Propuneri manuscrise: info@editurauniversitara.ro:  0745 204 115     

Urmarire comenzi Persoane fizice / Vanzari: 0745 200 718 / 0745 200 357 / Comenzi Persoane juridice: 0721 722 783     

Editura Universitara Metronom - o emisiune de Cornel Chiriac - Mircea Udrescu

43,34 Lei

ISBN: 978-606-591-016-4

Anul publicării: 2010

Editia: I

Pagini: 234

Editura: Editura Universitara

Autor: Mircea Udrescu

Stoc epuizat
Cod Produs: 9786065910164 Ai nevoie de ajutor? 0745 200 718 / 0745 200 357
Adauga la Favorite Cere informatii
  • Download (1)
  • Cuvant inainte
  • Cuprins
  • Unde se gaseste
  • Autori
  • Review-uri (0)
  • Metronom - o emisiune de Cornel Chiriac

    Descarca

Îmi promisesem după moartea lui Cornel să scriu o carte despre el. Mi-am respectat promisiunea și am publicat astfel în anul 2008  o primă carte – confidență pe care am dedicat-o mamei lui Cornel. În gândurile mele cele mai ascunse cartea se adresa și celor mulți, care-l cunoscuseră în perioada piteșteană a vieții sale, prieteni și colegi de şcoală şi pentru care Cornel a fost și a rămas camaradul cu care se întâlneau în Piteşti pe Strada Mare, la bară la “Staicu”, la şcoală, la câte un “ceai” sau cu care au băut un şpriţ cândva. Ne-am lăudat poate uneori că l-am cunoscut, că am fost colegi sau prieteni cu el atunci când îl auzeam vorbind la Radio. Niciodată însă nu ne-a trecut prin minte amploarea extraordinară a impactului pe care l-a avut asupra tineretului vremii cel pe care-l numeam Nelu şi care devenise între timp Cornel Chiriac.

Cele spuse aici nu trebuie să vă surprindă prea tare. Acum câţiva ani am cunoscut în Spania, la Rosas, o doamnă al cărui tată avusese pe vremuri o brutărie. Gureşă ca toți spaniolii, când a auzit că  eu cu soţia şi cu fratele meu Emil Udrescu nu scăpăm nicio ocazie ca să vedem Muzeul Salvador Dali de la Figueras precum şi orice altceva ce-l privea pe celebrul artist catalan, ne-a povestit o întâmplare cu Salvador Dali. Atunci când era copilă, Dali trecea adesea şi cumpăra pâine din prăvălia tatălui său; schimba de fiecare dată cu el câteva cuvinte. Într-o zi, văzând-o pe fiica acestuia jucându-se prin prăvălie şi aflând că era aniversarea ei -  împlinea 6 ani -  Salvador Dali i-a cerut tatălui o foaie de hârtie pe care a desenat o furnică; l-a semnat şi i l-a dat tatălui pentru fetiţă spunându-i, cu emfaza-i binecunoscută, că într-o zi desenul va valora o avere. Uimiţi de o asemenea întâmplare, i-am cerut doamnei – care era fetiţa de acum mai bine de 60 de ani -  o fotocopie a desenului; după mai multe zile de căutare ne-a spus că nu-l mai găseşte: “Nu mai ştiu pe unde l-am pus, nu-l mai găsesc, căci de atunci ne-am mutat de mai multe ori”. Niciun moment nu i-a trecut prin minte acestei doamne, în toată această perioadă de peste 60 de ani, că deţinea în casă o adevărată comoară: un Dali.

Aşa s-a întâmplat, respectând proporţiile, şi cu Cornel. El nu era decât colegul şi prietenul nostru. Din păcate, nici mai târziu n-am avut imaginea adevăratei lui valori. Până într-o zi....

Am terminat astfel prima carte despre el  intitulată “Pagini despre Cornel Chiriac” şi am publicat-o pe banii mei în anul 2008. A fost scoasă în 191 de exemplare, în marea lor majoritate oferite prietenilor şi colegilor noştri din Piteşti. Întâmplarea a făcut să-l cunosc în acea perioadă pe animatorul unuia dintre fan-club-urile Cornel Chiriac. Îl numesc aici pe Paul Ionescu; era pentru prima dată când aflam de existenţa fan-club-urilor ce poarta numele lui Cornel, căci sunt mai multe. Am avut astfel plăcerea dar şi stupefacţia să întâlnesc o bună parte din cei care se strâng anual ca să-şi depene amintirile despre Cornel, să-i cinstească memoria. M-a uimit sinceritatea lor spontană şi fidelitatea lor eternă şi incondiționată. Ce oameni! Pentru aceşti admirabili fani ai lui Cornel am decis să scriu cartea de faţă. Le mulţumesc astfel lui Nini Vasilescu, lui Cornel Ionel Preduţ, lui Lorica Mocanu, lui nea Vrabie Ion, lui Ion Vasile din Tuzla, lui Ghiţă Vanghele, lui Radu Nicolescu, lui Ionel Noană şi celor mulţi care m-au ajutat să descopăr ce a însemnat Cornel pentru generaţia lor.

Liviu Tofan şi Trudi Dumitrescu, colegii lui Cornel de la Europa Liberă precum şi Linda Schuster,  logodnica lui Cornel, m-au ajutat să cunosc viaţa sa de dincolo de Cortina de Fier, de la München.

Cărțile Ioanei Măgura Bernard, a lui René Al. De Flers, precum şi cea a lui Nicu  Covaci, m-au făcut să înţeleg mai bine personalitatea atât de complexă a lui Cornel.

Colegii lui de la Radio Bucureşti sau de la TVR mi-au fost de mare ajutor cu amintirile lor depănate în cadrul emisiunilor « Să-l redescoperim pe Cornel Chiriac », realizate de Sorin Mihai Savin. Emisiunile lui Doru Ionescu “Remember Cornel Chiriac” de la TVR Cultural au reuşit să adune pentru telespectatori mărturii inedite despre cel care a marcat pentru totdeauna generaţia ’65 – ’75. Am realizat astfel încă odată, dacă mai era nevoie, varietatea “mediilor” pe care le-a marcat “fenomenul” Cornel Chiriac. Le sunt recunoscător astfel fraţilor Florin-Silviu si Octavian Ursulescu, lui Geo Limbăşanu, lui Camil Petrescu jr., lui Florian Lungu, lui Paul Grigoriu, lui Florian Pittiş, chiar dacă nu mai este – din păcate – printre noi şi multor altora pe care-i rog să mă ierte că nu i-am amintit aici. Ei se vor regăsi foarte probabil în paginile cărţii. Acestora li se adaugă cei mulţi, necunoscuţi încă nouă, care nu l-au uitat şi nu-l vor uita niciodată pe Cornel Chiriac, “profesorul” lor de muzică și nu numai.

Abia acuma, scriind această carte,  am avut revelația adevăratei valori intelectuale a lui Cornel. Sunt mândru să fac parte dintre voi toți, cei a căror viață  a fost marcată pentru totdeauna  de acest meteor: Cornel Chiriac. Fără nicio îndoială vorbesc aici şi în numele vechilor şi fidelilor săi prieteni din Piteşti, colegii noştri de şcoală şi de nebunii: Măiţă, MişuPipuţul, Gelu, Costel MaliuşcaBebe Turcu, dar şi a celorlalţi care nu mai sunt printre noi şi care i-au fost tot aşa de apropiaţi: Valerică Dinescu, Victor Chiriac, Moţ Mihai...

Cu această carte începe şi se sfârşeşte scurta mea carieră de scriitor. Nu este vorba despre o falsă modestie şi nici de o fanfaronadă gratuită. E purul adevăr! Nu sunt şi nu voi fi niciodată scriitor în accepţiunea nobilă pe care i-o atribui. În plus, depărtarea de ţară în ultimii 20 de ani a făcut ca bagajul activ de cuvinte să se diminueze un pic; constat apoi că nici topica frazei scrise nu mai este uneori cea obişnuită, ca să nu mai vorbesc de capcanele noilor (oare a câta oară!?) reguli ortografice.

Să-mi fie iertate astfel stângăciile inerente unui autor numai de publicaţii științifice. Şi cum n-am vrut să ratez ocazia primei întâlniri veritabile cu cititorii, am făcut toate eforturile de care am fost capabil, sau aproape toate, pentru a termina această carte. Am certitudinea că ea reprezintă numai începutul procesului de redare a lui Cornel Chiriac memoriei româneşti.

Volumul poate fi considerat într-un fel doar o confidenţă asupra tinereţii noastre şi nimic mai mult.

Cuvânt înainte / 7
 

I. Primele amintiri / 11

II. Şcoala primară / 17

III. Nelu sau Cornel Chiriac / 20

IV. Ciclul al II-lea: clasele V – VII / 26

V. Perioada liceului: clasele VIII – XI / 28

VI. Cornel şi ... fetele / 31

VII. Scurtă incursiune în ambianţa acelor ani / 38

VIII. Lungul şir al hobby-urilor lui Cornel

Cornel – „compozitor” şi baterist / 45

Cornel – actor de teatru / 46

Cornel – „artist plastic” / 50

Cornel – fotograf / 53

Cornel – filatelist / 53

Cornel – „ poet” / 55

IX. „Perioadele” lui Cornel

„Satisfacţie” / 59

„Să fim groteşti” / 61

„Bizar!” / 63

Cornel „rebel” / 64

X. Jazz-ul este viaţa noastră sau „Unora le place jazz-ul” / 72

XI. „Une voix du Kloakăn” şi „Jazz-Cool”: istoria unei reviste manuscrise şi neclandestine / 85

XII. Clubul de jazz de la Casa Studenţilor din Bucureşti / 107

XIII. Oameni pe care i-am cunoscut

Janci Körössy / 109

Marius Popp / 113

Cristian Colan / 114

Johnny Răducanu / 117

Peter Banyoi / 119

XIV. Radio Bucureşti  98,3  FM: «Să-l redescoperim pe Cornel Chiriac», o emisiune de Sorin Mihai Savin / 121

XV. Angajarea  lui Cornel Chiriac la Radio şi nu numai / 132

XVI. 9 mai 2009: reuniunea fan-club-ului Cornel Chiriac / 136

XVII. Interviu cu Gerlinde (Linda) Schuster, logodnica lui Cornel / 141

XVIII. Convorbire cu Florina, cumnata lui Cornel Chiriac / 157

XIX. Conversaţie imaginară cu Cornel Chiriac / 161

XX. Poate fi considerat Cornel Chiriac un martir?! Pledoarie pentru cinstirea lui / 174

XXI. Epilog/ 179

Mărturii / 184

Index de nume / 216

  • Anticariat online
  • SC Atlas Group Distribution SRL– Bucuresti

  • SC Astro Impex SRL- Bucuresti

  • SC Nicol Cart SRL – Bucuresti

  • SC Larry Cart SRL – Bucuresti

  • SC Rolcris Impex SRL – Bucuresti

  • SC Stand Agentie Difuzare Carte – Bucuresti

  • SC Vox 2000 Com SRL – Bucuresti

  • SC Maricom 94 SRL – Bucuresti

  • SC Mario Fair Play Impex SRL – Bucuresti

Mircea Udrescu

Daca doresti sa iti exprimi parerea despre acest produs poti adauga un review.

Review-ul a fost trimis cu succes.

Suport clienti Luni - Vineri intre 8.00 - 16.00

0745 200 718 0745 200 357 comenzi@editurauniversitara.ro

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!