ISBN: 978-606-591-034-8
Anul publicării: 2010
Editia: I
Pagini: 112
Editura: Editura Universitara
Autor:
Având în vedere că noua programă de Limba şi literatura română pentru gimnaziu include noţiunile de sintaxă a propoziţiei şi a frazei în domeniul elementelor de construcţie a comunicării, punând accent pe dobândirea competenţei de comunicare, este evidentă necesitatea unei înţelegeri temeinice a acestora de către elevi, în scopul unei exprimări corecte.
Aşadar, lucrarea de faţă s-a născut în urma constătarii la clasă a unor erori făcute de către elevi în domeniul exprimării, mai ales la nivelul topicii şi al punctuaţiei. Am observat în numeroase rânduri că atât în cazul exprimării orale, cât şi în cel al exprimării scrise, elevii continuă să facă anumite greşeli legate de aceste aspecte – topica şi punctuaţia în propoziţie şi în frază, respectiv relaţiile care se stabilesc între părţile de propoziţie, dar şi între propoziţii, în cadrul frazei.
Lucrarea vine în sprijinul elevilor de gimnaziu, care doresc să îşi valorifice cunoştinţele legate de sintaxă, să le exerseze pe cele deja stăpânite, sau chiar să descopere lucruri noi.
Am dorit o abordare inedită a problemelor de sintaxă, considerând necesară o îmbinare a acestora cu textele literare, tocmai în vederea unei mai bune înţelegeri a chestiunilor legate de exprimare, referindu-mă, după cum am precizat mai sus, în mod deosebit, la punctuaţie şi topică. Faptul că în unele exemple am utilizat texte mai vechi, precum cele din folclor, nu face decât să evidenţieze rolul acestor aspecte – topica şi punctuaţia, precum şi formele inedite ale unor cuvinte în exprimare.
Această îmbinare a elementelor gramaticale cu aspectele legate de literatura română nu este întâmplătoare, ci face ca exerciţiile să fie mai interesante şi să clarifice elevilor, eventual, chestiuni legate şi de rolurile stilistice ale unor forme gramaticale, precum cele preluate din proverbe.
Lucrarea poate fi folosită şi ca un caiet eficient de lucru, mai ales în abordarea elementelor de sintaxă la clasa a VIII-a, deoarece cuprinde şi exerciţii inedite, îndepărtându-se de stereotipiile pe care elevii le regăsesc în unele dintre manualele şcolare.
Astfel, elevii sunt antrenaţi într-o activitate interesantă, utilă şi placută, învăţând într-un ritm eficient şi propriu, mai ales că lucrarea cuprinde atât noţiuni teoretice, cât şi exemple concludente, dorindu-se elucidarea „misterelor” legate de sintaxa limbii române.
Relaţii sintactice în propoziţii şi în frază / 9
SUBIECTUL / 13
Propoziţia subordonată subiectivă / 15
EXERCIŢII / 18
PREDICATUL / 28
Propoziţia subordonată predicativă / 31
EXERCIŢII / 33
ATRIBUTUL / 44
Propoziţia subordonată atributivă / 47
EXERCIŢII / 49
COMPLEMENTUL / 55
Propoziţia subordonată completivă directă / 66
Propoziţia subordonată completivă indirectă / 68
Propoziţia subordonată circumstanţială de loc / 70
Propoziţia subordonată circumstanţială de timp / 72
Propoziţia subordonată circumstanţială de mod / 74
Propoziţia subordonată circumstanţială de cauză / 76
Propoziţia subordonată circumstanţială de scop / 78
Propoziţia subordonată circumstanţială condiţională / 80
Propoziţia subordonată circumstanţială concesivă / 81
Propoziţia subordonată circumstanţială consecutivă / 84
EXERCIŢII / 86
Elementele introductive ale propoziţiilor subordonate (Scheme) / 105
Bibliografie generală / 111
Suport clienti Luni - Vineri intre 8.00 - 16.00
0745 200 718 0745 200 357 comenzi@editurauniversitara.ro