Bazele psihologiei generale

Bazele psihologiei generale

  • Autor:

  • Editura: Editura Universitară

    ISBN: 978-973-7787-25-0

  • Anul publicării:

    Ediţia: II

    Pagini: 718

2408 RON

Disponibilitate: stoc epuizat

Acest produs nu este pe stoc momentan.



Mai multe detalii Bazele psihologiei generale

Lucrarea "Bazele psihologiei generale" se adresează studenţilor de la facultăţile de psihologie, absolvenţilor care îşi pregătesc examenul de licenţă, specialiştilor, dar este utilă şi altor categorii profesionale dintre care amintim: cadre didactice, asistenţi sociali, medici, manageri, cadre militare, care se confruntă cu probleme de ordin psihologic sau uman.

Despre autor

Mihai Golu

A absolvit, în anul 1958, Facultatea de Psihologie a Universităţii M.V. Lomonosov din Mascova, după care a fost repartizat la Facultatea de Psihologie a Universităţii din Bucureşti, unde a parcus toate treptele ierahiei didactice de la preparator la profesor titular(1990). A obţinut titlul ştiinţific de doctor în psihologie în 1968. In 1973 a efectuat un stagiu de studii avansate postdoctorale la Universitatea carnegie – Mellon din SUA, specializându-se în psihologie cibernetică şi psihologie informaţională. A îndeplinit funcţia de Preşedinte aş Asociaţiei Psihologiei din România (1990-2001), Preşedinte al Comisiei Naionale a României pentri UNESCO (1990-1994), Ministrul învăţământului şi Educaţiei (1991-1992), Ministrul Culturii (1992-1993), Membru activ al Academiei de Ştiinţe din New York (1995). Desemnat Om al anului 1992 de către Centrul Biografic Internaţional din Cambridge şi Omul anului 2002 de Institutul Biografic American, inclus în enciclopediile biografice Men of Achievemen, The Internaţional Who s who, The Marqui s Who s who in the World. A elaborat şi publicat peste 200 de lucrări, studii şi articole de psihologie experimentată, psihologie cibernetică, psihofiziologie neurocibernetică, neuropsihologie etc. În prezent preofesor titular la Universitatea Spiru Haret şi profesor asociat la Universitatea Bucureşti şi Universitatea Titu Maiorescu.

Unde se găseşte

Editura Universitarawww.editurauniversitara.ro

Anticariat Onlinewww.librarie.net

Libraria Mihai Eminescu, Bucuresti - www.librariaeminescu.ro

Universal Online Promotionwww.elefant.ro

Stand Agenţie Difuzare Carte - www.cartea-ta.ro 

Rolcris - www.rolcris.ro

Atlas Group Distribution - www.librariaatlas.ro

Astro Impex - www.cartea-mea.ro

Libraria Nicol - www.librarienicol.ro

Larry Cart - www.cartea-mea.ro

MG NET Distribution - www.librariaonline.ro

Mari Com 94 - www.librarie-virtuala.ro

Mario Fair Play - www.librarievirtuala.ro

Te-ar mai putea interesa şi..

Promoţii

Filosofie, credinta si drept

Filosofie, credinta si dr..

Drept

4500 RON Detalii 60 RON

Memomed 2017

Memomed 2017..

Medicina

6400 RON Detalii 80 RON

Contabilitatea in partida dubla si legislatia persoanelor juridice fara scop patrimonial, simplificata si actualizata

Contabilitatea in partida..

Contabilitate

5200 RON Detalii 57.8 RON

Citatul zilei

Preceptele dreptului sunt: sa traiesti cinstit, sa nu vatami altuia, sa dai fiecaruia ce i se cuvine

Iustinian

Personalităţi

Mihai Eminescu Mihai Eminescu Mihai Eminescu (15 ianuarie 1850 -15 iunie 1889) a fost poet , prozator  roman,   ... citeşte mai mult →

Interviuri

ELSA BERNARD ELSA BERNARD Professeur agrégé des Facultés de Droit, Institut d’& ... citeşte mai mult →