CHINA - Un elefant care nu mai poate fi ignorat

  • Autor:

  • Editura: Editura Universitară

    ISBN: 978-606-591-508-4

    Doi: 10.5682/9786065915084

  • Anul publicării:

    Ediţia: I

    Pagini: 300

4334 RON

Disponibilitate: în stoc



Mai multe detalii CHINA - Un elefant care nu mai poate fi ignorat

Dat fiind regimul politic din China, o ţară - două sisteme, au existat şi mai există reticenţe, alimentate nu de puţine ori de mass-media europeană, privind dezvoltarea relaţiilor comerciale investiţionale ale statelor membre ale Uniunii Europene cu China.

Dar comerţul şi investiţiile sunt derulate nu de politicieni, ci de oameni de afaceri, iar orientarea acestora, în primul rând a celor informaţi, a fost îndreptată tot mai mult spre acest partener, care în ultimii ani a devenit a doua superputere a lumii, după SUA.

Ca urmare, metaforic vorbind, nu mai putem face abstracţie de prezenţa acestui “elefant” - China în arena mondială, fiind mult mai util să ne apropiem de el, să îl cunoaştem mai bine, să îmbunătăţim relaţiile cu el şi să cooperăm. 

De ce am ales elefantul ca fiind sugestiv pentru China?

Nu are nici o legătură cu reprezentările religioase sau zodiacale, dar se leagă de încărcătura sa istorică şi mai ales de realizările din ultimii 30 de ani ce au propulsat-o în elita economiei mondiale.        

Cuprinsul cărţii CHINA - Un elefant care nu mai poate fi ignorat

Prefaţă / 9

Capitolul I  
CHINA  – „ELEFANTUL” CARE NU MAI POATE FI IGNORAT / 11

Capitolul II
DE CE CHINA CONTEAZĂ TOT MAI MULT PENTRU UNIUNEA EUROPEANĂ?   / 23
2.1.  Contextul economic global a favorizat dezvoltarea schimburilor comerciale  / 24
        Mutaţii spectaculoase în ”arhitectura” economiei mondiale / 24
        Criza globală a anilor 2008-2009 şi redresarea cu mai multe viteze / 26
        Criza a indus mutaţii în ierarhiile economiei mondiale / 29
        Mai curând sau mai târziu – China prima super-putere a lumii / 31
2.2. Comerţul UE-27- China a crescut exponenţial / 33 
        Uniunea Europeană – cel mai mare partener comercial al Chinei / 33
        De la o uşoară sincopă la un nivel record al comerţului bilateral / 33
        Deficit comercial nesustenabil al UE pe relaţia China / 34
        Dispute teoretice asupra deficitului comercial - soluţionate / 36
        China – cea mai dinamică piaţă de export a UE-27 / 37
        Posibilităţi enorme pentru business-ul european în China / 39
        Importul UE reprezintă peste două treimi din comerţul cu China / 40
        China- principala sursă a importurilor UE-27 / 40
        Importurile masive din China aduc beneficii sau pierderi consumatorilor din Uniunea Europeană? / 41
2.3.  Uniunea Europeană contează pe investitorii chinezi / 42
        Investiţiile directe ale Chinei în străinătate - oportunitate sau pericol?/ 42
        Investiţiile în străinătate - necesitate pentru China / 43
        Spre o mai mare convergenţă între UE-27 şi China / 44
        Marea Britanie şi Franţa – campioane în atragerea investiţiilor directe din China / 45
        Investiţii directe chineze în Estul Europei axate pe energie, industrie chimică şi telecomunicaţii / 47
        Uniunea Europeană are nevoie de bani, China este dispusă să investească sume imense / 49
2.4. Cadrul legal favorizează dezvoltarea relaţiilor economice UE27- China / 50
        Uniunea Europeană - suporter al accesului Chinei la Organizaţia Mondială a Comerţului / 50
        UE desemnează China - partener strategic / 51
        Elemente de consens la Comisia mixtă UE-China / 52
        Dialog la nivel înalt Uniunea Europeană-China / 54
        Tematica dialogului se schimbă după criza economică din 2009 / 54
        Mai sunt probleme de  soluţionat în relaţiile UE-China / 57
        Oportunităţi pentru agenţii economici din Uniunea Europeană, dar şi bariere / 58

Capitolul III
CHINA – DRUMUL SPRE UN NOU POL DE PUTERE ÎN ECONOMIA MONDIALĂ / 62
3.1. Suntem toţi într-o barcă / 62
3.2. Transformarea Chinei – evoluţii macroeconomice / 66
        Creştere economică de două cifre în 11 din ultimii 20 de ani / 66
        Factorii de susţinere a creşterii economice în China / 70
        a.  Investiţiile  / 70
        b.  Productivitatea muncii / 79
        c.  Comerţul internaţional / 81
        d.  Consumul intern- viitorul motor al creşterii economice / 83
3.3. China - un jucător greu de ignorat pe pieţele lumii / 86
        Impactul Chinei asupra cererii, ofertei, preţurilor şi fluxurilor investiţionale internaţionale / 86
        Impactul Chinei asupra poluării, epuizării resurselor naturale ale lumii şi încălzirii globale / 94
 

Capitolul  IV
CHINA ÎNFRUNTĂ CRIZA ECONOMICĂ GLOBALĂ ŞI CÂŞTIGĂ / 98
4.1. Primele semne ale crizei economice în China şi efectele asupra economiei reale / 98
        Efectele crizei: evidenţierea unor mari vulnerabilităţi / 99
        Efecte ale crizei asupra ocupării: creşterea şomajului / 103
4.2.  Contracararea efectelor crizei economice globale / 105
        Modelul de dezvoltare chinez: statul are controlul strategic asupra direcţiei economiei / 105
        Pachetul anti-criză de investiţii şi stimulare fiscală / 108
        Politici orizontale: programe de revitalizare a exportului şi de încurajare a consumului intern / 114
        Politici orizontale: valorificarea oportunităţilor externe / 118
        Politici verticale: programe de restructurare şi modernizare în industrii selectate / 123
        Cealaltă faţă a monedei? / 137
4.3.  China câştigă noi poziţii geostrategice / 141
        Locul actual al Chinei pe plan economic şi strategic global / 141
        Interdependenţă şi competiţie China- SUA / 145
        „Opţiunea nucleară” a Chinei nu mai este de actualitate / 148
        Mişcări strategice ale Chinei de sprijin pentru Europa / 150
        Trei poli de putere cu perspective diferite / 153
        China strânge relaţiile cu economiile emergente / 154
        Investiţii strategice ale Chinei: ţiţei şi gaze / 155

Capitolul V
OFENSIVA CHINEI PE PIAŢA FINANCIARĂ / 159
5.1. Măsuri recente de politică monetară adoptate de autorităţile chineze  / 159
        Decizii surpriză în 2012 / 161
        Noi tendinţe la nivelul rezervelor valutare chineze / 162
        Liberalizarea cursului de schimb al yuanului şi internaţionalizarea sa treptată /  165
5.2. Sectorul financiar nebancar din China / 173
        Ce şi cum operează sistemul financiar nebancar / 174
        Particularităţile sistemului financiar nebancar în China / 175
        Riscuri potenţiale asupra sistemului bancar şi economiei reale / 179
        China reglementează sectorul non-bancar / 181
5.3. China dezvoltă instrumente financiare derivate, evitând greşelile ce au condus la criza financiară globală / 183
        China introduce CDS pe piaţa financiară pentru managementul riscului  / 184
        Firmele străine pot face tranzacţii denominate în yuani din 2010  / 185

Capitolul VI
ROMÂNIA - MICUL PARTENER AL CHINEI, CU POTENŢIAL MARE / 186
6.1.  Premise favorabile pentru dezvoltarea relaţiilor economice cu China / 186
        Climat european stimulativ prin parteneriatul strategic UE- China  /  186
6.2.  Potenţialul economic al României  / 188
        Deceniul de boom al economiei româneşti / 188
        România pe primele locuri în ierarhia noilor state membre central şi est europene / 189
        Recesiune în România după o creştere economică robustă / 189
        Potenţialul comparativ al  industriei româneşti  / 191
        Ritmuri de creştere a economiei între cele mai înalte din UE-27 în următorii ani  / 194
6.3. Nivel record al comerţului României cu China în 2011 / 195
        Strategia naţională de export impulsionează exportul spre China / 196
        Ce produse româneşti se cer pe piaţa Chinei / 197
        China - a cincea sursă de import a României  / 198
        Importul din China concentrat pe trei grupe de produse  / 199
        Se adânceşte deficitul comercial al României pe relaţia China / 200
6.4. Comerţul României cu produse din domeniul tehnologiilor înalte pe relaţia China / 201
        “Fenomenul China” în comerţul mondial cu produse din domeniul tehnologiilor înalte / 201
        Ce produse HT exportă China? Şi ce importă? / 203 
        Comerţul România- China cu produse din domeniul tehnologiilor înalte / 203
6.5. China şi România în clasamentele internaţionale privind com­pe­titivitatea şi facilităţile de derulare a comerţului exterior / 205
        Indicele de facilitare a comerţului - ETI  /  207
        Logistica – sursă strategică a avantajului competitiv în economia globală  / 210
        Măsurarea performanţelor logistice din domeniul comerţului şi poziţiile Chinei şi României  / 211

Capitolul VII
ANCHETĂ SOCIOLOGICĂ CU PRIVIRE LA RELAŢIILE COMERCIALE ALE  COMPANIILOR DIN ROMÂNIA CU CHINA  / 215
Introducere  / 215
I.   Analiza frecvenţei distribuţiei  / 216
II. Analiza asociată a indicatorilor utilizaţi în sondajul de opinie   / 219

PARTEA II

I.   CHINESE RESEARCH CONTRIBUTIONS    / 222
1. Trade relations between China and the EU: Status, characteristics and Prospects  /  222
1. Sino-EU trade / 222
1.1. Trade in Goods /  222
1.2. Trade in Services  / 224
1.3. Trade structure  / 226
        The structure of trade in goods / 226
        The structure of trade in services  / 227
2. Outward and Inward FDI between China and the EU  / 228
3. Issues in China-EU trade  / 229
3.1. The substantial trade in goods surplus  /  229
3.2. The Frictions in the Sino-EU Trade / 230
3.3. The carbon tariff proposal / 231
4. Suggestions for further development of the China-EU trade  / 232
4.1. Treat the trade imbalance objectively / 232
4.2. More cooperation mechanisms needed for future development  /  233
4.3. Mutual understanding about the FDI policy adjustment  / 234
4.4. Efforts needed for the IPR protection  / 235
        Conclusion  / 236
5. TRADE AND ECONOMIC COOPERATION BETWEEN CHINA AND CEE COUNTRIES   / 237
        An overview on China-EU trade / 237
        China-CEE trade and economic relations  / 241
        The growth model of China’s trade / 247
        China’s approach to investment / 250
        Opportunities and obstacles for China when investing in CEE  / 252
        Some recommendations  /  252
        For governments  / 252
        For investors  / 253
        For social actors  / 53

II. COMPLEMENTARITIES AND POTENTIALS IN TRADE BETWEEN ROMANIA AND CHINA  / 254
1.     The general context of Romanian - Chinese trade developments / 254
        •  EU-27 – China trade development  / 254
        •  Romania, as a New Member State of EU-27 / 256
2.     Romania - China trade development / 258
3.     Prospects and opportunities for the Romanian- Chinese trade / 260

A N E X E   PARTEA I  /  265

BIBLIOGRAFIE SUPLIMENTARă SELECTIVĂ / 281

Cuvânt înainte CHINA - Un elefant care nu mai poate fi ignorat

Această carte a fost realizată de o echipă de cercetători din cadrul Institutului de Economie Mondială al Academiei Române, pe baza analizei economice a unei largi documentaţii europene şi internaţionale, a datelor oficiale aduse la zi şi a estimărilor unor organisme internaţionale, precum şi a schimburilor de opinii cu omologii noştri din China cu prilejul vizitelor organizate de Academia Română şi Academia de Ştiinţe Sociale a Chinei, începând din anul 2004.

Cartea surprinde schimbările uluitoare ce au avut loc în ultimii 3-4 ani în arena economiei mondiale, mai ales în perioada crizei economice şi financiare globale, schimbarea ierarhiilor în comerţul internaţional, în fluxul de investiţii străine directe, schimbarea poziţiei geo-strategice a super-puterilor economice mondiale. Actorul principal al acestor mutaţii este China, partener strategic al Uniunii Europene.

Întrebarea esenţială la care am căutat un răspuns este dacă România, un partener mic al Chinei în Europa, dar cu potenţial, va putea să devină un partener semnificativ al Chinei în Sud-Estul Europei, în condiţiile în care există deja concurenţă între ţări privind atragerea Chinei ca partener comercial şi investiţional.

Opiniile exprimate aparţin în întregime autorilor şi nu reprezintă poziţia Academiei Române. Mai mult, pentru a aduce la cunoştinţă şi opiniile unor cercetători din China, am introdus în Partea II a cărţii contribuţiile ştiinţifice ale acestora.

Totodată, lucrarea relevă rezultatele unui sondaj de opinie pe care l-am efectuat în rândul firmelor din România ce derulează operaţiuni comerciale cu China, privind provocările şi oportunităţile de dezvoltare a comerţului între România-ţară membră a Uniunii Europene şi China, în contextul mai larg al dezvoltării susţinute a acestor relaţii între Uniunea Europeană şi China.


Prof. Univ. Dr. Virginia Câmpeanu

Bucureşti, iulie 2012

Despre autor

Virginia Câmpeanu

Sarmiza Pencea

Unde se găseşte

www.editurauniversitara.ro

Te-ar mai putea interesa şi..

Energiile regenerabile – Incotro? Intre „mit” si realitatile post-criza din Europa si Romania

Energiile regenerabile ..

Economie generala

2890 RON Detalii

Performanţele întreprinderii prin rentabilitate

Performanţele întreprin..

Economie generala

3371 RON Detalii

PIATA FORTEI DE MUNCA DIN ROMANIA - CARACTERISTICI SI DEZECHILIBRE

PIATA FORTEI DE MUNCA DIN..

Economie generala

000 RON Detalii


Model de instructiuni de lucru privitor la tehnicile de planificare, control si evaluare a performantelor IMM-urilor din Romania

Model de instructiuni de ..

Economie generala

2100 RON Detalii

Burse de marfuri. Piete comerciale

Burse de marfuri. Piete c..

Economie generala

000 RON Detalii

Economie politică pentru nespecialişti

Economie politică pentru..

Economie generala

2215 RON Detalii

Promoţii

Memomed 2017

Memomed 2017..

Medicina

6400 RON Detalii 80 RON

Contabilitatea aplicata a intreprinderilor si microintreprinderilor

Contabilitatea aplicata a..

Contabilitate

3500 RON Detalii 38.53 RON

Filosofie, credinta si drept

Filosofie, credinta si dr..

Drept

4500 RON Detalii 60 RON

Recomandările editurii

Citatul zilei

Preceptele dreptului sunt: sa traiesti cinstit, sa nu vatami altuia, sa dai fiecaruia ce i se cuvine

Iustinian

Personalităţi

Mihai Eminescu Mihai Eminescu Mihai Eminescu (15 ianuarie 1850 -15 iunie 1889) a fost poet , prozator  roman,   ... citeşte mai mult →

Interviuri

RALUCA URSACHI RALUCA URSACHI Raluca Ursachi este doctorand in stiinte politice la Université Paris 1 P ... citeşte mai mult →