! La… „KOGAION”?!…
Creionasem - teoretic - un studiu despre probabilul „Sistem Numeric al Geto‑Dacilor” si demonstratia avea acuta nevoie de dovezi suplimentare, practice, din teren, argumente cu caracter pluridisciplinar. Am propus in 1983 si, sprijinit de Nicolae Copoiu, chiar am alcatuit o Echipa multidisciplinara a AOSR care a inceput sa studieze sanctuarele si zona inconjuratoare, oarecum impotriva conceptului invechit - incarcat de inexactitati! - practicat de arheologii locului (prinsi atunci in teribila sarabanda a stupidelor „reconstituiri” de la Sanctuare).
Rezultatele noastre au fost extrem de incurajatoare; si Asociatia a propus publicarea studiului meu, care in 1984 se amplificase serios cu dovezi din teren si se intitula… „KOGAION”. In 1985 trebuia sa continuam aceast proiect, dar… aflandu‑se cine este coordonatorul stiintific al Echipei de Studiu Pluridisciplinar din Muntii Orastiei: Timotei Ursu - CNST‑ul (adica „ministerul de resort al cercetarii stiintifice” de pe atunci) a taiat brusc fondurile pentru acest proiect la ordinul… Elenei Ceausescu! Manuscrisul studiului depus pentru publicare a fost declarat „pierdut”; orizontul mi s‑a inchis din nou. Suparat ca nu mai puteam sa regizez filme - dar nici sa imi continui macar pasiunea in cercetarea pluridisciplinara si - mai ales - foarte ingrijorat pentru viitorul copiilor mei, dupa trei ani de ezitare am luat acea decizie de o gravitate teribila, la care nu ma mai gandisem, dar deloc‑deloc pana atunci: sa parasesc Romania. Sa ies din Infernul Comunist!
…Sa las in urma PATRIA MEA?! …Sa‑mi las in urma tara natala?! Limba mea Romana?!… Pamantul copilariei, dragostele tineretii, plaiurile maturizarii mele. Filmele mele. Spectatorii mei? Mormintele alor mei - cui le las?! Nu, nu eram un mucos cu ganduri necoapte, visand cai‑verzi‑pe pereti! Aveam 47 de ani; si - ce sa vezi? …tocmai bagasem de seama c‑am inceput sa incaruntesc. Voiam sa scot la vanzare, vasazica, pe alte meridiane ‑ un produs expirat?!…
…Imi reamintesc adesea chipul meu, rezemat pe balustrada puntii vaporului POLAR VI, in Aprilie 1986, cand dispareau in ceata inserarii… departe‑tot‑mai‑departe, ultimele luminite ale Costinestilor. Plecam eu? Or tarmul Romaniei… fugea de mine?!
Era 1 Aprilie 1986. „Ziua pacalelilor”?!…
… Ce crezi, draga Nicholas, am raspuns - cat‑de‑cat - intrebarii dumitale introductive?!…
Daca doresti sa iti exprimi parerea despre acest produs poti adauga un review.
Scrie un review
Produse similare
Manual practic pentru Politicieni si Functionari publici
Diplomatia. Editia a V-a - Henry Kissinger
Aspecte ale noului radicalism de dreapta. O conferinta - Theodor W. Adorno
Detinut politic si presedinte. Singur impotriva sistemului - Václav Havel
Foc si furie. In interiorul administratiei Trump - Michael Wolff
Cartea mica a activismului - Karen Edwards
Politici publice. Teorie si practica - Gabriela Pohoata
Lectii dintr-un secol de viata - Edgar Morin
Suport clienti Luni - Vineri intre 8.00 - 16.00
0745 200 718 0745 200 357 comenzi@editurauniversitara.ro