Urmarire comenzi Persoane fizice / Vanzari: 0745 200 718 / 0745 200 357 /// Comenzi Persoane juridice: 0721 722 783

Editura Universitara Intre imanenta si transcendenta. Moltmann si Lossky in dialog despre Trinitatea Divina - Corneliu Boingeanu

23,11 Lei

ISBN: 978-973-749-539-6

Anul publicării: 2009

Editia: I

Pagini:

Editura: Editura Universitara

Autor: Corneliu Boingeanu

Stoc epuizat
Cod Produs: 9789737495396 Ai nevoie de ajutor? 0745 200 718 / 0745 200 357
Adauga la Favorite Cere informatii
  • Descriere
  • Download (1)
  • Unde se gaseste
  • Autori
  • Review-uri (0)

Secolul al XX-lea a arătat un mare interes faţă de semnificaţia Trinităţii ‘economice’. Începând cu principiul opera trinitatis ad extra sunt indivisa, teologii apuseni (e.g. Moltmann, LaCugna, Volf), precum şi teologii ortodocşi răsăriteni (de exemplu,  Lossky, Stăniloae, Yannaras) au fost preocupaţi să schiţeze o analogie între Trinitatea imanentă şi Trinitatea economică.  Evident, unii teologi au fost fascinaţi de modelul social al Trinităţii, urmând atât analogiile folosite de către Părinţii Capadocieni, precum şi analogia socială, care a reapărut în secolul al XII-lea în argumentarea lui Richard de St. Victor, care porneşte de la premiza că milostenia supremă a lui Dumnezeu reclamă o dragoste împărtăşită, interpersonală. Asemenea teologi au căutat să contrabalanseze impactul teologiei trinitare, eclipsat de influenţa dominantă a lui Thomas Aquinas, prin folosirea de către acesta a analogiilor psihologice pentru a cerceta şi a ilustra fiinţa lăuntrică a Trinităţii divine. Influenţa puternică a lui Aquinas a creat un ecou puternic, care, în cele din urmă, a ajutat anumiţi teologi să abordeze doctrina Trinităţii în mod diferit, dintr-un unghi interpersonal. De exemplu, Gresham evaluează ecoul teologiei lui Aquinas spunând:

Urmând dezvoltarea făcută în continuare de Aquinas cu privire la analogia psihologică a lui Augustin, abordarea interpersonală a analogiei sociale aproape că a dispărut din teologia trinitară ulterioară. Chiar şi cu o modificare mai târzie a modelului Augustinian-Thomistic, teologia modernă a menţinut imaginea unipersonală a Dumnezeului trinitar.

În consecinţă, anumiţi teologi au ajuns la concluzia că doctrina Trinităţii este o dogmă obscură a credinţei pentru lumea modernă. Problema fundamentală cu doctrinele contemporane ale Trinităţii, după cum sunt prezentate în teologia scolastică, este că acestea par să fie izolate în trupul general al doctrinei creştine neavând nici o legătură cu alte domenii şi fiind practic irelevante pentru trăirea credinţei creştine. Totuşi, teologul catolic, Rahner, demonstrează nevoia de reînnoire a teologiei trinitare. Rezumând această situaţie bizară legată de irelevanţa unei doctrine a Trinităţii lipsită de orice semnificaţie practică pentru viaţa cotidiană spirituală, acesta declară că:

Tratatul cu privire la Trinitate ocupă o poziţie destul de izolată în sistemul dogmatic general. Dacă ar fi să afirm deschis şi fără exagerare, când tratatul este încheiat, subiectul său nu mai este niciodată adus în discuţie. ... Este ca şi cum acest mister a fost descoperit de dragul său, şi acesta, chiar după ce ni s-a făcut nouă cunoscut, rămâne, ca realitate, închis în sine însuşi. Facem afirmaţii cu privire la el, dar ca realitate, nu are nimic de-a face cu noi.

Încercând să scoată în evidenţă semnificaţia practică a teologiei trinitare, trinitarii sociali (de exemplu, Welch, Jüngel, Rahner, Moltmann, Boff şi Jenson) au dezvoltat o doctrină trinitară contemporană foarte critică în ultima jumătate a secolului al XX-lea. Ei pledează pentru ideea conform căreia, dacă Dumnezeu nu este singur, ci are părtăşie, viaţă şi dragoste în Sine Însuşi ca Tată, Fiu şi Duh Sfânt, atunci Biserica, ca o comunitate a poporului Său, trebuie să arate într-o oarecare măsură atît unitatea, cât şi comunitatea vieţii divine.

Teologii ortodocşi din răsărit, fiind profund legaţi de teologia trinitară Patristică, doresc să meargă şi mai departe. Dorinţa lor este ca ecoul acestei doctrine să fie văzut atât în întreaga structură a Bisericii, cât şi în sistemele structurale şi ontologice ale întregii lumi. De exemplu, teologul ortodox grec, Zizioulas, vorbeşte despre Dumnezeu ca “Fiind o Comuniune” şi, din această perspectivă, înţelege că Biserica este mai mult decât o simplă instituţie. Mai degrabă, spune el, Biserica este un “mod de existenţă, un fel de a fi”, prin care oamenii sunt profund legaţi într-un mod miraculos de însăşi fiinţa lui Dumnezeu ca Trinitate. El afirmă că:

În primă analiză, fiinţa eclezială este legată de însăşi fiinţa lui Dumnezeu. Datorită faptului că o fiinţă umană este un membru al Bisericii, aceasta devine o imagine a lui Dumnezeu, există după cum Dumnezeu Însuşi există, preia felul de a fi al lui Dumnezeu.

În mod asemănător, Lossky, teologul ortodox rus care a exercitat cea mai mare influenţă asupra acestui subiect din vremurile noastre, vorbeşte despre o economie a Duhului Sfânt împreună cu cea a Fiului, care ar trebui definită în termeni ecleziastici cu privire la personalizarea misterului Trinităţii. După cum evidenţiază Lossky: “Trinitatea este, pentru Biserica ortodoxă, fundamentul de nezdruncinat al întregii gândiri religioase, al pietăţii, al întregii vieţi spirituale, a tuturor experienţelor”.

Pentru teologii ortodocşi, percepţia şi înţelegerea lui Dumnezeu determină modurile ulterioare de distingere şi înţelegere atât a sinelui propriu, precum şi a tot ceea ce-l înconjoară.  Modul în care-L înţelegem noi pe Dumnezeu, dă contur lumii noastre la rândul său. În consecinţă, cu fiecare noţiune diferită despre Dumnezeu, apare şi o formă diferită a societăţii, având propria sa formă culturală specifică. După cum sublinia Schrag, cunoaşterea lui Dumnezeu şi cunoaşterea de sine se împletesc în mod inextricabil.

Totuşi, teologii ortodocşi din răsărit nu sunt singurii interesaţi de teologia trinitară. În ciuda faptului că teologia apuseană a fost criticată ca fiind mai puţin trinitară, unii teologi apuseni contemporani au abordat cu entuziasm aspectul teologiei trinitare şi semnificaţia acesteia atât pentru Biserică, precum şi pentru lume. Probabil că semnificativă este noţiunea lui Moltmann cu privire la unitatea relaţională a Bisericii, în care se oferă prioritate treimii divine. Moltmann consideră Biserica o copie structurală a lui Dumnezeu ca Trinitate: o ‘oglindă’ în care Dumnezeu doreşte să Se vadă pe El Însuşi reflectat. Pentru Moltmann,

Comunitatea eclezială a lui Hristos este Trinitatea ‘trăită’, care cel puţin în modul în care practică dragostea mutuală, corespunde dragostei eterne a Trinităţii Însăşi. Adevărata părtăşie umană trebuie să corespundă Dumnezeului triunic şi să fie imaginea Sa pe pământ.

Zugrăvind Trinitatea ca pe o Trinitate deschisă, şi anume viaţa divină parcurge întreaga istorie umană, Moltmann trasează o linie de demarcaţie între monoteism şi trinitarism negând faptul că creştinismul ar fi monoteist. În plus, Moltmann pledează pentru faptul că doctrina Trinităţii este importantă atât din punct de vedere practic, cât şi dogmatic, atât pentru viaţa creştină practică, cât şi pentru toată doctrina creştină. Convingerea lui este hermeneutică: modul în care vedem Trinitatea reflectată în lume, determină modul în care înţelegem şi ne definim doctrinele.

Aşa cum am văzut anterior, comunitatea umană (Biserica), ca omolog al Trinităţii (comunitatea divină), este cel mai bine organizată în viaţa şi misiunea sa atunci când funcţionează într-o manieră trinitară, atât ontologic, cât şi doxologic. Deja, unii teologi, menţionaţi mai sus, au făcut anumite comentarii experimentale cu privire la modul în care ar putea afecta un trinitarism relaţional înţelegerea noastră referitoare la structura eclezială. De exemplu, Volf argumentează că “legătura dintre relaţiile trinitare şi cele ecleziale nu este doar una formală”, ci mai degrabă una “‘ontologică’, deoarece a fost creată în mod soteriologic”. Totuşi, un asemenea cadru epistemic ridică imediat o nouă problemă: cât de repede putem trece de la contemplarea vieţii divine trinitare (chiar cu ajutorul tuturor particularităţilor sale economice) la aplicarea în viaţa noastră eclezială?

Evident, un asemenea mod de existenţă ar fi posibil dacă un astfel de model trinitar ar fi un model care ar fi uşor de evidenţiat. Dacă, din punct de vedere epistemologic, Trinitatea economică este câmpul hermeneutic prin care noi avem acces la viaţa trinitară, atunci acesta ar fi modul de viaţă al Bisericii, şi anume să fie o oglindă a comunităţii divine. Responsabilitatea Bisericii este, evident, aceea de a avea intimitate cu Trinitatea divină, de a trăi în mod corespunzător şi de a reflecta existenţa trinitară în fiecare comunitate umană locală. Într-un asemenea cadru, Biserica ce trăieşte în prezenţa Trinităţii va fi o Biserică modelată într-un mod trinitar, devenind astfel o structura funcţională şi ontologică, ce reflectă un mod trinitar de existenţă pentru orice alte comunităţi umane.

Însă, cât de uşor este să exprimăm prezenţa reală a Trinităţii în structura Bisericii?  Am văzut deja cât de dificil a fost în trecut pentru diferite Biserici să găsească un mod semnificativ de a defini corespondenţa dintre transcendenţa lui Dumnezeu şi imanenţa lui Dumnezeu, în special, în relaţie cu natura lui Dumnezeu. Pe de altă parte, am subliniat importanţa prezenţei reale a lui Dumnezeu ca Trinitate în economia mântuirii. În conformitate cu acest ultim aspect, Biserica are nevoie de o prezenţă vizibilă a lui Dumnezeu pentru a-şi structura viaţa potrivit cu modelul trinitar.

Presupunând că, într-adevăr, Biserica poate să localizeze prezenţa reală a Persoanelor divine în economie, ne vom întoarce acum să vedem cum putem percepe o asemenea prezenţă. Dacă identitatea Trinităţii este fie redusă la tăcere, fie greu de găsit în economie, atunci ce fel de Biserică rezultă dintr-o imagine dezechilibrată a Trinităţii în economia mântuirii?

Aceste întrebări sunt cele care trebuie discutate în cadrul acestui volum. Vom demonstra că prezenţa Trinităţii este într-adevăr încărcată de dificultate epistemică. Mai curând, aşa cum vom vedea, o hermeneutică ce ajută mai mult epistemologia creştină poate fi aceea a “prezenţei absente” a Trinităţii în economie. În vreme ce hermeneutica este în sine însăşi problematică, vom încerca să identificăm ecoul acestei realităţi atât în cadrul tradiţiei ortodoxe răsăritene, cât şi în cadrul celei apusene.

‘ble,pomen ga.r a;rti di evso,ptrou evn aivni,gmati( to,te de. pro,swpon proj pro,sopon’ [Acum, vedem ca într-o oglindă, în chip întunecos; dar atunci, vom vedea faţă în faţă] a scris Pavel când a încercat să precizeze corespondenţa dintre existenţa lui Dumnezeu şi înţelegerea noastră umană (I Cor. 13:12). Din moment ce Căderea a produs un gol epistemologic între om şi Dumnezeu, rezultă că Îl putem înţelege doar în ‘lumina’ credinţei. În starea noastră decăzută, putem doar dori şi spera la prezenţa lui Dumnezeu, dar aceasta nu va fi niciodată dobândită. Ca rezultat al celei mai obişnuite experienţe noetice pe care o avem cu Dumnezeu în economie, nu putem obţine nimic altceva care să contureze identitatea Trinităţii, decât tăcerea. În această hermeneutică a tăcerii, toate doctrinele creştine au fost conturate în mod corespunzător: ca nişte umbre ale realităţii divine. După cum vom încerca să arătăm, întreaga structură a existenţei şi gândirii ecleziale a fost profund marcată de o tăcere neaşteptată a lui Dumnezeu ca Trinitate în economie. 

Teologii secolelor al doilea, al treilea şi al patrulea s-au concentrat asupra revelaţiei biblice a lui Dumnezeu prin Hristos şi prin Duhul pentru a defini natura lui Dumnezeu ca Trinitate. Capadocienii, de exemplu, şi-au direcţionat teologia având atenţia aţintită asupra Scripturii. De aceea, gândirea şi dialogul lor trinitar îşi aveau originile în evenimentele economice soteriologice ale istoriei mântuirii. Wilken consideră că economia a reprezentat pentru Capadocieni “motorul care a condus spre gândirea trinitară”. Greşeala multor erezii timpurii a fost aceea de a menţine ideile eleniste ale divinităţii, care n-au fost modificate ca urmare a apariţiei lui Hristos în spaţiul creat. Părinţii Bisericii primare, în special Athanasius şi Capadocienii, au respins această metodă şi au accentuat ideea că orice gândire referitoare la Dumnezeu trebuie să înceapă cu autorevelaţia lui Dumnezeu în istorie, în special, revelaţia adusă de Hristos. Astfel că, după cum comentează Grigore de Nisa, “mintea umană poate doar să vorbească despre Dumnezeu aşa cum învaţă din lucrările lui Dumnezeu”.

Totuşi, aceasta nu este o percepţie specifică doar ortodoxiei răsăritene. În mod asemănător, John Calvin a insistat asupra faptului că nu vom înţelege şi nu vom putea vorbi despre Dumnezeu decât în modul prin care El S-a revelat şi prin care S-a oferit pe Sine Însuşi ca Trinitate. Altfel, doar folosirea simplă a numelui lui Dumnezeu, golit de această realitate, va introduce în epistemologia creştină noţiuni fără nici o semnificaţie autentică. Moltmann, de asemenea, crede că “din Trinitatea rezultată din trimiterea lui Isus putem interpreta Trinitatea în originea ei divină”. Prin urmare, putem spune că doctrina Trinităţii nu trebuie să fie văzută ca stând în spatele sau sub evenimentele istorice care constituie revelaţia lui Dumnezeu, ci mai degrabă noţiunea Trinităţii este constituită în şi prin ele. 

De asemenea, şi teologii ortodocşi răsăriteni au recunoscut importanţa adevărului revelat în Scripturi pentru înţelegerea prezenţei lui Dumnezeu în creaţie. Acesta, la rândul său, a fost dezvoltat într-o manieră teologică. Bria, citându-l pe Stăniloae spune: “Prezenţa lui Dumnezeu este transparentă în lumea creată; unitatea, ordinea şi sfinţenia creaţiei sunt înrădăcinate în logos-ul viu şi ‘raţional’”.

Sigur, pentru teologii ortodocşi, orice înţelegere referitoare la revelaţia lui Dumnezeu nu este doar una canonică. Dimensiunea deplină a logos-ului este dată percepţia formată din contextul mai larg al creaţiei. După cum observă Lossky: “Fiecare lucru creat are punctul său de contact cu divinitatea; şi acest punct de contact este ideea Sa, raţiunea sau logos-ul care sunt, în acelaşi timp, finalitatea către care tinde”.

În consecinţă, pentru teologii ortodocşi răsăriteni, arena relevaţiei lui Dumnezeu este mai largă decât cadrul desemnat de relatările biblice. Ei susţin că, în timp ce relevaţia pe care o avem în Hristos este o revelaţie închisă, dialogul lui Dumnezeu cu umanitatea continuă prin Scriptură şi tradiţie în cadrul Bisericii. De aceea, pentru bisericile ortodoxe răsăritene, Scriptura este importantă prin relevarea a cel puţin câteva aspecte referitoare la modul în care Dumnezeu se relaţionează nouă în timp.

Astfel că, urmând modelul hermeneutic de transpunere a unor structuri trinitare din relatările biblice în forma unei doctrine creştine, ce a fost selectată de noi, anterior, ca exemplu, ne vom angaja acum într-o analiză critică faţă de doi teologi importanţi, care vin din două tradiţii diferite (Moltmann şi Lossky), pentru a sublinia forma discursului lor teologic, cheia lor hermeneutică aplicată în discursul lor teologic şi consecinţele care decurg din acestea asupra epistemologiei creştine. Vom încerca să arătăm atât punctele tari, cât şi limitele gramaticii lor teologice specifice. Câtă vreme metodologia catafatică este mai accesibilă culturii occidentale, cu care cred că suntem, cei mai mulţi dintre noi, mult mai familiarizaţi, vom începe analiza noastră prin scanarea teologiei lui Moltmann încercând să demonstrăm că hermeneutica sa dia-noetică reduce misterul limbajului teologic şi limitează sfera epistemologiei trinitare. Ne vom concentra atenţia asupra metodologiei sale, asupra structurii sale epistemologice şi asupra percepţiei sale ontologice referitoare la Trinitatea absent-prezentă în economie.

  • Între imanenţă şi transcendenţă. Moltmann şi Lossky în dialog despre Trinitatea Divină

    Descarca
Corneliu Boingeanu

Daca doresti sa iti exprimi parerea despre acest produs poti adauga un review.

Review-ul a fost trimis cu succes.

Suport clienti Luni - Vineri intre 8.00 - 16.00

0745 200 718 0745 200 357 comenzi@editurauniversitara.ro

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!