Forty-eighters memory exile. Christof Alexander in correspondence with Christian Tell (1852 - 1856)

Profesorul Nicolae Isar dă la lumină – sârguincios – o nouă carte. De data aceasta, este vorba de corespondenţa dintre Alexandru Christofi şi Christian Tell din perioada exilului lor. Adunarea la un loc a acestei corespondenţe, pe care a publicat-o anterior în diverse publicaţii periodice şi mai ales studiul introductiv, care precede culegerea de documente, reprezintă o contribuţie importantă la cunoaşterea istoriei doar parţial cunoscute a exilului paşoptiştilor. 

Prin intermediul acestei corespondenţe suntem introduşi în atmosfera în care au trăit şi au acţionat cei din 1848. Detaliile ne copleşesc, dar mai ales atmosfera conflictuală pe care o întâlnim necontenit. Christofi nu este „un actor principal”, dar el este un apropiat al celor care s-au găsit pe primul plan şi totodată este un relatator plin de interes. Îi place să povestească în scris lui Tell tot ceea ce are loc în lumea acestor exilaţi, tovarăşii lor de desţărare, o lume aparte, pe undeva impresionantă în problemele şi frământările ei, iar în altă privinţă decepţionantă prin neputinţa ei de a depăşi neînţelegerile. Profesorului Isar a mai adăugat la această culegere studiul său, întemeiat mai ales pe cercetarea scrisorilor din epocă, referitor la ultimii ani ai exilatului pictor paşoptist Barbu Iscovescu. 

Lectura studiului introductiv şi apoi a scrisorilor contribuie la descifrarea acestor oameni, impunându-se însă neîndoielnic ca spiritul critic şi coroborarea cu alte izvoare să ne ajute să desprindem adevărul, mai ales să ţinem seama de exagerări, neadevăruri şi chiar calomnii. Radicalii de la Paris – Brătienii şi C.A.Rosetti –, Eliade, Ion Ghica, Magheru şi desigur şi Tell – căruia îi sunt destinate informaţiile – se află pe primele locuri în această corespondenţă. Dar, dincolo de stările conflictuale, atât de des relatate, apare viaţa acestor desţăraţi şi apare mai ales dorul lor de ţară, reîntoarcerea reprezentând obiectivul existenţei lor. Semnificativă este şi legătura cu moldovenii, prezenţi şi ei în scrisori şi mai ales, spre sfârşitul etapei de exil, este de reţinut însemnătatea pe care o capătă chestiunea fundamentală a Unirii. Relaţiile cu marile puteri, în primul rând cu Imperiul otoman, sunt şi ele prezente cu detalii uneori demne de tot interesul. 

Trebuie să fim recunoscători profesorului Nicolae Isar pentru această nouă carte, care reprezintă o însemnată contribuţie. Cartea sa reprezintă şi un îndemn pentru o mai  îndelungată zăbavă a istoricilor perioadei moderne asupra cercetării şi studierii procesului revoluţionar din 1848 şi a urmărilor sale.


                                                                                                                                                                                                                                                                                        Acad. Dan Berindei