Interviu cu Camelia Toader
Camelia Toader s-a nascut in 1963; este licentiata in drept (1986), doctor in drept (1997) (Universitatea Bucuresti); a fost judecator stagiar la Judecatoria Buftea (1986-1988); judecator la Judecatoria Sectorului 5 din Bucuresti (1988-1992); responsabila de curs (1992-2005), apoi profesor (2005-2006) de drept civil si de dreptul european al contractelor la Universitatea Bucuresti; a urmat mai multe studii doctorale si de cercetare la Institutul de drept international privat Max Planck de la Hamburg (intre 1992 si 2004); a fost sef al departamentului pentru integrare europeana la Ministerul Justitiei (1997-1999); judecator la Inalta Curte de Casatie si Justitie (1999-2006); profesor invitat la Universitatea din Viena (2000); formator in drept comunitar la Institutul National al Magistraturii (2003 si 2005-2006); membru al comitetului de redactie al mai multor reviste juridice; este judecator la Curtea de Justitie a Uniunii Europene, incepand cu data de 12 ianuarie 2007.
1. Vi se pare oportuna schimbarea sistemului judiciar roman, prin renuntarea la un grad de jurisdictie?
Solutia prezinta avantaje din punct de vedere al celeritatii, limitand insa posibilitatea controlului judiciar al instantelor superioare.
2. Considerati ca ar fi necesara o reasezare a siste¬mului judiciar in teritoriu, cu desfiintarea judecatoriilor (o asemenea reforma au adoptat de curand Olanda si Franta, vizand desfiintarea unor instante mici), incat sa existe trei grade ale instantelor, astfel cum exista in majoritatea covarsitoare a statelor europene: tribunal, curti de apel (sau de justitie) si Inalta Curte? Aceasta ar presupune consecinte benefice pentru resursele umane si materiale pentru sistem, posibilitatea unei judecati mai bune pe fond, eliminarea unei noi judecati pe fond in apel, instituirea recursului drept cale de atac limitata strict la problemele de drept. Inalta Curte de Casatie si Justitie ar trebui sa apara ca institutia judiciara ce s ar pronunta pe intrebari preliminare vizand aplicarea unor texte de lege si recursurile impotriva sentintelor curtilor de apel.
Problema este extrem de complexa si nu poate fi izolata de restul problemelor sistemului judiciar (ma refer indeosebi la problema instantelor specializate si la cea a gradelor de jurisdictie). Mi as permite sa adaug doua aspecte care, dupa parerea mea, ar trebuie avute in vedere.
In primul rand, nu ar trebui nesocotit faptul ca suprimarea judecatoriilor risca sa indeparteze justitia de cetatean, fara a reduce neaparat costurile pentru bugetul public.
In al doilea rand, trebuie avuta in vedere cresterea sarcinii de lucru a tribunalelor, de care depinde, in mare masura, o „mai buna judecata pe fond”.
3. Apreciati ca este necesara eliminarea caii de atac a apelului pentru cauzele mai simple? Dispozitiile din noile coduri de procedura sunt de ajuns?
Adevarata intrebare este ce intelegem prin „cauze mai simple”? Problema definirii criteriilor in functie de care se poate distinge intre hotararile susceptibile de apel si cele supuse doar recursului este extrem de delicata. Ar putea fi avute in vedere atat criterii valorice, cat si criterii tinand de obiectul cererii.
4. Vedeti ca fiind o masura favorabila sistemului judiciar desfiintarea instantelor militare, instante mentinute cu un statut special si integrarea acestora in cadrul tribunalelor obisnuite si Curtii de Apel Bucuresti, ca sectii militare sau completuri specializate, judecatorii urmand a avea drepturi similare judecatorilor din intreg sistemul judiciar?
Instantele specializate au fost si sunt solutii eficace pentru o mai buna administrare a justitiei. Acest lucru este evident si la nivelul instantelor europene. Cu toate acestea, oportunitatea specializarii instantelor intr un anumit domeniu trebuie fara indoiala apreciata nu doar in functie de specificitatea domeniului respectiv ci si in functie de gradul de ocupare.
5. Ce cale de recrutare in magistratura considerati ca ar fi corespunzatoare situatiei actuale a societatii romanesti: recrutarea printr o scoala superioara de pregatire deschisa oricarui absolvent al facultatii de drept ori recrutarea prin examene dupa un numar de ani vechime in diverse profesii juridice? Considerati ca se asigura o calitate net superioara a pregatirii magistratilor prin o scoala superioara de magistratura?
Sunt de parere ca sistemul actual de recrutare si formare a magistratilor, care urmeaza, de altfel, modelul altor state europene, prezinta avantaje importante si este mai ales coerent cu sistemul judiciar roman. De altfel, acest sistem nu a exclus niciodata cooptarea in magistratura a unor reprezentanti de marca ai vietii juridice romanesti.
6. Apreciati ca sistemul actual de invatamant din facultatile de drept din Romania sufera de lacune in ce priveste pregatirea studentilor in diversele ramuri de drept? Daca raspunsul in viziunea dumneavoastra e afirmativ, puteti indica acest lacune? Care ar fi rezolvarea lor si cum apreciati ca este necesar a se schimba sistemul de invatamant din facultatile de drept? E necesara o colaborare stransa intre instante, birourile de avocati si facultatile de drept in ce priveste practica studentilor? Cum sa se materializeze o astfel de colaborare care sa fie efectiva, iar nu numai formala? ªcoala romaneasca de drept poate deveni competitiva, in spatiul concurential al Uniunii Europene?
Nu cred ca exista adevarate lacune in pregatirea studentilor. Invatamantul juridic romanesc traverseaza, ca intreaga noastra societate, o perioada de schimbari care vor duce, probabil, la o restructurare a programelor de invatamant.
Colaborarea dintre facultati si actorii vietii juridice romanesti se va stabili in mod firesc in cadrul procesului de adaptare, fara sa fie necesara, dupa parerea mea, o interventie statala.
Invatamantul juridic romanesc este, chiar astazi, competitiv la nivel european. Dovada vie o reprezinta numarul impresionant de absolventi care au construit cariere de succes in medii internationale.
7. Considerati ca situatia sociala si economica a Romaniei influenteaza defavorabil alegerea unei anumite profesii juridice? Apreciati ca interesele materiale au condus multi absolventi de drept de a alege una sau alta dintre profesiile juridice? Daca raspunsul este afirmativ, cum se poate preveni o astfel de tendinta?
Este discutabil in ce masura o canalizare a preferintelor absolventilor este de dorit. Aceste preferinte sunt semnale importante pe care piata le da actorilor vietii juridice (profesii liberale, universitati, administratii etc.). Acestora le revine sarcina de a si adapta comportamentul in mod corespunzator, reorientand astfel preferintele absolventilor.
8. In urma numeroaselor condamnari ale Romaniei la CEDO, care sunt masurile pe care le vedeti a fi adoptate pentru a preintampina, pe de o parte, plangeri la CEDO, iar pe de alta parte condamnari in temeiul Conventiei Europene a Drepturilor Omului? Considerati ca judecatorii poarta vina exclusiva a acestor condamnari? Sau justitiabilul roman nu cunoaste conditiile in care poate sesiza instanta de la Strasbourg, multe plangeri fiind informe?
Din perspectiva drepturilor omului, existenta unui numar mare de condamnari nu este in sine un semn ingrijorator. Aceasta este, cred eu, daca privim experienta altor tari europene, o trecere obligatorie spre o societate mai democratica. Ele duc la cladirea unei constiinte civice.
9. Ce ar trebui sa faca membrii corpului profesional al magistratilor pentru intarirea independentei si sporirea increderii publicului in actul de dreptate? Este necesara o educare a elevilor si adultilor in acest sens?
Prin rigoare si corectitudine imaginea corpului magistratilor se va imbunatati. Probabil ca ar fi totusi util, ca opiniei publica sa fie indemnata sa vada mai bine normalitatea, iar nu senzationalul actul de justitie. Imagine justitiei nu depinde doar de membrii corpului profesional, ci si de lumina in care este privita.
10. Care apreciati ca este rolul avocatilor in intarirea medierii, privit din perspectiva faptului ca avocatii sunt primii care iau contact cu persoanele aflate in diverse conflicte? Considerati ca este suficient a se prevedea obligatia judecatorului de a indruma partile la mediere, cata vreme medierea trebuie adusa de cele mai multe ori la cunostinta publicului anterior luarii in calcul a posibilitatii de a introducere a actiunii in instanta?
Activitatea de avocat este extrem de complexa. Avocatul are datoria sa indrume clientii spre o mai buna protectie a intereselor lor, inclusiv prin mecanismul medierii. Nu trebuie insa uitat ca, de multe ori, in faza pre judiciara avocatii incearca ei insisi sa asigure o aplanare a conflictelor.
11. In ce priveste problema investitiilor, considerati ca sistemul judiciar roman este capabil a se autofinanta, partial si cat? Care ar fi masurile ce trebuie luate in acest scop?
Ministerul Justitiei si Ministerul Finantelor sunt, fara indoiala, in masura sa aprecieze aceste aspecte. Consider insa ca in orice caz sumele percepute din taxele judiciare ar trebui sa revina (sa spunem 75%) instantelor.