Mihai Eminescu

Mihai Eminescu (15 ianuarie 1850 -15 iunie 1889) a fost poet , prozator  roman,  considerat unul dintre cei mai de seama poeti ai literaturii romane apartinand perioadei marilor clasici.

Mihai Eminescu reprezinta continuitatea culturii si a literaturii romane, poetul valorifica in opera sa stiinta, filosofia, intelepciunea anticilor,.

Eminescu a fost activ în societatea politico-literară Junimea, și a lucrat ca redactor la Timpul, ziarul oficial al Partidului Conservator.  A publicat primul său poem la vârsta de 16 ani, iar la 19 ani a plecat să studieze la Viena.  Manuscrisele poetului Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14.000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, in sedinta din 25 ianuarie 1902.

Poeziile sale cele mai cunoscute, care i-au adus faima şi titlul de cel mai mare poet român: Luceafărul, Mortua Est, Scrisoarea a III-a, Epigonii, Lacul, Singurătate, O mamă, Adio, Înger si demon, Melancolie, Dorinţa, Floare-albastră, Memento Mori, Strigoii, Odã (în metru antic), Mai am un singur dor, La steaua.

Citatul zilei

Preceptele dreptului sunt: sa traiesti cinstit, sa nu vatami altuia, sa dai fiecaruia ce i se cuvine

Iustinian

Personalităţi

Grigore Alexandrescu Grigore Alexandrescu Grigore Alexandrescu a fost un poet si fabulist român. A debutat cu poezii publica ... citeşte mai mult →

Interviuri

 Rene Barents Rene Barents Born in 1951; graduated in law, specialisation in economics (Erasmus University ... citeşte mai mult →