Tracking orders Individuals / Sales:0745 200 718 / 0745 200 357 Orders Legal entities: 0721 722 783

Editura Universitara Ion St. Baicu at 80 years old (1934-2014)

38,53 Lei

ISBN: 978-606-28-0072-7

DOI: 10.5682/9786062800727

Publisher year: 2014

Edition: I

Pages: 278

Publisher: Editura Universitara

Author: Mihai Cristian Apostolache

Unavailable at the moment
Product Code: 9786062800727 Do you need help? 0745 200 718 / 0745 200 357
Add to wishlist Request information
  • Download (1)
  • More details
  • Content
  • Authors
  • Reviews (0)
  • Ion St. Baicu la 80 de ani (1934-2014)

    Download

In lumina unei indelungate traditii, de altfel valoroase, se obisnuia si se obisnuieste ca, la implinirea unei varste inaintate, o personalitate sa se bucure de atentii mai aparte: de pilda, in semn de respect si de pretuire sa i se dedice un volum omagial. Se stie din experienta istorica ca un asemenea emotionant demers a apartinut fie unor institutii sau asezaminte, fie unor colegi, prieteni, rude sau simple cunostinte, responsabile si constiente asupra meritelor sarbatoritului. De data aceasta, insa, subsemnatul, Ion St. Baicu, autorul notei explicative, in urma unor analize si reflectii, sa le numesc adanci, dar asumandu-mi si toate riscurile posibile, am decis sa pornesc la drum de unul singur, dar si cu sprijinul unor fosti studenti, azi cadre didactice la U.P.G.; in context, subsemnatul am apelat la un gest deloc usor de realizat: alcatuirea si publicarea unei CARTI, pe care nu doresc sa fie botezata ca fiind omagiala, ci, pur si simplu, sa fie considerata o aparitie editoriala cu caracter aniversativ, dar indraznesc sa vin cu propunerea de a ramane o modesta mostenire pentru viitoarele GENERATII.

In fond, subsemnatul, dincolo de ivirea aspectelor de subiectivitate, imi cunosc cel mai bine cursul vietii cu bucuriile si cu asperitatile inevitabile, cu reusitele si cu greselile savarsite de-a lungul deceniilor; de asemenea, se pare ca nici cel mai bineintentionat istoric nu cred ca ar lua in calcul, la o evaluare, chiar intreaga mea activitate in domeniul cercetarii stiintifice, inclusiv in privinta tenacitatii de a-mi vedea publicate cartile, studiile, articolele, evocarile, recenziile si notele de lectura in conditii mai mult sau mai putin izbutite. Dupa ezitari si indecizii, dupa colectarea unei sume de informatii cu privire la justetea sau la nejustetea cutezantei mele, subsemnatul am apreciat ca, iata, la implinirea varstei de 80 de ani, sa ofer tuturor celor din apropiere si din departare – membrilor familiei, rudelor, colegilor si prietenilor, desigur in general opiniei publice – o CULEGERE, cat de cat reusita, care include momente ale unei scurte autobiografii, o serie de aprecieri la adresa subsemnatului, dar si o lista bibliografica; de asemenea, in continuare, am consemnat cu grija preocupari personale, in special postdecembriste, cu referire la valorificarea publicistica a operei marelui istoric si savant de renume mondial Nicolae Iorga, am evidentiat apoi, in final, aplecarea mea, ca titular, asupra predarii cunostintelor de istorie a romanilor si de ceea ce tine de disciplina cu denumirea de POLITOLOGIE: se intelege ca am acordat atentie, in context, evolutiei vietii politice in orasul PLOIESTI.

Mai departe, subsemnatul am procedat la explicatii, date pe indelete. Prezenta CULEGERE are doua parti: in PRIMA PARTE am introdus urmatoarele capitole: cel dintai se intituleaza AMINTIRI, AMINTIRI; in continutul lui se regasesc principalele date, pe care le-am avut in vedere consemnate in JURNALUL din perioada 2004-2014 ca o continuare la ceea ce am denumit O sincera AUTOBIOGRAFIE din volumul Sub harul Muzei Clio, publicat in urma cu zece ani sub egida Editurii „PLOIESTI-MILENIUL III”. In capitolul urmator, intitulat Sarbatoritul in viziunea unor colegi de breasla in 2014, se afla incluse mesaje in tema; in context, subsemnatul m-am bucurat sincer de aprecierile de astazi, formulate de istorici de prestigiu din Ploiesti. Urmeaza un capitol cu titlul Referinte consemnate in prefete, in cotidiene si periodice, in reviste de istorie si de cultura vizandu-l pe Ion St. Baicu; in fine, un capitol cu numarul patru se cheama Bibliografia – oglinda a pasiunii veteranului ploiestean pentru valorificarea cunostintelor de istorie si de stiinte politice in publicatii din Bucuresti si din Ploiesti.

In PARTEA A DOUA a culegerii de fata, subsemnatul, Ion St. Baicu, am inclus, in mod deliberat, studii preferate in activitatea de cercetare stiintifica si de publicare a rezultatelor ei. Primul capitol se intituleaza Academicieni romani si personalitati din strainatate omagiind opera lui Nicolae Iorga; in cel de al doilea capitol m-am oprit, cu grija si cu dedicatie, asupra istoriei locale: in adevar, am izbutit, cred, sa infatisez, argumentat, un segment ploiestean cu titlul Momente ale istoriei vietii politice, pe o suta de ani, din orasul Ploiesti. 1848-1948: de-a lungul mai multor pagini am zabovit asupra evocarii evenimentelor din timpul revolutiei de la 1848 si din cel al razboiului purtat, in anii 1853-1856, in Crimeea, cand armate straine – tariste, otomane si austriece – au fost prezente si in orasul Ploiesti; de asemenea, in continuare, am infatisat succint desfasurarea miscarii antidinastice si republicane din 1870, participarea ploiesteana la razboiul de obtinere a independentei de stat din 1877-1878 si, in sfarsit, viata politica interbelica in municipiul Ploiesti (1918-1948). In fine, in capitolul trei, mi-am permis sa reproduc un articol, deja inserat in revistaATITUDINI”, numarul 4, luna aprilie 2014; el se cheama Cultura politica – o necesitate a vietii democratice de azi din Romania, unde am incercat sa demonstrez nevoia stringenta de ridicare a nivelului de cultura politica in tara, scopul fiind alinierea oamenilor din toate categoriile sociale de a sti sa se „descurce” in timpul alegerilor europarlamentare, locale si generale, dar si spre a judeca just integrarea Romaniei in Uniunea Europeana.

Sa marturisesc sincer: pentru a arata modelul meu de conduita, in exercitarea profesiei, am apelat, de regula, la inteleptele invataturi, lasate mostenire de catre istoricul nostru nepereche, ceea ce se intampla si in cazul de fata; el, savantul de renume mondial, scria, odinioara, aceste celebre si semnificative cuvinte: „Faptele istorice nu se reproduc niciodata intocmai, ci au o noutate nesfarsita. Dar si frunzele unui copac si florile unei gradini apar totdeauna altfel. Stiinta nu tine seama de o asemenea divina originalitate fara sfarsit; ea n-o intereseaza. Pe cand, in studiile istorice, in care noi vorbim despre noi, aceasta diversitate e tocmai ceea ce ne atrage si ne misca; dar, liniile comune exista, asa de limpezi incat pot da, daca nu LEGI, ca in alte domenii, cel putin termeni de COMPARATIE, care ajuta nespus de mult opera de comprehensiune istorica” si „O, sfintele mele carti, mai bune si mai rele, pe care soarta prielnica mi le-a scos inainte, cat va datoresc ca sunt om, ca sunt un om adevarat ca oamenii din tarile, unde nu s-a intrerupt niciodata cultura!” (Vezi NICOLAE IORGA, Discurs de receptie la Academia Romana: 17 mai 1911, in culegerea din 1980 de Octav Paun si Antoaneta Tanasescu si, respectiv, O viata de om asa cum a fost, Bucuresti, 1984, editie ingrijita de Sanda si Valeriu Rapeanu).

 Prof. univ. dr. ION ST. BAICU

IN LOC DE CUVANT INAINTE - Mihai Apostolache/ 5

NOTA EXPLICATIVA - Ion St. Baicu /9

 PARTEA INTAI - Ion St. Baicu /13

Capitolul I: AMINTIRI, AMINTIRI: 1934-2014 - Ion St. Baicu/13

Capitolul II: SARBATORITUL IN VIZIUNEA UNOR COLEGI DE BREASLA: anul 2014 – Gheorghe Calcan et altri /38

Capitolul III: REFERINTE CONSEMNATE IN PREFETE, IN COTIDIENE, IN PERIODICE SI IN REVISTE DE ISTORIE SI DE CULTURA ASUPRA PROFESORULUI MEU DE LA U.P.G.: 1996-

2014 – Grupaj de Mihai Apostolache /68

Capitolul IV: BIBLIOGRAFIA – OGLINDA A PASIUNII PENTRU AFIRMAREA COLEGULUI ION ST. BAICU IN EXERCITAREA PROFESIUNII SALE: 1967-2014 – Realizator: Polin Zorila/ 86

 PARTEA A DOUA - Ion St. Baicu /103

Studiul I: ACADEMICIENI ROMANI SI PERSONALITATI DIN STRAINATATE OMAGIIND PE NICOLAE IORGA: 1901-2008 / 103

Studiul II: MOMENTE DIN ISTORIA PE O SUTA DE ANI A VIETII POLITICE DIN ORASUL PLOIESTI: 1848-1948 /132

Capitolul I: REVOLUTIA ROMANA DE LA 1848 IN ORASUL PLOIESTI /132

Capitolul II: ORASUL PLOIESTI IN TIMPUL RAZBOIULUI DIN CRIMEEA. 1853-1856 /149

Capitolul III: MISCAREA ANTIDINASTICA SI REPUBLICANA DIN 1870 DE LA PLOIESTI /160

Capitolul IV: PLOIESTII – IMPORTANT CENTRU POLITIC SI  DIPLOMATIC IN  TIMPUL RAZBOIULUI  DE INDEPENDENTA A ROMANIEI. 1877-1878/ 185

Capitolul V: DIN VIATA POLITICA LA PLOIESTI IN PERIOADA 1918-1948/ 207

Studiul III: CULTURA POLITICA – O NECESITATE A VIETII DEMOCRATICE DE AZI DIN ROMANIA /268

INCHEIERE /273

I. De la BAICU la BAICULESCU / 273

II. Ion St. BAICU – integrat In activitatea Societatii Culturale „PLOIESTI-MILENIUL III” /274

Mihai Cristian Apostolache

If you want to express your opinion about this product you can add a review.

The review was sent successfully.

Customer Support Monday - Friday, between 8.00 - 16.00

0745 200 718 0745 200 357 comenzi@editurauniversitara.ro

Compara produse

You must add at least one product to compare products.

Was added to wishlist!

Was removed from wishlist!