Vechi institutii europene prevazute de legislatia nomocanonica din secolul al XVII-lea (Pravila de la Iasi si Pravila de la Targoviste)

  • Autor:

  • Editura: Editura Universitară

    ISBN: 978-606-28-0030-7

    Doi: 10.5682/9786062800307

  • Anul publicării:

    Ediţia: I

    Pagini: 175

000 RON

Disponibilitate: stoc epuizat

Acest produs nu este pe stoc momentan.



Cuprinsul cărţii Vechi institutii europene prevazute de legislatia nomocanonica din secolul al XVII-lea (Pravila de la Iasi si Pravila de la Targoviste)

Introducere/7

I. Domnia si Mitropolia, doua vechi institutii romanesti de sorginte europeana/21

A. Institutia „Domniei”/ 21

B. Institutia „Mitropoliei”/ 37

II.Clericii si Monahii dupa Cartea romaneasca de invatatura (Pravila de la Iasi) si Indreptarea legii (Pravila de la Targoviste) /47

A. Clericii si statutul lor juridico-canonic/ 47

B. Norme juridico-canonice privind institutia Monahismului/ 54

III. Rudenia si Casatoria in lumina Pravilelor (Nomocanoanelor) de la Iasi si de la Targoviste /63

A. Rudenia, o veche institutie juridico-canonica, europeana, prevazuta si de cele doua Pravile tiparite in limba romana 63

B. Institutia juridico-canonica a Casatoriei/ 89

IV.Proprietatea si Mostenirea dupa Pravila lui Vasile Lupu si Pravila lui Matei Basarab /110

  1. Dreptul de Proprietate/111
  2. Institutia juridica a Mostenirii/133

In loc de concluzii /153

Bibliografie generala /165

Cuvânt înainte Vechi institutii europene prevazute de legislatia nomocanonica din secolul al XVII-lea (Pravila de la Iasi si Pravila de la Targoviste)

“Nomocanonul” (“Pravila”) este o Colectie de legiuiri, cu un continut mixt (juridic si canonic), si anume, legi de stat (romano-bizantine si bizantine) si canoane ale Bisericii Ortodoxe Rasaritene din primul mileniu.

Normele cuprinse in Nomocanoane sau Pravile au fost obligatorii pentru toti subiectii de drept ai societati medievale europene (laica si bisericeasca), adica nu numai pentru cei din granitele Imperiului bizantin, ci si pentru cei din tarile crestine aflate in aria sa de influenta, adica in acel “Commonwealth” bizantin. 

In cuprinsul Pravilelor - a caror autoritate s-a datorat faptului ca legile lor au fost investite cu forta lui „Jus cogens” de catre imparatii bizantini - cititorul afla o tematica cu un continut variat: civil, penal, canonic etc. 

In tarile din aria de influenta a Imperiului bizantin, obligativitatea observarii si a aplicarii randuielilor si normelor de drept prevazute de textul lor a fost impusa si de voievozii sau domnitorii tarilor respective. In spatiul sud-est european, aceasta realitate s-a continuat de altfel si dupa disparitia Imperiului bizantin, in anul 1453.

In spatiul danubiano-pontico-carpatin, unde se poate intradevar vorbi - din punct de vedere spiritual, religios si cultural - de un „Byzance après Byzance” (N. Iorga), aceste Colectii de legiuiri – cu continut mixt (laic si ecleziastic) – s-au bucurat de o receptare si difuzare inca din epoca Imparatului Justinian (527-565), ultimul imparat roman si primul Bazileu bizantin. 

In afara de notiunile de Nomocanon si Pravila - care sunt identice in privinta continutului lor, singura deosebire constand in faptul ca prima este un produs al limbii grecesti, iar cealalta al limbii slavone, - in paginile lucrarii noastre cititorul va intalni si o alta notiune frecvent utilizata, si anume aceea de institutie juridica. 

Dupa DEX, notiunea de „institutie” desemneaza trei realitati:

1). Organ sau organizatie (de stat) care desfasoara activitati cu caracter social, cultural, administrativ etc.;

2). Forma de organizare a raporturilor sociale, potrivit normelor juridice stabilite pe domenii de activitate;

3). Organizatie care desfasoara o activitate de interes international”.

Cat priveste „institutia juridica”, aceasta este perceputa si definita de juristi ca  o suma de norme de drept prin care sunt reglementate raporturile juridice create intre persoane si intre diferite sectoare concrete ale vietii sociale (economica, religioasa, juridica, culturala, militara etc.). 

Monumente ale Dreptului romanesc scris, Pravilele (Nomocanoanele) sunt expresia juridica si canonica a legislatiei bizantine, in care aflam insa atat principii ale Dreptului roman, cat si ale celui denumit prin sintagma de „Jus Valahicus”, care a constituit parghia de rezistenta a edificiului juridic romanesc.

Incorporand in continutul lor un material juridic, a carui vechime urca pana in epoca romano-bizantina, Pravilele romanesti raman si o expresie graitoare a procesului de adaptare a legislatiei Imperiului bizantin in spatiul danubiano-pontico-carpatic. 

Dat fiind faptul ca aceasta legislatie bizantina - incorporata si in textul Pravilelor tiparite in limba romana din secolul al XVII-lea - a constituit de fapt singura legislatie scrisa, in spatiul sud-est european, si, in unele epoci, chiar si in Europa de vest, putem spune ca prin publicarea si aplicarea acestor Pravile, romanii s-au condus secole de-a randul dupa aceeasi legislatie europeana. 

Aceasta realitate, ignorata sau ocultata de autorii studiilor istorice si juridico-canonice, n-a fost pana in prezent mentionata in literatura de specialitate. Ori, tocmai prin aceste Pravile, romanii s-au aflat in Europa si in privinta legislatiei. 

Cu alte cuvinte romanii au fost beneficiarii aceluiasi patrimoniu juridic si canonic al Europei inaintea aparitiei instrumentelor cu forta juridica ale Uniunii Europene, prin care s-a creat actuala legislatie europeana.  

Parte integranta din acest Drept european, vechiul drept nomocanonic romanesc - exprimat de aceste Pravile - se inscrie asadar in patrimoniul juridic european si universal. Or, si aceasta realitate graitoare ne-a determinat sa cercetam si sa evaluam – critic si obiectiv – continutul acestor Pravile, si sa evidentiem statutul juridic al vechilor institutii juridice si canonice reglementate de legislatia bizantina, care a fost receptata in Tarile Romane si adaptata la propriile ei realitati religioase, culturale, juridice, economice etc. prin intermediul Nomocanoanelor (Pravilelor).

Printre institutiile juridice si canonice reglementate de Cartea romaneasca de invatatura si de Indreptarea legii, care au facut obiectul muncii noastre de cercetare stiintifica, pentru redactarea acestei carti, amintim: domnia, mitropolia, institutia clericilor, institutia monahala, rudenia, casatoria, proprietatea si mostenirea.

Din prezentarea statutului lor juridico-canonic, se poate constata ca unele dintre aceste institutii au aparut odata cu formarea statelor romanesti, ca de exemplu Domnia si Mitropolia, iar altele urcau pana in epoca apostolica, precum casatoria, rudenia si ierarhia de instituire divina.

Intrucat in literatura romaneasca, de specialitate, aceste institutii juridice si canonice sunt pentru prima data valorificate si infatisate in lumina textului acestor Pravile - coroborat cu textul legislatiei bizantine (de stat si ecleziastice) - prezentarea lor are darul sa se inscrie ca o contributie reala si concreta nu numai in cadrul istoriei institutiilor politice si juridice romanesti, ci si in cel al istoriei institutiilor juridico-canonice, institutii care si-au gasit in textul legislatiei bizantine, laice si canonice, insasi temeiul lor legal pentru organizare si functionare. 

Prin deceniul IX al secolului trecut, se afirma ca „… principalele conceptii politico-sociale ale societatii feudale romanesti au fost exprimate sub forma de norme de drept prin pravile si nomocanoane”. 

Dincolo de faptul ca aceste Pravile exprima realitati socio-politice din fostul Imperiu roman de Rasarit pe o perioada de zece secole (IV-XIV), mai trebuie precizat si faptul ca, Pravilele si Nomocanoanele nu sunt doua realitati distincte, ca una si aceeasi, exprimata insa terminologic prin doua cuvinte de origini diferite. Primul, cuvant Nomocanon este de origine greaca, iar al doilea, cuvantul Pravila, - care exprima acelasi lucru, adica o Colectie de legiuiri cu continut mixt (laic si bisericesc), - este de origine slava.

Desigur, mai grav este insa faptul ca asemenea afirmatii eronate continua sa fie inca diseminate in literatura de specialitate, ca, de exemplu, cele din Manualele de Istorie a Dreptului romanesc.

Pravilele tiparite in limba romana, din secolul al XVIIlea, fac parte din patrimoniul culturii romanesti, al carei continut este divers si bogat. Din nefericire, istoricii acestei culturi – fie ei de formatie juridica, canonica, teologica, literara, filosofica, sociologica etc. – le-au abordat doar prin prisma domeniului lor. Exceptiile au fost rare! Asa se si explica faptul ca unii dintre acesti istorici au scos din lucrarile lor aspecte si realitati care nu cadeau sub imediata cunoastere si preocupare a lor in privinta evaluarii acestui patrimoniu al culturii romanesti, sau atunci cand acestea nu se supuneau metodelor proprii de cercetare si evaluare. 

Istoricii literaturii romane – exceptand doar cateva nume – au scos si ei „literatura religioasa” din campul lor de cercetare si investigatie, si, ipso facto, au omis astfel pe „eternii nostri pazitori ai solului vesnic”, adica pe ctitorii culturii romanesti, prejudiciind in felul acesta imaginea reala a acestei culturi nationale, din care face parte integranta si cultura juridico-canonica a Tarilor Romane din epoca feudala.

In studiile si lucrarile de specialitate, privind Pravilele tiparite in limba romana din secolul al XVII-lea, se constata ca autorii lor n-au reusit sa ajunga la acele sinteze integratoare care sa ne dea o imagine completa si asupra institutiilor juridice si canonice din Tarile Romane, sau macar din acest secol. 

Autorii lor s-au multumit intr-adevar sa intocmeasca doar analize partiale, ceea ce nu le-a ingaduit sa abordeze problematica institutiilor juridice si canonice in toata complexitatea continutului si a formelor lor de manifestare. 

In anul 1980, profesorul Ioan Ceterchi constata cu indreptatire ca responsabilii cu intocmirea primelor volume ale Istoriei dreptului romanesc n-au gasit nu numai lucrari de sinteze integratoare, rezultate ale unei investigatii stiintifice, ci nici monografii si studii analitice corespunzatoare, fiindca in unele domenii acestea „lipseau cu desavarsire. Iata de ce autorii lor au fost adesea obligati – remarca profesorul – sa faca munca de <pionierat>, adica sa paseasca la cercetari analitice, pe care sa le sfarseasca cu alte sinteze”. 

Dar, nu aceeasi parere au istoricii zilelor noastre despre „munca de pionierat” a responsabililor cu intocmirea acestor volume. De pilda, unul dintre acestia scria nu de mult ca, „in pofida prestigioaselor semnaturi”, cei care au prezentat institutiile juridice in aceasta lucrare nu aduc „o contributie esentiala” asupra problematicii lor, „ci se limiteaza doar la consemnarea selectiva a concluziilor provenite din cercetari anterioare”. 

Aceste concluzii, provenite intr-adevar din studii de cercetare intreprinse de diferiti autori de-a lungul timpului, nau fost reiterate sau consemnate doar de autorii acestei Istorii a dreptului romanesc - singura de altfel care se poate totusi revendica ca o lucrare de cercetare, de sinteza, in domeniu, - ci si de semnatarii altor studii si lucrari, de unde nu numai lipsa unei documentatii de prima mana si a unei evaluari critice a acestor studii si lucrari, ci si stereotipiile pe care le putem intalni in afirmatiile autorilor acestora.

O lacuna majora a studiului de cercetare a textului Pravilelor tiparite in limba romana, in secolul al XVII-lea, adica a Pravilei de la Govora, a Pravilei lui Vasile Lupu (1646) si a Pravilei lui Matei Basarab (1652), s-a datorat si faptului ca acesta n-a fost abordat de cercetatori cu o pregatire inter si pluridisciplinara, ci doar de istorici sau de juristi, si, in cazuri fericite, de istorici dublati de juristi sau viceversa. 

Ca aceasta a fost realitatea ne-o confirma „á l’évidence” chiar aceasta Istorie a Dreptului romanesc, in care textul legii pravilnice (nomocanonice) este doar in treacat mentionat sau analizat, ba, mai mult, si atunci cand avem cazuri fericite de trimitere la textul Pravilelor tiparite in limba romana, din secolul al XVII-lea, acesta este analizat doar prim prisma perceptiei istoricului sau a juristului, si foarte rar si prin aceea a canonistului si a teologului, desi continutul acestora este adeseori doar unul eminamente juridico-canonic si teologic. 

Constienti de aceste realitati, in paginile acestei lucrari, privind vechile institutii europene prevazute de Pravila de la Iasi (1646) si Pravila de la Targoviste (1652), am apelat mai intai la textul propriu-zis al Pravilelor, - pe care am tinut sa-l reproducem integral sau partial, atunci cand realitate ne-a impus-o, - si apoi am trecut la evaluarile unor afirmatii si concluzii pe care le-am analizat si prezentat insa si in lumina doctrinei canonice si nomocanonice bizantine.

Cercetatori avizati, din zilele noastre, au remarcat de altfel faptul ca stadiul cercetarilor actuale ne releva „… numeroase lacune ramase nerezolvate in dreptul romanesc”, pe care insa nu doar „o activitate concertata a istoricilor si a juristilor le-ar putea rezolva”, ci una de natura inter si pluridisciplinara, in care canonistii, teologii, istoricii literaturii vechi etc. trebuie sa-si aduca si ei o contributie substantiala, fiindca, fara aportul lor, institutiile juridice si canonice din epoca feudala romaneasca vor ramane in continuare doar partial cercetate si incomplet prezentate.

De aceea, asa dupa cum se va putea constata si din textul lucrarii, am abordat tematica ei interdisciplinar si pluridisciplinar, adica din punct de vedere juridic, canonic, istoric, teologic etc., astfel incat cercetarea institutiilor juridice si canonice reglementate de Pravilele tiparite in limba romana din secolul al XVII-lea sa poarte pecetea contributiei juristului, canonistului, teologului, istoricului institutiilor medievale romanesti etc..

Ca unul dintre domeniile mai putin studiate si cunoscute de juristii si istoricii zilelor noastre continua sa ramana Dreptul nomocanonic sau pravilnic, si, ipso facto, institutiile juridicocanonice pe care acestea le reglementeaza, ne-a adeverit si demersul muncii noastre de cercetare stiintifica privind institutiile juridice si canonice prevazute de Pravilele tiparite in limba romana din secolul al XVII-lea, de unde si caracterul de pionierat al acesteia, intrucat referintele pe care le aflam prin unele studii, tratate sau manuale de specialitate sunt fie partiale sau lapidare - care se reduc uneori doar la generalitati repetitive - fie lacunare, atat in privinta documentatiei, cat si a analizei hermeneutice a continutului textului Pravilelor. 

Pana in prezent, nu avem insa nu numai o lucrare de sinteza, cu o viziune integratoare, privind aceste institutii juridice si canonice prevazute de Pravilele tiparite in secolul al XVII-lea, dar nici studii de specialitate care sa prezinte una sau mai multe asemenea institutii asa dupa cum rezulta ele din textele respectivelor Pravile sau Nomocanoane.

Unii juristi din zilele noastre recunosc si faptul ca „… simpla abordare a legilor … este insuficienta, fiind nevoie si de o perspectiva istorica asupra Dreptului”.       

Lipsa acestei perspective istorice a Dreptului, nu ingaduie intr-adevar celui chemat sa interpreteze si sa aplice legea sa-i cunoasca atat geneza, cat si procesul evolutiv al formularii continutului ei, de unde si necesitatea imperioasa ca juristul si canonistul sa aiba o pregatire adecvata – fie ea si succinta – si in istoria dreptului si a institutiilor sale, de la origini pana in prezent. 

Fara indoiala, cine n-a studiat Dreptul roman - si indeosebi Dreptul bizantin - care, din nefericire, nu mai este studiat la Facultatile de Drept din tara noastra, ci doar in cadrul disciplinei Dreptul canonic din cadrul Facultatilor de Teologie, dar si acolo destul de sumar, - nu poate deslusi si prezenta cum se cuvine atat sensul dispozitiilor legislatiei bizantine, pravilnice, - receptata de Dreptul feudal romanesc - cat si normele privind institutiile juridice la care acestea fac referinta expresa. 

In literatura juridica romaneasca, de astazi, nu putine sunt afirmatiile privind Dreptul canonic sau nomocanonic care sa nu frizeze fie ignoranta totala, fie superficialitatea abordarii Dreptului bizantin. De pilda, intr-un Curs de drept privat comparat se afirma eronat ca, „din secolul XVII, dreptul imperial se desparte de canoanele bisericesti”. 

Pravilele tiparite in limba romana, din secolul al XVIIlea, au darul sa infirme asemenea afirmatii, intrucat tocmai datorita Nomocanoanelor dreptul laic, bizantin, se regaseste cu dreptul canonic al Bisericii ecumenice, din primul mileniu, intr-un „Corpus juris” unitar, cu aplicabilitate atat in sfera civila, cat si in cea religioasa, de unde si continutul lor mixt, juridico-canonic.

Institutiile prevazute de dreptul pravilnic, de sorginte bizantina, receptat si aplicat si in Tarile Romane, ne confirma si faptul ca Dreptul bizantin (imperial) – incorporat in Colectiile nomocanonice – nu a fost niciodata separat de cel canonic (ecleziastic). 

Iata, de ce, consideram ca cercetarea acestei legislatii nomocanonice (pravilnice), si prezentarea institutiilor juridice si canonice la care aceasta face referinta, au darul sa aduca nu numai un spor in cunoasterea Dreptului bizantin, dar si a vechiului Drept romanesc, fara de care nu vom putea niciodata intelege atat procesul evolutiv al gandirii juridice romanesti, cat si formele de organizare a raporturilor sociale, din Tarile Romane, potrivit normelor prevazute de monumentele culturii juridice romanesti scrise, adica de Nomocanoanele tiparite in limba romana din secolul al XVII-lea. 

Ca numai o cercetare avizata a acestei legislatii nomocanonice, pravilnice, ne permite sa cunoastem si modul in care au fost reglementate principalele institutii juridice si canonice ale Tarilor Romane din secolul al XVII-lea, o poate de altfel adeveri si contributia stiintifica – cu caracter interdisciplinar – pe care am adus-o in paginile lucrarii noastre. 

Pravilele tiparite din secolul ale XVII-lea au fost „si un factor de unitate europeana” in materie legislativa. Intradevar, printre altele, aceste Pravile au avut si darul de a statornici si o relatie „… intre cultura noastra juridica si aceea a Renasterii italiene si a glosatorilor”, pe care „obiceiul n-ar fi putut-o stabili in nici un chip, la acea data”, desi, printr-o celebra Constitutie imperiala, edictata in anul 319, imparatul Constantin cel Mare (272-337) prevazuse ca obiceiul putea abroga legea scrisa contrara (cf. Codex Justiniani, 8, 52, 2). 

La sfarsitul secolului al X-lea, teritoriul Dobrogei era inclus in Thema Paradunavon (Paristrion). Imperiul bizantin intra astfel din nou in stapanirea tinuturilor de la Dunarea de Jos si din Dobrogea. 

Desigur, in acest spatiu geografic locuit de romani, a fost reintrodus si aplicat si Dreptul bizantin. De altfel, dupa parerea unor istorici ai vechiului drept romanesc si ai institutiilor politice si juridice romanesti, in teritoriul de la Dunarea de Jos si din Dobrogea, din epoca respectiva, „s-a introdus dreptul public si partial cel privat, continuandu-si existenta si obiceiurile juridice locale. Principalul izvor de drept l-a constituit Legiuirea Bazilicalelor, care acopereau cele mai importante domenii ale dreptului: reglementari bisericesti, procedura civila, dreptul familiei, succesiunile, bunuri si obligatiile, norme de ordin public penale etc.”.

Aceiasi autori remarcau cu indreptatire faptul ca „dominatia bizantina in spatiul ponto-danubian in secolele XXIII a permis localnicilor sa vina in contact nemijlocit cu dreptul bizantin ca sistem juridic pozitiv, pe care l-a pastrat apoi si dupa incetarea acestei stapaniri, vehiculandu-l si la nordul Dunarii, fapt ce va face ca dreptul romanesc feudal sa fie indisolubil legat de persistenta traditiilor juridice romanobizantine”.

Or, tocmai monumentele dreptului scris, romanesc, - constituite din Nomocanoanele sau Pravilele tiparite in secolul al XVII-lea - au fost acelea care au pus in circulatie Dreptul romano-bizantin si, indeosebi, pe cel bizantin, in intreg spatiul danubiano-pontic-carpatin. 

Daca in secolul precedent – al XVI-lea – putem intradevar vorbi de biruinta scrisului romanesc, in schimb, in secolul al XVII-lea avem de-a face cu impamantenirea si legitimarea acestui drept bizantin la scara national romaneasca, astfel incat prevederile acestuia - fie ele de natura penala, civila sau canonica, - au fost observate si aplicate in toate cele trei provincii istorice romanesti din epoca respectiva, si anume, Muntenia, Moldova si Transilvania. De altfel, aceste monumente juridice, scrise, din secolul al XVII-lea, au constituit unica referinta – in toate spetele – atat in Scaunul de judecata domneasca, cat si in cel ecleziastic, cunoscut sub numele de dicasterie.

Despre formarea constiintei juridice la romani, nu avem marturii scrise inainte de formarea Statelor romanesti medievale (secolele XIV-XV). Este insa cert faptul ca, in aceste secole, transferul nomocanoanelor bizantine si circulatia lor in spatiul nord-dunarean devenise deja o realitate incontestabila. 

Unii istorici, juristi si canonisti romani vorbesc de altfel si despre prezenta unor legiuiri bizantine in epoca lui Alexandru cel Bun (1401-1432), care nu erau altceva decat traducerea in slavona - limba de circulatie in Biserica si in Cancelariile domnesti, din epoca respectiva, - a Pravilelor imparatesti, bizantine, care au circulat si sub forma abreviata, adica sub forma de Sinopse, insotite adeseori de comentariile unor juristi si canonisti bizantini. 

Prin receptarea, adaptarea si aplicarea lor in Tarile Romane, aceste Pravile au contribuit insa atat la dezvoltarea si afirmarea patrimoniului vechiului Drept romanesc, cat si la inscrierea acestuia in aria patrimoniului comun al legislatiei imperiale, bizantine, si, ipso facto, a celui european. 

Din literatura de specialitate pe care am cercetat-o, ne-am dat seama ca multi dintre autorii lucrarilor au ramas inca infeudati unor clisee revolute, tributare uneori si contextului ideologiilor partinice in care acestia au trait. Asa se si explica faptul ca aceasta legislatie nomocanonica si aportul Bisericii in materie de legislatie pravilnica au fost fie ignorate, fie insuficient intelese, astfel incat concluziile la care acestia au ajuns frizeaza uneori nu atat ignoranta in domeniul Dreptului bizantin, si, in general, in domeniul Teologiei, cat si lipsa unui spirit stiintific, critic si obiectiv, adica „sine ira et studio”.

De exemplu, dupa parerea unor istorici ai dreptului romanesc – care s-au format si au scris in perioada anilor 19481989 – Biserica si-ar fi intemeiat „dreptatea pe o pretinsa vointa  divina (sic) si nu concepea rationalitatea unei reguli de drept in afara de conformitatea cu adevarul „revelat” al credintei crestine ortodoxe”. 

Aceiasi istorici scriau ca „Biserica n-a ezitat sa extinda cenzura sa chiar asupra pravilei imparatesti …”. 

Desigur, asemenea afirmatii vadesc – din partea autorilor lor – nu numai o infeudare a gandirii lor la ideologia partinica a vremii lor, ci si o necunoastere a doctrinei Bisericii, teologica si canonica. Dar, in asemenea cazuri, am evitat sa intru intr-o polemica sterila sau sa fac trimiteri la diferite referinte textuale sau bibliografice pentru a ilustra superficialitatea si lipsa de temei a unor asemenea afirmatii.

Am tinut insa sa facem aceste precizari preliminarii, cu scopul de a-l introduce – fie si sumar – pe cititorul avizat in problematica tematicii lucrarii noastre, si, totodata pentru a infatisa si  modul in care literatura de specialitate si-a adus contributia la prezentarea institutiilor juridice si canonice reglementate de legislatia nomocanonica (pravilnica), bizantina, transmisa prin intermediul Pravilelor tiparite in limba romana din secolul al XVII-lea.



 

Despre autor

Catalina Mititelu

Promoţii

Contabilitatea in partida dubla si legislatia persoanelor juridice fara scop patrimonial, simplificata si actualizata

Contabilitatea in partida..

Contabilitate

5200 RON Detalii 57.8 RON

Filosofie, credinta si drept

Filosofie, credinta si dr..

Drept

4500 RON Detalii 60 RON

Memomed 2017

Memomed 2017..

Medicina

6400 RON Detalii 80 RON

Recomandările editurii

Citatul zilei

Preceptele dreptului sunt: sa traiesti cinstit, sa nu vatami altuia, sa dai fiecaruia ce i se cuvine

Iustinian

Personalităţi

Grigore Alexandrescu Grigore Alexandrescu Grigore Alexandrescu a fost un poet si fabulist român. A debutat cu poezii publica ... citeşte mai mult →

Interviuri

RENATE WEBER RENATE WEBER Renate Weber s‑a nascut la data de 3 august 1955 in orasul Botosani. A absol ... citeşte mai mult →