Religious war and its issues in Christian church history

-27%
38,54 Lei   28,13 Lei

ISBN: 978-606-591-380-6

DOI: 10.5682/9786065913806

Publisher year: 2012

Edition: I

Pages: 366

Publisher: Editura Universitară

Author: Adrian Ignat

In stock
Stock limit
- +
Add to cart
Product Code: SKU-10152 Do you need help? 0745 200 718 / 0745 200 357
Add to wishlist Request information
  • Description
  • Download
  • More details
  • Content
  • Authors
  • Reviews (0)

On such heresyschismthe pride of local or regional leadersreligious war didnothing but increase the differences between their understanding and practice ChristianitySince the dawn of Christianity, human societybe it about the Roman Empireor about other empires in the history of Christianity, faced misunderstanding caused in most cases with pride and desire to possess. This study attempts to present an outline of how the idea of religious war came and drove in society and the Christian ChurchEven if he sometimes acted as a truemobile start wars will involve more participants, no one denies its role and significance.

Even in the twenty-first century religious differencesethniccultural and economic patterns have a bearing on human livingoften causing conflicts and human tragedies with strong resonance in the hearts of survivorsLack of dialogue on themitigation of existing disputes, involving representatives of all religious and not just the lack of visible events for peace and the harmony between religionsnations and peoplefacilitate the emergence of high risk areas of instability and conflict.

 

Pr. Lect. Dr. Adrian Ignat

 

 

  • Razboiul confesional si problematica sa in istoria bisericii crestine

    Download

"Omenirea, acum, în secolul al XXI-lea, este profund marcată de istorie, mai cu seamă de istoria unor conflagraţii mondiale din secolul trecut. „Experienţa celor două războaie mondiale, şirul nesfârşit de conflicte armate ce le-au urmat, precum şi existenţa mijloacelor teroriste de distrugere, care pot face să dispară de sute de ori nu doar neamul omenesc, dar şi orice urmă de civilizaţie de pe faţa pământului, sunt suficiente pentru a arăta dimensiunea problemei”.
Scriitorul francez André Malraux, fost mi­nistru al culturii într-unul din gu­vernele lui Charles de Gaulle, spunea că „secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc”. Religia a ocupat un rol important în analiza unor personalităţi culturale care s-au ocupat de evoluţia omenirii, de la întemeierea primelor civilizaţii şi până astăzi. Unii, precum Marx şi marxiştii, au mi­nimalizat rolul sentimentelor religioase pe care le considerau un factor subiectiv, „o formă specifică de înstrăinare a esenţei umane”, fiind o expresie a intereselor claselor dominante, iar alţii, dimpotri­vă, au considerat religia o caracteristică definitorie, centrală a civilizaţiilor.
În ciuda tuturor acestor lucruri, religia şi sentimentele religioase, care animă sufletul uman, au reprezentat şi încă mai reprezintă mobilul confruntărilor armate dintre diferite state şi popoare ale lumii. În multe dintre cazuri, „opoziţia puterilor spirituală şi temporală, sub o formă sau alta, se întâlneşte la aproape toate popoarele, lucru deloc surprinzător, deoarece corespunde unei legi generale a istoriei umane...”. Această opoziţie a condus, de asemenea, la confruntări armate violente.
După unii autori, „războiul este definit, din punct de vedere juridic, ca fiind o luptă armată între state în scopul de a face să prevaleze un anumit interes sau punct de vedere. Obiectivul conflictelor armate este acela dea produce fie schimbări revoluţionare o ordinii existente, fie impunerea respectării sau executării normelor de drept existente”. Sun Tzî a perceput fenomenul război ca „o problemă de importanţă vitală pentru stat, domeniu al vieţii şi al morţii, calea spre supravieţuire sau spre nimicire”.
Dacă pentru obscurul Heraclit din Efes războiul este „părintele tuturor”, pentru Biserică „Părintele tuturor” nu este războiul, ci Dumnezeul păcii (II Cor. 13, 11). Venirea Lui în lume este binevestirea păcii (Luca 2, 14). Ca urmare a acestui fapt războiul nu este nimic altceva decât urmarea pervertirii omului şi înstrăinării sale de Dumnezeu, Creatorul său. În toate societăţile războiul a constituit şi constituie un fenomen ce a trebuit să fie luat în consideraţie de către toate instituţiile ce activează în societate. În acest sens, G. Bouthoul a recomandat înfiinţarea unei ramuri speciale a sociologiei generale în scopul „studiului obiectiv al războiului, a formelor lor, a consecinţelor lor, precum şi al periodicelor impulsuri războinice”.
Războiul, spune Clausewitz, „este (...) un act de forţă pentru a-l obliga pe duşman să facă ceea ce dorim (...). Nu este un simplu act politic, ci un veritabil instrument al politicii, o continuare a relaţiilor politice cu alte mijloace”. Sunt cele mai celebre cuvinte ale lui Clausewitz. În concepţia sa războiul devenise „o paradoxală treime – compusă din violenţa, ura şi adversitatea primordiale, care trebuie considerate forţa oarbă a naturii; din jocul întâmplării şi al probabilităţii ... şi din elementul subordonării, ca instrument al politicii, prin care el se supune raţiunii şi numai raţiunii”. Este adevărat că „dorinţa de a anihila forţele inamicului” este un impuls foarte puternic – „primul născut” al noului război al naţiunilor. Dar, avertiza Clausewitz, apărarea este întotdeauna „o formă de luptă mai puternică decât atacul”, deoarece „forţa unui atac se diminuează treptat”. Şi apărarea are dificultăţile ei inerente: „Totul este foarte simplu într-un război, dar cel mai simplu lucru este dificil..., un fel de fricţiune... scade nivelul general al performanţei”. Din aceste motive, un comandant eficient trebuie să ţină minte patru lucruri: primul, „să calculeze probabilităţile”; al doilea, „să acţioneze cu maximă concentrare”; al treilea, „să acţioneze cu maximă rapiditate”; al patrulea sau cel din urmă este ca războiul să fie ţinut sub control. Ceea ce Clausewitz numeşte „război total” „presupune primatul politicii” - cu alte cuvinte subordonarea mijloacelor militare scopurilor politicii externe.
Un istoric, făcând referire la prezenţa războiului în viaţa societăţii umane, amintea că „originile Europei au fost forjate pe nicovala războiului”. Termenul „război” este prea blând pentru a descrie condiţia continentului european după ce precara pax romana se dezintegrase, fiind distrusă de popoarele migratoare.
În cartea sa Atunci când religia devine rea, Charles Kimball începe cu următoarea afirmaţie: „S-a spus undeva, dar niciodată aşa de trist, că multe războaie s-au purtat, mulţi oameni au fost ucişi şi multe rele s-au săvârşit în numele religiei, mai mult decât de oricare altă forţă institu­ţională din istoria umanităţii”. Dacă cineva ar încerca să dove­dească aceasta, ar trebui să aibă un concept al religiei care va fi cel puţin la nivel teoretic separat de alte forţe instituţionale din cursul istoriei. Kimball nu identifică acele forţe instituţionale rivale, dar acestea pot fi identificate cu instituţiile politice: triburi, imperii, regate, feude, state etc.
Problema este aceea că religia nu a fost considerată a fi ceva separat de astfel de instituţii politice până în epoca modernă şi acest lucru s-a întâmplat pentru prima oară în vest. Wilfred Cantwell Smith, în cartea sa, Înţelesul sfârşitului religiei (1962), a susţinut faptul că religia, ca şi categorie a activităţii umane separată de „cultură”, „politică” şi alte sfere ale vieţii, este o invenţie a occidentului modern. Ca urmare nu se poate vorbi despre cauze pur religioase ale unor confruntări militare, ci se poate vorbi despre cauze religioase, alături de alte cauze, în confruntările militare. Este adevărat, însă, că în unele împrejurări, aceste cauze au fost determinante, implicând şi participarea statului.
În ciuda faptului că Occidentul ia în consideraţie o separaţie categorică între stat şi religie, religia încă activează în viaţa politică a unor ţări precum SUA. De exemplu, dezbaterile asupra legalizării avortului şi a fondului federal de cercetare a celulelor stem din SUA sunt două teme politice în care religia s-a implicat. Un alt exemplu este cel oferit de preşedintele SUA, George W. Bush, care descrie războiul împotriva lui Osama Bin Laden şi a adepţilor săi, ca fiind o „cruciadă”, un termen care face referire la ofensiva creştină împotriva musulmanilor în evul mediu.
De menţionat este faptul că vestul nu a avut mereu o separaţie instituţională între religie şi forul conducător. Înainte de secolul al XVI-lea religia şi statul au fost într-o strânsă legătură. Acest lucru este vizibil la monarhii din casa de Habsburg şi Tudor, în relaţiile dintre papalitate şi conducătorii statelor europene medievale, în faptul că regii şi reginele au fost conducătorii Bisericilor protestante din Prusia şi ţările scandinave. Monarhii religioase mai există încă în nordul Africii, în Orientul mijlociu, în sudul şi estul Asiei. Mai mult decât atât, partide politice religioase sunt prezente în Liban, Egipt, Algeria, Israel, Pakistan, India, Sri Lanka, Bangladeş şi Malaezia".    

CUVÂNT ÎNAINTE / 7

I. RĂZBOIUL ÎN SFÂNTA SCRIPTURĂ ŞI LA SFINŢII PĂRINŢI / 18
I.1. Problema războiului în Sfânta Scriptură / 18
      I.1.1. Războaiele vechi-testamentare şi istoria iudaică / 18
      I.1.2. Învăţătura Mântuitorului Hristos despre război şi despre pace  / 25
      I.1.3. Războaiele apocaliptice / 27
I.2. Ideea de război la Sfinţii Părinţi şi scriitorii bisericeşti / 30
I.3. Războiul în concepţia Fericitului Augustin / 38
I.4. Perspectiva războiului în Biserica Ortodoxă / 42

II. IDEEA RĂZBOIULUI SFÂNT ÎN ISLAM / 49
II.1. Fundamentarea coranică a războiului sfânt (jihad) / 49
II.2. Luptătorii islamici şi doctrina martiriului / 57
II.3. Impactul ideii de jihad asupra evoluţiei istorice a lumii / 60
II.4. Ideologia occidentală şi ameninţarea islamistă / 64

III. IMPERIUL ROMAN ŞI CREŞTINISMUL / 68
III.1. Războiul împotriva creştinilor (Non licet essse vos!) / 68
III.2. Constantin cel Mare şi creştinismul / 73
III.3. Atitudinea împăraţilor creştini faţă eretici şi păgâni / 75
          III.3.1. Politica imperială faţă de păgâni / 76
          III.3.2. Confruntarea Bisericii creştine cu erezia şi schisma / 83
          III.3.3. Biserica şi imperiul după apariţia Bisericilor monofizite / 89
          III.3.4. Împăratul Justinian şi ereziile vremii sale / 92
          III.3.5. Pacea Bisericii creştine  condiţie a păcii sociale / 97
III.4. Bizanţul şi războaiele cu Imperiul persan / 100
III.5. Iconoclasmul în Răsărit / 109
III.6. Implicarea împăraţilor în viaţa Bisericii / 112
          III.6.1. Abuzuri ale împăraţilor bizantini în raport cu Biserica creştină / 112
          III.6.2. Atitudinea împăraţilor bizantini faţă de eretici / 115
III.7. Momentul 1054 sau Schisma cea mare / 117

IV. PROBLEMA RĂZBOIULUI ÎN APUS, ÎN SECOLELE V-XIII / 121
IV.1. Întemeierea statului papal şi încoronarea regelui Carol cel Mare / 121
IV.2. Noutatea pontificatului papei Grigorie al VII-lea în privinţa războiului / 126
IV.3. Culmea puterii papale / 131

V. CRUCIADELE CREŞTINE ŞI NOŢIUNEA DE RĂZBOI SFÂNT / 135
V.1. Reconquista iberică / 138
V.2. Pelerinaj şi recucerire creştină - Cruciadele creştine / 146
V.3. Cruciada a IV-a - cucerirea Constantinopolului de către cruciaţi / 168
V.4. Importanţa ordinelor militare în războaiele religioase / 181
      V.4.1. Ordinul Templierilor / 185
      V.4.2. Ordinul Ospitalierilor sau Ioaniţilor / 194
      V.4.3. Ordinul Teutonilor / 198

VI. MOMENTUL CĂDERII CONSTANTINOPOLULUI ŞI SITUAŢIA BISERICII ORTODOXE ÎN IMPERIUL OTOMAN / 204
VI.1. Căderea Constantinopolului sub turci (1453) / 204
VI.2. Raporturile Bisericii Ortodoxe cu Imperiul Otoman (după 1453) / 213
VI.3. Biserica Ortodoxă în celelalte state ortodoxe (Principatele Române, Rusia, Serbia, Bulgaria) / 221
VI.4. Metode folosite de bizantini în relaţiile cu celelalte popoare şi state / 227
         VI.4.1. Diplomaţia bizantină  cale de rezolvare a conflictelor / 228
         VI.4.2. Convertiri cu sabia  / 233

VII. INCHIZIŢIA  FACTOR DE ERADICARE A ERETICILOR ŞI DE PĂSTRARE A SUPREMAŢIEI BISERICEŞTI / 235
VII.1. Problema războiului în învăţătura Bisericii Romano-Catolice / 235
VII.2. Instituţia inchiziţiei în Biserica Romano-Catolică / 238
          VII.2.1. Apariţia inchiziţiei şi efectul ei în viaţa Bisericii şi a societăţii / 239
          VII.2.2.  Erezia catară şi cruciada împotriva lor  / 248
VII.3. Ordine monahale ce au promovat şi întărit inchiziţia / 254
          VII.3.1. Ordinul franciscanilor / 255

          VII.3.2. Ordinul dominicanilor / 258 

          VII.3.3. Ordinul iezuiţilor / 260

VIII. REFORMA ŞI APARIŢIA STATULUI MODERN / 264
VIII.1. Ideea autorităţii şi a războiului la prereformatori şi reformatori / 264
VIII.2. Războiul dintre catolici şi hughenoţi / 272
VIII.3. Implicaţiile religioase ale războiului de treizeci de ani / 274

IX. O EVALUARE ACTUALĂ A IMPLICAŢIILOR RELIGIOASE ÎN ISTORIA LUMII / 280
IX.1. Situaţia din Iugoslavia / 281
IX.2. Războiul confesional din Irlanda / 283
IX.3. Situaţia din Orientul apropiat şi Israel / 285
IX.4. Fundamentalismul religios  ameninţare la adresa păcii şi motiv al confruntărilor religioase  / 286

CONCLUZII / 289

ANEXA 1 / 293

ANEXA 2 / 294

ANEXA 3 / 296

ANEXA 4 / 301

ANEXA 5 / 305

ANEXA 6 / 310

ANEXA 7 / 313

ANEXA 8 / 317

BIBLIOGRAFIE / 320

Adrian Ignat

Graduate of the Master of Arts in Theological Studies at Austin Presbyterian Theological Seminary (USA);

Doctor of the Faculty of Humanities, Department History, University Valahia of Targoviste;

Doctor of the Faculty of Orthodox Theology at the University "Lucian Blaga" Sibiu (Magna cum laude);

He has published articles and studies, participated in various symposiums and conferences;

Lecturer at the Faculty of Theology Targoviste holder to discipline Universal Church History and History of the Romanian Orthodox Church.


 

 

write a review


Customer Support Monday - Friday, between 8.00 - 16.00

0745 200 718 0745 200 357 comenzi@editurauniversitara.ro
close

Compare

You must add at least one product to compare products.

close

Was added to wishlist!

Was removed from wishlist!