Angoase şi nevroze culturale

  • Autor:

  • Editura: Editura Universitară

    ISBN: 978-606-591-526-8

    Doi: 10.5682/9786065915268

  • Anul publicării:

    Ediţia: I

    Pagini: 214

000 RON

Disponibilitate: stoc epuizat

Acest produs nu este pe stoc momentan.



Mai multe detalii Angoase şi nevroze culturale

Transformarea omului într-un automat reprezintă modul cel mai normal de a învinge singurătatea. Înseşi sentimentele şi gândurile unui individ pot fi influenţate din exterior, în timp ce acesta le percepe în mod subiectiv ca fiind ale sale. Astfel, iau naştere pseudo-gândirea şi pseudo-sentimentele, pe care individul uman nu le sesizează ca atare, considerându-le ca fiind ale sale. Înlocuirea actelor originale de voinţă, gândire, simţire cu pseudo-acte duce în cele din urmă la înlocuirea eului originar cu un pseudo-eu. Dacă eul originar este cel care trebuie să dea naştere activităţilor mentale, pseudo-eul este doar un agent ce reprezintă rolul pe care o persoană trebuie să-l joace şi care face acest lucru în numele eului. Pentru a învinge panica ce rezultă din pierderea identităţii, individul uman este obligat să se conformeze, să-şi caute identitatea printr-o continuă aprobare şi recunoaştere a sa de către ceilalţi.

Cuprinsul cărţii Angoase şi nevroze culturale

CUVÂNT ÎNAINTE / 11

ARGUMENT / 14

I. ANGOASĂ ŞI CIVILIZAŢIE / 20
1. Freud şi psihanaliza / 20
2. Desprinderea de Freud şi reformularea psihanalizei / 23
3. Psihanaliza culturii fără Freud / 27
4. Interpretarea psihanalitică a culturii / 30
5. Sensuri fundamentale ale conceptului de psihanaliză. Psihanaliza şi hermeneutica / 32
    5.1. Rolul interpretării în psihanaliza înţeleasă ca terapie / 34
    5.2. Rolul interpretării în psihanaliza aplicată / 37
6. De la angoasă la etică / 38

II. BINELE ŞI RĂUL – REPERE PSIHANALITICE / 40
1. Răul radical / 40
   1.1. Conceptul de Rău – repere generale / 40
   1.2. Immanuel Kant – problema radicalităţii răului / 42
2. De la radicalitatea răului la banalitatea răului / 47

III. RĂNILE SIMBOLICE ŞI CONSECINŢELE LOR / 53
1. Nebunie şi raţiune / 53
   1.2. Nebunia închisă după gratii / 54
   1.2. Experienţa nebuniei ca experienţă a alterităţii / 57
2. Rănile sufletului / 60
3. Discursul nebuniei / 64

IV. MISIONARISM ŞI NEVROZĂ CULTURALĂ / 68 
1. Ideea de misionarism / 68
    1.1. Lupta împotriva idolatriei generalizate sau misionarismul iezuit / 69
2. Utopii şi mituri istorice / 71
    2.1. Despre utopie. Limite ale gândirii utopice / 71
    2.2. Utopie şi ucronie / 77

V. IDEEA DE PSIHOZĂ CULTURALĂ / 80 
1. Psihoză şi nevroză / 80
   1.1. Psihoza şi nevroza - boli de integrare (S. Freud) / 80
   1.2. Nevrozele – manifestări cu determinism social / 83
2. Europa şi psihozele sale / 84
    2.1.  Mistica puterii şi ultranaţionalismul – fundamente ale legionarismului / 85
           2.1.1. Căpitanul – misticul naţionalist / 87
           2.1.2. Intelectuali români îmbrăţişând spectrul psihozei / 89

VI.  DELIR ŞI IDEOLOGIE / 94 
1. Cultură şi ideologie. Ideologia – funcţie de comunicare în cultură / 96
   1.1.  Ideologia ca Weltanschauung / 97
   1.2. Funcţia de manipulare şi control a ideologiei / 99
   1.3. Critica ideologiilor – H.G. Gadamer / 101
2. Structuri absurde ale gândirii în istorie. Utopii delirante / 102
    2.1. Confruntarea între ideologia stalinistă proprie fostului URSS şi tradiţiile Europei Centrale / 102
          2.1.2. Ideologia comunistă domină scena culturală a Europei Centrale / 103
          2.1.3. Omul nou – expresia ideologică a individului în comunism / 106
    2.2. Problema antisemitismului / 107
          2.2.1. ,,Angoasă în civilizaţie” sau delirul unei ideologii / 107
          2.2.2. Adolf Hitler suferea de o psihoză maniaco-depresivă / 109
          2.3.3. Exterminarea evreilor ca victorie a unui delir / 110

VII. POSEDAŢII ŞI ROLUL LOR CULTURAL / 113
1. Fanatismul în cultură / 113
   1.1. Fanatismul - distrugător al societăţii civile / 117
   1.2. Arta de a predica şi fanatismul religios / 119
2. Stigmatul etnic – pretext cultural şi ideologic / 123
    2.1.  Etnocentrismul - marcă a unei culturi / 123
    2.2. De la pacientul disperat la conducătorul fanatic - cazul Luther / 125

VIII. RELIGIA – NEVROZĂ COLECTIVĂ? /129 
1. Despre nevoia de religie 129
   1.1. Religia – set de simptome nevrotice prilejuite de o traumă psihologică 131
   1.2. C. G. Jung sau despre religie ca proiecţie a arhetipului  133
   1.3. Psihiatrie versus misticism 134
   1.4.  Religie şi ştiinţă 136
   1.5. Religie şi spiritualitate 139
2. Profeţie şi previziune 140
   2.1. Structura judecăţilor profetice 143
   2.2. Profeţie şi răscoală 146

IX. UTOPII ŞI ILUZII CULTURALE 150 
1. Cultul iluziei şi urmările sale 151
    1.1. Ungurii – stăpânii pustei. Gândirea magică şi conştiinţa unei misiuni – un truism  maghiar 151
    1.2. Identitatea maghiară ca formă de tristeţe cronică / 154
    1.3. Naţionalismul ca imperialism deghizat 155
2. Mituri şi frustrări civilizaţionale 157
    2.1. Problema transferurilor culturale 157
    2.2. Europa Centrală în umbra monarhiei habsburgice 158
          2.2.1. Viena – capitala Europei Centrale. Etosul instruirii şi specificitatea modernităţii vieneze / 159
          2.2.2. Destrămarea mitului Imperiului Austro - Ungar 164
          2.2.3. Rolul grupării Jung – Wien pe scena culturală a Europei Centrale 165 
    2.3. Rasă şi clasă – premise ale culturii hitleriste 166
3. Revoluţia – o maladie culturală? 167
    3.1. Revoluţia între ştiinţă şi politică 167
    3.2. Revoluţia – efect al contagiunii mentale şi al violenţei iraţionale 168
    3.3.  Revoluţia – împlinire a unei necesităţi sau inventare a unui viitor? 170

X. SENTIMENTUL INFERIORITĂŢII CULTURALE ŞI CONSECINŢELE ACESTUIA  173 
1. Interpretarea fictivă a unei culturi şi consecinţele acesteia 175
    1.1. Filosofia ideii naţionale la Lucian Blaga 175
    1.2. Délibáb sau cultul iluziei la maghiari 177
2. Individul excepţional şi ideea compensaţiei 179
    2.1. Emil Cioran sau despre neajunsul de a te fi născut 179
    2.2. Schimbarea la faţă – soluţia pentru România 180
    2.3. Profeţia neîmplinită şi refugiul într-o altă cultură 182
3. Naţionalismul extrem / 184
    3.1. Nazismul – „opera” fundamentală a lui Hitler 184

PROBLEMA ILUZIILOR CULTURALE: PROIECTE VIITOARE 189 

ANEXE 192 
ANEXA 1 192
I. Structura progresului în civilizaţie ca desfăşurare circulară 193
II. Psihoza socială 194
III. Cele două posibilităţi de simptom social  195
ANEXA 2 195
ANEXA 3 197
ANEXA 4 198
ANEXA 5 199
ANEXA 6 200
ANEXA 7 201
ANEXA 8 202
ANEXA 9 203
ANEXA 10 204
ANEXA 11 205
ANEXA 12 206

BIBLIOGRAFIE 207 

Cuvânt înainte Angoase şi nevroze culturale

Cartea pe care o propune Cristina Ariton-Gelan reprezintă, fără îndoială, o lucrare valoroasă, care încorporează o muncă temeinică depusă de autoare în vederea explorării sistematice a unei teme actuale şi de mare importanţă: interpretarea anumitor fapte de cultură şi evenimente istorice din perspectiva psihanalizei culturii, înţeleasă ca disciplină situată la graniţa dintre filosofia culturii şi axiologie. Născută, cu siguranţă, din bucuria de a gândi şi fără să presupună crispări tehnice menite să tulbure blânda derulare a ideilor, această lucrare articulează armonios problematica specifică psihanalizei cu unele conţinuturi ale discursului filosofic modern şi contemporan, cărora le asociază, prin recurs la analiza istorică şi metoda culturală, o incursiune temeinic articulată în istoria şi specificul unor evenimente şi fapte de cultură.

Având convingerea că psihanaliza culturii are drept obiect de cercetare fapte şi evenimente ale culturii, fiind, totodată, ea însăşi modelată cultural, în aşa măsură încât „până şi cei mai buni psihanalişti sunt dependenţi de predispoziţii filosofice şi intelectuale ţinând de cultura lor”, autoarea lucrării în discuţie doreşte să acrediteze ideea că problematica angoaselor şi nevrozelor culturale poate fi abordată interdisciplinar, un loc aparte deţinându-l însă cercetarea  lor cu ajutorul instrumentalului conceptual propriu filosofiei culturii şi teoriei valorilor.

Dintre contribuţiile notabile aduse de doamna Cristina Ariton-Gelan prin această lucrare, notăm, mai întâi, preferinţa pentru desprinderea de psihanaliza clasică şi situarea pe tărâmul psihanalizei aplicate, ceea ce presupune, mai ales, studierea şi hermeneutizarea unor producţii culturale aparţinând unor domenii diferite din perspectiva „mesajului inconştient incifrat în conţinutul acestora”. O altă contribuţie priveşte examinarea nevrozelor şi angoaselor identificate în istoria europeană mai recentă şi în cultură, pe de o parte, prin raportare la valorile proprii unei aşa numite „etici umaniste”, iar pe de altă parte, prin considerarea lor drept „maladii ale spiritului“ generate de aşa numitul fenomen al „orbirii axiologice“, ce presupune o educaţie defectuoasă, o anumită ideologie, un anumit tip de civilizaţie şi chiar o „tiranie a valorilor”. De asemenea, autoarea încearcă să re-semnifice oarecum psihanaliza, prin considerarea acesteia ca doctrină reflexiv-critică, menită să identifice unele blocaje în cultură care de-formează comunicarea, în vederea restabilirii unei comunicări normale. De pildă, aducând în discuţie ataşamentul unor intelectuali români pentru mişcarea legionară, doamna Cristina Ariton-Gelan precizează că urmăreşte, nu să minimalizeze rolul acestora în creaţia culturală, ci să indice o problemă şi să conştientizeze o situaţie reală, fiind vorba despre „posibilitatea de a identifica spectrele sub care îşi fac apariţia diferite forme de psihoze colective”. Aceasta întrucât, însuşi faptul de a reflecta la angoasele, complexele cu conţinut psihanalitic etc. se poate constitui într-o terapeutică. Să adăugăm şi faptul că autoarea reuşeşte să ofere un cadru general de integrare a fenomenelor care s-au manifestat în principal pe scena politică europeană şi care, datorită ideologiilor  promovate într-un moment istoric sau altul, au dus la apariţia unor crize, deopotrivă politice şi culturale, însoţite de crize ale identităţii, acestea din urmă fiind mai ales expresie a unor adevărate „maladii ale spiritului”.

Cercetarea propusă în lucrarea de faţă are menirea de a identifica sensul acelor fapte de cultură şi evenimente istorice care au creat adevărate „patologii sociale”, în maniera şi cu instrumentele proprii psihanalizei culturii. În acest sens, surprindem în desfăşurarea discursului lucrării două direcţii de analiză: a) identificarea – prin analiză – a felului în care tendinţele conflictuale ale unor persoane, manifestate în angoase şi nevroze, influenţează şi determină modul de gândire şi de acţiune al unei colectivităţi; b) surprinderea felului în care o întreagă colectivitate se autoiluzionează, membrii acesteia întrecându-se în improvizaţie, în preferinţa pentru iluzie sau în aşa-zisul fenomen al „gândirii magice”.

În primul capitol, după o surprindere a specificului înţelesului acordat de S. Freud „fenomenelor culturale” (ca rezultat al unor structuri instinctuale, biologice) şi  „civilizaţiei” (ca produs al frustrării instinctuale, ea fiind responsabilă de maladiile mentale şi de aşa-numitul „sentiment de vinovăţie”), autoarea descinde în câmpul orientărilor psihanalitice din cultura americană, unde se remarcă  o evidentă desprindere de unele susţineri ale părintelui psihanalizei, mai ales prin „privilegierea criteriului social al sănătăţii psihologice” şi evidenţierea „bazei socio-culturale a personalităţii umane”. De pildă, neuropsihanaliza lui Horney susţine că civilizaţia actuală, clădită pe concurenţă şi agresivitate, constituie terenul pe care se dezvoltă personalitatea patologică şi că societatea întreţine nevroza prin însăşi contradicţiile care o caracterizează; tot aşa, Erich Fromm recomandă psihanalizei orientarea spre examinarea fenomenelor psihologice care constituie patologia societăţii contemporane: alienarea, angoasa, solitudinea, teama de sentimente profunde, plictiseala, lipsa de bucurie etc., cauza acestora stând în interacţiunea dintre diferite condiţii sociale şi nevoile existenţiale. Pe de altă parte, E. Erikson, mult influenţat de pragmatismul lui W. James, şi pentru care autoarea nutreşte, se pare, o preferinţă aparte, se va interesa de psihologia „liderilor răi” şi de efectul pe care aceştia îl au asupra mulţimii. În continuare, pentru a face posibil discursul din capitolele următoare, doamna Cristina Ariton-Gelan subliniază că psihanaliza nu trebuie vizată doar ca o disciplina clinică a psihoterapiei, ci şi ca o modalitate de a interpreta produsele vieţii culturale, deci, ca modalitate a hermeneuticii. De aceea, va distinge între semnificaţia interpretării în psihanaliza înţeleasă ca terapie, pe de o parte, şi „interpretarea psihanalitică a culturii”, pe de altă parte.

În următoarele capitole este surprinsă, mai întâi, relaţia dintre normativitatea din spaţiul eticului şi „maladiile spiritului”, fiind pusă  în discuţie tematizarea răului, aşa cum apare aceasta la Immanuel Kant şi Hannah Arendt, autoarea lucrării de faţă preferând a doua perspectivă, pe de o parte, datorită înţelegerii eticii kantiene ca fiind una prin excelenţă rigoristă, pe de altă parte, din motive dictate de obiectul tematizării pe care o propune: conceptul de „cultură a răului”, lansat de Hannah Arendt, este mult mai la îndemână perspectivei proprii psihanalizei culturii. Apoi, plecând de la consideraţiile lui Michel Foucault privitoare la clasele de maladii ale spiritului (frenezia, mania, melancolia şi imbecilitatea), autoarea descinde în problematica vizând experienţa şi discursul nebuniei, la nivelul cărora se fac prezente, în diverse chipuri, angoasele şi nevrozele culturale. Sunt vizate, în continuare, două dintre exprimările nevrozei culturale: misionarismul şi utopia. Dacă primul presupune inclusiv nevoia extinderii iraţionale a puterii asupra unei colectivităţi, prin dezarticularea elementelor constitutive ale culturii acesteia, „patologia utopiei ne face să sărim într-un aiurea, cu toate riscurile unui discurs nesăbuit şi eventual sângeros. O altă închisoare decât cea a realului este construită în imaginar în jurul unor scheme cu atât mai constrângătoare pentru gândire, cu cât lipseşte din ele orice constrângere a realului” (Ricoeur). Utopia este pusă în discuţie alături de ideologie, patologia fiecăreia presupunând delirul, reformator şi colectiv, şi fanatismul. Exemplificările vizează, în chip articulat şi având la bază un studiu temeinic, ideologiile totalitarismului – ca ţinând de psihoza socială, antisemitismul, în special nazist, susţinut prin aşa-numitul fenomen al hipnozei colective, fanatismul manifestat prin fundamentalismul religios sau prin diferite variante ale etnocentrismului, ce presupun, drept repere interpretative, prejudecăţile, etc.  Sunt vizate, în continuare, aspectele maladive ale comportamentului religios, ca şi violenţa iraţională şi contagiunea mentală presupuse în orice revoluţie, la acest nivel autoarea lucrării reuşind să disocieze, cu fin discernământ, între ceea ce poate deveni obiect de studiu pentru psihanaliza culturii şi ceea ce este menit, în ambele cazuri, să facă posibilă în chip autentic reînnoirea spirituală sau socială.

Ultimele două capitole presupun o cercetare vizând, mai întâi, utopiile şi iluziile culturale şi, în pasul următor, aşa numitul „sentiment de inferioritate” şi consecinţele sale în cultura şi istoria oamenilor. În baza tematizării oferite de A. Adler privind relaţia dintre „sentimentul de inferioritate” şi „pulsiunea de a-l supracompensa”, ca şi a convingerii acestuia că „întreaga istorie a umanităţii trebuie privită ca o istorie a sentimentelor de inferioritate şi a încercărilor, reuşite sau eşuate, de depăşire a acestora, doamna Cristina Ariton-Gelan propune un demers menit să identifice şi să descrie conceptul de „sentiment de inferioritate culturală”, ce a marcat, în opinia dumneaei, atât existenţa unor personalităţi, precum Emil Cioran sau Lucian Blaga, cât şi o cultură precum cea maghiară, dominată, susţine autoarea, de „cultul iluziei”  şi de fenomenul aşa-zis al „gândirii magice”. Chiar dacă, personal, nu împărtăşesc multe din argumentele ce întreţin aceste susţineri, consider lăudabil efortul de a închega un discurs menit să susţină posibilitatea de a pune în discuţie, în filosofia culturii, „sentimentul de inferioritate culturală” şi ideea „supracompensării”.

Consideraţiile finale rotunjesc o muncă susţinută, la nivelul căreia doamna Cristina Ariton-Gelan a făcut dovada unei bune şi foarte nuanţate cunoaşteri a textelor ce s-au constituit în obiect al acestei cercetări. Beneficiind de un suport bibliografic impresionant, dumneaei a reuşit să desfăşoare pe multiple planuri o analiză asupra unei tematici de interes actual major, argumentând consistent în favoarea recunoaşterii valorii şi semnificaţiilor cercetărilor din domeniul psihanalizei culturii.

Cu siguranţă că avem de-a face cu o lucrare temeinică, valoroasă, cu multe note de originalitate, o lucrare în care autoarea şi-a probat cât se poate de convingător calităţi de autentic cercetător, înzestrat cu forţă analitică şi fin discernământ, un cercetător în măsură să ofere un studiu creativ şi relevant.

 

Conf. univ. dr. Alexandru Petrescu

Despre autor

Cristina Ariton-Gelan

Unde se găseşte

www.editurauniversitara.ro

Te-ar mai putea interesa şi..

Promoţii

Contabilitatea in partida dubla si legislatia persoanelor juridice fara scop patrimonial, simplificata si actualizata

Contabilitatea in partida..

Contabilitate

5200 RON Detalii 57.8 RON

Contabilitatea aplicata a intreprinderilor si microintreprinderilor

Contabilitatea aplicata a..

Contabilitate

3500 RON Detalii 38.53 RON

Memomed 2017

Memomed 2017..

Medicina

6400 RON Detalii 80 RON

Recomandările editurii

Citatul zilei

Preceptele dreptului sunt: sa traiesti cinstit, sa nu vatami altuia, sa dai fiecaruia ce i se cuvine

Iustinian

Personalităţi

Nicolae Iorga Nicolae Iorga Nicolae Iorga  a fost istoric, critic literar, dramaturg, poet, ministru, prim-minist ... citeşte mai mult →

Interviuri

NICOLAE COVACI NICOLAE COVACI Nicolae Covaci (n. 19 aprilie 1947, Timisoara) este pictor, grafician si mu ... citeşte mai mult →