Interviu cu Valerius M. Ciuca
Valerius M. Ciuca s-a nascut in 1960; licentiat in drept (1984), doctor in drept (1997) (Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iasi); judecator la Judecatoria Suceava (1984-1989); judecator militar la Tribunalul Militar din Iasi (1989-1990); profesor la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iasi (1990-2006); bursa de specializare in drept privat la Universitatea din Rennes (1991-1992); conferentiar universitar la Universitatea Petre Andrei din Iasi (1999-2002); profesor asociat la Université du Littoral Côte d’Opale (LAB. RII) (2006); judecator la Tribunalul Uniunii Europene incepand cu 12 ianuarie 2007.
1. Vi se pare oportuna schimbarea sistemului judiciar roman, prin renuntarea la un grad de jurisdictie? Considerati ca ar fi necesara o reasezare a sistemului judiciar in teritoriu, cu desfiintarea judecatoriilor (o asemenea reforma au adoptat de curand Olanda si Franta, vizand desfiintarea unor instante mici), incat sa existe trei grade ale instantelor, astfel cum exista in majoritatea covarsitoare a statelor europene: tribunal, curti de apel (sau de justitie) si Inalta Curte?
Aceasta ar presupune consecinte benefice pentru resursele umane si materiale pentru sistem, posibilitatea unei judecati mai bune pe fond, eliminarea unei noi judecati pe fond in apel, instituirea recursului drept cale de atac limitata strict la problemele de drept. Inalta Curte de Casatie si Justitie ar trebui sa apara ca institutia judiciara ce s ar pronunta pe intrebari preliminare vizand aplicarea unor texte de lege si recursurile impotriva sentintelor curtilor de apel.
In mod principial, cred ca este un obiectiv bun.
2. Apreciati ca este necesara eliminarea caii de atac a apelului pentru cauzele mai simple? Dispozitiile din noile coduri de procedura sunt de ajuns?
Apelul trebuie sa fie pastrat pentru toate cauzele judecate in prima instanta de viitoarele tribunale. Pentru cauzele „mai simple”, as prefera crearea unor forme flexibile si facile de justitiabilitate. Am o preferinta speciala pentru crearea institutiei judecatorilor de pace. In acest fel, ipso facto, viitoarele curti de apel vor fi degrevate de toate „cauzele simple”.
3. In Germania, spre exemplu, in cauzele simple (plangerile contraventionale, pretentiile comerciale, litigiile de munca) se parcurge o procedura prealabila administrativa pentru ca in fata instantei sa fie adus doar recursul, acesta fiind judecat de un singur judecator. Considerati necesara crearea unui astfel de filtru?
Pot agrea si forme diverse de justitie „administrativa”, cu conditia gasirii acelor garantii de impartialitate pe care, in principiu, sistemul judiciar le asigura.
4. Vedeti ca fiind o masura favorabila sistemului judiciar desfiintarea instantelor militare, instante mentinute cu un statut special si integrarea acestora in cadrul tribunalelor obisnuite si Curtii de Apel Bucuresti, ca sectii militare sau completuri specializate, judecatorii urmand a avea drepturi similare judecatorilor din intreg sistemul judiciar?
Nu. Prefer modelul american. Cauzele militare cunosc specificitati si sensibilitati proprii, iar apartenenta Romaniei la NATO trebuie sa fie apreciata si prin responsabilitatea cu care trateaza aceste particularitati in care sunt antrenate secrete militare, interese ce depasesc fruntariile tarii si cunostinte ce exced pregatirii specifice justitiei civile.
5. Care considerati ca ar fi rolul Consiliului Superior al Magistraturii in sistemul judiciar roman? E necesar ca acesta sa aiba in componenta mai multi reprezentanti ai societatii civile? De cine sa fie numiti ori cine sa-i aleaga? Care ar fi criteriile pe care trebuie acestia sa le indeplineasca? E necesar sa aiba o inalta pregatire profesionala si un statut profesional superior: profesori universitari, avocati renumiti, fosti judecatori la Curtile Europene? E necesara reprezentarea celorlalte profesii judiciare (avocati, notari, consilieri judiciari) in C.S.M.?
Toate aceste intrebari pot cunoaste raspunsuri extrem de elaborate si acestea din urma, la randul lor, pot cunoaste registre hermeneutice diverse. In mai multe ocazii, in mod public, am manifestat preferinte pentru crearea doar a unui for suprem al judecatorilor, cu rol minimal, pur deontologic. Am mai precizat intr un interviu: judecatorul nu poate fi asimilat magistratilor; judecatorul nu poate accepta sa fie tratat drept „magistrat”; el trebuie sa si pastreze intusabila independenta, sa ramana simbolul viu al arbitrului impartial si „neconcertat”.
Magistratii au fost, dintotdeauna, doar functionari de stat, fie inalti, fie obisnuiti. Nu stiu cum a putut fi acceptata in Romania aceasta teza revolutionara, judecatorul magistrat. E un mare mister pentru mine. Pentru functionarea Justitiei ca putere, ca aparat (logistica, salarii, dotari etc.), singurul responsabil, in opinia mea, este ministerul aferent. Eu sunt foarte atasat de teoria separatiei puterilor in stat a lui Montesquieu. Acest autor, pe care l apreciez foarte mult, nu vorbeste nicaieri de puterea „judiciara” sau „judecatoreasca”, ci de „puterea judecatorului”. Ca atare, fiecare judecator in parte formeaza o institutie in sine: fie cand judeca in formatie de judecator unic, fie colegial. Multe interese politice, de a lungul timpului, au facut ca aceasta putere in sine sa fie negata. Judecatorii au fost fie „sindicalizati”, fie asimilati functionarilor, fie au fost grupati in colective atipice de „oameni ai muncii”. Asta s a intamplat, de la Revolutia franceza incoace, ceea ce a denaturat profund rolul si profilul judecatorului. Judecatorul european, copiind profilul celui din common law, are independenta nestirbita. El nu este nici sindicalist, nici asociat, nici functionar, nici element al ierarhiei, nimic din toate aceste boli mortale pentru independenta sa nu l atinge. Este judecator, purtator unic de putere et punctum. Este puterea judecatorului in sine si in actiune.
6. Ce cale de recrutare in magistratura considerati ca ar fi corespunzatoare situatiei actuale a societatii romanesti: recrutarea printr o scoala superioara de pregatire deschisa oricarui absolvent al facultatii de drept ori recrutarea prin examene dupa un numar de ani vechime in diverse profesii juridice? Considerati ca se asigura o calitate net superioara a pregatirii magistratilor prin o scoala superioara de magistratura?
Desi, la inceputul carierei mele, m am bucurat de beneficiile unui sistem care exalta virtutile elitelor universitare, desi propensiunile spre cercetare si aprofundare m au avantajat, am dedus ca judecatorilor li se cere mai mult decat o pura versatilitate in campul euristicii juridice. Este vorba, in primul rand, de modestie, toleranta, discretie, bun caracter, neprecipitare, curaj al opiniei motivate si drepte, in contra, chiar, a oricarui curent majoritar, ambitie de „catar” in afirmarea adevarului. Priviti l pe Reginal din „12 oameni furiosi”. Sunt multe lucruri de spus. In paradigma imaginata de mine, as stabili la fiecare instanta un comitet de recrutari, format din cei mai experimentati si reputati fosti judecatori, oameni fara interese partizane, care sa selecteze candidati cu o experienta minima in avocatura sau procuratura, dar candidati care sa nu provina din barourile sau parchetele locale, ci din alte parti ale tarii.
A fi judecator inseamna a incununa o cariera, a pune in opera o vocatie, nu a incepe sa te descoperi ca jurist si nici a face o meserie ca oricare alta. Dupa lungii studii universitare (licenta, masterat, doctorat), dupa o practica intensiva in sferele auxiliare justitiei (avocatura, procuratura), dupa o afirmare publica a unei personalitati armonioase, verificata prin tirurile incrucisate ale colegilor practicieni, extrem de atenti la orice detaliu si la toate incercarile vietii, un astfel de judecator va putea sa inspire cea mai mare incredere justitiabililor si va transforma scaunul de judecata intr un izvor de intelepciune si senina detasare de toate „periferiile” conflictelor locale.
In fine, in mod exceptional, as accepta si prezenta catorva ucenici formati intr o scoala speciala, dar cu conditii de admitere radical diferite de ceea ce vad in acest moment la unele scoli europene. In niciun caz pe baza de test grila...
7. Apreciati ca sistemul actual de invatamant din facultatile de drept din Romania sufera de lacune in ce priveste pregatirea studentilor in diversele ramuri de drept? Daca raspunsul in viziunea dumneavoastra e afirmativ, puteti indica acest lacune? Care ar fi rezolvarea lor si cum apreciati ca este necesar a se schimba sistemul de invatamant din facultatile de drept? E necesara o colaborare stransa intre instante, birourile de avocati si facultatile de drept in ce priveste practica studentilor? Cum sa se materializeze o astfel de colaborare care sa fie efectiva, iar nu numai formala? ªcoala romaneasca de drept poate deveni competitiva, in spatiul concurential al Uniunii Europene?
Nu ma pot pronunta asupra calitatii actului didactic din astfel de scoli. Nu vreau sa ma arat sceptic. ªtiu ca, prin definitie, orice scoala innobileaza spiritul. Apoi, eu n as trata astfel problema scolilor de magistratura. Eu sunt un adept al scolii dreptului organic. Pentru mine, intregul sistem prezinta o semnificatie monadica. Precum la americani, as conditiona participarea la examenul de admitere la drept de absolvirea unui colegiu de trei ani (filosofie, istorie, litere, stiinte sociale in general). Examenului de admitere la facultatile cu profil juridic ar deveni elemente curiculare necesare pentru evaluarile viitoare pentru cei ce vor aspira sa devina judecatori. Trebuie sa intelegem ca judecatorii viitori ai tarii trebuie sa faca parte, ca intr o adevarata aristocratie, din elitele de caracter. Romania viitoare va avea nevoie imperioasa de astfel de elite de caracter, cu evolutie academica si profesionala nedubioasa. In sfarsit, un master dupa facul¬tate si o practica profesionala de minim cinci ani, ar putea sa i puna pe acesti oameni pe un virtual „album judicum”. In mod exceptional, doctorii in drept ar putea fi recrutati fara filtrul „practicii”, cu conditia prezentarii garantiilor de onorabilitate din partea celor ce le au ghidat studiile si cercetarile.
Da. Prin eliminarea a tot ce conduce la fictionarea obligatiilor. Am mai afirmat: cheia solutiilor bune sta in:
- recrutarea studentilor din randurile absolventilor de colegii postliceale in domeniile ce pregatesc bunele rationamente ale juristilor, domenii prezentate mai sus;
- organizarea de concursuri de admitere pe locuri limitate si reduse (vorbesc de universitatile de stat);
- urmarirea cu maxima atentie a metodelor specifice seminariilor; seminariile, in opinia mea, reprezinta chintesenta Almei Mater; cele mai bune facultati de drept din lume se caracterizeaza prin o oferta exceptionala de seminarii; este bun si invatamantul la distanta, dar niciodata un judecator sau o elita in drept nu poate sa compenseze lipsa seminarului; seminarul este Altarul Universitatii; fara seminar, totul este fictiune si parelnicie;
- statutul profesorilor ar putea fi similar celui de la „Cuza” din Iasi: predare doar la o universitate, gratie unui angajament de fidelitate, cu eventuale colaborari stiintifice cu universitati straine, dar fara niciun rabat de la obligatia de a fi permanent la dispozitia studentilor;
- practica nu este edificatoare in sistemul continental european; pentru acomodare cu aspectele superficiale ale vietii instantelor, sunt suficiente cateva discipline specifice la nivel de master;
Munca judecatorului este una pur noetica. Corsetul practic si procedurist poate fi folosit si dupa studiile universitare. In loc sa participe, ca un spectator, la aparentele iluzorii ale actorilor implicati in procesul judiciar, i as orienta pe studenti spre informatica juridica, studiul logicii si al unor elemente de matematici aplicabile sistemelor sociale, antropologiei, pentru cunoasterea mai buna a omului, psihologiei judiciare pentru acomodarea cu histrionismul propriu lumii instantelor etc.
Este deja competitiva prin reprezentantii ei. Sunt multi confrati din Europa epatati de performantele notabile, incredibile uneori, ale juristilor romani. Dupa o perioada de specializare in ramuri cu o suprafata de expunere mai mare in Europa, juristii romani ce vor respecta traditiile studiului performant vor fi si mai vizibili.
8. Considerati ca situatia sociala si economica a Romaniei influenteaza defavorabil alegerea unei anumite profesii juridice? Apreciati ca interesele materiale au condus multi absolventi de drept de a alege una sau alta dintre profesiile juridice? Daca raspunsul este afirmativ, cum se poate preveni o astfel de tendinta?
Fiind organicist, dau valoare de cauzalitate si de conditionare mai mare chiar si unor aspecte aparent benigne. Raspunsul este, firesc, afirmativ.
Interesele materiale, interesele in general, nu trebuie anatemizate. Ele sunt mobiluri la fel de onorabile precum cele mai idealiste porniri. Ceea ce ne intereseaza este armonia dintre structura personalitatii profesionistului si exigentele proprii profilului cerut. In privinta judecatorilor, aceasta structura trebuie sa corespunda modestiei de monah, curajului de cavaler si tolerantei cristice. Fiind o vocatie, cel „interesat” trebuie sa stie ca societatea il va chema pentru aceasta misiune pe baza de meritocratie. Ipso facto, ponderea intereselor particulare (meschinarii, vanitati etc.) va fi redusa cand filtrele meritocratiei vor functiona in modul scontat.
9. In urma numeroaselor condamnari ale Romaniei la CEDO, care sunt masurile pe care le vedeti a fi adoptate pentru a preintampina, pe de o parte, plangeri la CEDO, iar pe de alta parte condamnari in temeiul Conventiei Europene a Drepturilor Omului? Considerati ca judeca¬torii poarta vina exclusiva a acestor condamnari? Sau justitiabilul roman nu cunoaste conditiile in care poate sesiza instanta de la Strasbourg, multe plangeri fiind informe?
CEDO, facand parte din sistemul judiciar, este recoman¬dabil a fi folosita. O instanta, oricare ar fi ea, este onorata sa stie ca este cautata pentru intelepciunea si impartialitatea cu care judeca. Nu vad decat efectul benefic al prezentei acestei instante in peisajul european. Romania nu este condamnata in abstracto, ca entitate metafizica. Sunt erori judiciare care sunt indreptate de aceasta instanta europeana. Erorile judiciare, in limite rezonabile, fac parte din jocul hermeneutic special rezervat prin definitie judecatorului. Altminteri, din interese economice, am recunoaste doar un grad de jurisdictie si am renunta la sistemul judiciar in favoarea „justitiei totale si unipersonale”, bazata pe teza totalitara a „infailibilitatii judecatorului”. Spre deosebire de confratii mei, nu vad in fenomenul CEDO ceva ultragiant la adresa Romaniei. Oricat de „scump” ar parea actul de justitie, este preferabil ieftinatatii injustitiilor comise din eroare de interpretare sau din precaritati tranzitorii.
Judecata judecatorilor este rezervata, dintotdeauna, tot judecatorilor. Nicio hotarare a CEDO nu i a judecat pe judecatorii romani, ci, eventual, a interpretat diferit o situatie de fapt si o armatura de argumente juridice ale judecatorilor din instantele nationale. Afirmatia cu caracter global „judecatorii poarta vina exclusiva a acestor condamnari” nu are niciun temei real. Judecatorii au responsabilitati configurate exclusiv de legi si statute. Daca am folosi ambiguitatile din jurul definitiilor specifice, am nega principiul sacrosanct al independentei judecatorului. Nici pe plan intern nu se practica o astfel de analiza. Daca ar fi altfel, inseamna ca instantele supreme ar trebui sa elimine metodic toate instantele inferioare datorita unor atat de firesti mecanisme ale casatiei. Este absurd, chiar daca, aparent, spectaculos sa afirmi ca judecatorii romani trebuie sa poarte povara non infailibilitatii interpretarilor lor.
Justitiabilul are o datorie fata de constiinta sa de a gasi chipul real al justitiei in cazul sau. El nu poate fi niciodata considerat vinovat de nepriceperea sa in expunerea cazului sau in proasta identificare a caii de solutionare. Judecatorii nu trebuie sa i priveasca pe acesti oameni jertfelnici pentru dreptatea lor cu superbia celor invatati. Justitiabilii, cautandu si dreptatea, nu sunt niciodata vinovati. Doar cei de rea credinta, poate, abuzivii, procesomanii, cei ce transforma pasiunea dreptatii intr o manie irationala. Toti ceilalti, dimpotriva, trebuie sa fie apreciati. Este datoria ce incumba in mod unic judecatorului, aceea de a stabili cu exactitate elementele raportului juridic conflictual. Iar judecatorul nu trebuie sa se planga de precaritatea mijloacelor folosite de cel pe care l judeca. Dimpotriva, este fascinant sa limpezesti apele tulburi, nu oglinzile de cristal.
10. Considerati ca si in prezent, in lume si in Romania, puterea politica exercita influenta sau control asupra magistratilor? Daca raspunsul este afirmativ, in ce modalitate?
Datoria de rezerva imi impune sa nu raspund la aceasta intrebare. Judecatorii sunt in mod natural incoruptibili. Faptul ca ei judeca in colegii reprezinta inca o garantie a incoruptibilitatii. Sunt extrem de rare cazurile de luare de mita in randurile lor. Este, cred, misiunea sociala cea mai onorabila din aceasta perspectiva. Apoi, societatea are numeroase mijloace de observare a muncii lor, o munca atat de transpa¬renta, in care orice decizie este motivata pe baza unor izvoare formale aflate la dispozitia tuturor. Important este ca societatea sa asigure serenitatea judecatorului. Inhibarea lor, prin folosirea abuziva a acuzelor sau invectivelor generale, vagi, a ambiguitatilor dezonorante, este o ignobila surpare a temeliei insesi a solidaritatii sociale: dintotdeauna, societatea posttribala s a construit pe fundamentul justitiei comune. Acesta este un fundament al certitudinilor, spre deosebire de celelalte lucruri comune, precum visele de prosperitate, pace, bine colectiv si individual etc.
11. Ce ar trebui sa faca membrii corpului profesional al magistratilor pentru intarirea independentei si sporirea increderii publicului in actul de dreptate? Este necesara o educare a elevilor si adultilor in acest sens?
Faptul de a munci cu demnitate, cu modestie si discretie, evitand incalcarea obligatiilor de rezerva, a deontologiei profesionale, luptand pentru echitate si salvand o cu toate mijloacele legii, evitand capcanele carierismului neprincipial si atractiile falacioase ale spiritului vanitos, respectandu si colegii si, fireste, renuntand la orice iluzie a recompenselor nemeritate si ilegale este, cred, suficient pentru ca faima lor sa ii poarte la onorurile la care viseaza. Oricum, dincolo de ipostaza de judecator, in traditia antica, doar aceea de erou era mai respectata.
Ca orice act de educare, nu l consider superfluu nici pe acesta.
12. Care apreciati ca este rolul avocatilor in intarirea medierii, privit din perspectiva faptului ca avocatii sunt primii care iau contact cu persoanele aflate in diverse conflicte? Considerati ca este suficient a se prevedea obligatia judecatorului de a indruma partile la mediere, cata vreme medierea trebuie adusa de cele mai multe ori la cunostinta publicului anterior luarii in calcul a posibilitatii de a introducere a actiunii in instanta?
Eu sunt atasat de figura judecatorului de pace. Nu vad un rol special pentru avocati in domeniul medierii. Avocatii sunt, in mod natural, atasati de interesele clientilor lor si dubla ipostaza, de luptatori si pacificatori, nu poate fi decat sursa unor conflicte viitoare, inclusiv de constiinta. Ganditi va la ce urmeaza dupa mediere, nu doar la medierea, ca tehnica de comunicare.
13. In ce priveste problema investitiilor, considerati ca sistemul judiciar roman este capabil a se autofinanta, partial si cat? Care ar fi masurile ce trebuie luate in acest scop?
Nu stiu ce sa va raspund la aceasta intrebare. Nu am talent managerial si nu am nici datele necesare evaluarii nevoilor materiale ale unui sistem aparent pletoric.