Cati dintre noi inteleg cu adevarat depresia? Cati dintre noi nu au trait‑o, voalat sau intens, dar atat de real? Cati dintre noi nu ne‑am lovit de zidul neintelegerii si necuprinderii de catre altii? Tristetea noastra, provocata de cauze mai mari sau mai mici, reuseste sa ne erodeze, sa ne consume, sa ne submineze resursele, sa ne intunece perspectivele, sa ne blocheze din a mai fi noi. Depresia exista si se intampla. O constientizam sau nu, fiecare dupa propriul model de procesare a realitatii, dupa tiparul propriu de raportare la sine si la lume.
Depresia ne doare si mai apoi ne amorteste, ne aboleste simturile si ne scufunda incet dar sigur intr‑o stare adanca de deznadejde, ca o alunecare abisala catre niciunde. Ne lasam in mana ei si ii acceptam puterea... pentru ca este mai usor decat sa continuam o lupta care ne depaseste fortele. Ne afundam, cu ganduri si emotii, cu toata fiinta noastra, in intunericul din care nimic nu se mai vede. La ce bun toate? Nimic nu are sens. Nu avem nicio directie. De ce atata chin si atata efort si atata plangere? Ne naclaim in smoala neagra din care nu ne mai putem desprinde, ni se lipeste de degete, de brate, ne face neputinciosi, ne astupa ochii, sa nu mai vada in fata.
Depresia exista.
Depresia exista, dar poate fi invinsa. Putem lupta... cu un strop de ajutor, cu un strop de vointa, cu un strop de motivatie, cu un strop de speranta... cu toti acesti stropi putem produce o potiune din care sa sorbim si sa ne vindecam. Sa ne reconfiguram, sa ne recladim, sa renastem si sa ne regasim. Poate mai buni, poate mai puternici, poate mai rezistenti. De ce sa nu acceptam ca putem fi tristi, ca putem sa ne scufundam, dar numai pentru a ne putea ridica apoi la suprafata, pentru a regasi sensul existentei noastre. Poate ca abia dupa un episod depresiv putem sa tragem valul din fata ochilor si sa intelegem care ne este sensul. Iar sensul, oricare ar fi el, este unul viu, este de a fi, de a continua sa existam, cu bune si cu rele, asa cum este ea viata.
Puterea aceasta, trezirea, renasterea, nu se intampla fara efort... nuuuu, nicidecum, ci se intampla ca un travaliu, ca o munca silnica si asidua... si se intampla atunci cand hotaram ca am indurat prea mult, ca ne‑am scufundat prea adanc. Dar se intampla. Usor usor, ne regasim, ne desfacem aripile amortite si reinvatam sa zburam cu ele. Atat de mare este rezervorul nostru de resurse. Si cu atat mai incapator devine, cu cat ne straduim sa‑l populam cu alte si noi resurse, la care nici nu ne‑am fi gandit ca le‑am putea detine vreodata. Atat de puternici suntem si atat de multa putere de regenerare avem.
Spun toate acestea pentru ca am lucrat cu depresia. Am insotit oameni multi si diversi in lupta lor cu depresia. Le‑am fost alaturi si i‑am ghidat pe drumul labirintic spre iesire. Am trait alaturi de ei adanca lor tristete si mai apoi inalta lor bucurie de a fi depasit acele momente. Le‑am simtit neputinta, le‑am simtit durerea si sentimentul de neajutorare, le‑am simtit disperarea si ratacirea, le‑am simtit istovirea si renuntarea. Dar mai apoi, le‑am simtit bucuria de a se fi desprins din mrejele cleioase ale tristetii si le‑am simtit dorinta de a recupera, de a prinde din urma timpul pierdut, de a privi la acele momente de tristete ca la o istorie de viata, ca la o poveste din care au ceva de invatat, ca la o lectie personala, ca la un portal prin care trebuiau sa fi trecut pentru a se pregati cu adevarat pentru viata reala.
Si toata aceasta revenire este posibila, atat de posibila incat uneori ma intreb daca nu cumva cu totii ar trebui sa traim episoade depresive pentru ca astfel, la iesirea din ele, sa ne bucuram de viata cu mai mare indarjire, sa luptam sa existam cu sens, sa ne stabilim obiective si sa savuram drumul spre a le atinge. Acest drum intortocheat care este viata insasi. Probabil ca trebuie sa fim o vreme tristi, pentru ca altfel nu reusim sa intelegem si sa apreciem ce inseamna sa nu fim tristi.
Depresia exista, dar la fel de bine exista si intoarcerea din ea. Iar vindecarea devine cu atat mai dulce cu cat intreg procesul nu se rezuma numai la revenire, ci si la recladire, la schimbare, la modificarea perspectivei. Cu sau fara depresie, noi suntem aceiasi. Viziunea este cea care se schimba. Se expandeaza, devine mai larga si mai cuprinzatoare ca si cand noi organe de simt ne apar pentru a absorbi informatie proaspata si pentru a o procesa sanatos.