Criza. Romania la raspantie - C. M. Dragan

Vă propun o discuţie despre criză, despre criza generalizată care a cuprins România, pentru că efectele crizei mondiale au venit peste noi ca tăvălugul într-un moment când noi avem propriile noastre crize: politică, socială, financiară, toate potenţându-se reciproc şi devenind tot mai devastatoare.
Societatea omenească înaintează traversând din ce în ce mai multe cataracte, ca un râu învolburat. Totul şi toţi ne aflăm mereu în «criză»: suntem în criză de timp, suntem în criză de bani, suntem în criză de spaţiu, suntem în criză de idei, suntem în criză de... criză. Iar astea sunt numai anumite faţete, pentru că o criză economică are întotdeauna un fundal politic, acţionează în toate direcţiile posibile şi acroşează până si relaţiile umane de zi cu zi.
Aşa este şi acum când actuala criză economică internaţională a răvăşit dur întreaga lume. Oamenii de ştiinţă din toate ţările încearcă să «disece» situaţia în care a ajuns în acest moment economia mondială şi, eventual, să prevadă imprevizibilul.
După mai bine de două secole de revoluţie industrială, harta lumii înfăţişează aceleaşi două feluri de popoare: «dezvoltate» şi «slab dezvoltate», sau - mai pe înţelesul tuturor – unele din ce în ce mai bogate, altele din ce în ce mai sărace. Ţările bogate numără mai puţin de o treime din populaţia globului şi consumă peste două treimi din producţia mondială. La aşa resurse, investiţiile şi factorii tehnologici explodează exponenţial, iar dezvoltarea şi surplusul au început să stânjenească tot mai mult economia. De fapt este vorba de o rupere a echilibrelor, alergându-se permanent după pieţe, şi diversificând canalele şi formele de manifestare ale risipei. 
În acest stadiu al evoluţiei societăţii omeneşti, factorul hotărâtor este acelaşi - armonizarea dezvoltării - dar, culmea, singura problemă nesigură rămâne însuşi procesul dezvoltării. Dezvoltarea nu este un exerciţiu în domeniul teoriei economice; ea este o acţiune cutezătoare, care angajează energiile, ambiţiile şi pasiunile oamenilor. Singura problemă deschisă este aceea a costului dezvoltării, iar unicul lucru care contează este în ce măsură va afecta acest cost libertatea şi nivelul de trai al generaţiei în viaţă. Pentru că altfel se rup alte echilibre. Şi uite aşa se poate spune ca avansăm din criză în criză (optimiştii pot să spună din repaos în repaos), sau că ne dezvoltăm nu echilibrat ci «echilibristic» , când de la extaz la agonie nu este decât un pas.

 Studiu de caz

Într-un sătuc de câmpie, a venit un investitor însoţit de secretarul lui. A bătut la prima poartă întâlnită în cale şi i-a spus proprietarului: „Uite, eu sunt colecţionar de broscuţe. Dacă îmi aduci o broscuţă, am să îţi dau pe ea 10 euro. Ţăranul a fugit repede la balta din spatele casei şi a luat o broscuţă. I-a dat-o investitorului şi a primit cei 10 euro. Apoi le-a povestit vecinilor ce afacere bună a făcut el. A două zi, fiecare ţăran s-a dus la investitor cu câte o broscuţă, pe care a vândut-o cu 10 euro.
După câteva zile, investitorul le-a spus sătenilor: „Văd că afacerea merge. De azi, pentru fiecare broscuţă am să vă plătesc câte 20 de euro.”
Ţăranii, bucuroşi nevoie mare, au dat fuga la baltă, au cules cîte broscuţe au putut, şi i le-au dat. Înainte de a pleca le-a spus: "Dragii mei, sunt nevoit să mă întorc urgent la mine acasă ca să mă ocup de afaceri. Vă promit însă că la întoarcere, am să cumpăr de la voi broscuţele cu 60 de euro bucata". Şi a plecat, în uralele sătenilor. 
A doua zi, secretarul investitorului i-a adunat pe săteni şi le-a ţinut următorul discurs: "Fraţilor, m-am gândit la o afacere pentru voi. Şeful meu se va întoarce peste două săptămâni. Şi vă va plăti câte 60 de euro pe broscuţă. Dacă vreţi, eu vă pot vinde înapoi broscuţele pe care mi le-aţi dat, pentru 35 de euro bucata, iar voi le veţi vinde cu 60 şi veţi câştiga astfel câte 25 de euro. Profitul vostru va fi frumuşel şi fără niciun efort. Ce spuneţi?" Sătenii s-au adunat la sfat şi au decis că o aşa afacere nu mai prind ei curând. Au pus mână de la mână, s-au împrumutat care pe unde a putut şi au cumpărat broscuţele înapoi cu 35 de euro bucata. Secretarul investitorului a luat banii şi s-a făcut nevăzut. Iar sătenii au rămas cu broscuţele, cu banii daţi şi cu datorii la creditori.