Propuneri manuscrise: info@editurauniversitara.ro:  0745 204 115     

Urmarire comenzi Persoane fizice / Vanzari: 0745 200 718 / 0745 200 357 / Comenzi Persoane juridice: 0721 722 783     

Editura Universitara Romania. Carpatii (I - Caracteristici generale) - Mihai Ielenicz, Razvan Oprea

-20%
65,00 Lei 52,00 Lei

ISBN: 978-606-591-162-8

Anul publicării: 2011

Editia: I

Pagini: 462

Editura: Editura Universitara

Autor: Mihai Ielenicz, Razvan Oprea

Stoc limitat
Limita stoc
Adauga in cos
Cod Produs: 9786065911628 Ai nevoie de ajutor? 0745 200 718 / 0745 200 357
Adauga la Favorite Cere informatii
  • Descriere
  • Autori
  • Review-uri (0)

Carpatii reprezinta marea unitate care se impune printr-o mare complexitate ca alcatuire, plamadire, evolutie si raportari cu toate regiunile din tara noastra. De aici multitudinea de sisteme generale, regionale, locale care se reflecta in tot atatea peisaje inedite ce-au starnit interes si angajeaza permanent un numar tot mai numeros de „cautatori” ai cunoasterii si explicarii sensului diverselor laturi oferite de acestea. Ca urmare, Carpatii au reprezentat mai intai spatiul de investigatie stiintifica pentru geografi, geologi, naturalisti, sociologi, etnografi, istorici etc. pentru care elementele generate de cadrul natural s-au ingemanat cu cele impuse de prezenta si activitatile umane proces prin care a rezultat o simbioza milenara a trairii, statornicirii si apararii unui teritoriu care-i cuprind impreuna in dealurile si campiile limitrofe. Lor li s-au adaugat scriitori, artisti plastici, constructori, arhitecti, muzicieni etc. care au creat  lucrari de valoare in concordanta cu ceea ce au receptionat cu gandul si cu sufletul din nestematele acestor munti.

Geografii insa de departe au fost si sunt tot mai interesati in realizarea de investigatii stiintifice profunde orientate atat in analiza elementelor componentelor de mediu cat si in cunoasterea Carpatilor pe ansamblu sau pe unitati regionale ca sisteme bine definite. Exista o anumita diferentiere in timp dar si spatial in orientarea domeniilor si a directiilor de abordare cu reflectare in profunzimea intelegerii si a conceperii de explicatii plauzibile. Incepand cu finalul sec. al XIX‑lea studierea problemelor legate de relieful Carpatilor a concentrat cei mai multi geografi, atentia lor fiind directionata pe cunoasterea evolutiei lor bazata pe urmarirea suprafetelor de nivelare, prezentarea reliefului glaciar si emiterea de ipoteze referitoare la geneza unor defilee din cuprinsul unor vai partial sau total transversale. Acestea au reprezentat pe de o parte un raspuns  firesc la teme similare abordate pe plan international mai ales in alte sisteme montane europene (cu predilectie in Germania, Franta), iar pe de alta dorinta studierii unor situatii regionale inedite din Carpati. Ca urmare, geografilor straini (Emm. de Martonne, J. Cvijic, L. Sawicki, I. Pawlovski etc.) li s-au atasat la inceputul sec. al XX‑lea geologi si geografi romani care au realizat primele lucrari de referinta. Perioada interbelica se va remarca pe de-o parte prin sporirea numarului de lucrari privind geografia Carpatilor intre care unele ca teze de doctorat si articole de sinteza valoroase (V. Mihailescu, G. Valsan, T. Morariu, M. David, N. Al. Radulescu, D. Burileanu, N. Orghidan, N. Popp), unele publicate in reviste de prestigiu sau prezentate la reuniuni stiintifice nationale si internationale, iar pe de alta parte inceputul afirmarii contributiilor in climatologie (monografii ale unor statiuni balneare) toponimie si etnografie (I. Conea, R. Vuia), hidrologie in analiza asezarilor etc. Dupa 1960 studiile asupra Carpatilor vor implica toate domeniile geografice, iar problematica va fi  nu numai extrem  de diversificata, dar va avea deopotriva trei caracteristici – profunzimea abordarii prin cercetare si demonstratii, legatura permanenta intre aspectele teoretice si practice si o multitudine de corelatii in sistem. Multe sunt teze de doctorat (de geomorfologie, limnologie, climatologie, hidrologie, geografie umana si economica, geografia turismului etc.) cu referinta la unitati geografice montane sau in care este cuprins si o  parte din acestea, apoi cursuri, enciclopedii, tratate, un numar foarte mare de articole publicate in tomuri speciale sau in reviste de specialitate etc. – toate impunand o cunoasterea temeinica a Carpatilor dar si o baza reala pentru noi investigatii menite sa raspunda  necesitatilor vitale ale inceputului de mileniu. De multe ori analizelor stiintifice li s-au adaugat minunate pagini de poezie si descrieri destinate celor mai pitoresti locuri din Carpati realizate nu numai de scriitori dar si de geografi (G. Valsan, I. Simionescu, V. Tufescu etc.).

Scrierea volumului de fata si a celor care urmeaza  se doreste a indeplini cateva cerinte – punerea in evidenta  a ideilor importante ce definesc sistemul geografic al Carpatilor romanesti ca parte semnificativa a celui mai extins lant montan al Europei si care de-a lungul anilor au fost evidentiate in diverse lucrari; prezentarea Carpatilor atat ca sistem geografic distinct dar si in stransa corelare genetica, evolutiva cu cele limitrofe; intelegerea caracteristicilor definitorii dar si particulare ale elementelor fiecarui component nu numai prin prisma desfasurarii in timp si la nivel de unitati cu marime variabila dar si a incatenarii lor in sistem; reflectarea sistemelor geografice prin peisaje specifice care redau interdependenta, statornicia diferentiata intre mediul natural si presiunea antropica; aprecierea corecta a locului fiecarui component geografic in asigurarea potentialului local si regional al resurselor inclusiv in determinarea favorabilitatii sau restrictionarii valorificarii prezente si in perspectiva a lor; redarea grafica si cartografica a unora din contributiile semnificative ale diversilor cercetatori ai spatiului montan.

Volumul deosebit de bogat de informatii privind Carpatii  a impus inscrierea lui in patru tomuri distincte. In cel de fata dorim sa realizam o radiografie geografica pentru intregul sistem montan romanesc plecand de la pozitionarea in ansamblul  european, formarea lui in etape si faze distincte, specificul modelarii si reliefurilor realizate, caracteristicile de baza de natura climatica, hidrologica, biopedogeografica, vechimea si continuitatea locuirii Carpatilor ca rezultat al ingemanarii favorabile a factorilor naturali cu dezvoltarea unui specific mintal, valorificarea in timp a resurselor si realizarea uni tip de economie complexa, dar diferentiata regional etc.

Celelalte volume sunt destinate fiecarei unitati carpatice. Dorim ca acestea sa reflecte cat mai bine specificul geografic al unitatilor reprezentative bine conturate, rezultat din analiza contributiilor celor care le-au studiat.

In demersul nostru ne-am bazat atat pe cunoasterea unui fond de informatii extrem de bogate din care am preluat ceea ce era reprezentativ si apoi pe experienta proprie dobandita in peste patru decenii de investigatii in majoritatea unitatilor montane.

Prin continutul bogat in informarea si structurarea ideilor consideram ca s‑a reusit un pas semnificativ in aprofundarea cunoasterii acestui sistem montan european, situatie care ne permite sa-l recomandam atat geografilor (profesori, studenti, elevi) cat si tuturor celor cu aspiratii in descifrarea tainelor Carpatilor fie ca sunt geologi, biologi, sociologi, etnografi, istorici etc.

Suntem incredintati ca parcurgerea filelor acestor volume va conduce la intregirea cunoasterii ansamblului geografic numit pe drept cuvant „cetatea de piatra a pamantului romanesc” sau „Corona muntium” prin rolul pe care l-a avut in formarea si evolutia milenara a poporului nostru precum si organizarea si ierarhizarea sistemelor de medii din tara noastra. 

                                                                                               

Prof. univ. dr. Mihai IELENICZ
Mihai Ielenicz

Prof. univ. dr., a absolvit Facultatea de Geologie-Geografie in anul 1964 unde si-a continuat activitatea parcurgand toate treptele ierarhiei universitare. Doctor in Geografie din anul 1978 cu lucrarea “Muntii din bazinul Buzaului - studiu de geomorfologie”, publicata in Editura Academiei in 1984. A obtinut premiul Academiei in 1975 pentru lucrarea „Relieful Romaniei” si in 1985 pentru lucrarea „Enciclopedia Romaniei”, precum si titlul de Doctor Honoris Causa al Universitati Stefan cel Mare - Suceava; i-au fost acordate peste 25 de diplome de onoare, excelenta si medalii, de diferite institutii didactice si stiintifice din tara si strainatate. Prodecan si decan al Facultatii de Geografie din 1992 si pana in prezent, Director al Statiunii Geografice Orsova, Co-director al “Centrului de cercetare a degradarilor de teren si dinamica geomorfologica” Membru in Consiliul Facultatii si in Senatul Universitatii din 1992, Presedinte al Comitetului National de Programe pentru invatamantul Preuniversitar (din 1996), membru C.N.A.T.D.C, C.N.E.A.A, expert C.N.C.S.I.S, perfectionari in tara si strainatate (Marea Britanie, Belgia, Turcia), Presedinte al Olimpiadelor scolare de Geografie (din 1996), Presedinte al Societatii de Geografie (din 2003), Vicepresedinte al Comitetului National de Geografie (din 2000), Vicepresedinte al Asociatiei de Geomorfologie (din 2002), Conducator de doctorat (din 1993), membru al colectivelor de redactie a numeroase reviste de specialitate etc . A scris singur si in colaborare peste 210 lucrari stiintifice, a participat la 62 contracte de cercetare (la 18 in calitate de director), 38 carti stiintifice: „Geomorfologie generala” 1976, 2002, „Relieful Romaniei” 1975, „Dealurile si Podisurile Romaniei” 1999, „Dictionar fizico-geografic” 1999, „Geografia generala” 2001, „Romania Geography and Tourism” 2001, „Europa Enciclopedie Geografica” 2002, „Subcarpatii Romaniei” 2003, „Romania - Geografie Fizica” 2004, “Geografie fizica generala. Bazele geografiei fizice” 2005 “Subcarpatii Romaniei” 2005, “Geomorfologie” 2007, 2010, “Romania. Geografie fizica. Clima, Ape, Vegetatie, Soluri” 2007, “Romania. Podisuri si dealuri” 2008, “Dictionar de geomorfologie” 2009, “Geografie fizica generala cu elemente de cosmologie” 2009, “Romania - Potential turistic” 2009, si numeroase carti de popularizare, harti etc.


Razvan Oprea
Razvan Oprea RAZVAN OPREA, a absolvit Facultatea de Geografie a Universitatii din Bucuresti in anul 1996, parcurgand toate gradele didactice pana la cel de conferentiar universitar in anul 2009. Doctor in geografie din 2004. Teza a fost publicata in anul 2005 la Editura Universitara din Bucuresti („Bazinul montan al Prahovei. Studiul potentialului natural si al impactului antropic asupra peisajului”). Membru in diverse organizatii profesionale: Societatea Nationala Romana de Stiinta Solului, Societatea Geografica din Romania, Asociatia Geomorfologilor din Romania, Centrul de Cercetare - Degradarea terenurilor si dinamica geomorfologica. Singur sau in colaborare a realizat carti (“Dictionar de geografie fizica“, „Geografia fizica a Romaniei. Clima, Apele, Vegetatia, Solurile“, „Solurile pe glob“, “Compendiu de pedologie” etc.), harti, articole de specialitate si de popularizare (peste 70 de materiale publicate), documentari pentru contracte de cercetare stiintifica si a participat la numeroase simpozioane si sesiuni stiintifice din tara sau din strainatate (Algeria, Italia, Egipt, Franta).

Daca doresti sa iti exprimi parerea despre acest produs poti adauga un review.

Review-ul a fost trimis cu succes.

Suport clienti Luni - Vineri intre 8.00 - 16.00

0745 200 718 0745 200 357 comenzi@editurauniversitara.ro

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!