Competitivitatea economiei romanesti si integrarea in Uniunea Europeana - Mihaela Nona Chilian

Scopul lucrării îl reprezintă tratarea unor aspecte teoretice şi practice privind capacitatea economiei româneşti de a fi sau de a deveni competitivă în perioada post-aderarea la Uniunea Europeană şi de integrare în structurile economice europene. Actualmente, conform celor mai cunoscute ierarhizări internaţionale referitoare la competitivitate România se situează în cel mai bun caz la jumătatea ţărilor lumii şi printre ultimele ţări din UE. Ceea ce este îngrijorător este faptul că România nu reuşeşte să avanseze spre poziţii mai favorabile. Această situaţie se datorează unui complex de factori a căror acţiune se perpetuează de mai mult timp, iar perspectivele îmbunătăţirii poziţiei ierarhice necesită revizuiri drastice ale mentalităţilor, politicilor, strategiilor şi mijloacelor de acţiune.

Demersul ştiinţific realizat  în prezenta lucrare porneşte de la abordarea teoretico-metodologică a competitivităţii. Conceptul de competitivitate a apărut într-o perioadă de dezvoltare lină şi continuă a activităţilor economice şi s-a dezvoltat odată cu schimbările petrecute la nivel internaţional, în contextul noilor provocări ale economiei bazată pe cunoaştere. Dintr-o asemenea perspectivă au fost elaborate definiţii ale acestui concept şi construite totodată modele de  referinţă, tipologii valoroase pentru dezvoltarea gândirii economice şi pentru îmbunătăţirea practicii economice. Dinamica fenomenelor economice, diversitatea şi amplitudinea disfuncţionalităţilor şi discontinuităţilor din economiile moderne au generat şi continuă să genereze preocupări noi pe linia  teoriei  moderne a competitivităţii.

Competitivitatea este un fenomen economic complex, cu interpretări şi definiţii diferite  şi cu metode de cuantificare folosind indicatori unici, indicatori compoziţi şi sisteme de indicatori, asupra cărora economiştii nu s-au pus întrutotul de acord. Competitivitatea apare deseori în relaţie de interdependenţă/complementaritate cu alţi termeni şi concepte economice, ceea ce poate crea atât confuzii care duc la erori de înţelegere a fenomenelor, cât şi tendinţa de a include sub umbrela acestui concept extrem de multe elemente, cu mai multă sau mai puţină relevanţă.

Identificarea unor caracteristici definitorii ale competitivităţii - competitivitatea ca abilitate/capacitate de a vinde pe pieţele externe, competitivitatea ca productivitate, competitivitatea ca şi capacitate de a crea bunăstare - ne-au permis avansarea unor opinii proprii privind conceptul de competitivitate. Astfel, în opinia noastră competitivitatea interpretată drept capacitate de a crea bunăstare este noţiunea care descrie mai cuprinzător realităţile economice actuale. În capitolul al patrulea am utilizat  o astfel de definiţie pentru a caracteriza competitivitatea regiunilor şi judeţelor României.

În ceea ce priveşte teoriile şi modelele referitoare la competitivitate, în teză am abordat principalele teorii întâlnite în literatura de specialitate, clasificate în două grupe. Din prima grupă se evidenţiază teoria avantajului comparativ absolut a lui Smith şi modelul ricardian al avantajului comparativ, dezvoltat de Heckscher-Ohlin-Samuelson (HOS) precum şi de alţi economişti. Din grupa a doua fac parte teoriile şi modelele avantajului competitiv la nivel naţional, concepute şi dezvoltate de Michael Porter, cărora li s-a acordat un spaţiu mai amplu în lucrare.