Istoria Bucurestiului din perspectiva dezvoltarii industriale - Maria Alexe

Poate parea relativ ciudat faptul ca intr-o facultate cu profil tehnic, asa cum este Facultatea de Inginerie a Instalatiilor, s-a considerat necesar sa se introduca un curs de cultura si civilizatie umanista. Motivatia acestui fapt se bazeaza pe cercetarile recente care au dovedit ca dezvoltarea intelectuala a unui viitor specialist ca si creativitatea sa profesionala se dezvolta mai bine daca acesta primeste informatii din domenii diverse, unele conexe, altele chiar complet diferite. Cu alte cuvinte, s-a considerat ca este util pentru dezvoltarea intelectuala armonioasa a unui viitor specialist, ca acesta sa parcurga atat cursuri din domeniul tehnico-stiintific cat si din cel umanist. In acest mod, intelegerea fenomenelor si faptelor, de multe ori diverse, cu care se confrunta devine mai complexa si conduce la solutii creative si originale in viitoarea sa profesie.

Cursul de Cultura si civilizatie umanista presupune abordarea unor domenii care apartin culturii umaniste si care in acelasi timp sunt destul de diferite, in functie de pregatirea de baza a lectorului si de contextul in care se desfasoara. Inteleg prin context anumite concepte care sunt foarte dezbatute in epoca, de exemplu multiculturalismul, migratia, identitatea europeana. Totodata studentii se familiarizeaza cu anumite concepte cum este acela de interculturalitate, comunicare sociala, spatiu public, concepte care opereaza in diverse medii

profesionale si care sunt utile in orice profesie. Ei afla ca multiculturalitatea, competentele transversale nu se refera doar la dialogul culturilor nationale, ci si la cel al culturilor profesionale cum sunt in acest caz cultura umanista si cultura tehnica.

Introdus initial in anii ’90, cursul a fost tinut pentru prima data de doamna conf. dr. Madalina Nicolau, cea care a considerat ca in perioada aceea de mari schimbari si de adaptare, un curs de Istoria mentalitatilor era foarte util pentru pregatirea studentilor ce urmau sa se confrunte cu o piata a muncii complet diferita fata de anii anteriori. Intreaga societate romaneasca se schimba, ceea ce atragea si o schimbare a mentalitatilor. Dupa anul 2000 cursul a fost preluat de doamna conferentiar Carmen Ardelean care a urmat tendinta din perioada aceea in care incepuse si in mediul universitar romanesc sa se inteleaga importanta comunicarii pentru desfasurarea oricarei activitati, inclusiv pentru studentii unei facultati tehnice. In perioada aceea au fost introduse cursuri de comunicare in multe universitati cu profil tehnic si economic, ASE- Bucuresti fiind unul dintre lideri acestei

tendinte.. Cursul domniei sale a fost despre Cultura si comunicare, specialitate in care doamna Ardelean a obtinut titlul de doctor, domeniu ce s-a dovedit util viitorilor specialisti, celor care trebuie sa devina si

buni comunicatori pentru a putea interactiona pe piata muncii, o piata ce devine mereu mai competitiva. Doamna lector dr. Loredana Miclea – Grigore a tinut un curs in perioada 2006-2012 despre cultura si modul

de comunicare din spatiul latino-american. Dansa este specialista in acest domeniu, detinand si un titlu de doctor in economia si cultura sud americana. Intentia acestui curs a fost aceea de a oferi exemple concrete

de diferente culturale, dar si de a sublinia anumite asemanari intre economia romaneasca si cea a unor state sud-americane, aflate ca si Romania intr-un amplu proces de prefacere.

Anul acesta am considerat necesar sa vorbim despre aspecte privind dezvoltarea industriala a orasului si sa discutam despre evolutia urbana a Bucurestiului, accentuand aspectele care tin de dezvoltarea instalatiilor, a sistemelor de aprovizionare cu apa, incalzire si iluminat. Abordarea istoriei orasului din aceasta perspectiva are cel putin doua argumente solide.

Primul are in vedere dihotomia care inca persista intre stiintele umaniste si tehnica. Prin acest curs am dorit sa construim un pod intre universul spiritual si competentele unui lector de limbi straine si studentii care sunt viitori ingineri, apartinand deci culturii tehnice. Un astfel de curs intr-o facultate din cadrul Universitatii Tehnice de Constructii este foarte necesar, nu doar pentru o dezvoltare intelectuala armonioasa, ci si pentru intelegerea unor aspecte ale domeniului profesional, a rolului pe care instalatiile il au in definirea profilului urban al unui oras. Este bine sa se cunoasca istoria orasului pentru a putea evita anumite greseli in dezvoltarea sa ulterioara. Bucurestiul prezinta anumite particularitati privind solul si resursele naturale de apa, caracteristici care au influentat dezvoltarea sa si modul in care au fost proiectate strazile si utilitatile specifice unui oras care a evoluat de la o fortareata medievala la un centru comercial aflat la intersectia unor drumuri comerciale si apoi spre una dintre cele mai mari capitale ale Europei mileniului III.

Nu in ultimul rand am dorit sa aducem la lumina o parte a istoriei bucurestene ce este mai putin valorificata. Pretutindeni in toate tarile Europei patrimoniul industrial a inceput sa fie conservat, introdus in circuitul muzeal sau reutilizat prin reconversie. Printre cele mai cunoscute exemple pot fi citate Galeria New Tate – Londra (fosta centrala termica) si Muzeul Orsay din Paris (fosta Gara). Din pacate, acolo ca si la noi cladirile industriale de la inceputul dezvoltarii erei tehnologice au fost afectate de interventii diverse mergand pana la demolarea lor completa. La Bucuresti, proiectul FORCOPAR initiat de Universitatea de Arhitectura si Urbanism „Ion Mincu”, prin Departamentul de Istoria si Teoria Arhitecturii si Conversarea Patrimoniului a initiat cursuri si programe de formare a viitorilor specialisti in arheologia industriala. Prin cursul de la Facultatea de Inginerie a Instalatiilor incercam sa pregatim viitorii ingineri ce pot colabora cu arhitectii specializati pentru a salva cladiri apartinand patrimoniului industrial si mai ales pentru reconversia lor fara a afecta imaginea initiala.

Al doilea aspect pe care l-am avut in vedere se refera la diferitele perceptii pe care imaginea Bucurestiului le are in ochii celor care il viziteaza. Dupa cum foarte bine remarca Maria Berza in prefata la cartea de insemnari de calatorie scrisa de Sir Sacheverell Sitwell –Calatorie in Romania, cei mai multi calatori straini ce viziteaza Romania chiar si in perioada interbelica, incurajeaza dorinta de a pastra neatinsa viata rurala, aspectele patriarhale ale culturii. Cei mai multi au despre Romania impresia ca este ultima rezervatie de inocenta a Europei. Prin acest curs ne propunem sa evidentiem faptul ca Romania in general si Bucurestiul in special, au un trecut al dezvoltarii industriale foarte interesant si ca acesta este o dovada a faptului ca societatea romaneasca este incepand cu sfarsitul secolului al XVIII-lea o societate formata si de evolutia industriala.

Daca citim cu atentie documentele, se poate observa ca orasul medieval era complet diferit, comparativ cu Bucurestiul contemporan. Existau mult mai multe coline (gorgane) despartite de vai adanci taiate de Dambovita si de afluentii sai, imagine greu de armonizat cu aspectul plat al orasului de azi. Raul care azi nu e decat un canal colector deasupra caruia curge apa stransa dincolo de barajul de la Ciurel, intr-un flux reglat de ecluze, avea mai muti afluenti atat pe dreapta, cat si pe stanga si venea uneori vijelios, provocand inundatii. Aceste cursuri de apa care vara erau aproape secate, primavara si toamna provocau inundatii a caror amploare este greu de imaginat azi, in urma carora ramaneau balti si lacuri. Treptat, mai ales in secolul al XIX-lea aceste balti si lacuri au disparut si locul unde au fost in trecut nu a fost mereu retinut de memoria colectiva. Arareori cate o straduta aminteste de existenta lor.

Azi, Dambovita are un curs modificat, regularizat, afluentii au disparut pana spre mijlocul secolului al XIX-lea si la fel au disparut si baltile si lacurile din preajma cursului lor. Pe acele locuri s-au trasat strazi (unele urmand vechiul curs al apelor) si s-a construit, desi terenul nu era destul de solid. Au mai ramas cateva urme ale lacurilor care au fost candva. Cei care sapa azi fundatia unei cladiri pot avea surpriza de a gasi albia secata a unui rau sau prundul vechiului curs al Dambovitei. Cand se construiesc blocuri de peste 10 etaje, siluete de zgarie nori cu parfum de New-York, acest aspect a devenit important, fiindca aceste soluri nu ofera o fundatie suficient de solida.

Evolutia tehnicii a dus la complicarea structurii oraselor si deci si a Bucurestiului. Apar dotari noi: iluminatul public si privat, retele de alimentare cu apa si gaz, telefonul, recent retele de fibra optica.

Transportul, mai ales cel public, produce si el o revolutie in aspectul oraselor. Inca din secolul al XIX-lea intinderea orasului cere infiintarea unor linii de transport in comun. Bucurestiul este unul din primele orase europene unde se instaleaza tramvaiele (initial trase de cai, apoi electrice), care sunt urmate de autobuze si troleibuze, pentru ca in a doua jumatate a secolului XX dezvoltarea tehnicii sa permita constructia metroului. Cresterea numarului automobilelor private determina o regandire a spatiului public, a raportului intre spatiul carosabil, cel pietonal si spatiul pentru parcarea vehiculelor, a rolului pietelor urbane si a axelor rutiere. Aceste spatii noi trebuie armonizate cu perdeaua de vegetatie obligatorie oricarui ansamblu urban.

Un alt aspect care diferentiaza orasul patriarhal de la inceputul secolului al XIX-lea de Bucurestiul contemporan este cel al inaltimii cladirilor. Primele reglementari privind modul in care se construieste, reguli datand din epoca Regulamentului organic, prevad clar obligativitatea construirii cladirilor cu cel putin doua nivele, ceea ce inseamna ca in epoca majoritatea cladirilor erau cu un singur nivel. Regula se aplica si in cazul resedintelor boieresti. De exemplu, Palatul Stirbey de pe Calea Victoriei, a fost construit in 1835 cu un singur nivel. Abia in 1881 a fost adaugat etajul, cladirea capatand aspectul cunoscut azi.

Orasul devine un organism din ce in ce mai complex si fiecare din mecanismele sale este rezultatul unei inalte tehnicitati, aspecte care trebuie integrate in vechiul tesut urban. Unul din dezideratele veacurilor trecute, densificarea urbana a Bucurestiului este pe cale sa se realizeze in sfarsit. Imaginea orasului in care locuintele se pierdeau printre livezi si vii a ramas vie prin unele toponime. In zona Popa Nan, exista multe strazi care se numesc Ciresului, Piersicului, una din arterele importante ale Bucurestiului se cheama Soseaua Viilor, in amintirea viilor de pe Dealul Piscului si cel al Mitropoliei. In zona Obor exista si azi o strada destul de ingusta si de intortocheata ce se numeste Eliade intre vii, toponim ce pastreaza amintirea viei poetului.

Bucurestiul este un palimpsest, cu straturi mereu adaugate de diferite generatii ce s-au supus nu doar modelor ci si diferitelor guvernari. Asemeni calugarilor din evul mediu care razuiau vechi manuscrise pentru a scrie texte noi, strazile Bucurestiului si-au schimbat numele dupa moda si guvernari, casele s-au transformat si ele in functie de noile cerinte ale locuirii. Lucrarile constructorilor au schimbat si relieful orasului care a pastrat doar doua din vechile dealuri (gorgane) printre care curgea Dambovita. Azi doar Dealul Patriarhiei si partial Dealul Piscului, devenit al Tineretului amintesc de vechiul relief al orasului.