Cea de-a doua editie a Teoriei generale a dreptului este un instrument de formare a specialistilor in domeniul juridic al vietii sociale. Pentru studenti, volumul este un sprijin intelectual in intelegerea dreptului, a cauzelor care il determina, dar si a finalitatilor sale. Totodata, volumul se adreseaza atat juristilor, cat si celorlalti membri ai societatii, actionand atat ca partener in exercitarea profesiei, cat si ca factor adjuvant in intelegerea conceptelor de baza, explicand functionarea statului si realizarea dreptului, aratand conduita pe care trebuie sa o aiba cetatenii in viata de zi cu zi.
Norma juridica metabolizeaza dreptul, punand in miscare infaptuirea justitiei, recunoasterea, garantarea si ocrotirea drepturilor si obligatiilor persoanelor si instrumentele statale de lupta impotriva nedreptatilor sociale, a exceselor de putere, a abuzurilor si a anarhiei.
Teoria generala a dreptului este intregita de analiza interactiunii dintre dreptul national, dreptul european si dreptul international. Notiunile, conceptele si principiile dreptului sunt privite prin prisma jurisprudentei instantelor nationale si a celor europene, iar doctrina juridica romaneasca si internationala, actualizata si comentata, completeaza ca o piesa de puzzle preceptele fundamentale ale stiintelor juridice.
Volumul de fata isi propune sa-l introduca pe cititor in terminologia de specialitate, aratandu-i ca este vorba de un limbaj specific, deosebit de cel obisnuit, caracterizat prin semnificatia aparte a termenilor juridici, si sa inlature, astfel, paradigma conform careia dreptul se afla intr-un „turn de fildes” inaccesibil semenilor nostri, care, adeseori, se zbat sa patrunda in intangibilitatea limbajului sau.
Informatii conformitate produs
Ioan Vida
Studii:
Licentiat in drept (1971 - Facultatea de drept, Universitatea Babes-Bolyai, Cluj-Napoca); doctor in drept (1980 - Universitatea din Bucuresti).
Activitatea:
Presedintele Curtii Constitutionale a Romaniei (2004-2010); din 2001 profesor universitar titular SNSPA; 2004-prezent conducator de doctorat Facultatea de drept si stiinte administrative, Universitatea de Vest din Timisoara; 2007-prezent predarea cursului „Puterea executiva si administratia publica” in cadrul masteratului de Administratie publica Facultatea de drept si stiinte administrative, Universitatea de Vest din Timisoara.
Publicatii:
A scris si publicat numeroase articole si lucrari de specialitate: Noul Cod civil, principii generale ale dreptului, Revista Dreptul, nr. 8/2012; Ierarhia legilor si evenimentele legislative care se produc intre data intrarii in vigoare si data de iesire din vigoare a legii (coautorat), Revista Dreptul, nr. 7/2012, Puterea executiva si administratia publica, ed. a II-a, Ed. Cordial Lex, Cluj-Napoca, 2012 (coautorat); Legistica formala, ed. a V-a, Ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2012; Curtea Constitutionala, Justitia politicului sau politica justitiei?, Ed. Monitorul Oficial, Bucuresti, 2010; Constitutia Romaniei, Comentariu pe articole, Ed. C.H. Beck, Bucuresti, 2008 (in colaborare); Batalia pentru Curtea Constitutionala, in Lider Amicorum Ioan Muraru, Ed. Hamangiu, Bucuresti, 2006 (in colaborare); Repertoriul legislatiei Romaniei, evidenta oficiala, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2006 (in colaborare); Jurisprudenta Curtii Constitutionale si Conventia europeana a drepturilor omului, Regia Autonoma „Monitorul Oficial”, 2005 (in colaborare); Pentru o Teorie Generala a Statului si Dreptului, Ed. Arvin Press, 2003 (in colaborare); Drept administrativ, Ed. Omnia, Brasov, 1999 (in colaborare); Procedura legislativa, Ed. Crater, Bucuresti, 1999; Drepturile omului in reglementari internationale, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 1999; Sisteme electorale contemporane, Parlamentul Romaniei, Camera Deputatilor, Regia Autonoma „Monitorul Oficial”, Bucuresti, 1996 (in colaborare): Democratia locala in Romania contemporana, Casa de Editura si Tipografia „Realitatea”, Bucuresti, 1995 (in colaborare); Puterea executiva si administratia publica, ed. I, Regia Autonoma „Monitorul Oficial”, Bucuresti, 1994; Constitutia Romaniei – comentata si adnotata, Regia Autonoma „Monitorul Oficial”, Bucuresti, 1992 (in colaborare); Alegerile parlamentare si prezidentiale – Texte legale comentate, Regia Autonoma „Monitorul Oficial”, Bucuresti, 1992 (in colaborare); Partidele politice, Regia Autonoma „Monitorul Oficial”, Bucuresti, 1993 (in colaborare); Noua lege electorala a Romaniei, Bucuresti, 1990 (in colaborare).
Ioana Cristina Vida
Studii:
Licentiat in drept (2008 - Universitatea „Nicolae Titulescu”, Facultatea de Drept); master in drept international si drept comunitar (2008-2009 - Universitatea „Nicolae Titulescu”, Facultatea de Drept); doctor in drept (2013 - Universitatea de Vest Timisoara, Facultatea de Drept).
Activitatea:
1 octombrie 2013 - prezent colaborator SNSPA; 1.10.2015-prezent Consilier parlamentar Camera Deputatilor, Departamentul de Studii Parlamentare si Politici UE, Directia pentru Uniunea Europeana.
Publicatii:
A publicat numeroase articole de specialitate in Revista ,,Palatul de Justitie” si a prezentat articole in conferinte internationale.
A publicat 2 monografii: Exercitiul atributiilor presedintelui Romaniei, Ed. Risoprint, Cluj-Napoca, 2014; Puterea executiva si administratia publica (coautorat), Ed. Cordial Lex, Cluj-Napoca, 2012 (coautorat).