Psychology of the cognitive structures of the archaic imaginary - Aurel Pera

Sunt, probabil, doua cate doua, modalitatile de raportare la filosofiile ,,exotice”, in particular, la cea indiana si cea samanica. Mai intai: cat sunt ,,gandire” si cat ,,filosofie”. Aceasta, fie si spre a distinge intre stilul ,,oriental” si cel ,,grecesc”. Cel putin in limitele antichitatii.

Pentru asigurarea distinctiei, in lucru s-ar pune problema conceptului si a devenirii: filosofia/gandirea chineza, zice Anne Cheng, nu opereaza linear sau dialectic, ci in spirala.

Gandirea indiana, s-a spus, sta sub semnul lui akrôn. In al doilea rand: cum interpretam/traducem filosofiile orientale? Daca o facem imanentist, riscam inchiderea sau circularitatea. Daca le transpunem in limbajul european, ce mai ramane din ele? Totusi, orice interpretare este si integratoare. Poate ca, pierdem sensurile tainice, poate nu. Un usor agnosticism face sa nu putem raspunde. Dar riscul cel mai mic este acesta din urma. Mai bine, adica, e sa riscam pierderea cata este, decat sa lasam sa cada intre Europa si Asia o grea cortina.

De buna seama, Orientul e Orient, Occidentul este Occident, dar in deosebire de Kipling pentru care nu li-e dat sa se inteleaga, totusi, pot sa comunice. Cam in acelasi timp, citesc o lucrare, sa-i zic, de lectura imanentista si pe aceasta a lui Aurel Pera, asa zicand, de traducere sau transpunere, de interpretare. Ambele au virtuti, fiecare in felul sau. Aceasta, privitoare la Structurile cognitive ale imaginarului arhaic, care pare a fi o continuare a altor lucrari, insa de o alta structura, Ontologie si epistemologie in filosofia indiana, Mit si filosofie in India, este o foarte buna introducere in materie. Cel putin, pentru un european care vrea sa afle ceva despre filosofia indiana sau despre gandirea samanica, dar ca european.

Aria de cuprindere este mare, perspectiva de lectura insasi impunand-o: Timp-moarte-spatiu in imaginarul mitologic oriental, Imaginarul cognitiv in Bhagavad-Gitā si Sāmkhya-Karika, Ontologia sacrului si imaginarul ontologic, Imaginarul enteogenetic si intelepciunea samanica, Ontologia gandirii samanice si arheologia psihica etc. Cat insa poate fi vorba de asa ceva?

In text, Aurel Pera este precaut; titlurile sunt insa categorice: Imaginar si rationalitate, Imaginarul educational. Stiu ca istoricii religiei, prin urmare aceia de aplicatie fenomenologica, vorbesc de o ontologie arhaica. Nu cred ca e prea potrivit. Prin urmare, sugerez lui Aurel Pera sa specifice: teo-ontologia sau mito-ontologia, asa cum a incercat in Mit si filosofie in India. De altfel, in doua capitole, Psihologia imaginarului samanic si Psiho-ontica imaginarului creativ, se apropie mai mult de tema propusa.

Este doar o sugestie menita sa aduca o nuanta in plus. De altfel, lucrarea, asa cum a fost gandita, eseuri de mitologie samanica si orientala, este indeajuns de nuantata ca sugestia mea sa nu para o obiectie. La fel si in celelalte capitole care, altminteri, sunt bine, foarte bine facute. Dar si aici: mare atentie la termenii de ordonare: realism gnoseologic, imaginar onto-epistemologic, cosmogonic, model rationalist. Rationalismul, de buna seama, este concept istoriografic si inca, el tine de o pozitie sau alta. De aceea, pana si in Europa, termenul este folosit cu precautiuni. Cine mai este prea sigur ca filosofia moderna va fi fost rationalista, intr-o parte a ei, si empirista in alta?

Nu spun ca, metodologic, este o ineptie. Ci, doar, ca una e metoda, una e interpretarea si alta starea de a fi a referentialului. Din nou, daca am apasat poate prea mult pe aceste cateva expresii, interpretari, explicatia pe care o dau este aceea ca lucrarea este o reusita si prin aceea ca te provoaca. Lucrarile mediocre nu trezesc nici adversitati, nici entuziasmul. Cu atat mai putin provoaca. Cea a lui Aurel Pera provoaca si de aceea socotesc ca este o reusita, astfel incat, poate fi publicata cu succes si, de ce nu, poate fi luata in seama de Uniunea Scriitorilor.

Academician,

prof. univ. dr. Gheorghe VLADUTESCU