Pragmatica exemplelor in comunicarea didactica scrisa - Andreea Caraman Cojocea

EXEMPLUL CA ACT DE VORBIRE

Lucrarea tinerei cercetatoare Andreea Alexandra Caraman Cojocea porneste de la importanta unui anumit tip de act de vorbire, si anume, exemplul in structura modelelor invatarii euristice, asa cum apar acestea in manualele scolare. Considerand exemplul un element esential al argumentarii de tip retoric si stiintific, autoarea isi propune sa demonstreze ca in discursul didactic acesta are nu numai valoare epistemica, cognitiva, ci si valoare formativa. Acest lucru poate deveni vizibil urmarind diversitatea mare a tipurilor de exemple din manualele scolare, in care formulele standard, denotative, se imbina cu cele figurative, conotative.

Materialul de lucru este selectat, in principal, din forma cea mai uzuala a discursului didactic scris, manualul scolar. Mai precis, sunt extrase texte reprezentative din peste douazeci si cinci de manuale scolare pentru diferite materii de studiu, apoi ghiduri didactice, culegeri, antologii si metodici, din care au fost selectate cateva sute de exemple de toate tipurile, de la model si esantion, formele cele mai frecvente de exemplificare din manualele pentru clasele mici, pana la alegorii si parabole, formele cele mai abstractizate si mai rar intalnite in discursul scris adresat respectivului ciclu de invatamant formal, institutionalizat.

Circa optzeci de exemple de diferite tipuri au fost utilizate numai in capitolul al IV-lea al lucrarii, acela in care sunt demontate mecanismele de exemplificare pentru insusirea cunostintelor la ciclul primar.

Metodele de cercetare reprezinta, in mod categoric, un element de plus-valoare al lucrarii, chiar daca nu cel mai semnificativ. Autoarea trateaza din perspectiva lingvisticii pragmatice structuri care in stiintele educatiei sunt considerate metode si nu acte de vorbire: expunerea, conversatia, explicatia, dezbaterea, problematizarea, procesul literar, demonstratia, exercitiul, studiul de caz, exemplul. Acesta din urma este analizat ca instrument de cunoastere in cadrul celorlalte forme de predare-invatare, dar si ca o structura de sine statatoare.

Analiza pragmatico-stilistica este, in lucrarea de fata, o metoda care s-a impus de la sine, intrucat multe dintre speciile exemplului capata forme figurate in textele didactice. Ele apartin categoriilor ambiguitatii, metasememelor, metalepselor etc. „Comparatia” reprezinta axa oricarui proces de exemplificare, intrucat analogia dintre obiectul de exemplificat si obiectul exemplificator se face in virtutea existentei unui element comun, care poate fi ilustrat prin similitudine sau prin contrast. Rezulta un exemplu sau un contraexemplu, care pot lua forme conotative – „metafora”, „alegoria”, „parabola” s.a.m.d.

De asemenea, studiul se intemeiaza pe principiile, metodele si instrumentele de lucru ale analizei discursului. In masura in care exemplul este un act de vorbire cu orientare argumentativa clar demarcata, procedura de stabilire a valorilor locutorii, ilocutorii si perlocutorii ale structurilor care contin secventa exemplificatoare, in general, si enuntul exemplificator, in special, analiza consta in demontarea mecanismelor trecerii de la enuntul evocator la actul practic al esantioanelor oferite receptorului, iar de aici, la scopul inducerii unei reguli generale.

(...)

Rezultatul cercetarii, sistematizat la finalul fiecarui capitol si esentializat in concluziile generale, vizeaza constatari de ordin general, precum capacitatea de autogenerare a exemplelor si vesnica lor metamorfoza in contexte explicativ-argumentative de tip didactic, cat si constatari punctuale, precum paralelismul formelor

denotative cu cele conotative, in cele mai diferite specii ale comunicarii didactice scrise.

Din perspectiva pragmatico-lingvistica, exemplul este un act verbal locutionar, in masura in care transmite o informatie, indiferent de gradul ei de particularitate, un act ilocutionar, intrucat urmareste un scop precis – sustinerea adevarului din enuntul anterior (asertiunea contextuala) si un act perlocutionar, intrucat are in vedere efectul de convingere prin cunoastere asupra receptorilor – prezenti sau potentiali.

Continutul textelor selectate probeaza ca „discursul didactic scris uzeaza de forta argumentativa a exemplului nu numai pentru a sustine o regula, o demonstratie cu privire la un adevar general, precum in discursul stiintific si retoric, ci si pentru a-l educa pe beneficiar, adica pentru a forma convingeri, deprinderi, atitudini si comportamente in randul tinerilor”.

De asemenea, analiza pune in evidenta „folosirea pe scara larga a modelului, mai ales la clasele mici, unde locul explicatiilor verbale este luat de ilustrarea concreta, intrucat aici se aplica principiul didactic intuitiv si cel imitativ.

Elevii sunt invitati sa rezolve un exercitiu sau sa alcatuiasca un anumit tip de text dupa un model clar expus. Din pacate, multi autori de manuale denumesc respectivele modele cu termenul de „exemplu”. Raman suficiente cazuri in care enuntul suna corect, se spune in lucrare.

Observatiile sintetizate de tanara cercetatoare sunt clar formulate si sustin seriozitatea intregului demers, prin importanta lor. De remarcat ca bogatul corpus din lucrare constituie deja o pretioasa sursa de informare pentru viitoarele studii de analiza a discursului, pragmalingvistica, stilistica, retorica, teorie a comunicarii didactice etc.

Acestea ar putea interesa alti specialisti, asa incat publicarea lor se impunea in campul cercetarii romanesti de specialitate.

Prof. univ. dr. Petre Gheorghe BARLEA