Fundamentele managementului organizaţiei

Fundamentele managementului organizaţiei

  • Autor:

  • Editura: Editura Universitară

    ISBN: 978-973-749-448-1

  • Anul publicării:

    Ediţia: 1

    Pagini: 416

4817 RON

Disponibilitate: în stoc



Mai multe detalii Fundamentele managementului organizaţiei

Prezenta lucrare, FUNDAMENTELE MANAGEMENTULUI ORGANIZAŢIEI, reuneşte fondul esenţial de cunoştinţe teoretice referitoare la managementul organizaţiei, absolut necesar înţelegerii şi parcticării unui management profesionist în toate tipurile de organizaţii. Volumul furnizează organizaţiilor, în special celor economice, suportul ştiinţific managerial pentru dezvoltarea unei funcţionale şi performante economii de piaţă în România, în concordanţă cu abordările şi practicile din Uniunea Europeană şi cu cerinţele trecerii la economia bazată pe cunoştinţe. Prin elaborarea sa, autorii au avut în vedere realizarea următoarelor obiective principale: - prezentarea fondului principal de cunoştinţe ce constituie conţinutul managementului profesionist al organizaţiei; - reliefarea principalelor elemente teoretice aplicabile cu prioritate în managementul organizaţiei din România în condiţiile economiei moderne; - punerea la dispoziţia managerilor, întreprinzătorilor, specialiştilor şi studenţilor a unui set de studii de caz, referitoare la componente majore ale managementului organizaţiei; - facilitarea formării unei concepţii manageriale moderne la nivelul managerilor, întreprinzătorilor şi specialiştilor, necesară funcţionării şi dezvoltării de companii performante şi sustenabile, în contextul accelerării trecerii la economia bazată pe cunoştinţe; - formarea şi dezvoltarea de comportamente manageriale raţionale şi eficace la cei ce participă la procesele de management. Volumul este structurat în şapte capitole ce tratează problematica de bază a managementului: procesul, funcţiile şi principiile managementului, tipologia şi caracteristicile organizaţiei, întreprinzătorii şi managerii, mediul ambiant al organizaţiei, strategia şi politica organizaţiei, sistemul managerial şi subsistemele sale - decizional, informaţional, metodologic, structural-organizatoric şi de resurse umane -, cultura organizaţională, creativitatea şi managementul resurselor umane, managerii şi leadershipul. Acest volum reprezintă rezultatul unor importante acumulări şi eforturi realizate de cei doi autori în ultimele trei decenii, atât în ţară, cât şi în străinătate (SUA, Franţa, Japonia, Belgia, Germania, Suedia, Spania, Italia, Canada etc.), fiind conceput prin prisma cerinţelor şi specificităţii întreprinderilor din România. Volumul este editat într-o concepţie şi un design corespunzătoare standardelor occidentale, care sunt de natură să faciliteze înţelegerea şi percepţia complexelor concepte şi abordări prezentate şi să contribuie la familiarizarea cititorilor din România cu modul de abordare şi know-how internaţional în acest domeniu Principalii beneficiari ai lucrării sunt managerii şi întreprinzătorii, economiştii şi inginerii din societăţi comerciale, companii naţionale şi structuri ale administraţiei centrale şi locale. În egală măsură, volumul se adresează studenţilor din învăţământul economic, tehnic, juridic, psihosociologic şi informatic, care studiază ca disciplina de bază sau complementară managementul organizaţiei Fireşte, autorii sunt conştienţi că, în ciuda eforturilor intense depuse, lucrarea este departe de a fi perfectă. În consecinţă, suntem receptivi la sugestiile şi observaţiile constructive ale cititorilor, ce vor fi foarte utile pentru viitoarea ediţie. În final, aducem mulţumirile noastre editurii care a asigurat publicarea acestei lucrări ce corespunde unor stringente necesităţi ale întreprinderilor şi învăţământului universitar din România. Prof. univ. dr. Ovidiu Nicolescu

Despre autor

Ovidiu Nicolescu

Ion Verboncu

Profesor universitar, doctor în management la Facultatea de Management din Academia de Studii Economice Bucureşti. Absolvent al Facultăţii de Economia industriei, construcţiilor şi transporturilor (1976) şi-a consacrat viaţa învăţământului economic superior şi cercetării în domeniul managementului organizaţiei. Este autor sau coautor la peste 25 de cărţi de management precum: „Management” (1995), „Management pe baza centrelor de profit” (1998), „Cum conducem?” (1999); „Manageri & management” (2000), „Tabloul de bord” (2001), „Diagnosticarea firmei” (2001), „Fundamentele managementului organizaţiei” (2001), „Metodologii manageriale” (2001), „Abordări moderne în managementul şi economia organizaţiei” (2003), „Ştim să conducem?” (2005). A elaborat numeroase studii de reproiectare managerială destinate firmelor româneşti. Laureat al premiului Academiei Române (1997), al premiului „Meritul publicistic” (Tribuna Economică, 2001) şi al Premiului N. Georgescu Roegen (ASE 2001-2004).

Unde se găseşte

  • Anticariat online
  • SC Atlas Group Distribution SRL– Bucuresti

  • SC Astro Impex SRL- Bucuresti

  • SC Nicol Cart SRL – Bucuresti

  • SC Larry Cart SRL – Bucuresti

  • SC Rolcris Impex SRL – Bucuresti

  • SC Stand Agentie Difuzare Carte – Bucuresti

  • SC Vox 2000 Com SRL – Bucuresti

  • SC Maricom 94 SRL – Bucuresti

  • SC Mario Fair Play Impex SRL – Bucuresti

Te-ar mai putea interesa şi..

Promoţii

Memomed 2017

Memomed 2017..

Medicina

6400 RON Detalii 80 RON

Filosofie, credinta si drept

Filosofie, credinta si dr..

Drept

4500 RON Detalii 60 RON

CONTABILITATE. DE LA TEORIE LA PRACTICA. Metoda si modelare

CONTABILITATE. DE LA TEOR..

Contabilitate

10000 RON Detalii 55 RON

Recomandările editurii

Citatul zilei

Preceptele dreptului sunt: sa traiesti cinstit, sa nu vatami altuia, sa dai fiecaruia ce i se cuvine

Iustinian

Personalităţi

Nicolae Iorga Nicolae Iorga Nicolae Iorga  a fost istoric, critic literar, dramaturg, poet, ministru, prim-minist ... citeşte mai mult →

Interviuri

SERBAN BELIGRADEANU SERBAN BELIGRADEANU Serban Beligradeanu s‑a nascut la 30 aprilie 1928. A absolvit Facultatea de Dr ... citeşte mai mult →