RALUCA URSACHI

Raluca Ursachi este doctorand in stiinte politice la Université Paris 1 PantheonSorbonne. Preda geopolitica si relatii internationale la Institutul Pole Paris Alternance si economie generala la Scoala Superioara de Arta si Civilizatie Asiatica (Eurasiam) din Paris. A publicat numeroase articole pe teme legate de justitia de tranzitie post­comunista.

 

1. Considerati ca Romania de azi este diferita de cea anterioara anului 1989? Din aceasta perspectiva, se poate vorbi, din perspectiva dumneavoastra, de o magistratura de dinainte de 1989 si de una de dupa 1989?

 

Da, lucrurile sunt fundamental schimbate in Romania. Se poate spune „totul e exact la fel” doar dintr‑o perspectiva retorica (adesea necesara, dar inexacta). Puterile in stat sunt separate, cadrul legislativ este instalat, paradigma este radical alta. Cred ca ceea ce s‑a schimbat (si continua sa se schimbe) este limitarea din ce in ce mai importanta a „enclavelor”, a spatiilor institutionale care sa fie inchise unei scrutari critice exterioare. Magistratura nu face exceptie. Sigur ca oamenii sunt aceiasi (desi din ce in ce mai putin) si ca structura, mare si greoaie si complexa, se misca incet. Dar abuzurile grosolane sunt din ce in ce mai putin posibile ‑ in principal pentru ca „se cam vede”. Sub acesti multi ochi exteriori care scruteaza activitatea magistratilor, spatiile de „manevra” fara‑de‑lege sunt din ce in ce mai restranse. Acesti ochi exteriori sunt si internationali (institutii internationale, experti straini, chiar presa straina), dar mai ales interni (presa, societate civila, grupuri de presiune care se limiteaza unele pe altele si nu in ultimul rand in interiorul profesiei ‑ evaluarea de catre egali, superiori sau inferiori ierarhici). Exista multe (si adesea grave) continuitati. Dar nu se poate vorbi despre „aceeasi magistra­tura” ca inainte de 1989.

 

2. Ar trebui trecuta cu vederea colaborarea unor magistrati cu serviciile Securitatii, data fiind experienta si competenta acumulata (stiut fiind ca un bun specialist se formeaza in multi ani) sau ar trebui ca aceste persoane sa fie expuse si indepartate din profesie? Solutia din Germania de Est, unde, dupa caderea zidului si reunificare, judecatorii din perioada comunista au fost indepartati, este cea mai buna?

 

Nu cred ca aceasta colaborare trebuie trecuta sub tacere. Dar cred in judecarea (si sanctionarea) nuantata a acestor lucruri. Inlaturarea completa din profesie este o pierdere importanta, care trebuie asumata in cazul unor fapte grave, sentinte nedrepte din motive politice sau alte incalcari serioase ale codului deontologic. Astfel de persoane, care s‑au servit de puterea data de statutul lor de oameni ai legii pentru alte scopuri decat dreptatea, nu se pot transforma in altceva decat sunt ‑ deci trebuie sa li se ia aceasta putere de decizie (poate trimisi in alte posturi, in avocatie, consultanta?). Colabora­tionismul „mai putin grav”, informatorii sau cei carora le‑a lipsit curajul opozitiei ‑ acestia nu trebuie insa judecati cu aceeasi severitate. Lucrurile acestea trebuie sa fie stiute, discutate (poate doar in cadrul profesiei, nu stiu daca opinia publica este in masura sa evalueze nuante, pe de alta parte trebuie evitate si posibilele santaje interne, in spatele usilor inchise). Colaboratorii cu serviciile secrete trebuie cel putin inlaturati de la judecarea cazurilor sensibile, politizate sau cu mize foarte importante. Eventual, trecutul lor sa fie cunoscut, astfel incat sa poata fi contestati /recuzati in anumite cazuri. Dar sa nu ne lipsim de tot de experienta si valoarea lor profesionala.

Solutia Germaniei de Est mi se pare extrema, poate nu intotdeauna justa, si posibila doar intr‑un context ca cel al Germaniei reunificate (care avea o „garnitura de schimb” pregatita sa ocupe locurile ramase vacante). Ingrosand foarte tare liniile, as pune situatia Germaniei in paralel cu cea din Bosnia, unde aparatul judecatoresc este practic creat de la aproape zero de institutii internationale si personal strain. La noi nu se poate.

 

3. Considerati ca si in prezent, in lume si in Romania, puterea politica exercita influenta sau control asupra magistratilor? In ce modalitate? Prin ce parghii?

 

Da, si in Romania si in strainatate se exercita influente dinspre politic, uneori importante. Dar nu cred ca se mai poate vorbi de „control” (care presupune o vointa si mijloace unitare care, cum am spus mai sus, nu mai exista). Puterile in stat raman permeabile, peste tot, iar politicul permeaza exercitiul puterii la multiple niveluri. Primul nivel, cel care va exista intotdeauna, este cel pur personal, optiunile politice ale persoanelor care formeaza sistemul, influentele la care sunt supusi in mod individual, influenta contextului asupra personalitatilor individuale. Un alt nivel este cel institutional (la care nu ma pricep) ‑ cadrul legislativ, numirea membrilor Consiliului Superior al Magistraturii si alte mecanisme de numiri politice ale judecatorilor. Profana, nu pot evalua in ce masura legislatia romaneasca lasa loc acestor „imixtiuni” in comparatie cu alte state. In fine, la un alt nivel se situeaza presiunile oculte, coruptia, santajul. Si acestea exista peste tot, la noi poate mai mult decat in alte parti, pentru ca separarea apelor ia mai mult timp la noi.

 

4. Daca ar trebui sa va adresati unei instante din Romania, pentru a va ocroti un drept, ati avea incredere in sistem, in general, si in judecator, in special? Exista vreo diferenta intre ceea ce ar trebui sa fie un judecator si ceea ce el este, in realitate?

 

Poate pentru ca nu am avut de‑a face cu justitia romana, raspunsul meu este: da, as avea incredere in sistem si in magistrat (a priori). Mi‑ar fi mai teama de neatentia sau de ignoranta judecatorului decat de coruptia lui.

 

5. Ce socotiti ca ar trebui sa faca membrii acestui corp profesional pentru intarirea independentei si sporirea increderii publicului in actul de dreptate? Cum ar trebui sa se comporte un judecator? S‑a nascut oare judecatorul ideal?

 

Ar trebui sa fie mai multi! Mai multi ‑ deci mai putin aglomerati, mai putin striviti sub muntii de dosare si de cazuri, mai putin „muncitori la banda in trei schimburi” si mai liberi sa poata reflecta, carti de specialitate si frecventa stagii de perfectionare. Mai multi, deci mai diversificati, mai impartiti in grupuri, „bisericute”, „clanuri” (termenii par peiorativi, dar cred cu tarie in aceasta forta a mutiplelor scrutari, a „checks and balances” formale sau informale).

Mai multi ‑ deci mai tineri, mai noi, mai moderni, mai curati poate?

Un judecator ideal ar trebui sa fie nu numai de o integritate desavarsita in viata profesionala si personala, care sa nu ofere nici un fel de aderenta presiunilor la care inevitabil este supus, nu numai un fin cunoscator al legislatiei, doctrinei si interpretarii ‑ dar si un om curajos, cu larga viziune asupra lumii contemporane si a semnificatiei fiecarei decizii. Un judecator ideal trateaza fiecare caz ‑ indiferent la ce nivel si indiferent de miza ‑ in mod egal responsabil, in mod egal just, ca si cand axul balantei dreptatii la fiecare dosar ar fi insusi axul lumii.

Nu cred ca o astfel de persoana „exista”, in sensul in care sa fi ajuns acolo. Dar cred ca majoritatea judecatorilor incearca (cu mijloacele si constrangerile lor) sa avanseze, cat de putin, pe aceasta cale.

Citatul zilei

Preceptele dreptului sunt: sa traiesti cinstit, sa nu vatami altuia, sa dai fiecaruia ce i se cuvine

Iustinian

Personalităţi

Nicolae Iorga Nicolae Iorga Nicolae Iorga  a fost istoric, critic literar, dramaturg, poet, ministru, prim-minist ... citeşte mai mult →

Interviuri

CORNELIU BIRSAN CORNELIU BIRSAN Corneliu Birsan (nascut la 16 decembrie 1943 la Muntenii de Jos, Vaslui) este pr ... citeşte mai mult →