Renewable groundwater resources. User documentation and design of installations for the capture and conversion

-27%
45,00 Lei   32,85 Lei

ISBN: 978-606-28-0319-3

DOI: 10.5682/9786062803193

Publisher year: 2015

Pages: 328

Publisher: Editura Universitară

Author: Victor Emil Lucian

In stock
Stock limit
- +
Add to cart
Product Code: 9786062803193 Do you need help? 0745 200 718 / 0745 200 357
Add to wishlist Request information
  • Download
  • More details
  • Authors
  • Reviews (0)
  • Resurse regenerabile subterane. Ghid de documentare si concepere a instalatiilor pentru captare si conversie

    Download

Cartea se vrea o comparatie intre urmarile exploatarii si folosirii resurselor energetice si minerale subterane, unele dintre ele regenerabile, si resursele energetice subterane conventionale, clasice, primele prietenoase cu mediul, cele conventionale, poluante, daunatoare mediului, pe cale de epuizare in urmatoarele zeci de ani, s au pentru unele, in secolul urmator. Totodata sunt prezentate solutii de captare, conversie si utilizare a energiilor existente in interiorul Pamantului, avantajele utilizarii lor. Consecintele exploatarii resurselor energetice subterane clasice sunt deosebit de grave pentru puritatea mediului si siguranta existentei comunitatilor din zona de exploatare a acestora, si nu numai. Cele doua tipuri de resurse energetice se deosebesc fundamental din foarte multe puncte de vedere.

Capitolul 1 prezinta resursele energetice subterane regenerabile. Unele dintre aceste energii se manifesta spontan, cu o violenta foarte mare, multe au efecte distructive asupra traiului comunitatilor umane si asupra sanatatii acestora. Altele sunt de o importanta deosebita in derularea activitatilor umane, de care noi suntem inconstienti ca ele exista si lucreaza continuu. Sunt activitati umane care se deruleaza firesc, dar la o analiza mai atenta ele se pot derula numai pentru ca exista aceste energii naturale pe care noi nu le simtim si percepem. Una dintre ele este campul magnetic terestru care exista si fara prezenta si actiunea lui am fi derutati si ne-am intreba, „Ce se petrece, ceva nu este normal?”, „S-a schimbat ceva!”.

Capitolul 2 prezinta resursele energetice subterane regenerabile, descrise pe rand. Se acorda o intindere mai mare energiei geotermale a solului, energie care este de fapt cea mai folosita, mai comod de captat, de extras din sol si transformat in forme utile noua consumatorilor, atat pe timp friguros, cat si pe timp calduros. Este una dintre cele mai prietenoase cu omul, tipuri de energie subterana, pentru ca nu se manifesta violent; omul a putut sa o „domesticeasca” dupa nevoile si cerintele sale. Si a reusit. Ramane ca tot omul, de data aceasta mai instruit, sa extinda exploatarea si folosirea acestui tip de energie, sa renunte la celelalte forme de combustibili poluanti, care numai rau ii fac. Decizia politica trebuie sa vina cat mai repede. Acesta este motivul pentru care recomand lecturarea cartii, aplicarea solutiilor indicate in practica de zi cu zi. Cartea o recomand si parlamentarilor, care dupa lecturare si luare la cunostinta despre avantajele resursei energetice propuse, sa emita legi favorabile utilizarii acestor tipuri de energii, pentru binele intregii natii si a mediului in care traim cu totii. 

Capitolul 3 prezinta informatii despre „Calculul necesarului de caldura pentru incalzirea unei cladiri”. Sunt prezentati factorii care influenteaza cedarea caldurii produse in interior, mediului exterior. Sunt expuse formule de calcul pentru diferite tipuri de cladiri. Sunt facute recomandari constructive pentru ca o cladire sa nu cedeze caldura produsa in interior, mediului exterior. Se arata modul de calcul pentru sarcina termica utilizata pentru ventilare si climatizare intr-o incapere izolata fata de mediul exterior. Se arata modul de calcul pentru a afla sarcina termica pentru prepararea apei calde menajere necesare unei gospodarii. Se arata modul de calcul pentru a afla sarcina termica pentru diferite nevoi tehnologice din industrie sau agricultura.

Capitolul 4 prezinta probleme de legislatie privind protectia mediului, influentele pe care le produc industria energetica si transporturile, atmosferei terestre, a solului si surselor naturale de ape. La prima vedere tratarea acestui subiect nu are legatura cu subiectul cartii, dar special l-am introdus pentru a sublinia multitudinea de restrictii stabilite de legislatie pentru a incerca sa se pastreze un mediu curat. Dar ori cate eforturi s-ar face, tot se incalca, voit sau nu, prevederile legislatiei. Acesta este motivul pentru care apar efecte nedorite pentru a trai intr-un mediu curat si sanatos. Cel mai elementar gest de inteligenta al omului si colectivitatii umane in ansamblul ei, este renuntarea la nevoi, dar cum actuala societate este bazata pe cresterea consumului, a nevoilor, atat din punct de vedere cantitativ, cat si calitativ, omul si comunitatea nu se pot multumi cu putin. Vor cat mai mult, mai bun si mai de calitate. Necunoasterea limitelor unde sa ne oprim si pana unde sa mergem este cea mai grava necunoastere si neputinta a omului zilelor noastre. 

In cadrul capitolului privind „Probleme de legislatie privind protectia mediului” am introdus o propunere de „Strategia energetica curata nepoluanta a Romaniei de dupa 2017 – propunere”. Aceasta strategie propusa este total diferita de strategiile elaborate pana in prezent; toate strategiile elaborate pana acum au avut in vedere un amestec de tehnologi si utilizarea de resurse energetice vechi, conventionale, clasice, poluante cu cele noi, regenerabile curate. Eu propun o strategie total noua care utilizeaza numai resurse regenerabile nationale. Am facut o analiza a rezervelor energetice regenerabile existente in tara. Am preluat din statistici valoarea consumului de energie pentru anul 2014. Am comparat cele doua valori si am ajuns la concluzia ca rezervele nationale de resurse energetice regenerabile sunt mai mari decat consumul. Ca atare putem consuma numai energie curata care nu polueaza mediul. Este tinta spre care se doreste sa se ajunga de toate statele lumii. Am fi prima tara din lume care la nivel national am realiza acest deziderat. Exista comunitati locale din statele nordice, Danemarca, Islanda, Olanda, Norvegia care folosesc resurse regenerabile curate pe plan local unde atmosfera este nepoluata de activitatile industriale si de transporturi.

Capitolul 5 prezinta efecte negative produse din convietuirea omului cu natura. Pentru ca omul traieste in natura si cu ceea ce a produs milioane de ani natura, si mai produce si in prezent, omul se comporta brutal, nemeritat, cu natura. Ranile pe care le face omul in corpul planetei, care multe sunt asa de profunde si grave, incat nu se vindeca nici in milioane de ani, sunt adevarate distrugeri pe termen nelimitat. Capacitatea naturii de a se autoreface a fost depasita de peste 60 de ani (din 1966). Cantitatea de deseuri nebiodegradabile aruncate in natura a depasit de mult limitele maxime admise. 

Victor Emil Lucian

write a review


Customer Support Monday - Friday, between 8.00 - 16.00

0745 200 718 0745 200 357 comenzi@editurauniversitara.ro
close

Compare

You must add at least one product to compare products.

close

Was added to wishlist!

Was removed from wishlist!