CAMELIA TOADER

Camelia Toader s‑a născut în 1963; este licenţiată în drept (1986), doctor în drept (1997) (Universitatea Bucureşti); a fost judecător stagiar la Judecătoria Buftea (1986‑1988); judecător la Judecătoria Sectorului 5 din Bucureşti (1988‑1992); respon­sabilă de curs (1992‑2005), apoi profesor (2005‑2006) de drept civil şi de dreptul european al contractelor la Universitatea Bucureşti; a urmat mai multe studii doctorale şi de cercetare la Institutul de drept internaţional privat Max Planck de la Hamburg (între 1992 şi 2004); a fost şef al departamentului pentru integrare europeană la Ministerul Justiţiei (1997‑1999); judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (1999‑2006); profesor invitat la Universitatea din Viena (2000); formator în drept comunitar la Institutul Naţional al Magistraturii (2003 şi 2005‑2006); membru al comitetului de redacţie al mai multor reviste juridice; este judecător la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, începând cu data de 12 ianuarie 2007.


 


1. Vi se pare oportună schimbarea sistemului judiciar român, prin renunţarea la un grad de jurisdicţie?


 


Soluţia prezintă avantaje din punct de vedere al celerităţii, limitând însă posibilitatea controlului judiciar al instanţelor superioare.


 


2. Consideraţi că ar fi necesară o reaşezare a siste­mului judiciar în teritoriu, cu desfiinţarea judecătoriilor (o asemenea reformă au adoptat de curând Olanda şi Franţa, vizând desfiinţarea unor instanţe mici), încât să existe trei grade ale instanţelor, astfel cum există în majoritatea covârşitoare a statelor europene: tribunal, curţi de apel (sau de justiţie) şi Înalta Curte? Aceasta ar presupune consecinţe benefice pentru resursele umane şi materiale pentru sistem, posibilitatea unei judecăţi mai bune pe fond, eliminarea unei noi judecăţi pe fond în apel, instituirea recursului drept cale de atac limitată strict la problemele de drept. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar trebui să apară ca instituţia judiciară ce s‑ar pronunţa pe întrebări preliminare vizând aplicarea unor texte de lege şi recursurile împotriva sentinţelor curţilor de apel.


 


Problema este extrem de complexă şi nu poate fi izolată de restul problemelor sistemului judiciar (mă refer îndeosebi la problema instanţelor specializate şi la cea a gradelor de jurisdicţie). Mi‑aş permite să adaug două aspecte care, după părerea mea, ar trebuie avute în vedere.


În primul rând, nu ar trebui nesocotit faptul că suprimarea judecătoriilor riscă să îndepărteze justiţia de cetăţean, fără a reduce neapărat costurile pentru bugetul public.


În al doilea rând, trebuie avută în vedere creşterea sarcinii de lucru a tribunalelor, de care depinde, în mare măsură, o „mai bună judecată pe fond”.


 


3. Apreciaţi că este necesară eliminarea căii de atac a apelului pentru cauzele mai simple? Dispoziţiile din noile coduri de procedură sunt de ajuns?


 


Adevărata întrebare este ce înţelegem prin „cauze mai simple”? Problema definirii criteriilor în funcţie de care se poate distinge între hotărârile susceptibile de apel şi cele supuse doar recursului este extrem de delicată. Ar putea fi avute în vedere atât criterii valorice, cât şi criterii ţinând de obiectul cererii.


 


4. Vedeţi ca fiind o măsură favorabilă sistemului judiciar desfiinţarea instanţelor militare, instanţe menţinute cu un statut special şi integrarea acestora în cadrul tribunalelor obişnuite şi Curţii de Apel Bucureşti, ca secţii militare sau completuri specializate, judecătorii urmând a avea drepturi similare judecătorilor din întreg sistemul judiciar?


 


 Instanţele specializate au fost şi sunt soluţii eficace pentru o mai bună administrare a justiţiei. Acest lucru este evident şi la nivelul instanţelor europene. Cu toate acestea, oportunitatea specializării instanţelor într‑un anumit domeniu trebuie fără îndoială apreciată nu doar în funcţie de specificitatea domeniului respectiv ci şi în funcţie de gradul de ocupare.


 


5. Ce cale de recrutare în magistratură consideraţi că ar fi corespunzătoare situaţiei actuale a societăţii româneşti: recrutarea printr‑o şcoală superioară de pregătire deschisă oricărui absolvent al facultăţii de drept ori recrutarea prin examene după un număr de ani vechime în diverse profesii juridice? Consideraţi că se asigură o calitate net superioară a pregătirii magistraţilor prin o şcoală superioară de magistratură?


 


Sunt de părere că sistemul actual de recrutare şi formare a magistraţilor, care urmează, de altfel, modelul altor state europene, prezintă avantaje importante şi este mai ales coerent cu sistemul judiciar român. De altfel, acest sistem nu a exclus niciodată cooptarea în magistratură a unor reprezentanţi de marcă ai vieţii juridice româneşti.


 


6. Apreciaţi că sistemul actual de învăţământ din facultăţile de drept din România suferă de lacune în ce priveşte pregătirea studenţilor în diversele ramuri de drept? Dacă răspunsul în viziunea dumneavoastră e afirmativ, puteţi indica acest lacune? Care ar fi rezolvarea lor şi cum apreciaţi că este necesar a se schimba sistemul de învăţământ din facultăţile de drept? E necesară o colaborare strânsă între instanţe, birourile de avocaţi  şi facultăţile de drept în ce priveşte practica studenţilor? Cum să se materializeze o astfel de colaborare care să fie efectivă, iar nu numai formală? ªcoala românească de drept poate deveni competitivă, în spaţiul concurenţial al Uniunii Europene?


 


Nu cred că există adevărate lacune în pregătirea studenţilor. Învăţământul juridic românesc traversează, ca întreaga noastră societate, o perioadă de schimbări care vor duce, probabil, la o restructurare a programelor de învăţământ.


Colaborarea dintre facultăţi şi actorii vieţii juridice româneşti se va stabili în mod firesc în cadrul procesului de adaptare, fără să fie necesară, după părerea mea, o intervenţie statală.


Învăţământul juridic românesc este, chiar astăzi, competitiv la nivel european. Dovada vie o reprezintă numărul impresionant de absolvenţi care au construit cariere de succes în medii internaţionale.


 


7. Consideraţi că situaţia socială şi economică a României influenţează defavorabil alegerea unei anumite profesii juridice? Apreciaţi că interesele materiale au condus mulţi absolvenţi de drept de a alege una sau alta dintre profesiile juridice? Dacă răspunsul este afirmativ, cum se poate preveni o astfel de tendinţă?


 


Este discutabil în ce măsură o canalizare a preferinţelor absolvenţilor este de dorit. Aceste preferinţe sunt semnale importante pe care piaţa le dă actorilor vieţii juridice (profesii liberale, universităţi, administraţii etc.). Acestora le revine sarcina de a‑şi adapta comportamentul  în mod corespunzător, reorientând astfel preferinţele absolvenţilor.


 


8. În urma numeroaselor condamnări ale României la CEDO, care sunt măsurile pe care le vedeţi a fi adoptate pentru a preîntâmpina, pe de o parte, plângeri la CEDO, iar pe de altă parte condamnări în temeiul Convenţiei Europene a Drepturilor Omului? Consideraţi că judecă­torii poartă vina exclusivă a acestor condamnări? Sau justiţiabilul român nu cunoaşte condiţiile in care poate sesiza instanţa de la Strasbourg, multe plângeri fiind informe? 


 


Din perspectiva drepturilor omului, existenţa unui număr mare de condamnări nu este în sine un semn îngrijorător. Aceasta este, cred eu, dacă privim experienţa altor ţări europene, o trecere obligatorie spre o societate mai democratică. Ele duc la clădirea unei conştiinţe civice.


 


9. Ce ar trebui să facă membrii corpului profesional al magistraţilor pentru întărirea independenţei şi sporirea încrederii publicului în actul de dreptate? Este necesară o educare a elevilor si adulţilor în acest sens?


 


Prin rigoare şi corectitudine imaginea corpului magistraţilor se va îmbunătăţi. Probabil ca ar fi totuşi util, ca opiniei publică să fie îndemnată să vadă mai bine normalitatea, iar nu senzaţionalul actul de justiţie. Imagine justiţiei nu depinde doar de membrii corpului profesional, ci şi de lumina în care este privită.


 


10. Care apreciaţi că este rolul avocaţilor în întărirea medierii, privit din perspectiva faptului că avocaţii sunt primii care iau contact cu persoanele aflate în diverse conflicte? Consideraţi că este suficient a se prevedea obligaţia judecătorului de a îndruma părţile la mediere, câtă vreme medierea trebuie adusă de cele mai multe ori la cunoştinţa publicului anterior luării în calcul a posibilităţii de a introducere a acţiunii în instanţă?


 


Activitatea de avocat este extrem de complexă. Avocatul are datoria să îndrume clienţii spre o mai bună protecţie a intereselor lor, inclusiv prin mecanismul medierii. Nu trebuie însă uitat că, de multe ori, în faza pre‑judiciară avocaţii încearcă ei înşişi să asigure o aplanare a conflictelor.


 


11. În ce priveşte problema investiţiilor, consideraţi că sistemul judiciar român este capabil a se autofinanţa, parţial şi cât? Care ar fi măsurile ce trebuie luate în acest scop?


 


Ministerul Justiţiei şi Ministerul Finanţelor sunt, fără îndoială, în măsură să aprecieze aceste aspecte. Consider însă că în orice caz sumele percepute din taxele judiciare ar trebui să revină (să spunem 75%) instanţelor.

Citatul zilei

Preceptele dreptului sunt: sa traiesti cinstit, sa nu vatami altuia, sa dai fiecaruia ce i se cuvine

Iustinian

Personalităţi

Nicolae Iorga Nicolae Iorga Nicolae Iorga  a fost istoric, critic literar, dramaturg, poet, ministru, prim-minist ... citeşte mai mult →

Interviuri

JOXE RAMON BENGOETXEA JOXE RAMON BENGOETXEA Joxe Ramon Bengoetxea obtained his PhD in Law at the University of Edinburgh. ... citeşte mai mult →