Urmarire comenzi Persoane fizice / Vanzari: 0745 200 718 / 0745 200 357 /// Comenzi Persoane juridice: 0721 722 783

Editura Universitara Viata de familie. Hotarari ale Curtii Europene a Drepturilor Omului pronuntate in cauzele impotriva Romaniei

-7%
30,82 Lei 28,66 Lei

Editura: Editura Universitara

Autor: Roxana-Maria Calin

ISBN: 978-606-28-0134-2

DOI: 10.5682/9786062801342

Anul publicării: 2014

Editia: I

Pagini: 307

Stoc limitat
Limita stoc
Adauga in cos
Cod Produs: 9786062801342 Ai nevoie de ajutor? 0745 200 718 / 0745 200 357
Adauga la Favorite Cere informatii
  • Descriere
  • Download (1)
  • Autori
  • Cuprins
  • Cuvant inainte
  • Unde se gaseste
  • Review-uri (0)
Dreptul la respectarea vietii de familie este garantat, in principal, de art. 8 din Conventie. Principiile degajate pe cale jurisprudentiala din interpretarea acestui text sunt completate de cele derivate din aplicarea prevederilor art. 12 din Conventie (dreptul la casatorie), art. 2 din Primul Protocol aditional la Conventie (dreptul la educatie) si ale art. 5 din Protocolul nr. 7 aditional la Conventie (egalitatea sotilor).

Dreptul garantat de art. 8 nu este unul absolut, limitarile sale dovedindu-se conforme Conventiei in masura in care sunt prevazute de o lege nationala accesibila si previzibila, vizeaza indeplinirea unui interes legitim (apararea securitatii nationale, a sigurantei publice, bunastarii economice a tarii, apararea ordinii si prevenirii faptelor penale, protejarea sanatatii sau a moralei, ori protejarea drepturilor si libertatilor altora) si constituie masuri necesare intr-o societate democratica.

Curtea a apreciat in ce priveste notiunea de viata de familie ca institutia familiei nu este un element fix nici pe plan istoric si nici pe plan sociologic. Astfel a constatat ca intra sub protectia art. 8 relatiile traditionale de familie adica cele dintre soti dintr-o casatorie incheiata conform legii nationale, relatia de filiatie naturala sau din adoptie, raporturile de afinitate, concubinajul heterosexual mai ales cand se naste un copil, dar si relatiile de familie de facto intre persoane care nu au oficializat relatia.

Curtea a extins protectia oferita de art. 8 din Conventie si asupra potentialelor relatii de familie care se pot dezvolta intre un copil nascut in afara casatoriei si parintele sau biologic iar in cauza Pini si altii c. Romaniei (hotararea din 22 iunie 2004), Curtea a statuat ca o viata de familie proiectata, dorita, ar putea, in circumstante speciale, sa cada sub protectia art. 8 din Conventie, mai ales atunci cand imposibilitatea stabilirii relatiilor de familie efective nu poate fi imputata reclamantului. Curtea a constatat, in final, ca, desi nu poate fi vorba in speta de o viata de familie pe deplin stabilita, avand in vedere absenta coabitarii si a unor legaturi de facto suficient de stranse intre reclamanti si fiicele lor adoptive, atat inainte, cat si dupa pronuntarea deciziilor de incuviintare a adoptiei, acest fapt nu este imputabil reclamantilor, care, alegand minorele pe baza unei simple fotografii, fara sa existe contacte veritabile cu acestea in vederea pregatirii lor pentru adoptie, nu au facut altceva decat sa urmeze procedura stabilita in materie de statul roman. In plus, asa cum rezulta din probele existente la dosar, reclamantii s-au considerat tot timpul parintii minorelor si s-au comportat mereu ca atare fata de ele, folosind singura cale ce le era deschisa, si anume, trimitandu-le scrisori, scrise in limba romana. Curtea a considerat ca o astfel de relatie, avand la baza o adoptie legala si reala, poate fi considerata ca suficienta pentru a beneficia de protectia prevazuta de art. 8 din Conventie. In ce priveste insa respectarea art. 8, Curtea a notat ca refuzul de a pleca in Italia pentru a fi alaturi de parintii lor adoptivi, exprimat in mod constant de catre minore dupa implinirea varstei de 10 ani, prezinta o importanta deosebita. Or, impotrivirea constienta a copiilor cu privire la adoptie face improbabila integrarea lor, intr-un mod armonios, in noua familie adoptiva. In lumina celor de mai sus, Curtea a considerat ca autoritatile nationale au putut aprecia, in mod legal si temeinic, ca, in ciuda aspiratiilor legitime ale reclamantilor de a intemeia o familie, dreptul acestora la dezvoltarea de relatii cu minorele adoptate este limitat de interesul copiilor. In concluzie, art. 8 din Conventie nu a fost incalcat.

In ce priveste viata de familie proiectata, se remarca situatia din cauza M.P. si altii c. Romaniei (hotararea din 15 aprilie 2014), ce se refera la conceperea unui copil. Curtea a notat neincalcarea art. 8 din Conventie, aplicabil situatiei de fapt in masura in care se refera la dorinta parintilor de a concepe un copil care sa nu fie afectat de o boala genetica, aceasta alegere fiind o forma de exprimare a vietii lor private si de familie. Instantele nationale au retinut incalcarea drepturilor reclamantilor de a face o alegere in cunostinta de cauza pentru a pastra sau nu copilul, cauzata de neglijenta medicala imputata medicului. Tine de marja de apreciere a statului sa interpreteze legislatia interna relevanta si sa stabileasca pe cale de consecinta suma care urmeaza sa fie acordata cu titlu de despagubire, astfel incat sa aiba legatura cu prejudiciul suferit.

In ce priveste protectia vietii de familie intre parinti si copii, Curtea a apreciat ca art. 8 implica dreptul unui parinte la masuri efective din partea statului care sa il reuneasca pe el si pe copilul sau (Ignaccolo-Zenide c. Romaniei, hotararea din 25 ianuarie 2000). In aceasta cauza, Curtea a plecat de la principiul necesitatii reunirii familiei materializat in dreptul parintelui de a beneficia de masuri adecvate din partea statului pentru a fi alaturi de copilul sau. Acelasi principiu este valabil si atunci cand este vorba, de relatiile dintre un copil si bunicii sai, cu atat mai mult cu cat in favoarea acestora din urma a fost pronuntata o hotarare judecatoreasca prin care le era recunoscut dreptul de a avea contact cu copilul (Nistor c. Romaniei, hotararea din 2 noiembrie 2010).

In vederea asigurarii efectivitatii sale, art. 8 din Conventie inglobeaza si o latura procedurala, cerinte specifice materiei impunandu-se a fi satisfacute la nivel national.

Reexaminand de cele mai multe ori, ea insasi, dosarul cauzei, Curtea analizeaza in principal motivarea hotararii instantei nationale, urmarind daca aceasta s-a aplecat in mod concret asupra tuturor aspectelor invederate de parti. Fara a ignora importanta motivarii oricarei hotarari judecatoresti, in domeniul relatiilor de familie, aceasta garantie procedurala capata insemnatate sporita. In cauza Amanalachioai c. Romaniei (hotararea din 26 mai 2009), Curtea a retinut caracterul contradictoriu al hotararilor judecatoresti pronuntate la nivel national care l-au pus in final pe reclamant in imposibilitatea mentinerii unei relatii de familie cu copilul sau. Curtea a concluzionat incalcarea art. 8 din Conventie pe motiv ca autoritatile statului (administrative si judiciare) nu au luat masurile legale rapide care se impuneau pentru a asigura reclamantului posibilitatea concreta si efectiva de a obtine inapoierea minorei in varsta de sase ani, ramasa la bunicii materni impotriva vointei tatalui.

In cauza A.M.M. c. Romaniei (hotararea din 14 februarie 2012), s-a constatat incalcarea art. 8 din Conventie ca urmare a deficientelor de procedura in ce priveste lipsa de asistenta efectiva a minorului si protejarea intereselor acestuia din partea reprezentantului legal si a autoritatii tutelare, care nu au fost remediate de instantele de fond, desi s-a dispus in acest sens de catre instanta superioara si nerespectarea de catre instantele nationale a justului echilibru dintre interesul minorului in a-i fi stabilita paternitatea si dreptul paratului de a nu comparea in fata instantei si nici de a se supune testului ADN, prin mentinerea deficientelor de procedura in contextul carora au pronuntat hotararile.

In cauza Brée c. Romaniei (hotararea din 3 decembrie 2013), Curtea a respins plangerea intemeiata pe art. 8 din Conventie, privit separat si in combinatie cu art. 14 din Conventie, privind nerespectarea dreptului parintelui de a avea legaturi personale cu copilul, discriminarea pe criterii de cetatenie si domiciliu in exercitarea acestui drept, si neindeplinirea obligatiilor pozitive ale autoritatilor, analizand aspectele de fapt si concluzionand ca plangerea este vadit nefondata. Discriminarea, din perspectiva art. 8 din Conventie, a fost insa retinuta in cauza Hulea c. Romaniei, Curtea constatand incalcarea dreptului prevazut de Conventie ca urmare a refuzului autoritatilor nationale de a-i acorda reclamantului concediu parental pe motiv de apartenenta la sexul masculin, cu toate ca era angajat al armatei.

Durata procedurilor judiciare avand ca obiect reglementarea relatiilor familiale trebuie sa fie una rezonabila in raport de specificul acestor cauze. Astfel, in cauza Saileanu c. Romaniei (hotararea din 2 februarie 2010), Curtea a apreciat ca o durata de 5 ani pentru solutionarea unei cereri de divort, nu poate fi apreciata ca fiind rezonabila fata de miza litigiului, luand in considerare si faptul ca la finalul acesteia, instantele nationale s-au declarat necompetente sa solutioneze cauza. In cauza Deak c. Romaniei (hotararea din 3 iunie 2008), art. 6 din Conventie din perspectiva duratei nerezonabile a procedurii civile a fost constatat incalcat din cauza duratei procedurilor initiate in temeiul Conventiei de la Haga privind aspectele civile ale rapirii internationale de copii, ce trebuiau sa se desfasoare cu o celeritate speciala.

Costurile unor asemenea proceduri sunt luate in considerare de Curte in verificarea indeplinirii sau nu a obligatiilor pozitive ale statului de respectare efectiva a vietii de familie. Astfel, in cauza Iordache c.

Romaniei (hotararea din 14 octombrie 2008), Curtea Europeana a retinut ca desi suma stabilita in sarcina reclamantului cu titlu de taxa judiciara parea nesemnificativa (9 lei), totusi trebuia luata in considerare situatia sa particulara, respectiv starea de detentie, faptul ca depindea de resursele financiare pe care ceilalti membri ai familiei sale i le puteau oferi, precum si de miza deosebit de importanta pentru acesta a procesului pe care l-a demarat (stabilire legaturi personale cu copilul sau).

Caracterul pur formal al anchetelor sociale efectuate in cursul procesului ce implica transarea raporturilor de familie poate duce la o incalcare a art. 8 din conventie, avand in vedere ca instanta europeana este deosebit de sensibila la eforturile concrete ale autoritatilor in tratarea acestui gen de cauze In cauza M. si C. c. Romaniei (hotararea din 27 septembrie 2011), s-a retinut incalcarea art. 3 si 8 din Conventie in privinta celui de-al doilea reclamant, intrucat autoritatile statului nu si-au indeplinit obligatiile pozitive care le revin pe taramul acestor articole si nu au efectuat o ancheta efectiva apta sa stabileasca in mod eficient faptele si sa duca la sanctionarea tuturor formelor de abuz sexual.

In relatia parinte-copil s-a notat ca o ingerinta in viata de familie scoaterea minorului de sub ocrotirea parinteasca si plasarea sa in grija statului care trebuie conceputa ca avand un caracter temporar, autoritatile urmand a fi preocupate in mod constant de reunirea copilului cu familia sa. In cauza M.B. c. Romaniei (nr.2) (hotararea din 19 februarie 2013), statul roman a fost condamnat in temeiul art. 8 din Conventie avand in vedere ca sub aspectul nerespectarii garantiilor procesuale referitoare la internarea medicala fortata si dispunerea masurii plasamentului copiilor minori apartinand unei persoane fata de care s-a dispus aceasta internare.

In privinta drepturilor cuvenite parintilor ulterior separarii lor in relatiile cu minorii Curtea a analizat in anumite cauze respectarea si asistenta acordata de autoritati in ce priveste programul de vizitare a minorului care trebuie sa fie apt sa-si atinga scopul, respectiv mentinerea relatiei de familie.

In cauza Dobrescu c. Romaniei (decizia de inadmisibilitate din 31 august 2010), referindu-se la particularitatile spetei, Curtea a apreciat neincalcarea art. 8 din Conventie, retinand ca un program de vizitare de doua ore pe saptamana reprezinta o ingerinta proportionala in exercitarea dreptului reclamantului la respectarea vietii sale de familie. Autoritatile nationale au luat in considerare varsta foarte frageda a copilului (3 ani), programul regulat de viata al acestuia si consecintele pe care schimbarile acestui program le-ar putea avea asupra sa. In cauza Nistor c. Romaniei (2 noiembrie 2010), Curtea a stabilit ca hotararile interne care stabileau programul de vizitare al reclamantilor la opt ore pe saptamana reprezinta o ingerinta in exercitarea dreptului lor la respectarea vietii de familie dar, aceasta respecta paragraful 2 al articolului 8 din Conventie. S-a retinut in cauza incalcarea art. 6 par. 1 din Conventie, ca urmare a nepunerii in executare a unei hotarari judecatoresti pronuntate pe calea ordonantei presedintiale, prin care se stabilea un program de vizitare a minorului, in favoarea reclamantilor.

In materia hotararilor judecatoresti care consacra un drept de vizita in favoarea parintelui, interesul personal al acestuia se intregeste cu cel general, de asigurare a prestigiului justitiei, al securitatii si sigurantei circuitului civil, principii ce impun un rol activ sustinut al autoritatilor in vederea ducerii la indeplinire a dispozitivului. Obligatia autoritatilor nationale de a lua masuri in vederea punerii in executare a hotararilor judecatoresti pronuntate in materia dreptului familiei, nu este una absoluta sau instantanee, deoarece, uneori, reunirea unui parinte cu copiii sai care traiesc de mai mult timp impreuna cu celalalt parinte nu poate avea loc imediat si necesita masuri preparatorii. S-a statuat ca obligatia autoritatilor de a pune in executare o hotarare pronuntata in aceasta materie este una de diligente si nu de rezultat. Prin urmare, circumstante exceptionale, relative la situatia de fapt, pot justifica o neexecutare in acest domeniu.

In ce priveste „circumstantele de fapt exceptionale” care pot determina autoritatile sa respinga o cerere a parintelui de restituire a minorului asupra caruia ii sunt recunoscute drepturile parintesti, Curtea a apreciat ca simpla oportunitate ca minorul sa poata fi crescut intr-un alt cadru, mai adecvat educatiei si confortului sau psihic, nu poate justifica in sine, deplasarea si ulterior mentinerea acestuia un timp indelungat, departe de parintii sai naturali. Acolo unde exista legaturi de familie iar refuzul returnarii minorului este determinat exclusiv de durata lunga de timp pe care acesta a petrecut-o in grija altor persoane si implicit de acomodarea acestuia cu noua viata, autoritatile statului au obligatia de a actiona in sensul incurajarii reluarii relatiilor de familie initiale si nu a mentinerii pe o durata din ce in ce mai lunga a separatiei in fapt (Amanalachioai c. Romaniei, hotararea din 26 mai 2009).

In privinta masurilor luate de autoritati in vederea executarii dreptului de vizita, Curtea a apreciat ca natura si amploarea acestora depind de circumstantele fiecarei spete si de cooperarea tuturor persoanelor implicate.

Recurgerea la „auxiliarii justitiei” - specialistii in asistenta sociala si psihologie este deosebit de importanta pentru pregatirea si facilitarea reluarii relatiilor familiale traumatizate de un divort. In cauza Costreie c. Romaniei (hotararea din 13 octombrie 2009), s-a retinut caracterul ineficient al rapoartelor de ancheta sociala intocmite in cauza, intrucat s-au limitat la a reda o situatie de fapt, formuland recomandari cu caracter general fara a propune vreo masura concreta, iar asistentii sociali nu au intreprins nicio intalnire cu minorele pentru a le pregati pentru reintalnirea cu tatal lor. S-a constatat incalcarea art. 8 din Conventie prin nedepunerea de autoritatile competente a unor eforturi rezonabile pentru a facilita legaturile periodice dintre reclamant si cele doua fiice ale sale dispuse prin hotarari judecatoresti si prin nesanctionarea mamei minorelor pentru impiedicarea reclamantului de le vedea pe minore si refuzul de a respecta hotararile pronuntate.

Totusi in cauza Carstoiu c. Romaniei (hotararea din 7 mai 2013), Curtea a retinut neincalcarea art. 8 din Conventie, constatand din perspectiva participarii la executarea hotararii judecatoresti de stabilire a programului de vizita, ca autoritatile au reactionat prompt si eficient, Autoritatea pentru Protectia Copilului oferind o asistenta activa reclamantului in incercarile de a se reuni cu copilul sau.

De asemenea, Curtea a statuat ca nu se poate pretinde autoritatilor sa puna in executare o hotarare avand ca obiect dreptul de vizita al unui minor, in absenta fizica a creditorului, respectiv doar prin concursul executorului judecatoresc sau al politiei (Nistor c. Romaniei, hotararea din 2 noiembrie 2010, si Fusca c. Romaniei, hotararea din 13 iulie 2010). Atat comportamentul autoritatilor cat si cel al persoanei interesate, sunt aspecte ce trebuie analizate in ipoteza unei executari a unei hotarari judecatoresti pronuntate in acest domeniu. Diligenta creditorului si prezenta sa fizica sunt indispensabile pentru punerea in aplicare a dispozitiilor instantei (Fusca c. Romaniei).

Curtea a apreciat insa in cauzele Fusca c. Romaniei (hotararea din 13 iulie 2010), Cristescu c. Romaniei (hotararea din 1 ianuarie 2012) si Sbarnea c. Romaniei (hotararea din 21 iunie 2011), ca fiind conforme dispozitiilor art. 8 din Conventie masurile luate de autoritatile nationale: investirea cu formula executorie a hotararii la un interval scurt (o saptamana) de la introducerea cererii, emiterea somatiei de catre executor in aceeasi zi cu primirea cererii de executare, insotirea creditorului la domiciliul mamei de fiecare data cand acest lucru a fost solicitat, aplicarea unor amenzi administrative mamei intr-un timp foarte scurt pentru nerespectarea dreptului reclamantului, implicarea asistentilor sociali in procedura executionala. In cauzele Sbarnea si Fusca, anterior mentionate, dar si in cauza Pascal c. Romaniei (hotararea din 17 aprilie 2012), s-a notat neincalcarea art. 8 din Conventie, constatandu-se respectarea obligatiei pozitive a statului de a lua masurile necesare in scopul punerii in executare a unei hotarari judecatoresti favorabile reclamantului prin care i s-a acordat dreptul de a pastra legaturi personale cu copilul sau si de a-l vizita. Culpa reclamantului insusi in neaducerea la indeplinire de catre autoritati a sarcinilor lor a fost retinuta in cauza Mereuta c. Romaniei (hotararea din 10 aprilie 2012), ceea ce a condus la concluzia de neincalcare a art. 8 din Conventie, alaturi de constatarea ca autoritatile si-au indeplinit in mod rezonabil obligatiile pozitive de a asista cat mai bine reclamantul in eforturile sale de exercitare a acestui drept. Pentru o situatie contrara si o constatare a incalcarii art. 8 prin aceea ca autoritatile romane nu au depus eforturi adecvate si suficiente pentru ca reclamantului sa-i fie respectat dreptul la vizita si de a locui impreuna cu copilul sau, timp de sase ani, se evidentiaza cauza Lafargue c. Romaniei (hotararea din 13 iulie 2006), precum si cauza Monory c. Romaniei si Ungariei (hotararea din 5 aprilie 2005), in ce priveste incredintarea minorului.

In cazurile ce au ca obiect rapirea internationala de copii obligatiile statelor sunt guvernate atat de dispozitiile art. 8 din Convente cat si de cele ale Conventiei de la Haga din 26 octombrie 1960. Sistemul de protectie in aceasta materie este fondat pe principiul returnarii imediate a minorului in tara sa de domiciliu, principiu fata de care se analizeaza aducerea la indeplinire a unor obligatii pozitive. Astfel, in cauza Iosub Caras c. Romaniei (hotararea din 27 iulie 2006), s-a constatat omisiunea de catre autoritatile administrative si mai ales Ministerul Justitiei de a informa instantele de divort despre existenta procesului bazat pe Conventia de la Haga, lipsind Conventia de la Haga de insusi scopul acesteia, adica acela de a preveni luarea unei decizii pe fond asupra dreptului legat de incredintare in statul unde este retinut copilul.

In cauza Ignaccolo-Zenide c. Romaniei (hotararea din 25 ianuarie 2000), Curtea a statuat asupra incalcarii art. 8 din Conventie, avand in vedere ca nu a fost adoptata niciuna din masurile enumerate la art. 7 din Conventia de la Haga pentru executarea dreptului sau de vizita a minorelor. Nu au existat masuri coercitive impotriva tatalui si nici masuri adecvate, pregatitoare pentru unica intalnire dintre mama si copiii ei in vederea inapoierii acestora si restabilirii relatiei de familie.

In cauza Karrer c. Romaniei (hotararea din 21 februarie 2012), s-a constatat incalcarea art. 8 avand in vedere ca ingerinta in viata privata si de familie a reclamantilor nu a avut la baza o analiza temeinica privind interesul superior al copilului si procedura prevazuta de Conventia de la Haga nu s-a desfasurat cu celeritate. Instantele romanesti nu au efectuat o analiza detaliata pentru a aprecia interesul superior al copilului fata de cererea tatalui de returnare a sa in Austria si nu i-au oferit reclamantului posibilitatea de a-si sustine cauza in mod efectiv.

In cauza Raban c. Romaniei (hotararea din 26 octombrie 2010), Curtea a constatat ca nu a existat incalcarea art. 8 din Conventie, sub aspectul dreptului la viata de familie, lasand loc marjei de apreciere a statului in determinarea interesului superior al copilului, in cazul unei pretinse rapiri internationale si stabilirea in concreto a aplicabilitatii Conventiei de la Haga privind aspectele civile ale rapirii internationale de copii. Respingerea cererii de returnare a copilului in statul de domiciliu, atata timp cat este temeinic motivata, luata in urma unei proceduri cu respectarea garantiilor procesuale si se subsumeaza interesului superior al minorului, satisface exigentele art. 8. De asemenea, a fost notata neincalcarea art. 8 din Conventie, deoarece forta executorie a obligatiei de inapoiere a copiilor poate fi pusa in discutie in cauza Chernat si altii c. Romaniei (decizia de inadmisibilitate din 3 iulie 2012). Decizia de inapoiere din 2007 a fost limitata in timp, si anume pana in momentul in care o autoritate competenta s-ar fi pronuntat asupra aspectelor legate de incredintare, respectiv in anul 2010, cand au fost recunoscute cele doua hotarari ale instantelor din Republica Moldova, prin care minorii erau incredintati primei reclamante.

Punerea in balanta a intereselor minorului si parintelui in situatiile de stabilire a paternitatii a prilejuit o analiza a Curtii Europene in care a prevalat interesul minorului. Astfel, in cauza I.L.V. c. Romaniei (decizia de inadmisibilitate din 24 august 2010) s-a retinut neincalcarea art. 8 din Conventie din cauza respingerii de instantele nationale a actiunii avand ca obiect obligarea copilului si a mamei de a se supune unui test ADN, actiune prin care reclamantul spera sa dovedeasca ca nu el este tatal minorului. in mod corect, instantele nationale au respins actiunea reclamantului avand in vedere superioritatea interesului minorului, fata de care se stabilise deja paternitatea inca din 1991, fata de interesul tatalui de a afla adevarul. S-a mai constatat si faptul ca reclamantul nu a formulat nicio cale de atac impotriva hotararii initiale pronuntate in anul 1991.

Si in cauza Ostace c. Romaniei (hotararea din 25 februarie 2014), a prevalat in fapt interesul persoanei a carui paternitate era pusa in discutie. In cauza s-a retinut incalcarea art. 8 din Conventie din perspectiva justului echilibru intre interesul reclamantului si interesul general. Declarand inadmisibila cererea sa de redeschidere a procedurii in stabilirea paternitatii copilului nascut in afara casatoriei, desi persoanele in cauza pareau sa fie de acord cu stabilirea adevarului biologic privind filiatia copilului, autoritatile nationale nu au tinut seama de echilibrul just care trebuie pastrat intre interesele in cauza.

Din perspectiva penala, evidentiem cauza Sabou si Pircalab (hotararea din 28 septembrie 2004), in care s-a pus in discutie incalcarea art. 8 din Conventie, intrucat retragerea absoluta si prin efectul legii a drepturilor parintesti ca pedeapsa accesorie nu corespunde unei necesitati primordiale privind interesele copilului si, in consecinta, nu urmareste un scop legitim, anume protectia sanatatii, moralei sau a educatiei minorilor.

Prezenta lucrare poate constitui un instrument necesar mediului universitar, magistratilor si avocatilor, precum si o foarte utila sursa de repere pentru orice alte persoane care doresc sa se informeze corect asupra spatiului juridic al problemelor discutate in domeniul vietii de familie.
Roxana-Maria Calin
  • Viata de familie. Hotarari ale Curtii Europene a Drepturilor Omului pronuntate in cauzele impotriva Romaniei

    Descarca

Roxana-Maria Calin
Judecator, Tribunalul Bucuresti, redactor sef adjunct al Revistei Forumul Judecatorilor, vicepresedinte al Asociatiei Magistratilor Europene pentru Drepturile Omului, membru in colegiul de redactie al revistei Jurisclasor CEDO.

Cuprins

Cuprins alfabetic / 7

Introducere  / 9
1. Cauza Ignaccolo‑Zenide impotriva Romaniei  / 20
2. Cauza Pini si Bertani si Manera si Atripaldi impotriva Romaniei / 27
3. Cauza Sabou si Pircalab impotriva Romaniei  / 42
4. Cauza Monory impotriva Romaniei si Ungariei / 48
5. Cauza Lafargue impotriva Romaniei / 54
6. Cauza Iosub Caras impotriva Romaniei / 66
7. Cauza Deak impotriva Romaniei si Marii Britanii / 74
8. Cauza Amanalachioai impotriva Romaniei / 78
9. Cauza Costreie impotriva Romaniei / 93
10. Cauza Fusca impotriva Romaniei / 111
11. Cauza I.L.V. impotriva Romaniei / 117
12. Cauza Dobrescu impotriva Romaniei / 127
13. Cauza Raban impotriva Romaniei / 139
14. Cauza Nistor impotriva Romaniei / 146
15. Cauza Sbarnea impotriva Romaniei / 157
16. Cauza M. si C. impotriva Romaniei / 162
17. Cauza Balasoiu impotriva Romaniei (nr. 2) / 175
18. Cauza Cristescu impotriva Romaniei / 181
19. Cauza A.M.M. impotriva Romaniei / 185
20. Cauza Karrer impotriva Romaniei / 195
21. Cauza Mereuta impotriva Romaniei / 202
22. Cauza Pascal impotriva Romaniei / 208
23. Cauza Chernat si altii impotriva Romaniei / 226
24. Cauza Hulea impotriva Romaniei / 240
25. Cauza Knecht impotriva Romaniei  / 248
26. Cauza B. impotriva Romaniei (nr. 2) / 257
27. Cauza Carstoiu impotriva Romaniei / 265
28. Cauza Bree impotriva Romaniei / 275
29. Cauza Ostace impotriva Romaniei / 283
30. Cauza M.P. si altii impotriva Romaniei / 291

 

Dreptul la respectarea vietii de familie este garantat, in principal, de art. 8 din Conventie. Principiile degajate pe cale jurisprudentiala din interpretarea acestui text sunt completate de cele derivate din aplicarea prevederilor art. 12 din Conventie (dreptul la casatorie), art. 2 din Primul Protocol aditional la Conventie (dreptul la educatie) si ale art. 5 din Protocolul nr. 7 aditional la Conventie (egalitatea sotilor).

Dreptul garantat de art. 8 nu este unul absolut, limitarile sale dovedindu-se conforme Conventiei in masura in care sunt prevazute de o lege nationala accesibila si previzibila, vizeaza indeplinirea unui interes legitim (apararea securitatii nationale, a sigurantei publice, bunastarii economice a tarii, apararea ordinii si prevenirii faptelor penale, protejarea sanatatii sau a moralei, ori protejarea drepturilor si libertatilor altora) si constituie masuri necesare intr-o societate democratica.

Curtea a apreciat in ce priveste notiunea de viata de familie ca institutia familiei nu este un element fix nici pe plan istoric si nici pe plan sociologic. Astfel a constatat ca intra sub protectia art. 8 relatiile traditionale de familie adica cele dintre soti dintr-o casatorie incheiata conform legii nationale, relatia de filiatie naturala sau din adoptie, raporturile de afinitate, concubinajul heterosexual mai ales cand se naste un copil, dar si relatiile de familie de facto intre persoane care nu au oficializat relatia.

Curtea a extins protectia oferita de art. 8 din Conventie si asupra potentialelor relatii de familie care se pot dezvolta intre un copil nascut in afara casatoriei si parintele sau biologic iar in cauza Pini si altii c. Romaniei (hotararea din 22 iunie 2004), Curtea a statuat ca o viata de familie proiectata, dorita, ar putea, in circumstante speciale, sa cada sub protectia art. 8 din Conventie, mai ales atunci cand imposibilitatea stabilirii relatiilor de familie efective nu poate fi imputata reclamantului. Curtea a constatat, in final, ca, desi nu poate fi vorba in speta de o viata de familie pe deplin stabilita, avand in vedere absenta coabitarii si a unor legaturi de facto suficient de stranse intre reclamanti si fiicele lor adoptive, atat inainte, cat si dupa pronuntarea deciziilor de incuviintare a adoptiei, acest fapt nu este imputabil reclamantilor, care, alegand minorele pe baza unei simple fotografii, fara sa existe contacte veritabile cu acestea in vederea pregatirii lor pentru adoptie, nu au facut altceva decat sa urmeze procedura stabilita in materie de statul roman. In plus, asa cum rezulta din probele existente la dosar, reclamantii s-au considerat tot timpul parintii minorelor si s-au comportat mereu ca atare fata de ele, folosind singura cale ce le era deschisa, si anume, trimitandu-le scrisori, scrise in limba romana. Curtea a considerat ca o astfel de relatie, avand la baza o adoptie legala si reala, poate fi considerata ca suficienta pentru a beneficia de protectia prevazuta de art. 8 din Conventie. In ce priveste insa respectarea art. 8, Curtea a notat ca refuzul de a pleca in Italia pentru a fi alaturi de parintii lor adoptivi, exprimat in mod constant de catre minore dupa implinirea varstei de 10 ani, prezinta o importanta deosebita. Or, impotrivirea constienta a copiilor cu privire la adoptie face improbabila integrarea lor, intr-un mod armonios, in noua familie adoptiva. In lumina celor de mai sus, Curtea a considerat ca autoritatile nationale au putut aprecia, in mod legal si temeinic, ca, in ciuda aspiratiilor legitime ale reclamantilor de a intemeia o familie, dreptul acestora la dezvoltarea de relatii cu minorele adoptate este limitat de interesul copiilor. In concluzie, art. 8 din Conventie nu a fost incalcat.

In ce priveste viata de familie proiectata, se remarca situatia din cauza M.P. si altii c. Romaniei (hotararea din 15 aprilie 2014), ce se refera la conceperea unui copil. Curtea a notat neincalcarea art. 8 din Conventie, aplicabil situatiei de fapt in masura in care se refera la dorinta parintilor de a concepe un copil care sa nu fie afectat de o boala genetica, aceasta alegere fiind o forma de exprimare a vietii lor private si de familie. Instantele nationale au retinut incalcarea drepturilor reclamantilor de a face o alegere in cunostinta de cauza pentru a pastra sau nu copilul, cauzata de neglijenta medicala imputata medicului. Tine de marja de apreciere a statului sa interpreteze legislatia interna relevanta si sa stabileasca pe cale de consecinta suma care urmeaza sa fie acordata cu titlu de despagubire, astfel incat sa aiba legatura cu prejudiciul suferit.

In ce priveste protectia vietii de familie intre parinti si copii, Curtea a apreciat ca art. 8 implica dreptul unui parinte la masuri efective din partea statului care sa il reuneasca pe el si pe copilul sau (Ignaccolo-Zenide c. Romaniei, hotararea din 25 ianuarie 2000). In aceasta cauza, Curtea a plecat de la principiul necesitatii reunirii familiei materializat in dreptul parintelui de a beneficia de masuri adecvate din partea statului pentru a fi alaturi de copilul sau. Acelasi principiu este valabil si atunci cand este vorba, de relatiile dintre un copil si bunicii sai, cu atat mai mult cu cat in favoarea acestora din urma a fost pronuntata o hotarare judecatoreasca prin care le era recunoscut dreptul de a avea contact cu copilul (Nistor c. Romaniei, hotararea din 2 noiembrie 2010).

In vederea asigurarii efectivitatii sale, art. 8 din Conventie inglobeaza si o latura procedurala, cerinte specifice materiei impunandu-se a fi satisfacute la nivel national.

Reexaminand de cele mai multe ori, ea insasi, dosarul cauzei, Curtea analizeaza in principal motivarea hotararii instantei nationale, urmarind daca aceasta s-a aplecat in mod concret asupra tuturor aspectelor invederate de parti. Fara a ignora importanta motivarii oricarei hotarari judecatoresti, in domeniul relatiilor de familie, aceasta garantie procedurala capata insemnatate sporita. In cauza Amanalachioai c. Romaniei (hotararea din 26 mai 2009), Curtea a retinut caracterul contradictoriu al hotararilor judecatoresti pronuntate la nivel national care l-au pus in final pe reclamant in imposibilitatea mentinerii unei relatii de familie cu copilul sau. Curtea a concluzionat incalcarea art. 8 din Conventie pe motiv ca autoritatile statului (administrative si judiciare) nu au luat masurile legale rapide care se impuneau pentru a asigura reclamantului posibilitatea concreta si efectiva de a obtine inapoierea minorei in varsta de sase ani, ramasa la bunicii materni impotriva vointei tatalui.

In cauza A.M.M. c. Romaniei (hotararea din 14 februarie 2012), s-a constatat incalcarea art. 8 din Conventie ca urmare a deficientelor de procedura in ce priveste lipsa de asistenta efectiva a minorului si protejarea intereselor acestuia din partea reprezentantului legal si a autoritatii tutelare, care nu au fost remediate de instantele de fond, desi s-a dispus in acest sens de catre instanta superioara si nerespectarea de catre instantele nationale a justului echilibru dintre interesul minorului in a-i fi stabilita paternitatea si dreptul paratului de a nu comparea in fata instantei si nici de a se supune testului ADN, prin mentinerea deficientelor de procedura in contextul carora au pronuntat hotararile.

In cauza Brée c. Romaniei (hotararea din 3 decembrie 2013), Curtea a respins plangerea intemeiata pe art. 8 din Conventie, privit separat si in combinatie cu art. 14 din Conventie, privind nerespectarea dreptului parintelui de a avea legaturi personale cu copilul, discriminarea pe criterii de cetatenie si domiciliu in exercitarea acestui drept, si neindeplinirea obligatiilor pozitive ale autoritatilor, analizand aspectele de fapt si concluzionand ca plangerea este vadit nefondata. Discriminarea, din perspectiva art. 8 din Conventie, a fost insa retinuta in cauza Hulea c. Romaniei, Curtea constatand incalcarea dreptului prevazut de Conventie ca urmare a refuzului autoritatilor nationale de a-i acorda reclamantului concediu parental pe motiv de apartenenta la sexul masculin, cu toate ca era angajat al armatei.

Durata procedurilor judiciare avand ca obiect reglementarea relatiilor familiale trebuie sa fie una rezonabila in raport de specificul acestor cauze. Astfel, in cauza Saileanu c. Romaniei (hotararea din 2 februarie 2010), Curtea a apreciat ca o durata de 5 ani pentru solutionarea unei cereri de divort, nu poate fi apreciata ca fiind rezonabila fata de miza litigiului, luand in considerare si faptul ca la finalul acesteia, instantele nationale s-au declarat necompetente sa solutioneze cauza. In cauza Deak c. Romaniei (hotararea din 3 iunie 2008), art. 6 din Conventie din perspectiva duratei nerezonabile a procedurii civile a fost constatat incalcat din cauza duratei procedurilor initiate in temeiul Conventiei de la Haga privind aspectele civile ale rapirii internationale de copii, ce trebuiau sa se desfasoare cu o celeritate speciala.

Costurile unor asemenea proceduri sunt luate in considerare de Curte in verificarea indeplinirii sau nu a obligatiilor pozitive ale statului de respectare efectiva a vietii de familie. Astfel, in cauza Iordache c.

Romaniei (hotararea din 14 octombrie 2008), Curtea Europeana a retinut ca desi suma stabilita in sarcina reclamantului cu titlu de taxa judiciara parea nesemnificativa (9 lei), totusi trebuia luata in considerare situatia sa particulara, respectiv starea de detentie, faptul ca depindea de resursele financiare pe care ceilalti membri ai familiei sale i le puteau oferi, precum si de miza deosebit de importanta pentru acesta a procesului pe care l-a demarat (stabilire legaturi personale cu copilul sau).

Caracterul pur formal al anchetelor sociale efectuate in cursul procesului ce implica transarea raporturilor de familie poate duce la o incalcare a art. 8 din conventie, avand in vedere ca instanta europeana este deosebit de sensibila la eforturile concrete ale autoritatilor in tratarea acestui gen de cauze In cauza M. si C. c. Romaniei (hotararea din 27 septembrie 2011), s-a retinut incalcarea art. 3 si 8 din Conventie in privinta celui de-al doilea reclamant, intrucat autoritatile statului nu si-au indeplinit obligatiile pozitive care le revin pe taramul acestor articole si nu au efectuat o ancheta efectiva apta sa stabileasca in mod eficient faptele si sa duca la sanctionarea tuturor formelor de abuz sexual.

In relatia parinte-copil s-a notat ca o ingerinta in viata de familie scoaterea minorului de sub ocrotirea parinteasca si plasarea sa in grija statului care trebuie conceputa ca avand un caracter temporar, autoritatile urmand a fi preocupate in mod constant de reunirea copilului cu familia sa. In cauza M.B. c. Romaniei (nr.2) (hotararea din 19 februarie 2013), statul roman a fost condamnat in temeiul art. 8 din Conventie avand in vedere ca sub aspectul nerespectarii garantiilor procesuale referitoare la internarea medicala fortata si dispunerea masurii plasamentului copiilor minori apartinand unei persoane fata de care s-a dispus aceasta internare.

In privinta drepturilor cuvenite parintilor ulterior separarii lor in relatiile cu minorii Curtea a analizat in anumite cauze respectarea si asistenta acordata de autoritati in ce priveste programul de vizitare a minorului care trebuie sa fie apt sa-si atinga scopul, respectiv mentinerea relatiei de familie.

In cauza Dobrescu c. Romaniei (decizia de inadmisibilitate din 31 august 2010), referindu-se la particularitatile spetei, Curtea a apreciat neincalcarea art. 8 din Conventie, retinand ca un program de vizitare de doua ore pe saptamana reprezinta o ingerinta proportionala in exercitarea dreptului reclamantului la respectarea vietii sale de familie. Autoritatile nationale au luat in considerare varsta foarte frageda a copilului (3 ani), programul regulat de viata al acestuia si consecintele pe care schimbarile acestui program le-ar putea avea asupra sa. In cauza Nistor c. Romaniei (2 noiembrie 2010), Curtea a stabilit ca hotararile interne care stabileau programul de vizitare al reclamantilor la opt ore pe saptamana reprezinta o ingerinta in exercitarea dreptului lor la respectarea vietii de familie dar, aceasta respecta paragraful 2 al articolului 8 din Conventie. S-a retinut in cauza incalcarea art. 6 par. 1 din Conventie, ca urmare a nepunerii in executare a unei hotarari judecatoresti pronuntate pe calea ordonantei presedintiale, prin care se stabilea un program de vizitare a minorului, in favoarea reclamantilor.

In materia hotararilor judecatoresti care consacra un drept de vizita in favoarea parintelui, interesul personal al acestuia se intregeste cu cel general, de asigurare a prestigiului justitiei, al securitatii si sigurantei circuitului civil, principii ce impun un rol activ sustinut al autoritatilor in vederea ducerii la indeplinire a dispozitivului. Obligatia autoritatilor nationale de a lua masuri in vederea punerii in executare a hotararilor judecatoresti pronuntate in materia dreptului familiei, nu este una absoluta sau instantanee, deoarece, uneori, reunirea unui parinte cu copiii sai care traiesc de mai mult timp impreuna cu celalalt parinte nu poate avea loc imediat si necesita masuri preparatorii. S-a statuat ca obligatia autoritatilor de a pune in executare o hotarare pronuntata in aceasta materie este una de diligente si nu de rezultat. Prin urmare, circumstante exceptionale, relative la situatia de fapt, pot justifica o neexecutare in acest domeniu.

In ce priveste „circumstantele de fapt exceptionale” care pot determina autoritatile sa respinga o cerere a parintelui de restituire a minorului asupra caruia ii sunt recunoscute drepturile parintesti, Curtea a apreciat ca simpla oportunitate ca minorul sa poata fi crescut intr-un alt cadru, mai adecvat educatiei si confortului sau psihic, nu poate justifica in sine, deplasarea si ulterior mentinerea acestuia un timp indelungat, departe de parintii sai naturali. Acolo unde exista legaturi de familie iar refuzul returnarii minorului este determinat exclusiv de durata lunga de timp pe care acesta a petrecut-o in grija altor persoane si implicit de acomodarea acestuia cu noua viata, autoritatile statului au obligatia de a actiona in sensul incurajarii reluarii relatiilor de familie initiale si nu a mentinerii pe o durata din ce in ce mai lunga a separatiei in fapt (Amanalachioai c. Romaniei, hotararea din 26 mai 2009).

In privinta masurilor luate de autoritati in vederea executarii dreptului de vizita, Curtea a apreciat ca natura si amploarea acestora depind de circumstantele fiecarei spete si de cooperarea tuturor persoanelor implicate.

Recurgerea la „auxiliarii justitiei” - specialistii in asistenta sociala si psihologie este deosebit de importanta pentru pregatirea si facilitarea reluarii relatiilor familiale traumatizate de un divort. In cauza Costreie c. Romaniei (hotararea din 13 octombrie 2009), s-a retinut caracterul ineficient al rapoartelor de ancheta sociala intocmite in cauza, intrucat s-au limitat la a reda o situatie de fapt, formuland recomandari cu caracter general fara a propune vreo masura concreta, iar asistentii sociali nu au intreprins nicio intalnire cu minorele pentru a le pregati pentru reintalnirea cu tatal lor. S-a constatat incalcarea art. 8 din Conventie prin nedepunerea de autoritatile competente a unor eforturi rezonabile pentru a facilita legaturile periodice dintre reclamant si cele doua fiice ale sale dispuse prin hotarari judecatoresti si prin nesanctionarea mamei minorelor pentru impiedicarea reclamantului de le vedea pe minore si refuzul de a respecta hotararile pronuntate.

Totusi in cauza Carstoiu c. Romaniei (hotararea din 7 mai 2013), Curtea a retinut neincalcarea art. 8 din Conventie, constatand din perspectiva participarii la executarea hotararii judecatoresti de stabilire a programului de vizita, ca autoritatile au reactionat prompt si eficient, Autoritatea pentru Protectia Copilului oferind o asistenta activa reclamantului in incercarile de a se reuni cu copilul sau.

De asemenea, Curtea a statuat ca nu se poate pretinde autoritatilor sa puna in executare o hotarare avand ca obiect dreptul de vizita al unui minor, in absenta fizica a creditorului, respectiv doar prin concursul executorului judecatoresc sau al politiei (Nistor c. Romaniei, hotararea din 2 noiembrie 2010, si Fusca c. Romaniei, hotararea din 13 iulie 2010). Atat comportamentul autoritatilor cat si cel al persoanei interesate, sunt aspecte ce trebuie analizate in ipoteza unei executari a unei hotarari judecatoresti pronuntate in acest domeniu. Diligenta creditorului si prezenta sa fizica sunt indispensabile pentru punerea in aplicare a dispozitiilor instantei (Fusca c. Romaniei).

Curtea a apreciat insa in cauzele Fusca c. Romaniei (hotararea din 13 iulie 2010), Cristescu c. Romaniei (hotararea din 1 ianuarie 2012) si Sbarnea c. Romaniei (hotararea din 21 iunie 2011), ca fiind conforme dispozitiilor art. 8 din Conventie masurile luate de autoritatile nationale: investirea cu formula executorie a hotararii la un interval scurt (o saptamana) de la introducerea cererii, emiterea somatiei de catre executor in aceeasi zi cu primirea cererii de executare, insotirea creditorului la domiciliul mamei de fiecare data cand acest lucru a fost solicitat, aplicarea unor amenzi administrative mamei intr-un timp foarte scurt pentru nerespectarea dreptului reclamantului, implicarea asistentilor sociali in procedura executionala. In cauzele Sbarnea si Fusca, anterior mentionate, dar si in cauza Pascal c. Romaniei (hotararea din 17 aprilie 2012), s-a notat neincalcarea art. 8 din Conventie, constatandu-se respectarea obligatiei pozitive a statului de a lua masurile necesare in scopul punerii in executare a unei hotarari judecatoresti favorabile reclamantului prin care i s-a acordat dreptul de a pastra legaturi personale cu copilul sau si de a-l vizita. Culpa reclamantului insusi in neaducerea la indeplinire de catre autoritati a sarcinilor lor a fost retinuta in cauza Mereuta c. Romaniei (hotararea din 10 aprilie 2012), ceea ce a condus la concluzia de neincalcare a art. 8 din Conventie, alaturi de constatarea ca autoritatile si-au indeplinit in mod rezonabil obligatiile pozitive de a asista cat mai bine reclamantul in eforturile sale de exercitare a acestui drept. Pentru o situatie contrara si o constatare a incalcarii art. 8 prin aceea ca autoritatile romane nu au depus eforturi adecvate si suficiente pentru ca reclamantului sa-i fie respectat dreptul la vizita si de a locui impreuna cu copilul sau, timp de sase ani, se evidentiaza cauza Lafargue c. Romaniei (hotararea din 13 iulie 2006), precum si cauza Monory c. Romaniei si Ungariei (hotararea din 5 aprilie 2005), in ce priveste incredintarea minorului.

In cazurile ce au ca obiect rapirea internationala de copii obligatiile statelor sunt guvernate atat de dispozitiile art. 8 din Convente cat si de cele ale Conventiei de la Haga din 26 octombrie 1960. Sistemul de protectie in aceasta materie este fondat pe principiul returnarii imediate a minorului in tara sa de domiciliu, principiu fata de care se analizeaza aducerea la indeplinire a unor obligatii pozitive. Astfel, in cauza Iosub Caras c. Romaniei (hotararea din 27 iulie 2006), s-a constatat omisiunea de catre autoritatile administrative si mai ales Ministerul Justitiei de a informa instantele de divort despre existenta procesului bazat pe Conventia de la Haga, lipsind Conventia de la Haga de insusi scopul acesteia, adica acela de a preveni luarea unei decizii pe fond asupra dreptului legat de incredintare in statul unde este retinut copilul.

In cauza Ignaccolo-Zenide c. Romaniei (hotararea din 25 ianuarie 2000), Curtea a statuat asupra incalcarii art. 8 din Conventie, avand in vedere ca nu a fost adoptata niciuna din masurile enumerate la art. 7 din Conventia de la Haga pentru executarea dreptului sau de vizita a minorelor. Nu au existat masuri coercitive impotriva tatalui si nici masuri adecvate, pregatitoare pentru unica intalnire dintre mama si copiii ei in vederea inapoierii acestora si restabilirii relatiei de familie.

In cauza Karrer c. Romaniei (hotararea din 21 februarie 2012), s-a constatat incalcarea art. 8 avand in vedere ca ingerinta in viata privata si de familie a reclamantilor nu a avut la baza o analiza temeinica privind interesul superior al copilului si procedura prevazuta de Conventia de la Haga nu s-a desfasurat cu celeritate. Instantele romanesti nu au efectuat o analiza detaliata pentru a aprecia interesul superior al copilului fata de cererea tatalui de returnare a sa in Austria si nu i-au oferit reclamantului posibilitatea de a-si sustine cauza in mod efectiv.

In cauza Raban c. Romaniei (hotararea din 26 octombrie 2010), Curtea a constatat ca nu a existat incalcarea art. 8 din Conventie, sub aspectul dreptului la viata de familie, lasand loc marjei de apreciere a statului in determinarea interesului superior al copilului, in cazul unei pretinse rapiri internationale si stabilirea in concreto a aplicabilitatii Conventiei de la Haga privind aspectele civile ale rapirii internationale de copii. Respingerea cererii de returnare a copilului in statul de domiciliu, atata timp cat este temeinic motivata, luata in urma unei proceduri cu respectarea garantiilor procesuale si se subsumeaza interesului superior al minorului, satisface exigentele art. 8. De asemenea, a fost notata neincalcarea art. 8 din Conventie, deoarece forta executorie a obligatiei de inapoiere a copiilor poate fi pusa in discutie in cauza Chernat si altii c. Romaniei (decizia de inadmisibilitate din 3 iulie 2012). Decizia de inapoiere din 2007 a fost limitata in timp, si anume pana in momentul in care o autoritate competenta s-ar fi pronuntat asupra aspectelor legate de incredintare, respectiv in anul 2010, cand au fost recunoscute cele doua hotarari ale instantelor din Republica Moldova, prin care minorii erau incredintati primei reclamante.

Punerea in balanta a intereselor minorului si parintelui in situatiile de stabilire a paternitatii a prilejuit o analiza a Curtii Europene in care a prevalat interesul minorului. Astfel, in cauza I.L.V. c. Romaniei (decizia de inadmisibilitate din 24 august 2010) s-a retinut neincalcarea art. 8 din Conventie din cauza respingerii de instantele nationale a actiunii avand ca obiect obligarea copilului si a mamei de a se supune unui test ADN, actiune prin care reclamantul spera sa dovedeasca ca nu el este tatal minorului. in mod corect, instantele nationale au respins actiunea reclamantului avand in vedere superioritatea interesului minorului, fata de care se stabilise deja paternitatea inca din 1991, fata de interesul tatalui de a afla adevarul. S-a mai constatat si faptul ca reclamantul nu a formulat nicio cale de atac impotriva hotararii initiale pronuntate in anul 1991.

Si in cauza Ostace c. Romaniei (hotararea din 25 februarie 2014), a prevalat in fapt interesul persoanei a carui paternitate era pusa in discutie. In cauza s-a retinut incalcarea art. 8 din Conventie din perspectiva justului echilibru intre interesul reclamantului si interesul general. Declarand inadmisibila cererea sa de redeschidere a procedurii in stabilirea paternitatii copilului nascut in afara casatoriei, desi persoanele in cauza pareau sa fie de acord cu stabilirea adevarului biologic privind filiatia copilului, autoritatile nationale nu au tinut seama de echilibrul just care trebuie pastrat intre interesele in cauza.

Din perspectiva penala, evidentiem cauza Sabou si Pircalab (hotararea din 28 septembrie 2004), in care s-a pus in discutie incalcarea art. 8 din Conventie, intrucat retragerea absoluta si prin efectul legii a drepturilor parintesti ca pedeapsa accesorie nu corespunde unei necesitati primordiale privind interesele copilului si, in consecinta, nu urmareste un scop legitim, anume protectia sanatatii, moralei sau a educatiei minorilor.

Prezenta lucrare poate constitui un instrument necesar mediului universitar, magistratilor si avocatilor, precum si o foarte utila sursa de repere pentru orice alte persoane care doresc sa se informeze corect asupra spatiului juridic al problemelor discutate in domeniul vietii de familie.

Roxana-Maria Calin

www.editurauniversitara.ro

Daca doresti sa iti exprimi parerea despre acest produs poti adauga un review.

Review-ul a fost trimis cu succes.

Suport clienti Luni - Vineri intre 8.00 - 16.00

0745 200 718 0745 200 357 comenzi@editurauniversitara.ro

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!