Propuneri manuscrise: info@editurauniversitara.ro: 0745 204 115
Urmarire comenzi Persoane fizice / Vanzari: 0745 200 718 / 0745 200 357 / Comenzi Persoane juridice: 0721 722 783
RO 
Engleza
6359.png "Editura Universitara")
Dreptul comunicarii. Consideratii teoretice si legislatie relevanta
![Dreptul comunicarii. Consideratii teoretice si legislatie relevanta [1]](https://gomagcdn.ro/domains/editurauniversitara.ro/files/product/original/dreptul-comunicarii-consideratii-teoretice-si-legislatie-relevanta-1955-376483.jpg "Dreptul comunicarii. Consideratii teoretice si legislatie relevanta [1]")
ISBN: 978-606-591-218-2
Anul publicării: 2011
Editia: I
Pagini: 352
Editura: Editura Universitara
Autor: Cristina Anca Paiusescu, Oana Duta
- Descriere
- Download (1)
- Autori
- Cuprins
- Cuvant inainte
- Unde se gaseste
- Review-uri (0)
LOCUL DREPTULUI COMUNICǍRII IN CADRUL
STIINTELOR JURIDICE
„Nam et ipsa scientia potestas est”
(Caci insasi stiinta e putere)
Francis Bacon 1
Stiintele juridice. Conceptul dreptului. Prezentare generala
Determinarea obiectului stiintelor juridice presupune delimitarea sferei fenomenelor cercetate, precizarea unghiului din care sunt cercetate (deoarece acelasi fenomene pot fi cercetate de doua sau mai multe stiinte, dar dintr-o cu totul alta perspectiva si cu alte metode), precum si stabilirea gradului (nivelului) de generalizare cu care sunt studiate fenomenele.
Existenta dreptului este strans legata de existenta vietii in societate, dreptul fiind considerat inca din antichitatea romana un produs al societatii, conform dictonului latin,,ubi societas ibi jus”.
Prin urmare, stiinta dreptului este o stiinta sociala ce studiaza fenomenul juridic in toata complexitatea sa, si „care formuleaza principiile generale in baza carora dreptul isi structureaza un mecanism adecvat de influentare a comportamentului oamenilor, in temeiul unor cerinte valorice.
Stiintele juridice pot fi clasificate dupa cum urmeaza:
Introducere in studiul dreptului (Teoria generala a statului si dreptului) ce studiaza aspectele generale privind statul si dreptul;
Stiintele juridice istorice ce studiaza statul, dreptul, conceptiile politico-juridice urmarind evolutia lor concreta (istoria statului si dreptului, istoria doctrinelor juridice etc.);
Stiintele juridice de ramura sau speciale, ce studiaza normele juridice si raporturile juridice corespunzatoare pe ramuri distincte si institutii de drept (stiinta dreptului constitutional, a dreptului civil, a dreptului penal, a dreptului administrativ, a dreptului international, a dreptului muncii, a dreptului comercial, a dreptului comunitar etc.);
Stiinte juridice auxiliare1 (ajutatoare, participative) ce sunt in stransa legatura cu stiintele juridice si la care se recurge pentru o mai buna cunoastere a dreptului, precum si pentru imbunatatirea acestuia (criminalistica, medicina legala, statistica juridica, drept comparat, sociologie juridica, logica juridica, psihologie juridica, antropologie juridica, semiotica si semiologie juridica).
Intre stiintele juridice exista o stransa corelatie, ele formand un tot unitar, un sistem (sistemul stiintelor juridice).
Conceptul dreptului
Acceptiunile notiunii de „drept”
Sub aspect etimologic termenul „drept” isi are originile in latinescul „directus”2 (adjectivul drept, direct, rectiliniu), respectiv „dirigo” (a indrepta, a ordona, a dirija). In limba latina termenul corespunzator pentru substantivul drept era „jus”3 (drept, lege, judecata), mult mai apropiat de ceea ce reprezinta azi dreptul pentru noi.
Cuvantul drept il intalnim, de altfel, si in alte limbi, cu aceeasi semnificatie: droit (franceza), diritto (italiana), derecho (spaniola), recht (germana), right (engleza), provenind din latinescul directus (drept, orizontal - direct sau linie dreapta).
In acceptiunea filosofica termenul a fost utilizat inca din antichitate pentru a exprima ideea de echitate, de justete, de dreptate, avand un inteles cu precadere etic (astfel, dupa Ulpianus1: “honeste vivere” - indatorirea de a trai onest, „suum cuique tribuere” - de a da fiecaruia ceea ce i se cuvine, “alterum nos laedere” - de a nu dauna altei persoane).
In vorbirea curenta, prin „drept”, oamenii au in vedere, in special, sensul de „drept-proprietate” (dreptul de vot, dreptul la concediu, etc.), cu toate ca acest cuvant mai este asociat, ca adjectiv, si in aprecierile de natura morala (de exemplu: om drept, actiune dreapta, pedeapsa dreapta), intr-o acceptiune ce excede notiunii de drept obiectiv sau subiectiv si constituie unul din modurile de reflectare in plan social a existentei umane.
In plan juridic, termenul drept a capatat de-a lungul timpului mai multe acceptiuni, dintre care cele mai importante sunt:
- Dreptul in sens de stiinta a dreptului (totalitatea ideilor, notiunilor, conceptelor si principiilor care explica dreptul si permit studierea acestuia);
- Dreptul nu este numai o stiinta, ci este si o tehnica (a convietuirii umane) si o arta 2 in acelasi timp, adica un ansamblu de mijloace pe care le intrebuinteaza institutiile statului care creeaza sau care aplica dreptul, deoarece regulile juridice impun obligatii, organizeaza functionarea generala a statului si societatii si ofera posibilitatea valorificarii unor interese, recunoscand capacitatea participarii individuale in diferitele relatii sociale.
- Dreptul obiectiv - totalitatea normelor juridice, adica a regulilor de convietuire sociala instituite in societate. Dreptul pune de acord si ordoneaza necesitatile si libertatea umane. Aceste reguli de comportament impun obligatii, stabilesc si garanteaza drepturi si libertati, ocrotesc interese, recunosc anumite capacitati, aptitudini ale persoanelor si posibilitati ale statului de a ocroti aceste drepturi.
- Dreptul pozitiv – acea parte a dreptului obiectiv aflata in vigoare (active) la un moment dat. Reprezinta dreptul aplicabil imediat si continuu, obligatoriu si susceptibil de a fi dus la indeplinire la nevoie prin forta publica sau coercitiva a statului. Dreptul obiectiv fata de dreptul pozitiv se afla intr-o relatie de la intreg la parte.
- Dreptul subiectiv – facultatea, prerogativa unui subiect de drept de a-si valorifica sau de a-si apara impotriva tertilor un anumit interes, legalmente protejat.
Dreptul subiectiv apartinand subiectilor de drept consacra realizarea si aplicarea dreptului, aduc dreptul de la stadiul de „simpla norma de drept" la realitate, inscriind, de o maniera cotidiana si individualizata, regula in societate.
Dreptul obiectiv si dreptul subiectiv reprezinta doua ipostaze complementare ale dreptului. Dreptul subiectiv nu este si nu poate exista in lipsa dreptului obiectiv.
Distinctia dintre dreptul obiectiv si drepturile subiective se realiza in dreptul roman utilizandu-se formulele: norma agendi, respectiv facultas agendi.
Trebuie facuta precizarea ca in afara termenului de drept literatura de specialitate mai intrebuinteaza si termenul de „juridic”, care poate fi utilizat atat ca adjectiv (norma juridica, raport juridic) cat si ca termen generic pentru tot ceea ce inseamna relatii sociale reglementate de drept.
Definitia dreptului
Dreptul poate fi definit ca fiind un ansamblu de norme stabilite sau recunoscute de stat, in scopul reglementarii relatiilor sociale conform vointei statului, a caror respectare este garantata de forta coercitiva a statului.
Conceptul sistemului de drept
Notiunea sistemului de drept.
Daca prin drept se intelege un ansamblu de norme stabilite sau recunoscute de catre stat ce au ca scop reglementarea relatiilor sociale existente in cadrul unei societatii, conceptul de sistem al dreptului este mult mai extins cuprinzand pe langa normele juridice aflate in vigoare si normele juridice care au existat in trecut si in prezent sunt abrogate, ca si normele juridice aflate in faza de proiect legislativ si care asteapta sa fie adoptate.
Sistemul de drept difera de la un stat la altul in functie de imbinarea unor factori precum: mediul geografic, traditiilor populare, religia, cultura, dezvoltarea istorica a natiunii si mediul politic in care aceasta s-a format.
Dintre sistemele de drept merita a fi mentionate:
- sistemul de drept anglo-saxon format, in principal, din: „common law” sau „dreptul comun” alcatuit din obiceiuri si hotarari judecatoresti si „statutary law” sau „legea scrisa” alcatuita din legile votate de-a lungul timpului de Parlament si aplicat in Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord, Australia, Noua Zeelanda, Canada si Statele Unite ale Americii;
- sistemul de drept romano-germanic sau continental bazat pe suprematia legii scrise si aplicat in Europa continentala;
- sisteme de drept religioase ce au la baza „cartile sfinte” si invataturile liderilor religiosi cum este si sistemul musulman existent in unele state arabe si care are la baza Coranul si invataturile profetului Mahomed;
- sisteme de drept traditionale bazate pe pastrarea traditiilor si protejarea desfasurarii relatiilor de familie sau de munca prin pastrarea lor neschimbata, sisteme ce se gasesc, in special, in China, India (unde inca exista o organizare pe caste) sau Japonia;
- sisteme de drept socialiste, centralizate, ce au la baza suprematia invataturilor socialiste si hotararile partidului comunist (Cuba, Vietnam, China si Coreea de Nord).
Structura sistemului de drept
Baza oricarui sistem de drept o constituie norma juridica ce reglementeaza cele mai importante relatii sociale existente in cadrul unui stat.
Institutia juridica este formata dintr-un ansamblu de norme juridice care reglementeaza un grup unitar de relatii sociale avand acelasi obiect.
Ramura de drept este formata dintr-un ansamblu de norme si institutii juridice care reglementeaza relatiile sociale care iau nastere intr-un domeniu al vietii sociale avand acelasi obiect (cum este cazul relatiilor de familie - care formeaza obiectul de reglementare al ramurii dreptului familiei sau relatiile de munca – care formeaza obiectul de reglementare al ramurii dreptului muncii).
Ramura de drept, cuprinde o grupare mai mare de norme juridice, precum si mai multe institutii juridice legate intre ele prin obiectul lor comun, prin principii comune si prin unitatea de metoda.
Diviziunea dreptului
Diviziunea dreptului (modalitati)
Cu toate ca se considera ca dreptul existent intr-un stat formeaza un sistem unitar de drept doctrina juridica, incepand cu cea romana, a impartit dreptul in mai multe categorii cum ar fi:
- dreptul intern format din normele juridice care se refera numai la populatia aflata pe teritoriul statului si dreptul extern format din normele juridice care reglementeaza relatiile dintre state;
- dreptul determinator care stabileste sau determina conduita persoanelor si dreptul sanctionator care arata care sunt sanctiunile incalcarii acestei conduite1;
- dreptul public care are ca obiect al reglementarii apararea si protejarea relatiile sociale cu privire la stat si raporturile juridice care iau nastere intre acesta si celelalte subiecte de drept si dreptul privat care apara si protejeaza interesele fiecarui om, reglementand desfasurarea raporturilor juridice dintre acestea.
Diviziunea dreptului in drept public si drept privat
Impartirea dreptului in drept public si drept privat, este cea mai veche si, totodata, cea mai importanta diviziune a dreptului, fiind facuta, pentru prima oara, de catre Ulpian in opera sa „Digeste” pe baza criteriului „utilitatii” sau al raspunsului la intrebarea: „Cui foloseste dreptul?” Daca raspunsul era: „Statului” atunci ne aflam in fata unei norme de drept public, iar daca raspunsul era: „Oamenilor” atunci ne aflam in fata unei norme de drept privat.
Doctrina a preluat diviziunea propusa de Ulpian completand-o insa cu doua noi criterii:
- un prim criteriu este cel al obiectului reglementarii juridice sau al relatiilor sociale ocrotite de catre normele juridice, care stabileste ca atunci cand aceste relatii sociale privesc interesul statului - ne aflam in fata unor norme de drept public, iar cand privesc interesul fiecaruia dintre noi – ne aflam in fata unor norme de drept privat;
- al doilea criteriu este cel al metodei de reglementare sau al pozitiei partilor in cadrul raporturilor juridice, care considera ca atunci cand exista subordonarea uneia dintre parti fata de cealalta parte, care este intotdeauna statul - ne aflam in fata unor norme de drept public, iar cand exista egalitate juridica intre parti ne aflam in fata unor norme de drept privat.
-
Dreptul comunicarii. Consideratii teoretice si legislatie relevanta
Descarca
Oana Duta
Oana Duta este lector universitar in cadrul Facultatii de Management Turistic si Comercial din cadrul Universitatii Crestine Dimitrie Cantemir, Bucuresti, pentru disciplinele Drept comercial si Teoria generală a dreptului.
Activitate publicistică de specialitate
"Tratatul de aderare la Uniunea Europeana – exigente in procesul integrarii europene", Editura Universitara, 2010
"Contabilitatea în comert. Curs universitar", in colaborare cu Prof. univ.dr. Mihaela Dumitrana si Lect.univ.drd. Luminita Jalba; Editura Univers, Bucuresti 2005;
"Contabilitatea societatilor comerciale in comert si turism", Curs universitar, in colaborare cu Prof. univ.dr. Mihaela Dumitrana si Lect. univ. drd. Luminita Jalba; Editura Universitatii Crestine Dimitrie Cantemir, Bucuresti 2004;
"Contractul de leasing, tehnica moderna de contractare" (Sesiunea stiintifica internationala 330 de ani de la nasterea lui Dimitrie Cantemir, personalitate marcanta a culturii europene, Bucuresti, 2003)
"Statul, principalul subiect al dreptului international public", in colaborare cu Cons. jur. Daniel Duta (Analele Universitatii Crestine Dimitrie Cantemir, 2005-2006)
"Executarea prin echivalent a obligatiilor civile" in colaborare cu Cons. jur. Daniel Duta (Analele Universitatii Crestine Dimitrie Cantemir 2004-2005)
"Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene" in colaborare cu Cons. jur. Daniel Duta (Analele Universitatii Crestine Dimitrie Cantemir 2004-2005)
"Natura juridica a promisiunii unilaterale de vanzare" in colaborare cu Cons. jur. Daniel Duta (Sesiunea Stiintifica Internationala Comemorare Stefan cel Mare si Sfant - 500 ani organizata de Universitatea Crestina Dimitrie Cantemir);
"Contabilitatea intre teoria juridica si teoria economica. Prevalenta economicului asupra juridicului si a juridicului asupra economicului", in colaborare cu Lect. univ. drd. Luminita Jalba (Sesiune de comunicari stiintifice organizata de Universitatea Crestina Dimitrie Cantemir la Constanta 2004)
Cristina Anca Paiusescu
Cuprins
Capitolul 1
NOTIUNI GENERALE DESPRE DREPT SI DESPRE LEGISLATIE.
LOCUL DREPTULUI COMUNICARII IN CADRUL STIINTELOR JURIDICE / 15
Stiintele juridice. Conceptul dreptului. Prezentare generala / 15
Diviziunea dreptului / 19
Relatia dintre drept, morala si deontologie in domeniul comunicarii publice / 34
Etica si morala / 34
Deontologia / 38
Locul Dreptului comunicarii in cadrul stiintelor juridice / 43
Dreptul comunicarii sociale. Obiect. Notiune. Metode / 45
Principiile dreptului comunicarii / 46
Capitolul 2
PRINCIPIILE DREPTULUI COMUNICARII SOCIALE / 48
Principiul legalitatii / 52
Principiul egalitatii in drepturi / 53
Principiul bunei-credinte / 55
Principiul adevarului / 56
Principiul corectei informari a opiniei publice / 58
Principiul libertatii de exprimare / 59
Principiul general al libertatii individului / 61
Principiul prezumtiei de nevinovatie / 63
Principiul responsabilitatii si raspunderii / 66
Principiul impartialitatii si obiectivitatii / 67
Principiul secretului profesional / 68
Principiul umanismului / 70
Principiul accesului liber la informatii / 70
Principiul dreptului de autor sau al comunicarii autorizate / 71
Capitolul 3
CONCEPTUL DE LIBERTATI UMANE SI DREPTURI CETATENESTI. LIBERTATEA DE EXPRIMARE SI LIBERTATEA PRESEI. GARANTIILE LIBERTATII PRESEI. / 74
Drepturile omului, libertatile publice si drepturile cetatenesti / 74
Consacrarea juridica a drepturilor omului si universalizarea acestora / 75
Clasificarea drepturilor si a libertatilor fundamentale / 79
Libertatile comunicarii (si ale expresiei): libertatea constiintei, libertatea de exprimare, dreptul la informatie, dreptul la viata intima, familiala si privata / 80
Libertatea constiintei / 80
Libertatea de exprimare / 82
Dreptul la informatie / 88
Dreptul la viata intima, familiala si privata / 92
Libertatea de exprimare si libertatea presei / 96
Regulile referitoare la libertatea cuvantului si la libertatea presei / 96
Legislatia presei scrise in Romania / 96
Distinctia dintre libertatea de exprimare si libertatea presei / 99
Importanta libertatii presei / 100
Obiectul libertatii de exprimarea prin presa / 101
Principiile comunicarii in „stiri” si in „opinii” / 102
Titularii libertatii de exprimare prin presa / 103
Garantiile libertatii presei / 106
Capitolul 4
Drepturile Si obligatiile persoanelor in domeniul comunicarii sociale. Limitele libertatii de exprimare
si de comunicare / 110
Norme juridice interne si internationale referitoare la principalele aspecte ale comunicarii / 110
Libertatea de exprimare / 110
Drepturile comunicarii / 111
Libertatea de exprimare / 111
Dreptul la informatie / 112
Garantii juridice privind accesul la infor matiile de interes public / 116
Categoria informatiilor secrete / 119
Dispozitii speciale privind accesul mijloacelor de informare in masa la informatiile de interes public / 122
Sanctiuni / 123
Libertatea constiintei / 124
Limitele libertatii de exprimare si de comunicare / 126
Respectarea vietii intime, familiale si private / 126
Capitolul 5
Comunicarea publica Si protectia juridica a datelor cu caracter personal. / 133
Legea nr. 677/2001 pentru protectia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal si libera circulatie a acestor date / 133
Definitii / 134
Cadrul juridic / 135
Atributiile Autoritatii Nationale de Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal autoritatii de supraveghere / 135
Domeniul de aplicare a Legii nr. 677/2001 / 136
Legitimitatea prelucrarilor de date cu caracter personal / 138
Protectia datelor personale in Sistemul Informatic National deSemnalari. Participarea Romaniei la Sistemul de InformatiiSchengen / 139
Obligatiile operatorilor de date cu caracter personal / 140
Drepturile persoanei vizate in contextul prelucrarii datelor cu caracter personal / 141
Drepturi ale cetatenilor straini in ceea ce priveste protectia datelor personale / 146
.Plangeri adresate direct Autoritatii Nationale de Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) / 146
Capitolul 6
JURNALISTUL (AGENTUL MEDIA) –PRINCIPALUL ELEMENT AL REGLEMENTARII JURIDICE A DREPTULUI COMUNICARII.
NORMELE DEONTOLOGICE IN DOMENIUL MASS-MEDIA
REGIMUL JURIDIC AL PRESEI / 152
Dreptul comunicarii si Dreptul mass-media / 152
Dreptul mass-media si sistemul politic / 152
Articularile si continutul dreptului comunicarii in domeniul mass- media / / 155
Statutul radioteleviziunii / 157
Consideratii asupra importantei accesului la informatie / 160
Reglementari privind acreditarea ziaristilor. Neconstitutionalitatea dispozitiilor referitoare la refuzul sau retragerea acreditarii / 162
Proceduri si sanctiuni prevazute de lege in cazul incalcarii dispozitiilor privind accesul la informatiile de interes public / 163
Jurnalistul (Agentul Media) – Principalul element al reglementarii juridice a dreptului comunicarii / 166
Statutul profesional al jurnalistilor / 168
Definirea jurnalistului / 168
Jurnalisti salariati si jurnalisti colaboratori / 169
Desfacerea contractului de munca. Clauza de constiinta / 170
Normele deontologice ale profesiunii de jurnalist / 172
Reglementarea europeana / 172
Reglementarea juridica interna / 176
„Yellow journalism” / 180
Capitolul 7
Regimul juridic al presei in Romania / 181
Reglementari juridice in domeniul presei in Romania / 181
Statutele si codurile deontologice ale jurnalistilor / 187
Drepturile si obligatiile jurnalistilor / 188
Dreptul de a fi informat / 188
Dreptul de acces la sursele de informare / 189
Respectul vietii private / 189
Dreptul individului la propria imagine / 191
Protectia tinerilor si a altor categorii de persoane / 193
Dreptul la critica / 196
Dreptul la replica si la rectificare / 199
Reglementarea juridica a dreptului la replica in Romania / 202
Dreptul la protectia surselor / 211
Capitolul 8
Dreptul la replica – dreptul la raspuns in presa scrisa. DREPTUL LA REPLICA SI LA RECTIFICARE IN
AUDIOVIZUAL / 213
Dreptul la replica – dreptul la raspuns in presa scrisa / 216
Dreptul la replica si la rectificare in audiovizual / 220
Procedura exercitarii dreptului la replica/rectificare / 223
Capitolul 9
RELATIA PRESEI CU JUSTITIA. RASPUNDEREA JURIDICA A JURNALISTILOR / 226
Raspunderea juridica a jurnalistilor - obiect al controverselor legislative / 226
Raspunderea disciplinara a jurnalistului / 227
Raspunderea patrimoniala a jurnalistului / 229
Raspunderea patrimoniala a jurnalistului fata de angajator / 229
Raspunderea patrimoniala a jurnalistului fata de terti / 229
Raspunderea contraventionala si penala / 230
Raspunderea penala a jurnalistilor / 232
Delictele de presa / 233
Particularitatile delictului de presa / 234
Delictele de presa in legislatia in vigoare / 235
Prezentarea delictelor de presa / 236
Delicte (infractiuni) contra demnitatii: calomnia si insulta / 236
Infractiuni contra autoritatii / 250
Infractiuni (delicte) contra sigurantei statului / 253
Infractiuni care aduc atingere unor relatii privind convietuirea sociala / 255
Fapte care au caracter penal numai in timp de razboi / 258
Raspunderea civila pentru faptele ce aduc atingere demnitatii persoanei / 258
Raspunderea civila si raspunderea penala. Cumulul dintre cele doua forme ale raspunderii / 259
Categorii de daune ce pot rezulta ca urmare a atingerilor aduse drepturilor persoanei / 260
Temeiul juridic al raspunderii civile pentru daune morale si materiale in cazul atingerilor aduse drepturilor personalitatii prin intermediul mass media (art. 998-999 Cod civil) / 261
Raspunderea juridica instituita prin Decretul 31/1954 privind persoanele fizice si juridice / 261
Capitolul 10
Presa in campaniile electorale. Dreptul la antena. Publicitatea electorala / 263
Garantarea accesului la serviciile publice de radio si televiziune al competitorilor electorali / 263
Conditii privind accesul competitorilor electorali la serviciile publice de radio si televiziune / 266
Reguli privind exercitarea dreptului la antena in campania electorala / 270
Dreptul la replica si dreptul la rectificare / 272
Legislatia secundara. Deciziile/Recomandarile Consiliului National al Audiovizualului / 273
Capitolul 11
Comunicarea prin publicitate. DREPT SI LEGISLATIE IN DOMENIUL PUBLICITAR / 278
Agentii de Public Relation, Departamentul de publicitate, Publicitate si jurnalism: care sunt delimitarile / 278
Publicitatea: “advertising” sau “publicity” / 279
Advertising-ul (publicitatea) / 279
Publicity / 280
Functiile publicitatii. / 280
Domeniul de reglementare juridica a publicitatii / 282
Cadrul general al restrictiilor in publicitate / 283
Publicitatea si promovarea pe Internet / 285
Formele de publicitate on-line / 285
Publicitatea si promovarea / 285
Publicitatea prin posta electronica / 285
Publicitatea inselatoare / 286
Publicitatea comparativa / 287
Publicitatea ecologica / 288
Domeniile sensibile ale publicitatii / 289
Publicitatea destinata minorilor / 289
Publicitatea pentru tutun / 290
Publicitatea pentru medicamente / 290
Controlul publicitatii / 290
Organismele de control / 290
Regulile publicitatii audiovizuale / 291
Reguli / 292
Intrerupere / 292
Conditii / 293
Conditiile publicitatii si a teleshoppingului pentru bauturi alcoolice / 293
Continuturi daunatoare / 294
Procedura in cazul sesizarii unei incalcari a regulilor privind publicitatea / 294
Speta / 295
Capitolul 12
Libertatea de exprimare pe Internet / 296
Internet - sursa de comunicare / 296
Documente internationale privind libertatea de exprimare prin Internet / 297
Necesitatea reglementarii juridice in domeniul internetului / 299
Reglementarea juridica a libertatii de exprimare in Internet / 300
Factorii care contribuie la incurajarea libertatii de exprimare prin intermediul Internetului: / 300
Internetul si protectia receptorilor de continuturi pe nternet / 302
Autoreglementarea / 303
Sistemele de verificare a varstei utilizatorilor / 305
Retinerea si conservarea datelor de trafic, de catre furnizorii de servicii Internet („Data Retention”) / 305
Reglementarea juridica a continuturilor in internet in Uniunea Europeana si in diverse state ale lumii / 306
Reglementarea continuturilor in internet in Romania / 307
Internetul si dreptul de autor. Scurte consideratii privind exercitiul drepturilor de autor pe internet / 308
Cazul Sony Betamax / 308
Tratatul Organizatiei Mondiale de Proprietate Intelectuala / 309
Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe / 310
Capitolul 13
Libertatea de exprimare Si legea pornografiei / 312
Reglementarea juridica / 312
Definitiile legale / 312
Prevenirea si controlul activitatilor cu caracter pornografic / 313
Infractiuni si contraventii / 314
Pornografia pe Internet / 315
Pornografia adulta in Internet / 315
Pornografia infantila in Internet / 318
Capitolul 14
Comunicarea in institutiile publice / 320
Concept si modalitati de comunicare in si dinspre institutiile publice / / 320
Barierele comunicationale / 322
Comunicarea interpersonala in administratia publica / 323
Comunicarea externa a administratiei publice / 324
Comunicarea intre institutia publica si cetateni / 325
Comunicarea intre functionarul public si cetatean / 327
Dezvoltarea Sistemului Informational al Administratiei Publice / 328
Structura generala a sistemului informatic si informational al administratiei publice / 329
Cadrul normativ al sistemului informational al administratiei publice / 330
Factorii care influenteaza ritmul de trecere la Societatea Informationala / 330
14.6. Aspecte juridice generale privind contenciosul administrativ / 333
Conceptul de “contencios administrativ” / 333
Caracteristicile contenciosului administrativ: / 333
Cauzele (motivele) care pot duce la litigii (procese) intre autoritatile publice si cetateni: / 334
Fazele procedurale ale contenciosului administrativ / 335
Faza judecatii (faza recursului administrativ) / 335
Capitolul 15
Consiliul National al Audiovizualului (CNA) / 337
Reglementarile, organizarea si functionarea CNA / 337
Atributii privind acordarea licentelor audiovizuale si a autorizatiilor de retransmisie / / 342
Atributii de reglementare in domeniul audiovizualului / 344
Atributii privind controlul respectarii obligatiilor revenind titularilor licentelor de emisie si a conditiilor tehnice din decizia de autorizare, constatarea contraventiilor si aplicarea sanctiunilor in domeniul audiovizualului / 346
LOCUL DREPTULUI COMUNICǍRII IN CADRUL
STIINTELOR JURIDICE
„Nam et ipsa scientia potestas est”
(Caci insasi stiinta e putere)
Francis Bacon 1
Stiintele juridice. Conceptul dreptului. Prezentare generala
Determinarea obiectului stiintelor juridice presupune delimitarea sferei fenomenelor cercetate, precizarea unghiului din care sunt cercetate (deoarece acelasi fenomene pot fi cercetate de doua sau mai multe stiinte, dar dintr-o cu totul alta perspectiva si cu alte metode), precum si stabilirea gradului (nivelului) de generalizare cu care sunt studiate fenomenele.
Existenta dreptului este strans legata de existenta vietii in societate, dreptul fiind considerat inca din antichitatea romana un produs al societatii, conform dictonului latin,,ubi societas ibi jus”.
Prin urmare, stiinta dreptului este o stiinta sociala ce studiaza fenomenul juridic in toata complexitatea sa, si „care formuleaza principiile generale in baza carora dreptul isi structureaza un mecanism adecvat de influentare a comportamentului oamenilor, in temeiul unor cerinte valorice.
Stiintele juridice pot fi clasificate dupa cum urmeaza:
Introducere in studiul dreptului (Teoria generala a statului si dreptului) ce studiaza aspectele generale privind statul si dreptul;
Stiintele juridice istorice ce studiaza statul, dreptul, conceptiile politico-juridice urmarind evolutia lor concreta (istoria statului si dreptului, istoria doctrinelor juridice etc.);
Stiintele juridice de ramura sau speciale, ce studiaza normele juridice si raporturile juridice corespunzatoare pe ramuri distincte si institutii de drept (stiinta dreptului constitutional, a dreptului civil, a dreptului penal, a dreptului administrativ, a dreptului international, a dreptului muncii, a dreptului comercial, a dreptului comunitar etc.);
Stiinte juridice auxiliare1 (ajutatoare, participative) ce sunt in stransa legatura cu stiintele juridice si la care se recurge pentru o mai buna cunoastere a dreptului, precum si pentru imbunatatirea acestuia (criminalistica, medicina legala, statistica juridica, drept comparat, sociologie juridica, logica juridica, psihologie juridica, antropologie juridica, semiotica si semiologie juridica).
Intre stiintele juridice exista o stransa corelatie, ele formand un tot unitar, un sistem (sistemul stiintelor juridice).
Conceptul dreptului
Acceptiunile notiunii de „drept”
Sub aspect etimologic termenul „drept” isi are originile in latinescul „directus”2 (adjectivul drept, direct, rectiliniu), respectiv „dirigo” (a indrepta, a ordona, a dirija). In limba latina termenul corespunzator pentru substantivul drept era „jus”3 (drept, lege, judecata), mult mai apropiat de ceea ce reprezinta azi dreptul pentru noi.
Cuvantul drept il intalnim, de altfel, si in alte limbi, cu aceeasi semnificatie: droit (franceza), diritto (italiana), derecho (spaniola), recht (germana), right (engleza), provenind din latinescul directus (drept, orizontal - direct sau linie dreapta).
In acceptiunea filosofica termenul a fost utilizat inca din antichitate pentru a exprima ideea de echitate, de justete, de dreptate, avand un inteles cu precadere etic (astfel, dupa Ulpianus1: “honeste vivere” - indatorirea de a trai onest, „suum cuique tribuere” - de a da fiecaruia ceea ce i se cuvine, “alterum nos laedere” - de a nu dauna altei persoane).
In vorbirea curenta, prin „drept”, oamenii au in vedere, in special, sensul de „drept-proprietate” (dreptul de vot, dreptul la concediu, etc.), cu toate ca acest cuvant mai este asociat, ca adjectiv, si in aprecierile de natura morala (de exemplu: om drept, actiune dreapta, pedeapsa dreapta), intr-o acceptiune ce excede notiunii de drept obiectiv sau subiectiv si constituie unul din modurile de reflectare in plan social a existentei umane.
In plan juridic, termenul drept a capatat de-a lungul timpului mai multe acceptiuni, dintre care cele mai importante sunt:
- Dreptul in sens de stiinta a dreptului (totalitatea ideilor, notiunilor, conceptelor si principiilor care explica dreptul si permit studierea acestuia);
- Dreptul nu este numai o stiinta, ci este si o tehnica (a convietuirii umane) si o arta 2 in acelasi timp, adica un ansamblu de mijloace pe care le intrebuinteaza institutiile statului care creeaza sau care aplica dreptul, deoarece regulile juridice impun obligatii, organizeaza functionarea generala a statului si societatii si ofera posibilitatea valorificarii unor interese, recunoscand capacitatea participarii individuale in diferitele relatii sociale.
- Dreptul obiectiv - totalitatea normelor juridice, adica a regulilor de convietuire sociala instituite in societate. Dreptul pune de acord si ordoneaza necesitatile si libertatea umane. Aceste reguli de comportament impun obligatii, stabilesc si garanteaza drepturi si libertati, ocrotesc interese, recunosc anumite capacitati, aptitudini ale persoanelor si posibilitati ale statului de a ocroti aceste drepturi.
- Dreptul pozitiv – acea parte a dreptului obiectiv aflata in vigoare (active) la un moment dat. Reprezinta dreptul aplicabil imediat si continuu, obligatoriu si susceptibil de a fi dus la indeplinire la nevoie prin forta publica sau coercitiva a statului. Dreptul obiectiv fata de dreptul pozitiv se afla intr-o relatie de la intreg la parte.
- Dreptul subiectiv – facultatea, prerogativa unui subiect de drept de a-si valorifica sau de a-si apara impotriva tertilor un anumit interes, legalmente protejat.
Dreptul subiectiv apartinand subiectilor de drept consacra realizarea si aplicarea dreptului, aduc dreptul de la stadiul de „simpla norma de drept" la realitate, inscriind, de o maniera cotidiana si individualizata, regula in societate.
Dreptul obiectiv si dreptul subiectiv reprezinta doua ipostaze complementare ale dreptului. Dreptul subiectiv nu este si nu poate exista in lipsa dreptului obiectiv.
Distinctia dintre dreptul obiectiv si drepturile subiective se realiza in dreptul roman utilizandu-se formulele: norma agendi, respectiv facultas agendi.
Trebuie facuta precizarea ca in afara termenului de drept literatura de specialitate mai intrebuinteaza si termenul de „juridic”, care poate fi utilizat atat ca adjectiv (norma juridica, raport juridic) cat si ca termen generic pentru tot ceea ce inseamna relatii sociale reglementate de drept.
Definitia dreptului
Dreptul poate fi definit ca fiind un ansamblu de norme stabilite sau recunoscute de stat, in scopul reglementarii relatiilor sociale conform vointei statului, a caror respectare este garantata de forta coercitiva a statului.
Conceptul sistemului de drept
Notiunea sistemului de drept.
Daca prin drept se intelege un ansamblu de norme stabilite sau recunoscute de catre stat ce au ca scop reglementarea relatiilor sociale existente in cadrul unei societatii, conceptul de sistem al dreptului este mult mai extins cuprinzand pe langa normele juridice aflate in vigoare si normele juridice care au existat in trecut si in prezent sunt abrogate, ca si normele juridice aflate in faza de proiect legislativ si care asteapta sa fie adoptate.
Sistemul de drept difera de la un stat la altul in functie de imbinarea unor factori precum: mediul geografic, traditiilor populare, religia, cultura, dezvoltarea istorica a natiunii si mediul politic in care aceasta s-a format.
Dintre sistemele de drept merita a fi mentionate:
- sistemul de drept anglo-saxon format, in principal, din: „common law” sau „dreptul comun” alcatuit din obiceiuri si hotarari judecatoresti si „statutary law” sau „legea scrisa” alcatuita din legile votate de-a lungul timpului de Parlament si aplicat in Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord, Australia, Noua Zeelanda, Canada si Statele Unite ale Americii;
- sistemul de drept romano-germanic sau continental bazat pe suprematia legii scrise si aplicat in Europa continentala;
- sisteme de drept religioase ce au la baza „cartile sfinte” si invataturile liderilor religiosi cum este si sistemul musulman existent in unele state arabe si care are la baza Coranul si invataturile profetului Mahomed;
- sisteme de drept traditionale bazate pe pastrarea traditiilor si protejarea desfasurarii relatiilor de familie sau de munca prin pastrarea lor neschimbata, sisteme ce se gasesc, in special, in China, India (unde inca exista o organizare pe caste) sau Japonia;
- sisteme de drept socialiste, centralizate, ce au la baza suprematia invataturilor socialiste si hotararile partidului comunist (Cuba, Vietnam, China si Coreea de Nord).
Structura sistemului de drept
Baza oricarui sistem de drept o constituie norma juridica ce reglementeaza cele mai importante relatii sociale existente in cadrul unui stat.
Institutia juridica este formata dintr-un ansamblu de norme juridice care reglementeaza un grup unitar de relatii sociale avand acelasi obiect.
Ramura de drept este formata dintr-un ansamblu de norme si institutii juridice care reglementeaza relatiile sociale care iau nastere intr-un domeniu al vietii sociale avand acelasi obiect (cum este cazul relatiilor de familie - care formeaza obiectul de reglementare al ramurii dreptului familiei sau relatiile de munca – care formeaza obiectul de reglementare al ramurii dreptului muncii).
Ramura de drept, cuprinde o grupare mai mare de norme juridice, precum si mai multe institutii juridice legate intre ele prin obiectul lor comun, prin principii comune si prin unitatea de metoda.
Diviziunea dreptului
Diviziunea dreptului (modalitati)
Cu toate ca se considera ca dreptul existent intr-un stat formeaza un sistem unitar de drept doctrina juridica, incepand cu cea romana, a impartit dreptul in mai multe categorii cum ar fi:
- dreptul intern format din normele juridice care se refera numai la populatia aflata pe teritoriul statului si dreptul extern format din normele juridice care reglementeaza relatiile dintre state;
- dreptul determinator care stabileste sau determina conduita persoanelor si dreptul sanctionator care arata care sunt sanctiunile incalcarii acestei conduite1;
- dreptul public care are ca obiect al reglementarii apararea si protejarea relatiile sociale cu privire la stat si raporturile juridice care iau nastere intre acesta si celelalte subiecte de drept si dreptul privat care apara si protejeaza interesele fiecarui om, reglementand desfasurarea raporturilor juridice dintre acestea.
Diviziunea dreptului in drept public si drept privat
Impartirea dreptului in drept public si drept privat, este cea mai veche si, totodata, cea mai importanta diviziune a dreptului, fiind facuta, pentru prima oara, de catre Ulpian in opera sa „Digeste” pe baza criteriului „utilitatii” sau al raspunsului la intrebarea: „Cui foloseste dreptul?” Daca raspunsul era: „Statului” atunci ne aflam in fata unei norme de drept public, iar daca raspunsul era: „Oamenilor” atunci ne aflam in fata unei norme de drept privat.
Doctrina a preluat diviziunea propusa de Ulpian completand-o insa cu doua noi criterii:
- un prim criteriu este cel al obiectului reglementarii juridice sau al relatiilor sociale ocrotite de catre normele juridice, care stabileste ca atunci cand aceste relatii sociale privesc interesul statului - ne aflam in fata unor norme de drept public, iar cand privesc interesul fiecaruia dintre noi – ne aflam in fata unor norme de drept privat;
- al doilea criteriu este cel al metodei de reglementare sau al pozitiei partilor in cadrul raporturilor juridice, care considera ca atunci cand exista subordonarea uneia dintre parti fata de cealalta parte, care este intotdeauna statul - ne aflam in fata unor norme de drept public, iar cand exista egalitate juridica intre parti ne aflam in fata unor norme de drept privat.
Suport clienti Luni - Vineri intre 8.00 - 16.00
0745 200 718 0745 200 357 comenzi@editurauniversitara.ro