Esenta legii penale este aceea de a se adresa conduitei umane dezaprobate de comunitate, de a stabili acea actiune care se impune pentru restabilirea ordinii de drept. Ultrajul moral al comunitatii este cel care se invoca de catre legea penala, ca suport fundamental, si nu ultrajul personal al unui cetatean. Desi nu toti membrii unei comunitati pot resimti sau exprima aceasta forma de ultraj, ceea ce diferentiaza legea penala de cea civila este tocmai faptul ca moralitatea violata prin infractiune este sociala, iar comunitatea este un intreg care nu poate ignora conduita.
Probatiunea dispune de strategii de interventie in toate etapele procesului de infaptuire a justitiei penale. Astfel, exista probatiune:
‑ Presententiala – evaluare psihosociala a personalitatii banuitului, invinuitului, inculpatului;
‑ Esententiala: in comunitate – activitati orientate spre reintegrarea sociala a persoanelor liberate de pedeapsa penala prin asistenta, consiliere, controlul comportamentului si supravegherea respectarii obligatiilor impuse de instanta si penitenciara – activitati socioeducative desfasurate in penitenciar si activitati de pregatire pentru liberare din locurile de detentie;
‑ Postpenitenciara ‑ acordare de asistenta persoanelor liberate din locurile de detentie in scopul reintegrarii lor in societate.
Diversitatea activitatilor de probatiune servesc unui dublu scop: siguranta publica/protectia comunitatii de recidiva, prin prevenire, monitorizare continua a comportamentului infractorului si reintegrarea sociala a acestuia. In planul serviciilor, probatiunea inglobeaza activitati menite sa sporeasca corectitudinea si eficienta sistemului de justitie penala si sa mareasca importanta conceptului de individualizare a pedepsei penale.
Probatiunea propaga ideea tendintei moderate de tratament a delincventei. Probatiunea apare si ca un pas important in contextul racordarii legislatiilor nationale la standardele internationale, avand drept scop crearea unei zone intermediare in sistemul de pedepse, o reevaluare a conceptului represiv spre unul curativ. Avantajele unei asemenea reactii sociale sunt evidente: nu toate tipurile de infractiuni sunt atat de grave incat sa necesite detentii costisitoare; cei eliberati sub probatiune pot obtine sau mentine serviciul si pot plati impozite/taxe; infractorii pot avea grija de propriile familii si isi pot indeplini celelalte obligatii financiare fara sa devina o povara pentru stat, etc.
Comunitatea are un rol activ in succesul sanctiunilor comunitare, fiind chemata sa participe la implementarea lor prin asumarea responsabilitatii si prin potentialul sau constructiv in ceea ce priveste ,,vindecarea” raului creat prin savarsirea unei infractiuni. Astfel, comunitatea contribuie la recuperarea daunelor si, in mod direct, la evitarea consecintelor pe termen lung, pe care masurile privative de libertate le au asupra sanatatii mintale si fizice a infractorilor. Participarea comunitatii la administrarea actului de justitie are o serie de argumente pro si contra, fiind un subiect de actualitate si de maxim interes. Tocmai in acest sens au fost ,,creionate’’ si studiile acestui volum. Astfel, se observa ca, eficienta interventiilor depinde de profesionalismul specialistilor din domeniu, iar noua orientare, comunitara si restaurativa, dobandeste noi valente fata de justitia traditionala.
Nina Stanescu