ANDREI PIPPIDI

 


Andrei Pippidi (n. 12 martie 1948, Bucureşti) este un istoric român, mem­bru fondator al Societăţii Aca­demice din România. Specializat în istoria Sud‑Estului european în secolele XV‑XIX, istoria românilor în Evul Mediu, istoria culturală şi politică a României, istoria relaţiilor între Sud‑Est şi Occident.


Absolvă Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti, 1965‑1970, specializare în istorie medie universală. Doctorate în 1981 la Universitatea din Cluj‑Napoca (dr. ist.) şi 1986 la Universitatea din Oxford (D. Phil.).


Din 1970 lucrează în Institutul de studii sud‑est europene (membru în Consiliul ştiinţific al Institutului din 1990, secretar ştiinţific al Institutului în 1990‑1994).


Din 1990 este cadru ştiinţific asociat la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti, apoi conferenţiar şi, din 1995, profesor de Istorie a Evului Mediu european.


 


1. Consideraţi că România de azi este diferită de cea anterioară anului 1989? Din această perspectivă, se poate vorbi, din perspectiva dumneavoastră, de o magistratură de dinainte de 1989 şi de una de după 1989?


 


Fără îndoială, trăim în altă ţară decât acum 20 de ani, dar justiţia, după cum o ştiţi mai bine decât mine, e unul din domeniile care au cunoscut mai puţine schimbări.


 


2. Ar trebui trecută cu vederea colaborarea unor magistraţi cu serviciile Securităţii, dată fiind experienţa şi competenţa acumulată (ştiut fiind că un bun specialist se formează în mulţi ani) sau ar trebui ca aceste persoane să fie expuse şi îndepărtate din profesie? Soluţia din Germania de Est, unde, după căderea zidului şi reunificare, judecătorii din perioada comunistă au fost îndepărtaţi, este cea mai bună?


 


 În nici un caz nu trebuie trecută cu vederea colaborarea cu Securitatea, atunci când există dovezi. Soluţia aplicată în Germania de Est este singura care poate efectiv îndrepta situaţia. Dar în condiţiile din România, care sunt cu totul altele, cum s‑ar putea impune? Există o solidaritate de corp a magistraţilor şi acolo majoritatea coruptă decide ”democratic”. Chiar faptul că recurgeţi la sondaje de opinie arată că numai o mişcare de opinie publică din afara profesiunii ar influenţa schimbarea. Şi chiar atunci ar fi de învins rezistenţa pe care Parlamentul, aşa cum este recrutat, ar opune‑o.


 


3. Consideraţi că şi în prezent, în lume şi în România, puterea politică exercită influenţă sau control asupra magistraţilor? În ce modalitate? Prin ce pârghii?


 


Dacă ar fi să dăm crezare presei, puterea politică, atât în România cât şi în străinătate, face presiuni asupra justiţiei.


 


4. Dacă ar trebui să vă adresaţi unei instanţe din România, pentru a vă ocroti un drept, aţi avea încredere în sistem, în general, şi în judecător, în special? Există vreo diferenţă între ceea ce ar trebui să fie un judecător şi ceea ce el este, în realitate?


 


Nu pot să nu am încredere, din principiu. Care este realitatea, am să aflu când va veni vremea.


 


5. Ce socotiţi că ar trebui să facă membrii acestui corp profesional pentru întărirea independenţei şi sporirea încrederii publicului în actul de dreptate? Cum ar trebui să se comporte un judecător? S‑a născut oare judecătorul ideal?


 


Mă întrebaţi serios? De la mine aşteptaţi să vă dau sfaturi?

Citatul zilei

Preceptele dreptului sunt: sa traiesti cinstit, sa nu vatami altuia, sa dai fiecaruia ce i se cuvine

Iustinian

Personalităţi

Nicolae Iorga Nicolae Iorga Nicolae Iorga  a fost istoric, critic literar, dramaturg, poet, ministru, prim-minist ... citeşte mai mult →

Interviuri

VIRGIL NEMOIANU VIRGIL NEMOIANU   Virgil Nemoianu (n. 12 martie 1940, Bucuresti) este un eseist, critic ... citeşte mai mult →