Interviu cu Ion Vianu
Ion Vianu (n. 15 aprilie 1934, Bucuresti) este un medic psihiatru si scriitor din Romania. Este fiul criticului literar Tudor Vianu si al Elenei Irimescu, fiica lui Stefan Irimescu, medic, intemeietorul ftiziologiei din Romania. Timp de doi ani de zile, in perioada 1952-1954 este student al sectiei de limbi clasice a Facultatii de Filologie din Bucuresti. Desi tatal sau si ar fi dorit ca fiul sa-i urmeze la catedra acesta isi alege un alt traseu profesional, absolvind intre 1954 si 1960 cursurile Facultatii de Medicina Generala din Bucuresti. Uimirea si tristetea lui Tudor Vianu sunt descrise in volumul cu caracter autobiografic Amintiri in dialog, scris in colaborare cu amicul sau, Matei Calinescu, cel care va deveni critic literar. Din anul 1963 este numit preparator la Clinica Universitara de Psihiatrie din Bucuresti. A emigrat in Elvetia in anul 1977, dupa ce s a implicat in miscarea lui Paul Goma, fiind printre putinii care au avut curajul sa semneze Apelul lansat de acesta, apoi se va face cunoscut pentru luarile de pozitie la postul de radio Europa Libera impotriva tentativei de folosire a psihiatriei ca arma politica.
Dupa Revolutia din 1989 s a implicat intr un mod foarte activ in denuntarea psihiatriei politice comuniste si a scris articole cu continut politic in revistele 22, Dilema Veche, in ziarul Romania libera, etc. Dupa iesirea la pensie se intoarce in tara si se dedica meseriei de scriitor cu care a cochetat inca din tinerete, publicand mai multe volume de proza sau eseistica. Astfel, romanele Caietele lui Ozias si Vasiliu, foi volante fac parte din trilogia neterminata „Arhiva Tradarii si a Maniei”. Paramnezii este un roman despre exil si reintoarcerea in tara natala. Necredinciosul este inspirat de experienta medicala a autorului. Blestem si Binecuvantare este o culegere de eseuri despre problematica tatalui, Antigona, Sacher Masoch, S. Freud. Investigatii mateine este un eseu biografic si critic.
1. Considerati ca Romania de azi este diferita de cea anterioara anului 1989? Din aceasta perspectiva, se poate vorbi, din perspectiva dumneavoastra, de o magistratura de dinainte de 1989 si de una de dupa 1989?
Romania de astazi nu mai este tirania din 1989, dar este departe de a fi o democratie exemplara. Romania are aparent un regim democratic dar, in fond, este o tara a oligarhiilor. Ca atare, este dominata de grupuri diverse de interese. In acest context, magistratura are dificultati in a fi total independenta, aceste grupuri informale avand o influenta oculta. Pe de alta parte, marginea de manevra a Justitiei este mai mare, dat fiind ca nu mai exista „rolul conducator al partidului”. Eu sper ca este vorba de un proces continuu de transformare a justitiei intr o institutie independenta.
2. Ar trebui trecuta cu vederea colaborarea unor magistrati cu serviciile Securitatii, data fiind experienta si competenta acumulata (stiut fiind ca un bun specialist se formeaza in multi ani) sau ar trebui ca aceste persoane sa fie expuse si indepartate din profesie? Solutia din Germania de Est, unde, dupa caderea zidului si reunificare, judecatorii din perioada comunista au fost indepartati, este cea mai buna?
„Turnatoria” ca atare, era, prin definitie, un act ilegal, nu numai tolerat dar chiar incurajat de regimul comunist. Orice fapt de spionaj, extern au intern, este prin definitie, un act care se desfasoara in afara legalitatii. Pare ciudat ca un judecator sa fi fost incadrat intr un sistem de ilegalitati. Mai ciudat si mai nelinistitor chiar ca pentru alti profesionisti. Cu atat mai imposibil din punct de vedere moral este ca acei dintre magistrati care sunt insarcinati cu supravegherea bunului mers al magistraturii sa fie fosti colaboratori. In aceste cazuri, chiar si o situatie neclara, o suspiciune, ar trebui sa duca la retragerea, de preferat spontana, a celui suspect. Ca si in orice corp profesional, curatenia in ograda proprie este cea mai eficienta masura de buna functionare.
3. Considerati ca si in prezent, in lume si in Romania, puterea politica exercita influenta sau control asupra magistratilor? In ce modalitate? Prin ce parghii?
Procesul prin care justitia se libereaza de administratie, actionand intr o independenta deplina este un proces, prin forta lucrurilor, lent. In Franta, pana acum cativa ani, magistratura depindea inca de „Cancelarie”. Pe de alta parte, situatia cvasioligarhica in care ne gasim face ca actul de justitie sa fie mereu suspectat de neobiectivitate, din pricina unor influente oculte venite din alta parte decat din partea statului. Inca o data, rolul autocontrolului (Consiliul Superior al Magistraturii) este esential. Numai asa Magistratura va putea sa pretinda la o totala neatarnare.
4. Daca ar trebui sa va adresati unei instante din Romania, pentru a va ocroti un drept, ati avea incredere in sistem, in general, si in judecator, in special? Exista vreo diferenta intre ceea ce ar trebui sa fie un judecator si ceea ce el este, in realitate?
Actul de justitie este, in general, unul foarte complicat, fiindca intervin multi factori. Cicero, unul din ei mai mari juristi din istorie a spus: Summum jus summa injuria, adica „dreptatea cea mai mare este si cea mai mare nedreptate”. De aceea, eu m as teme de tribunale, chiar daca as fi sigur ca sunt nevinovat. Dar traim intr un stat in care domneste cea mai mare confuzie in administratie, in care oamenii politici demisioneaza acum pentru a reveni dupa cateva ore etc. Acelasi lucru este valabil si pentru martori. Societatea trebuie, in general, sa fie asanata. Problema magistraturii este o parte a unei probleme mai mari.
5. Ce socotiti ca ar trebui sa faca membrii acestui corp profesional pentru intarirea independentei si sporirea increderii publicului in actul de dreptate? Cum ar trebui sa se comporte un judecator? S a nascut oare judecatorul ideal?
Inca o data, autocontrolul este esential. Nimic nu merge mai bine in cadrul oricarui sistem decat decizia luata de acesta de a functiona dupa standarde tehnice si morale inalte. Fireste ca trebuie luate masuri pentru a asigura si eficienta justitiei (numar suficient de judecatori, tribunale bine dotate). Dar pentru a avea judecatori de calitate, trebuie ca oamenii de calitate cu vocatie sa fie atrasi. Nu trebuie sa existe un cerc vicios. Permiteti mi sa termin cu urmatoarea idee: demersul magistratului este total diferit de al avocatului. Acesta din urma trebuie sa fie devotat unui om, Clientul, al carui aparator este. Magistratul trebuie sa fie devotat unei idei: cea de Dreptate, care nu este decat echilibru (balanta justitiei indicand verticala).