Ion C. Bratianu - O viata in slujba tarii si a natiunii romane (1821-1891) - Ioan Todea

I. C. BRATIANU: O UMBRĂ PREA MARE PENTRU URMAŞI

Mic de statură, foarte vioi, energic, om de acţiune, Ion C. Brătianu era înainte de orice o mare voinţă. Dacă e adevarat ce se zice, cum că esenţele tari sunt în flacoane mici, Ion. C. Brătianu confirmă cu strălucire zisa. E omul care duce în spinare o epocă în istoria românilor, personalizând‑o şi caracterizând‑o. E cu adevărat omul care trăieşte în istorie şi face istorie. Pentru că ştie ce vrea. E simbolul burgheziei române care se ridică. Şi el este unul dintre cei care creează canavaua acestei ridicări. El şi prietenii săi, visătorul C.A. Rosetti, nu mai puţin visătorul său frate Dimitrie, pragmaticul Eugeniu Carada şi mulţimea oamenilor politici noi (aşa de sarcastic întâmpinată de Eminescu în articolele sale din Timpul), pe care o înregimentează în 1875 în Partidul Naţional Liberal, până la 1938 forţa politică cea mai puternică a acestei ţări, instrumentul cel mai eficace al modernizării ei.

A fost omul acţiunii hotărâte. Într‑o vreme în care în România totul era de făcut şi de construit, I.C. Brătianu a ştiut să fie, mai cu seamă, un mare constructor de instituţii politice, dar şi de pârghii economice şi sociale. Dacă n‑ar fi fost un Brătianu, el trebuia inventat. Spun mulţi că noi astăzi am avea nevoie de un Iorga, în stare să ne scoată din letargie, dându‑ne optimismul istoriei. Aşa este, dar pentru cei mai mulţi cea mai mare nevoie e de un Brătianu, în stare să stârnească energiile din noi şi să le pună în lucrare. Deopotrivă în folosul nostru şi al ţării.

Sunt toate acestea gânduri la citirea cărţii lui Ioan Todea dedicată marelui I.C. Brătianu. Ioan Todea se adaugă lui C. Rautu, A. Ferme, Apostol Stan, Sabina Cantacuzino, St. Botoiu, D. A. Sturdza, H. Furtuna, Gr. Tausan ... şi încă multor altora care au scris despre marele Brătianu. Ca şi predecesorii săi, dl Todea îmbrăţişează personalitatea lui Brătianu cu nedisimulata dragoste. E fascinat de amintirea pe care o lasă. O umbră prea mare pentru urmaşi. Rândurile lui I. Todea sunt un prinos adus acestei amintiri. Sigur, istoricul nu trebuie să aibă simpatii şi antipatii pentru personajele istoriei. Dar e greu să rezişti fascinaţiei marelui I. C. Brătianu. Şi dl Todea nu rezistă. Această lipsă de rezistenţă e tocmai farmecul cărţii autorului nostru. Şi suntem convinşi că cititorii ei vor gândi la fel ca autorul: oricâte laude i se vor aduce marelui om politic argeşan, tot nu vor fi de ajuns.

Ion Bulei 

Apariţia acestei lucrări are loc în anul în care se împlinesc 190 de ani de la naşterea lui Ion C. Brătianu. De aceea, ea reprezintă un omagiu adus celui mai însemnat om politic şi de stat român din secolul al XIX‑lea.

Primul capitol l‑am intitulat „Copilăria şi tinereţea lui Ion C. Brătianu”. Găsim aici aspecte privind originea strămoşilor săi, denumirea localităţii în care s‑a născut, mărturii interesante despre bunicii şi părinţii săi, evoluţia lui în anii copilăriei şi a studiilor din ţară şi de la Paris. A făcut parte din prima generaţie care a studiat pe banii părinţilor, şi s‑a întors în ţară pentru a contribui la transformarea şi progresul ei.

În capitolele următoare, pornind de la ideea că Ion C. Brătianu a fost în fruntea făuritorilor României moderne, îl regăsim în toate evenimentele care au avut loc în aceşti ani. Ba mai mult, a fost cel care, alături de generaţia de aur de la 1848, le‑a gândit şi dat viaţă. Cu alte cuvinte, a fost strategul şi artizanul renaşterii României în a doua jumătate a secolului al XIX‑lea.

Din lucrare vom afla cum Ion C. Brătianu, fiu de boier, se răzvră­teşte contra boierilor, contra privilegiilor, contra acelora care înjugaseră cu atâta cruzime un popor martir, un popor erou, spada creştinătăţii şi a civilizaţiei odinioară.

Îl aflăm, mai întâi, în fruntea Revoluţiei de la 1848 din Ţara Românească ca principalul ei animator şi salvator.

Îl regăsim apoi, din 25 septembrie 1848 şi până în 25 iunie 1857, în exil în Franţa, unde, împreună cu Nicolae Bălcescu şi cu ceilalţi tovarăşi de luptă fac o amplă analiză evenimentelor revoluţionare la care au luat parte, în urma cărora fixează obiectivele etapei următoare de emancipare socială şi naţională a poporului nostru. Cu alte cuvinte, aşa cum sublinia Dimitrie A. Sturdza, „el a arătat forma ce trebuia dată statului român şi sub a sa conducere, acea formă şi‑a recăpătat fiinţa”.

În capitolul VI al cărţii ne referim la contribuţia lui la Unirea Principatelor şi instaurarea dinastiei străine, ca o continuatoare a dinastiilor româneşti şi fanariote, pentru ca, în cel următor să prezentăm aspecte inedite privind crearea Partidului Naţional‑Liberal, în 24 mai/5 iunie 1875, căruia el i‑a dat doctrina şi l‑a aruncat în luptele victorioase.

La 24 iulie/5 august 1876, Partidul Naţional‑Liberal a ajuns la putere, iar preşedintele său, Ion C. Brătianu, a fost numit prim‑ministru, funcţie pe care a îndeplinit‑o aproape 12 ani, până în 19(31) martie 1888.

Pentru Ion C. Brătianu, Războiul de Neatârnare din 1877‑1878, la care ne referim în capitolul VIII, a însemnat un prilej de maximă afirmare pe scena vieţii politice interne şi externe.

După acest eveniment, Ion C. Brătianu, în calitatea sa de prim‑ministru, şi guvernul său, s‑a concentrat asupra gospodăririi ţării, având ca ax central politica „Prin noi înşine”, la care ne referim pe larg. În acest context el pune bazele naţional‑liberalismului român, care a dat naştere României moderne. De altfel naţional‑liberalii înşişi au avut mereu conştiinţa unei misiuni de îndeplinit: făurirea unui stat naţional român puternic.

Pentru binele ţării, după instituirea regatului în 14/26 martie 1881, prin care ne‑am câştigat adevărata independenţă faţă de marile puteri, Ion C. Brătianu a adăugat la valorile sale încă două: s‑a transformat dintr‑un naţional‑liberal „radical” într‑unul ponderat şi şi‑a însuşit trăsăturile omului de stat modern. În acest sens, edificatoare sunt cuvintele lui Al. Cretzianu, care în lucrarea sa, Din arhiva lui Dumitru Brătianu, la care ne referim şi noi, arată că „din oamenii de la 1848, singur Ion Brătianu a avut sau a dobândit mai târziu toate însuşirile omului de stat”. Ca urmare, în a doua sa guvernare, începută în 9/21 iunie 1881, Ion C. Brătianu a trecut la dezvoltarea României pe baze capitaliste.

În capitolele IX‑XV cititorii cărţii vor afla aspecte interesante din gândirea, viaţa şi aprecierile de care s‑a bucurat Ion C. Brătianu, atât din partea contemporanilor, cât şi a celor ce i‑au urmat. El câştiga prin vioiciunea lui personală, prin talentul său de a găsi şi păstra prieteni, prin comunicativitatea sa sinceră.

Dată fiind valoarea operei scrise a lui Ion C. Brătianu, în finalul cărţii am adăugat o Culegere de Texte, prin care, cei ce le vor lectura, vor adăuga la calităţile sale de ilustru om politic şi bărbat de stat şi pe acela de mare cugetător în domeniile istoriei, vieţii de stat, economico‑sociale, filosofiei, ştiinţei, religiei şi politicii externe.

Aforismele sale, pe care le menţionăm în această parte a lucrării, se ridică la nivelul celor alcătuite de Mihai Eminescu şi le întrec pe cele ale lui Titu Maiorescu şi ale altor gânditori români din a doua jumătate a secolului XIX.

Bibliografia este în cea mai mare parte edită, însă de mult uitată, dar şi inedită.

Deplin conştient că prezentul şi viitorul trebuie căutate şi în cărţile de istorie, îndemn tinerii, preţuiţi atât de mult de Ion C. Brătianu, dar şi oamenii politici să parcurgă cu atenţie rândurile acestei cărţi, să selecteze valorile create şi lăsate moştenire de Ion C. Brătianu, în acelaşi timp geniu, profet şi erou al României moderne.

Termenii de Ţară şi Român erau de fiecare dată scrişi de el cu litere mari. Faptul în sine semnifică valoarea deosebită ce reprezentau aceste cuvinte pentru acest însemnat român, al cărui ţel în viaţă era Ţara.

Spiritul şi l‑a însuşit de la inimosul său dascăl Nicolae Simonide, care, la rândul lui, l‑a preluat de la Gheorghe Lazăr I.

Gândind şi acţionând în acest fel, Ion C. Brătianu ne‑a lăsat o dovadă concretă a ce se poate face prin voinţă fermă, prin demnitate naţională şi prin credinţă în puterile proprii. De aceea, se poate spune despre el că, înainte de a fi liberal, a fost un mare român. „De secole, istoria noastră nu cunoaşte niciun român care să fi întrupat mai bine aspiraţiile Neamului său ca Ion C. Brătianu şi care să fi avut fericirea de a le îndeplini în mare parte”, afirma, în cuvântul său, Vasile Lascăr, la funeraliile lui Ion C. Brătianu din 8 mai 1891.

Patriotismul lui era fără margini. A vândut patru moşii părinteşti pentru cheltuieli cerute de viaţa politică şi naţională. El zicea: Îndrăzneală în cele bine chibzuite, vedea lucrurile în viitor şi făcea şi pe alţii să le vadă la fel.

Pentru toate acestea, în ceea ce ne priveşte, îl aşezăm în primii zece Mari Români ai tuturor timpurilor. Avem nevoie azi, mai mult ca oricând, de un om politic şi de stat ca el. Trăim cu speranţa că va apărea, pentru binele naţiunii române şi a ţării, căreia, împreună cu generaţia sa, i‑a pus piatra de temelie în mai puţin de 43 ani.

„Să vorbeşti despre viaţa lui Ion C. Brătianu e să vorbeşti de toată Istoria României de la 1848 până la 1890”, scria într‑una din lucrările sale I.G. Duca. „Una se confundă cu cealaltă. Nici nu cred să fie om a cărei viaţă să fi fost mai strâns împletită de aceea a epocii sale decât viaţa lui Ion C. Brătianu.” Este ceea ce am făcut şi noi în această carte, cum au făcut‑o mulţi alţi istorici şi oameni politici din 1891 şi până în zilele noastre.

Pe această cale aduc mulţumiri istoricului Emanuel Bădescu de la Cabinetul de Stampe a Bibliotecii Academiei Române, pentru amabilitatea cu care ne‑a sprijinit în clarificarea unor aspecte ale conţinutului temei, precum şi pentru sprijinul acordat în realizarea unor fotografii pe care le prezentăm în lucrare.

Fără susţinere financiară nu poţi publica o carte. Întregul merit în acest sens îi revine d‑lui Antonel Tănase, fruntaş al Partidului Naţional Liberal. De aceea, şi pe această cale, îi aduc calde mulţumiri.

Aceleaşi mulţumiri aduc şi fiicei mele, Manuela Anghel, care, cu multă competenţă, a realizat procesarea în format electronic a cărţii. Fără bunăvoinţa şi efortul ei, lucrarea n‑ar fi văzut, curând lumina tiparului.

Nu în ultimul rând, recunoştinţa mea doamnei Adriana Munteanu şi domnului conf. univ. dr. Gheorghe Iovan, redactor‑şef adj. al Editurii Universitare, care citind manu­scrisul, m‑au ferit de unele erori, inclusiv ortografice.

Autorul