Homiletic discourse in terms of communication sciences

36,60 Lei

ISBN: 978-606-591-418-6

DOI: 10.5682/9786065914186

Publisher year: 2012

Edition: I

Pages: 322

Publisher: Universitară

Author: Marius-Daniel Ciobotă

Unavailable at the moment
Product Code: 9786065914186 Do you need help? 0745 200 718 / 0745 200 357
Add to wishlist Request information
  • Description
  • Download (1)
  • More details
  • Content
  • Authors
  • Reviews (0)

Their scientific staff homiletical speech intensified over time. Orthodox preachers carefully observing the phenomenon, first as a mere participant in the religious (theology students), then with another vision, inside the priesthood, he has appeared ever more convinced that to achieve the desired level of efficiency this fascinating branch of public discourse is not enough to climb the pulpit and just rant a teaching, a message that people absorb it (by virtue of tradition, indeed ancient, but not effective by itself) regardless the structure and form of presentation. But regardless of a particular contextual immediate reporting with multiple coordinated that it entails. We need, certainly, much more.

To be really convincing message across Christian preacher must realize the implications of decisive, to detail the whole communicative process taking place between him and receives his speech. It is therefore to identify an element of the sermon character dialogue, reciprocity was. In this respect, coordinates psychological and social recovery - specific cultural framework in which the communicative act homiletic is one of the decisive factors of success.Reconsideration of traditional church oratory methods (considered by some, not entirely unjustified, outdated), without abandoning the principles hristico - apostolico - omileticii patristic foundation of Christian, new discursive communication strategies according to the complexity of the psycho-sociological realities we serve today (with a better knowledge of them), can be the starting point in an effort to guide to new directions homiletic discourse performative, more efficient in the context of contemporary Christian pastoral care.

However, in our research we found it necessary to take guidance of wise principles set by our ancestors Latin: non nova, sed nove. Presenting things differently, seeing them yourself otherwise, is, ultimately, a viewpoint that is often more solid than innovative approaches at all costs. Given the immutability of dogma biblical preaching is the ideational background, ministry of ecclesial substance remains the same, which does not prevent the presentation methodology is continuously open to innovation and efficiency. I therefore consider that, especially in terms of reporting to the audience and, accordingly, the form of presentation, sermon today needs a revival (a reinvention, in the positive and responsible of the word) that would bring greater adherence to the contemporary audience, coming from all walks of life and subject to cultural influences of the most heterogeneous. This is done first by deepening the communicative dimensions - interpersonal homiletic discourse and, consequently, by adapting methods to the specific expressive concrete human reality of receivers. To this end, the sermon is called to discover new resources and ways to establish communication bridges with society today, and in particular, with each person. This is the main reason we decided to investigate Homiletics FROM A SPEECH COMMUNICATION SCIENCES, convinced that the scope and relevance of current research in this area strongly emerging on the academic scene and also on the social occasion may present significant improvements homiletic practice.


Theoretical and research stage of the subject

As research shows, and theme, our approach focuses on two distinct areas, although many elements in common, have not been addressed so far, the interdisciplinary vision. Although, in essence, preaching is an act of public communication, the transmission of messages or teachings of a religious doctrine, which requires, under a basic epistemological ordinances, classical analysis of the factors a communication process (sender, message, recipients , or specific language code, channel, extralinguistic context, feedback, etc..), homiletic speech was not treated at the level of scientific papers from this perspective. Other types of public discourse (media, administrative, political, legal, educational, philosophical, etc..) Have been reported in communication theory, published in various studies in the area of ​​communication and public relations, mass communication, human resources management, the etc. rhetoric.

For example, oratorical speech, closest to our research, already have significant scientific contributions that focus the theoretical principles and analytical uses of science communication. Various treaties and rhetoric courses newest show, in varying degrees, communicative dimension of discourse, an essential factor of persuasion. Must point out however, that their number is very large. Then, most of them yield to the temptation to belittle the venerable masked benefit dicendi burned, obnubilând, theoretical challenges for the latest current status rhetorical matrix that art has for great public arena of human communication. The good we were, for the purposes of returning it axiological, Little treaty oratory of Professor Constantin Sălăvăstru Iasi, a compendium updated with the latest studies of rhetoric, style, psychology and communication theory. Large teaching strict work than classical oratory (although it capitalizes on the structure), caching the complexity spectrum of contemporary discourse. Acknowledging some limitations inherent in our coverage in the approach to literature, I consider that the merits of scientific development and its horizon amplitude analytical work mentioned is a landmark in the field so fully investigated and discursive communication coveted today. However, a necessary and thorough update applied theoretical heritage of classical rhetoric in the context of interdisciplinary science today that cultivates with justified enthusiasm.

In terms of homiletics textbooks and treaties, they have systematically composition rules and supporting religious speeches, but in traditional manner, uniparadigmatică, adopting basically the same structure: Getting started with the genesis and historical evolution of the phenomenon homiletic Christian foundationof biblical and traditional gender classification and description of specific skills used homiletic, methodology development and support of sermons, speeches, religious models. We note, however, that given a small space analysis related to the character elements typical conversation of Christian homily, discursive psychology, communication, interpersonal communication with listeners, the preacher's communicative behavior (verbal, but especially nonverbal), psychology receptivity, homiletic communication effects depending on the feedback (generally, all received the preacher as 'response' - reaction from his listeners and, especially, how to performativity is influenced by the response), or contextual influence weight situation of speech communication, etc.

Homiletics textbooks, and even university courses, chapter dealing specifically with elements of communication is devoted listeners that aspect of rhetorical practice which the ancients have called actio (and sometimes pronuntiatio), referring to the whole complex communicative actions (para verbal and nonverbal, vox et gestus) which uses the preacher in his speech. Very limited space devoted to this crucial dimension homiletic and inconsistent treatment of them in the literature, but findings on the ground ", the direct observer of many benefits of gender, I have realized the need to exploit its potential communicative perspective practice, prompting me to him the central importance in research.

Should be clear that area bibliography rhetoric (and discursive practice in general) have not work with direct relevance to the theme proposed by us.Romanian homiletical literature meet a few studies that deal with this issue, in a way, we believe, partial and insufficient applied context: Anatoly Zarea, "Sermon and her listeners" in the journal Theological Studies, No.5-6, eighteenth year (1966), pp.358-374, Sebastian Chile, "current homiletic considerations", the magazine Orthodoxy, No. 1, year XIX (1967), pp.65-79; Vasile Cretu, "Communication in the sermon" in Orthodoxy, No.3-4, since LV (2004), pp.161-197 and John Toader, "The Homelite à l'received by the Lumière des sciences of communication", the scientific annals of Orthodox Theology Faculty of the University of Babes- Bolyai, 2008.

In continuation of these studies may be mentioned, all as a starting point for further analysis, the reference to "communication with listeners" that Father Basil Gordon professor makes in his Introduction to Homiletics (Bucharest University Press, 2001). Considering rightly preached an act synergistically, dialogue, characterized by a "simultaneous collaboration and communication" (p.183 et seq.), The author proposes a three communicative process that you must address the preacher: with God, first , then himself and listeners. The same model, the three major coordinated adaptation in preaching are: adaptation to Orthodoxy, the listeners and their personality. In this respect, Chapter "personality sermon preacher and listeners" with subsections "sermon listeners in general" and "listeners paraenesis" (pp.183-188) reflects the awareness of which has specific elements of the situation in speech communication and interactional atmosphere.Those observed in a fair complaint centrality communicative principles economy homiletic process. We can say that they really are moving to a more applied approach to communication concepts in the context preachers.

As can be seen from the above selection of bibliographic guidance, our initiative to treat the homiletic discourse in terms of communication sciences continues, at least at national level, the line of news analysis kerigmatic Christian phenomenon.It sucks, of course, the status of absolute innovation. However, such a vision sermon study is, consider us essential, why not boost the regeneration of homiletics today is visible need. As stated by the famous axioms American school in Palo Alto, any human expression has communicative value and therefore non-communication is impossible. Here, therefore, a first starting point.At a closer investigation of the homiletic process in all its complexity, we find that he has much more profound and communication resources only allowed to observe at first sight. Therefore, we believe that an analysis of communication mechanisms intrinsic homiletic act will mark a new stage in perception and approach of this kind of discursive manifestation, present and active, in fact, a strong in Romanian society.


Research Objectives

Present study aims to identify and analyze potential communicative elements of pulpit discourse. It will make research results in science communication, in order to identify the communicative function of each component of ecclesiastical rhetoric. More specifically, we want to show that everything he says and does the pulpit preacher communicate something of the appearance in the pulpit and with the first eye contact you establish with the audience and continued with his first statement and record every detail of his behavior and nonverbal until the speaker leaves the place where he delivered his speech, can be decoded messages and plurivalence considerable diversity. To this end:
- We highlight the position and importance in the vast field of discourse homiletic public oral communication;
- Will be presented and analyzed concepts church rhetoric and homiletic elements specific discursive practice, in light of the fundamental principles of communication and rhetoric, described in the literature;
- The homiletic practice perspective, we show that the essential condition of its engine efficiency preachers approach is persuasive in interpersonal relationship established between the preacher and his hearers. All parameters of this relationship will be analyzed systematically and duly.

In addition to filling a gap in the literature, research theme we propose is intended as a source of information theory, addressed specific areas, but especially one as useful and practical communication guide for those who are tasked homileticstransmitting the Christian message of the contemporary world.

The methodology used was the observation of the phenomenon homiletic form, made over several years, the parish plan homiletic practice, both in terms of internal and external. Also, based on short interviews with various preachers, sermons and speeches of these receptors, we prepared surveys we have valued the work, not both quantitatively and especially qualitatively. Watching a number of sermons recorded audio and video we have been very useful in collecting research data we needed. Appropriating our prospects in the area proposed studies and pragmatics psihosociologiei communication, it can be deduced with relative ease that I focused mainly homiletic exercise actually register, considering it most relevant to our research. Perspectiva strictly linguistic textualistă already been adopted, with jurisdiction by other researchers philologists.

  • Discursul omiletic din perspectiva ştiinţelor comunicării

    Download

Dintre toate formele de comunicare socială, discursul public a fost cel dintâi care a beneficiat, încă din Antichitate, de o teorie coerentă. De la Gorgias şi până la neoretorica contemporană, strategiile persuasive ale oratorilor au constituit, de-a lungul a mai bine de două milenii, un obiect de studiu privilegiat în raport cu toate celelalte ipostaze ale interacţiunii verbale. Disciplină obligatorie în universităţile medievale, retorica a îmbrăcat, într-o Europă care se numea pe ea însăşi Creştinătatea, forma eclezială a omileticii, egal cultivată în Apus şi Răsărit, atât confesiunile tradiţionale, cât şi denominaţiunile creştine ulterioare apelând la ea, indiferent de specificităţile lor dogmatice. Aidoma celorlalte popoare ale continentului, românii au avut şi ei nu numai mari predicatori, ci şi teoreticieni preocupaţi de problematica evoluţiei discursului omiletic în concordanţă cu condiţiile istorice şi culturale ale fiecărei epoci. Cartea de faţă ne convinge că această frumoasă tradiţie continuă şi astăzi, şi încă la cel mai înalt nivel de exigenţă ştiinţifică.

Conştient de necesitatea unui „aggiornamento” al practicii omiletice într-o lume aflată în schimbare, autorul lucrării de faţă, el însuşi slujitor al cultului ortodox, şi-a dorit să contribuie la actualizarea limbajului, deopotrivă verbal şi nonverbal, al predicii, racordându-l la cerinţele publicului zilelor noastre. Calea pentru împlinirea acestui deziderat nu putea fi, desigur, alta decât o regândire a omileticii din perspectiva teoriilor moderne ale comunicării. În lucrarea sa îşi dau astfel mâna peste veacuri apostolul Pavel şi Roman Jakobson, Fericitul Augustin şi Ray Birdwhistell, Sfântul Ioan Hrisostom şi membrii „colegiului invizibil” de la Palo Alto, convocaţi să contribuie cu toţii la identificarea celor mai eficiente mijloace de a reda prospeţimea şi forţa persuasivă iniţială unui tip de discurs dominat astăzi, din păcate, prea adesea, de rutină şi clişeu.

Încercarea părintelui doctor Marius Ciobotă (de fapt, nu doar o încercare, ci, cel puţin în opinia unei exigente comisii interdisciplinare alcătuite din profesori ai Facultăţilor de Litere şi Teologie din Universitatea bucureşteană, o reuşită deplină) a avut ca punct de pornire ideea de a îmbogăţi panoplia de instrumente persuasive ale omileticii tradiţionale cu concepte şi strategii preluate din ştiinţele actuale ale comunicării. Evidenţierea potenţialului aplicativ al acestora în domeniul artei predicatoriale a constituit obiectivul principal al demersului autorului.

Grijuliu cu nuanţele, părintele Ciobotă subliniază că propunerile sale de implementare a unor noi tehnici de comunicare discursivă, conforme cu gradul de complexitate al realităţilor psihosociologice contemporane, nu presupune, câtuşi de puţin, abandonarea principiilor de temelie ale omileticii ortodoxe, ci încearcă doar să insufle acestei discipline venerabile o nouă viaţă, potrivit dictonului latin „non nova sed nove”. Viziunea creştină asupra Cuvântului, înţeles deopotrivă ca un canal privilegiat de interacţiune umană, dar şi ca realitate metafizică personală participantă la actul primordial al Creaţiei, îl ajută să îşi plaseze demersul investigativ pe coordonatele unei întâlniri fertile dintre ştiinţă şi religie, într-o zonă pândită adesea, după cum prea bine se ştie, de clivaje şi neînţelegeri.

Era de la sine înţeles că, fără o cunoaştere aprofundată a tradiţiilor omileticii creştine, orice tentativă de regândire, în termenii actualităţii, a strategiilor predicatoriale ar fi rămas o simplă speculaţie de cabinet, desprinsă de necesităţile reale ale kerygmei ortodoxe. De aceea, pe bună dreptate, autorul a considerat necesar să rezerve o parte semnificativă a capitolului al doilea al lucrării unei retrospective a momentelor de referinţă din istoria propovăduirii creştine, evidenţiind diversitatea diacronică a tipologiei acesteia şi subliniind virtuţile comunicative ale diferitelor tehnici predicatoriale elaborate de-a lungul timpului.

Începând cu capitolul al treilea, este atacată frontal tema centrală a studiului şi anume reexaminarea teoriei şi practicii omiletice din perspectiva rezultatelor furnizate de noile ştiinţe ale comunicării. Grila de lectură aleasă de autor pentru analiza discursului kerygmatic se dovedeşte a fi, în esenţă, una jakobsoniană, doctorandul identificând în predică nu doar prezenţa, de altfel previzibilă, a funcţiilor conativă şi fatică, ci şi o doză însemnată de inserţii expresive, poetice şi metalingvistice pe care le consideră indispensabile plasării predicatorului pe aceeaşi lungime de undă cu ascultătorii săi.

În această zonă, apreciem drept contribuţiile cele mai valoroase aduse de doctorand consideraţiile care privesc abordarea predicii ca o formă sui generis de comunicare interpersonală. Deşi încadrată îndeobşte, cum, de altfel, e şi firesc, în sfera comunicării publice, omilia îşi atinge eficienţa maximă numai atunci când pune accentul pe interacţiunea umană nemijlocită dintre persoana predicatorului şi persoana credinciosului căruia îi este destinat discursul eclezial. „În actul comunicativ omiletic, scrie Marius Ciobotă, emiţătorul (predicatorul) şi receptorul colectiv (obştea liturgică) trebuie să fie circumscrişi unei relaţii interpersonale, ceea ce constituie primul element de bază în bunul mers al comunicării predicatoriale”. De aici decurge necesitatea ca preotul să întreţină şi în afara slujbelor propriu-zise contacte personale frecvente cu enoriaşii săi, de natură să faciliteze acea intercunoaştere menită să îi permită să li se adreseze şi în cadrul predicii „de la om la om”, ţinând seamă de nevoile spirituale ale tuturora şi ale fiecăruia în parte. Aşa se explică efortul sistematic al autorului cărţii de faţă de a transpune şi adapta conceptele, principiile şi regulile comunicării interpersonale la organizarea discursului omiletic. Consecvent conjecturii sale, el analizează în aceeaşi manieră şi piedicile, blocajele şi prejudecăţile care afectează eficienţa predicilor prin comparaţie cu obstacolele similare întâlnite în dialogul interpersonal.

Din grija de a răspunde cât mai bine trebuinţelor sufleteşti şi intelectuale ale ascultătorilor săi derivă şi interesul preotului Ciobotă pentru modernizarea lexicului predicilor, proces pe care acesta îl vede nu ca pe o neologizare forţată, ce ar risca să atenteze la farmecul evocator, uşor arhaizant, atât de intim asociat cu aura de sacralitate a unui mod de expresie ce stă, în definitiv, la temelia istorică a însăşi limbii române literare, ci ca o accesibilizare realizată prin înlocuirea, de la caz la caz, cu cuvinte din limba comună atât a unor arhaisme, cât şi a termenilor savanţi, preţioşi, proveniţi din limbajul filosofic. Un sondaj semnificativ realizat printre ascultătorii predicilor din zilele noastre i-a arătat, de altfel, că dacă unităţi lexicale din vechiul fond al limbii bisericeşti, precum pogorământ, prihană, nevoinţă sau slavoslovie nu sunt înţelese de mulţi credincioşi, nici semnificaţia unor cuvinte ca introspecţie, ontologic, psihosomatic sau consubstanţial nu pare să îi fie mai limpede ascultătorului mediu de astăzi.

O veritabilă premieră în cercetarea omiletică românească o reprezintă capitolul al cincilea al lucrării, consacrat comunicării nonverbale în predică. După o bogat documentată prezentare a rezultatelor cuprinse în literatura de specialitate, autorul, apelând inclusiv la ilustraţii fotografice judicios alese, evidenţiază modul în care predicatori cunoscuţi ai ortodoxiei româneşti contemporane înţeleg să valorifice potenţialităţile persuasive ale canalului de comunicare mimico-gestual. Practicată până acum într-o manieră pur intuitivă, această „kinezică pastorală” spontană ar avea mult de câştigat de pe urma aplicării conştiente a regulilor şi procedurilor recomandate de cercetătorii actuali ai comunicării nonverbale, idee în favoarea căreia autorul tezei pledează cu argumente ştiinţifice dintre cele mai convingătoare.

Generos înzestrat pentru investigaţii de această natură, nu ne îndoim că autorul va continua să aprofundeze chestiunile tratate în lucrarea de faţă, adăugând noi contribuţii substanţiale celor pe care cititorul are deja şansa de a le descoperi cu plăcere intelectuală şi cu folos în paginile cărţii.

Înainte de a încheia, ţinem să atragem atenţia asupra unui pasaj de o factură mai puţin obişnuită din capitolul de concluzii. După ce şi-a supus obiectul de studiu unei evaluări ştiinţifice de maximă rigoare, aşa cum se şi cuvine, de altminteri, într-o lucrare de nivel academic, cercetătorul obiectiv redevine pentru o clipă omul Marius Ciobotă, cu un profil personal, un traseu biografic particular, trăiri şi aspiraţii specifice. Tonul se schimbă, singularul ia locul pluralului în desemnarea propriei persoane, stilul devine confesiv. Autorul ne face martorii gândurilor sale intime, ne dezvăluie modul cum s-a născut în sufletul său, cu ani în urmă, atracţia pentru domeniul pe care îl ilustrează strălucit volumul de faţă.

Încurajat de această bine venită inserţie de subiectivitate din finalul cărţii, mă consider şi eu (singularul devine şi aici inevitabil...) îndreptăţit să adaug un cuvânt despre omul Marius Ciobotă. Cunoscându-l de ani buni, am avut prilejul să descopăr, cu bucurie, calităţile sale intelectuale şi morale de excepţie, seriozitatea, perseverenţa, echilibrul, luciditatea şi setea de cunoaştere care îl caracterizează. Se ştie că valoarea unei cărţi nu depinde neapărat de calitatea umană a autorului ei, dar este reconfortant să afli că, aşa cum se întâmplă în cazul de faţă, cele două se află într-o relaţie armonioasă. Îmi fac o plăcută datorie din a aduce la cunoştinţa cititorului faptul că, de data aceasta, concordanţa este una deplină. 

 

 Prof. Univ. Dr. Mihai Dinu

Cuvânt înainte - Prof. dr. Mihai Dinu / 9

Introducere / 13

1. Discursul omiletic în contextul comunicării publice / 19
     1.1.   Fenomenul comunicării. O analiză conceptuală /19
              1.1.1. Emiţătorul / 28
              1.1.2. Receptorul / 29
              1.1.3. Mesajul  / 32
              1.1.4. Codul / 33
              1.1.5. Contextul sau cadrul situaţional / 34
              1.1.6. Feedback-ul /41
              1.1.7. Efectele comunicării / 43
     1.2.   Specificul şi principiile comunicării publice / 46
     1.3.   Comunicare şi omiletică. Afinităţi etimologice / 59
     1.4.   Rolul predicii în contextul comunicării publice contemporane / 65

2. Omiletica - ştiinţa comunicării mesajului creştin  / 69
     2.1.   Portrete reprezentative ale Omileticii / 70
              2.1.1. Geneza predicii creştine / 70
              2.1.2. Discursul apostolic. Privire specială asupra comunicării omiletice pauline / 78
              2.1.3. Omiletica patristică / 84
                         2.1.3.1. Sfântul Ioan Hrisostom / 85
                         2.1.3.2. Sfântul Augustin de Hippo / 89
     2.2.   Retorică – omiletică – neoretorică  / 95
     2.3.   Discursul omiletic în Biserica Ortodoxă Română. Aspecte actuale  / 110
     2.4.   Tipologia comunicării omiletice / 116
     2.5.   Mesajul (izvoarele) discursului omiletic / 120
     2.6.   Tehnica discursului omiletic / 121
              2.6.1. Schematizarea omiletică / 122
              2.6.2. Valenţe comunicative în structura discursului omiletic / 131
                         2.6.2.1. Textul / 131
                         2.6.2.2.  Formula de adresare / 132
                         2.6.2.3.  Introducerea / 133
                         2.6.2.4. Tratarea  / 136
                         2.6.2.5.  Încheierea (epilogul omiletic) / 137
     2.7.   Cadrul fizic al comunicării omiletice / 138

3. Dimensiunea verbală a comunicării omiletice  / 142
     3.1.   Comunicarea verbală. Problema limbajului omiletic / 146
     3.2.   Funcţia comunicativă a stilisticii omiletice  / 175
              3.2.1. Funcţiile lingvisticii jackobsoniene în context omiletic / 185
                         3.2.1.1. Funcţia emotivă  / 185
                         3.2.1.2. Funcţia conativă / 188
                         3.2.1.3. Funcţia poetică / 190  
                         3.2.1.4. Funcţia referenţială  / 191
                         3.2.1.5. Funcţia fatică  / 191
                         3.2.1.6. Funcţia metalingvistică  / 192

4. Dimensiunea interpersonală a comunicării omiletice  / 193
     4.1.   Percepţia interpersonală  / 195
              4.1.1. Cunoaşterea interpersonală  / 195
              4.1.2. Subiectivitatea receptării / 199
              4.1.3. Rolul timpului psihologic în receptivitatea omiletică / 204
              4.1.4. Turnura către auditoriu / 206
              4.1.5. Credibilitatea interpersonală / 212
              4.1.6. Empatia  / 219
     4.2.   Aplicaţii ale principiului comunicativ interpersonal la diverse tipuri de pareneze / 221
              4.2.1. Pareneza funebră (necrologul) / 221
              4.2.2. Pareneza la cununie / 228
              4.2.3. Pareneza baptismală  / 231
              4.2.4. Pareneza pascală / 233
     4.3.   Axiomele de la Palo Alto în comunicarea omiletică / 235

5. Comunicarea omiletică nonverbală   / 247
     5.1.   Universul kinezic uman - sursă inepuizabilă de semnificaţii  / 247
     5.2.   Raportul verbal / nonverbal în comunicare  / 256
     5.3.   Tipologia kinezică  / 262
              5.3.1. Mimica  / 267
              5.3.2. Ochii  / 273
              5.3.3. Vocalica sau limbajul paraverbal  / 281
              5.3.4. Gestica mâinilor / 285

Concluzii şi perspective  / 290

Postfaţă de Pr. Prof. Dr. Vasile Gordon / 295

Bibliografie  / 301

Anexe / 319

Marius-Daniel Ciobotă

write a review


The review was sent successfully.

Customer Support Monday - Friday, between 8.00 - 16.00

0745 200 718 0745 200 357 comenzi@editurauniversitara.ro
close

Compare

You must add at least one product to compare products.

close

Was added to wishlist!

Was removed from wishlist!