Tracking orders Individuals / Sales:0745 200 718 / 0745 200 357 Orders Legal entities: 0721 722 783

Editura Universitara Narrative, Postmodernism, Cinema

7,70 Lei

ISBN: 978-973-749-570-9

Publisher year: 2008

Edition: I

Pages: 110

Publisher: Editura Universitara

Author: Mircea Ciocâltei

Unavailable at the moment
Product Code: 9789737495709-8190 Do you need help? 0745 200 718 / 0745 200 357
Add to wishlist Request information
  • Download (1)
  • More details
  • Content
  • Where to find it
  • Authors
  • Reviews (0)

Odată cu invazia mijloacelor media specifice postmodernităţii, cinematografia ÅŸi-a pierdut un singur stil dominat. În cinematografia postmodernistă găsim o pluralitate de stiluri. Filmele postmoderniste sunt apreciate de public pentru că ele prezintă ceea ce publicul vrea să vadă, realitatea în care acesta trăieÅŸte.

Trăsătura principală a filmului postmodernist este aceea că naraÅ£iunea sa este de fapt o metanaraÅ£iune, o naraÅ£iune care explică, face trimitere la sau conÅ£ine alte naraÅ£iuni. MetanaraÅ£iunea e folosită pentru a transpune alte naraÅ£iuni anterioare în forma specifică epocii postmoderne ÅŸi a le explica în termeni proprii. MetanaraÅ£iunea poate fi înÅ£eleasă prin metafora folosită de Jorge Luis Borges în celebra sa Biblioteca din Babel, în care universul e descris ca o bibliotecă infinită. Fiecare carte se referă la altele scrise anterior.

În epoca postmodernă, cinematograful ÅŸi televiziunea ne influenÅ£ează viaÅ£a, stilul de viaţă ÅŸi atitudinea faţă de aceasta. Problemele sociale, politice ÅŸi economice sunt în relaÅ£ie directă cu ea. Filmul ÅŸi televiziunea simulează o lume hiper reală ÅŸi pretind că prezintă viaÅ£a reală. Oamenii caută fără succes în jurul lor lumea prezentată pe ecran ÅŸi devin frustraÅ£i, furioÅŸi ÅŸi dornici de răzbunare. Rata criminalităţii creÅŸte.

Cultura postmodernă e o cultură vizuală Epoca postmodernă poate fi numită epoca cinematografului sau mai curând epoca televiziunii. Aceste două medii reprezintă ambiÅ£ia colectivă a receptorilor. Filmele postmoderniste reprezintă aspiraÅ£iile colective ale receptorilor. NaraÅ£iunile lor prezintă dragoste, afecÅ£iune, brutalitate, sex ÅŸi orice altceva ce spectatorul epocii postmoderne îÅŸi doreÅŸte să vadă transpus în peliculă. Din perspectiva condiÅ£iei postmoderniste nostalgia, regretul faţă de trecut, sunt sentimente ce nu pot fi evitate astăzi. GraniÅ£ele dintre trecut ÅŸi prezent nu mai sunt atât de clare. PercepÅ£ia istoriei ÅŸi artei apare în mintea omului postmodern fragmentat ÅŸi adesea ca pastişă. Nu mai există tabuuri legate de sex. Consumerismul face ca omul să se simtă izolat, alienat ÅŸi detaÅŸat de societate. Anxietatea, dezordinile emoÅ£ionale, depresiile, destrămarea familiilor sunt trăsături obiÅŸnuite ale postmodernismului. În cinematografie aceste elemente sunt des întâlnite ÅŸi publicul se regăseÅŸte în naraÅ£iunile filmelor.

CondiÅ£ia postmodernă e reflectată în cinematografie cu sau fără intenÅ£ia regizorului, fie prin subiect, naraÅ£iune sau tehnici cinematografice. Filmele postmoderniste sunt foarte bine primite de public pentru că elementele lor fundamentale sunt derivate din realitatea postmodernitaÅ£ii.

Cultura postmodernistă a pierdut condiÅ£ia materială necesară pentru a produce film de artă. Filmul postmodernist poate fi însă considerat film de autor. Expresia filmului de autor rezidă în faptul ca acesta e autoconÅŸtient, referenÅ£ial, hiper stilistic ÅŸi fundamental existenÅ£ial. O imagine emblemă pentru filmul postmodernist găsim în Pulp Fiction în care un taxi galben supraimprimat peste un background artificial îÅŸi menÅ£ine pozitia în timp ce backgroundul se estompează într-un simulacru cinematografic.

Tehnicile folosite de filmul postmodern sunt: auto-referenÅ£ialitatea ÅŸi autoreflexivitatea (unghiuri subiective, folosirea cu ironie a tehnicilor cinematografice clasice), fragmentarea naraÅ£iunii, manipularea spectatorului. Tema e înlocuită cu repetarea conÅŸtientă de motive. InformaÅ£ia pe care o transmite naraÅ£iunea e controlată prin simboluri ÅŸi prin organizarea naraÅ£iunii. Un mijloc narativ des folosit este flashback-ul, flashforward-ul, repetarea unor secvenÅ£e, secvenÅ£e de vis, halucinaÅ£ii, premoniÅ£ii ÅŸi proiecÅ£ii supra­naturale. În flashback se pot include simboluri care alterează semnificaÅ£ia acÅ£iunii petrecute în prezent. Schimbarea unghiului de narare sau prezenÅ£a unui narator poate furniza informaÅ£ii spectatorului sau îl poate manipula. Prin flashback, flashforward, informaÅ£ia revelată poate schimba înÅ£elegerea celor petrecute în secvenÅ£ele anterioare. RepetiÅ£ia face ca informaÅ£ia se dezvăluie în fragmente ale aceleiaÅŸi povestiri, fragmente din ce în ce mai lungi sau prin schimbarea punctului de vedere al povestirii. Visul poate fi folosit pentru a deruta spectatorul, determinâdu-l să creadă că anumite acÅ£iuni se petrec în realitate, când de fapt ele se petrec doar în vis. Voiceoverul duce la participarea spectatorului la naraÅ£iunea pe care e lăsat să o construiască singur.

Arta ÅŸi teoria etichetate drept “postmodernism” nu sunt atât de revoluÅ£ionare, cum susÅ£in suporterii lor, ÅŸi nici nu sunt “nostalgic neoconservatoare”, cum susÅ£in detractorii lor. Structura paradoxală care permite interpretări contradictorii stă sub semnul dominantelor estetice culturale de astăzi: umanismul liberal ÅŸi cultura de masă. Această constiinţă de “fin-de-milenium”, la intersecÅ£ia dintre ultramodernismul tehnologic ÅŸi primitivismul obiceiurilor publicului, descoperă un act de dezintegrare ÅŸi decădere, relativ la influenÅ£ele parodiei, kitcsch-ului ÅŸi consumerismului.

Arta postmodernistă încearcă să contrazică ideea că mass media ne-a neutralizat realitatea, oferindu-ne prin cultura de masă un “simulacru”. Ea problematizează însăşi noÅ£iunea de reprezentare a realităţii, mai cu seamă a celei istorice. Arta postmodernistă nu pretinde că operează din afara sistemului; ea este complice cu sistemul ÅŸi îi subminează valorile din interior prin întrebări prin care investighează politicile de producere ÅŸi receptare a artei. Paradoxurile postmodernismului ne învaţă că sistemele globale sunt inadecvate, la fel ca ÅŸi limitele instituÅ£ionalizate. În locul lor este un pluralism raÅ£ional, pragmatic.

În loc de o “poetică” a postmodernismului sesizăm deci că avem de a face cu o “problematică” a diferitelor discursuri ale postmodernismului, cum ar fi: graniÅ£ele dintre literar ÅŸi neliterar, dintre ficÅ£iune ÅŸi non-ficÅ£iune ÅŸi în final dintre artă ÅŸi viaţă. ForÅ£area graniÅ£elor este evidentă în confruntarea cu fotografia artistică ÅŸi reclame, precum ÅŸi în contopirea elementelor de televiziune, video ÅŸi film. Postmodernismul nu denigrează existentul; el întreabă mereu cum putem noi să ÅŸtim evenimentele din trecut, reinterpretând semnificaÅ£ia amprentelor lor, textelor, faptelor, etc. El înglobează ÅŸi totalizează tehnic forme artistice; nu respinge forme narative, ci doar “schimbă constelaÅ£ia lumii artistice ÅŸi a vieÅ£ii” (Habermans). ÎnÅ£elegerea postmodernă a “lucrului real” nu este nouă, este o problemă în relaÅ£ie cu arta încă din timpul lui Platon. Ceea ce face postmodernismul nu e numai să ne-o reamintească, dar să ÅŸi investigheze amnezia noastră. Discursul postmodern nu lichidează referinÅ£e, ci repune în discuÅ£ie întreaga noÅ£iune de referinÅ£e care fac problematice atât transparenÅ£a realistă tradiÅ£ională, cât ÅŸi reducerea referinÅ£elor la simulacre. El nu denigrează realul, dar reaminteÅŸte că trebuie să dăm înÅ£eles realului într-un anume sistem de semnificaÅ£ii. Nu e o substituÅ£ie a semnelor în locul realului, ci sentimentul că realul poate fi cunoscut numai prin amprentele lăsate, deci prin semne.

În cinematografia postmodernistăînÅ£elegerea necesită o cunoaÅŸtere profundă ÅŸi complexă a tradiÅ£iilor cinema­tografice. O caracteristică a filmelor e hiperrevizionismul conÅ£inutului narativ, estetic ÅŸi tematic. Imaginea cinemato­grafică e de fapt un comentariu al filmului sau chiar un comentariu prin ea însăşi. Filmul de autor, în înÅ£elesul pe care îl are aceasta noÅ£iune în postmodernitate, alege o estetică alternativă, o naraÅ£iune experimentală, autoconstientă ÅŸi autoreflexivă, puternic intertextuală, foloseÅŸte din abundenţă simulacrul, pastiÅŸa, colajul ÅŸi ironia. Personajele sunt conÅŸtiente de existenÅ£a lor în film, iar spectatorul e implicat în procesul cinematografic. Cinematografia postmodernistă este de fapt o metacinematografie.

Spre deosebire de toate celelalte revoluÅ£ii anterioare, inclusiv ultima, cea a miÅŸcării hippie din anii ’60, filmul postmodernist nu mai propune transformarea lumii pe baze mai bune ÅŸi salvarea civilizaÅ£iei, ci se mulÅ£umeÅŸte să prezinte problemele postmodernităţii cu ironie ÅŸi sarcasm atacând societatea postmodernă din chiar interiorul ei. Cinematografia postmodernistă nu încearcă să dea soluÅ£ii pentru problemele existenÅ£ei în postmodernitate. Autorii ÅŸtiu foarte bine că nicio schimbare ÅŸi nicio revoluÅ£ie nu mai sunt posibile de acum încolo ÅŸi, folosind cu abilitate tehnicile narative ale vremii lor, oferă spectatorului doar o simplă defulare artistică, pe durata filmului. Postmodernismul poate fi interpretat ca o expresie a unei culturi în criză, dar nu este un curent revoluÅ£ionar. E prea contradictoriu ÅŸi doreÅŸte prea mult să problematizeze din interior în complicitate cu sistemul. Este o lecÅ£ie marginală venită de la ex-centrici (femei, etnici, gay, negri, postcoloniali) către cultura dominantă. Cinematografia postmodernistă pune întrebări, dar pare să nu dea răspunsuri lăsând spectatorului alegeri multiple.

1. INTRODUCERE ÎN POSTMODERNISM / 9
1.1. Postmodernitate ÅŸi Postmodernism / 9
1.2. Caracteristicile Postmodernismului / 13
1.3. Postmodernismul ÅŸi Modernismul / 16
1.4. Critica Postmodernităţii / 21 

2. DOMENII DE MANIFESTARE / 24
2.1. Postmodernismul în arhitectură / 25
2.2. Postmodernismul în literatură / 26
2.3. Postmodernismul în arta plastică / 29
2.4. Postmodernismul în media / 30
2.5. Postmodernismul în cinematografie / 30

3. RE-PREZENTAREA SUBIECTULUI / 33
3.1. Un zet şi două zerouri (A Zed and Two Noughts - 1985) / 34
3.2. În pielea lui John Malkovich (Being John Malkovich - 1999) / 40

4. RE-PREZENTAREA TRECUTULUI / 46
4.1. Brazil (1985) / 47
4.2. JFK (1991) / 56


5. AUTOREFLEXIVITATE ÅžI INTERTEXTUALITATE / 61
5.1.Ultimul tango la Paris (Last Tango in Paris - 1972) / 62
5.2. Iubita locotenentului francez (The french Lieutenant s woman - 1981) / 67
5.3. Pulo Fiction (1994) / 73
5.4. Fight Club (1999) / 82
5.5. Memento (2000) / 97

6. CONCLUZII / 103

BIBLIOGRAFIE / 109 

Mircea Ciocâltei

If you want to express your opinion about this product you can add a review.

The review was sent successfully.

Customer Support Monday - Friday, between 8.00 - 16.00

0745 200 718 0745 200 357 comenzi@editurauniversitara.ro

Compara produse

You must add at least one product to compare products.

Was added to wishlist!

Was removed from wishlist!