School - socializing agent - theory, practice features

O carte despre socializare, în general, şi despre rolul particular al şcolii în socializarea tinerilor, în particular, este totdeauna binevenita, cu atât mai mult cu cât lucrările din spaţiul ştiinţelor educaţiei care abordeaza aceasta tematică sunt relativ rare.

Conceptul de socializare are o istorie sinuoasă şi contradictorie. Acest fapt se datorează, în mare masură, echivalenţei stabilite de A. Giddings între termenul german “vergesellschaftung” (asociere, integrare într-un sistem de relaţii sociale) cu cel englezesc de “socialization”, care a condus la considerarea socializării, cu precădere, ca proces de integrare în grupurile sociale, acest aspect reprezentând doar o dimesiune a procesului de socializare. Date fiind aspectele sale multiple şi complexitatea sa, procesul socializării este revendicat, în prezent, de mai multe domenii ştiinţifice – sociologie, psihologie socială, antropologie, etnografie, pedagogie, ceea ce face dificilă abordarea sa integrală într-o lucrare. Găsesc, de aceea, cu atât mai îndrăzneaţă opţiunea Adrianei Rîşnoveanu de a trata o astfel de problemă într-o manieră cvasimonografică, focalizată cu precadere pe analiza funcţiei socializatoare a şcolii. În ce măsură îşi realizează şcoala aceasta funcţie în condiţiile în care centrul de greutate al al activităţii şcolare îl constituie transmiterea cunoaşterii, adică funcţia cognitivă? Au profesorii conştiinţa clară a rolului socializator al şcolii şi al lor ca agenţi semnificativi în acest proces? Cum definesc şi cum înţeleg

cadrele didactice socializarea şi cum se reflectă acest lucru în practicile lor educaţionale? Există în şcoală acţiuni socializatoare explicite şi sistematice, în afara celor de tip instructiv şi ce pondere au ele? Care sunt practicile de socializare prezente în şcoala românească?

Iată doar câteva dintre întrebările cărora autoarea încearcă să le dea răspunsuri aşa cum rezultă ele dintr-o remarcabilă cercetare pe care a realizat-o.

Autoarea îşi întemeiază demersul pe constatarea, aproape generală, că preocupările şcolii pentru socializarea elevilor sunt marginale şi nu fac parte dintr-un proiect educaţional convingător.

Socializarea elevilor este, mai degrabă, rezultatul indirect şi insuficient conştientizat al activităţilor didactice realizate de profesori. În multe privinţe, socializarea elevilor se realizează în familie şi, mai ales, în mediile nonşcolare numite de J.Bruner antişcoli datorită efectelor lor nocive în plan educaţional.

Prin diversitatea ocaziilor de socializare prezente în clasa de elevi, şcoala constituie unul dintre agenţii de socializare cei mai semnificativi. Dar aceste resurse sunt utilizate şi valorificate incomplete şi unilateral, cu predilecţie în direcţia integrării şi conformării elevilor la sistemul normativ al culturii şcolii. Practicile de socializare sunt dominant normative şi, adesea, coercitive. Practicile care să dezvolte autonomia comportamentală, care să contribuie la construcţia identităţii sociale a elevului, să-l personalizeze în mediul şcolar şi social sunt relativ rare în şcoală. Autoarea a consacrat o analiză specială, în cartea pe care ne-o prezintă, uneia dintre valorile central care ar trebui sa fie intens prezentă în procesul de socializare a elevilor

şi anume „autonomia”, corelată cu spiritul critic şi creativ .

Este curios cât de puţin este conştientă şcoala de rolul său socializator, de amploarea şi importanţa acestuia. Investigând opinia profesorilor privind misiunea şcolii, autoarea constată că într-o proporţie de peste 90% dintre aceştia consideră că functia principală şi cea mai importantă a şcolii este cea cognitiva.

Adriana Rîşoveanu ne prezinta o carte care trateaza o tematica foarte actuală în care cititorul, fie el cercetător, cadru didactic, părinte, elev, dar şi decident în privinţa politicilor educaţionale, găseşte răspunsuri consistente şi argumentate la multe dintre problemele cu care se confruntă şcoala românească.

Cartea cuprinde o parte teoretică de o calitate indiscutabilă, dar şi analize remarcabile privind practicile şcolare de socializare. O recomand, de aceea, cu caldura cititorului, oricare ar fi acesta.

Prof.univ.dr. Emil Păun

www.editurauniversitara.ro

Graduate School Normal "Carol I", Campulung Muscel (1994) and the Faculty of Sociology, Psychology and Pedagogy (pedagogical, University of Bucharest, 1998).
Title of Master in "educational measurement and evaluation" (University of Bucharest, 1999).
Professor at National Defense University "Carol I" in the Department of Military Management and Teacher Preparation (1999 - present), owner of curriculum theory and methodology courses, theory and methodology of evaluation, the school management.
Doctor in Educational Sciences (2010).
Co-author of books praxiological military education (2004), Teaching Specialty (2005), pedagogical practice. Methodological guide for initial teaching training (2009), National Defense University Press "Carol I".
Studies and articles published in magazines Education Plus, University of Oil and Gas Bulletin, Ploiesti - Series Science Education, Bulletin of the National Defense University "Carol I", Scientific Bulletin of the University Pitesti - Series Science Education, Land Forces Academy Magazine, Scientific Bulletin of the Academy etc. Land Forces.
Studies and research presented at national and international conferences (Education Today, the University of Bucharest conference DPPD, Edu World, conference DPPD Pitesti, Knowledge Based Organisation conference, Land Forces Academy, Sibiu, Knowledge is Power conference organized by ASE Bucharest, Bucharest NDU Project Management Association of Romania, etc..)