Naratiune, Postmodernism, Cinema

  • Autor:

  • Editura: Editura Universitară

    ISBN: 978-973-749-570-9

  • Anul publicării:

    Ediţia: I

    Pagini: 110

770 RON

Disponibilitate: stoc epuizat

Acest produs nu este pe stoc momentan.



Cuprinsul cărţii Naratiune, Postmodernism, Cinema

1. INTRODUCERE ÎN POSTMODERNISM / 9
1.1. Postmodernitate şi Postmodernism / 9
1.2. Caracteristicile Postmodernismului / 13
1.3. Postmodernismul şi Modernismul / 16
1.4. Critica Postmodernităţii / 21 

2. DOMENII DE MANIFESTARE / 24
2.1. Postmodernismul în arhitectură / 25
2.2. Postmodernismul în literatură / 26
2.3. Postmodernismul în arta plastică / 29
2.4. Postmodernismul în media / 30
2.5. Postmodernismul în cinematografie / 30

3. RE-PREZENTAREA SUBIECTULUI / 33
3.1. Un zet şi două zerouri (A Zed and Two Noughts - 1985) / 34
3.2. În pielea lui John Malkovich (Being John Malkovich - 1999) / 40

4. RE-PREZENTAREA TRECUTULUI / 46
4.1. Brazil (1985) / 47
4.2. JFK (1991) / 56

5. AUTOREFLEXIVITATE ŞI INTERTEXTUALITATE / 61
5.1.Ultimul tango la Paris (Last Tango in Paris - 1972) / 62
5.2. Iubita locotenentului francez (The french Lieutenant s woman - 1981) / 67
5.3. Pulo Fiction (1994) / 73
5.4. Fight Club (1999) / 82
5.5. Memento (2000) / 97

6. CONCLUZII / 103

BIBLIOGRAFIE / 109 

Cuvânt înainte Naratiune, Postmodernism, Cinema

Odată cu invazia mijloacelor media specifice postmodernităţii, cinematografia şi-a pierdut un singur stil dominat. În cinematografia postmodernistă găsim o pluralitate de stiluri. Filmele postmoderniste sunt apreciate de public pentru că ele prezintă ceea ce publicul vrea să vadă, realitatea în care acesta trăieşte.

Trăsătura principală a filmului postmodernist este aceea că naraţiunea sa este de fapt o metanaraţiune, o naraţiune care explică, face trimitere la sau conţine alte naraţiuni. Metanaraţiunea e folosită pentru a transpune alte naraţiuni anterioare în forma specifică epocii postmoderne şi a le explica în termeni proprii. Metanaraţiunea poate fi înţeleasă prin metafora folosită de Jorge Luis Borges în celebra sa Biblioteca din Babel, în care universul e descris ca o bibliotecă infinită. Fiecare carte se referă la altele scrise anterior.

În epoca postmodernă, cinematograful şi televiziunea ne influenţează viaţa, stilul de viaţă şi atitudinea faţă de aceasta. Problemele sociale, politice şi economice sunt în relaţie directă cu ea. Filmul şi televiziunea simulează o lume hiper reală şi pretind că prezintă viaţa reală. Oamenii caută fără succes în jurul lor lumea prezentată pe ecran şi devin frustraţi, furioşi şi dornici de răzbunare. Rata criminalităţii creşte.

Cultura postmodernă e o cultură vizuală Epoca postmodernă poate fi numită epoca cinematografului sau mai curând epoca televiziunii. Aceste două medii reprezintă ambiţia colectivă a receptorilor. Filmele postmoderniste reprezintă aspiraţiile colective ale receptorilor. Naraţiunile lor prezintă dragoste, afecţiune, brutalitate, sex şi orice altceva ce spectatorul epocii postmoderne îşi doreşte să vadă transpus în peliculă. Din perspectiva condiţiei postmoderniste nostalgia, regretul faţă de trecut, sunt sentimente ce nu pot fi evitate astăzi. Graniţele dintre trecut şi prezent nu mai sunt atât de clare. Percepţia istoriei şi artei apare în mintea omului postmodern fragmentat şi adesea ca pastişă. Nu mai există tabuuri legate de sex. Consumerismul face ca omul să se simtă izolat, alienat şi detaşat de societate. Anxietatea, dezordinile emoţionale, depresiile, destrămarea familiilor sunt trăsături obişnuite ale postmodernismului. În cinematografie aceste elemente sunt des întâlnite şi publicul se regăseşte în naraţiunile filmelor.

Condiţia postmodernă e reflectată în cinematografie cu sau fără intenţia regizorului, fie prin subiect, naraţiune sau tehnici cinematografice. Filmele postmoderniste sunt foarte bine primite de public pentru că elementele lor fundamentale sunt derivate din realitatea postmodernitaţii.

Cultura postmodernistă a pierdut condiţia materială necesară pentru a produce film de artă. Filmul postmodernist poate fi însă considerat film de autor. Expresia filmului de autor rezidă în faptul ca acesta e autoconştient, referenţial, hiper stilistic şi fundamental existenţial. O imagine emblemă pentru filmul postmodernist găsim în Pulp Fiction în care un taxi galben supraimprimat peste un background artificial îşi menţine pozitia în timp ce backgroundul se estompează într-un simulacru cinematografic.

Tehnicile folosite de filmul postmodern sunt: auto-referenţialitatea şi autoreflexivitatea (unghiuri subiective, folosirea cu ironie a tehnicilor cinematografice clasice), fragmentarea naraţiunii, manipularea spectatorului. Tema e înlocuită cu repetarea conştientă de motive. Informaţia pe care o transmite naraţiunea e controlată prin simboluri şi prin organizarea naraţiunii. Un mijloc narativ des folosit este flashback-ul, flashforward-ul, repetarea unor secvenţe, secvenţe de vis, halucinaţii, premoniţii şi proiecţii supra­naturale. În flashback se pot include simboluri care alterează semnificaţia acţiunii petrecute în prezent. Schimbarea unghiului de narare sau prezenţa unui narator poate furniza informaţii spectatorului sau îl poate manipula. Prin flashback, flashforward, informaţia revelată poate schimba înţelegerea celor petrecute în secvenţele anterioare. Repetiţia face ca informaţia se dezvăluie în fragmente ale aceleiaşi povestiri, fragmente din ce în ce mai lungi sau prin schimbarea punctului de vedere al povestirii. Visul poate fi folosit pentru a deruta spectatorul, determinâdu-l să creadă că anumite acţiuni se petrec în realitate, când de fapt ele se petrec doar în vis. Voiceoverul duce la participarea spectatorului la naraţiunea pe care e lăsat să o construiască singur.

Arta şi teoria etichetate drept “postmodernism” nu sunt atât de revoluţionare, cum susţin suporterii lor, şi nici nu sunt “nostalgic neoconservatoare”, cum susţin detractorii lor. Structura paradoxală care permite interpretări contradictorii stă sub semnul dominantelor estetice culturale de astăzi: umanismul liberal şi cultura de masă. Această constiinţă de “fin-de-milenium”, la intersecţia dintre ultramodernismul tehnologic şi primitivismul obiceiurilor publicului, descoperă un act de dezintegrare şi decădere, relativ la influenţele parodiei, kitcsch-ului şi consumerismului.

Arta postmodernistă încearcă să contrazică ideea că mass media ne-a neutralizat realitatea, oferindu-ne prin cultura de masă un “simulacru”. Ea problematizează însăşi noţiunea de reprezentare a realităţii, mai cu seamă a celei istorice. Arta postmodernistă nu pretinde că operează din afara sistemului; ea este complice cu sistemul şi îi subminează valorile din interior prin întrebări prin care investighează politicile de producere şi receptare a artei. Paradoxurile postmodernismului ne învaţă că sistemele globale sunt inadecvate, la fel ca şi limitele instituţionalizate. În locul lor este un pluralism raţional, pragmatic.

În loc de o “poetică” a postmodernismului sesizăm deci că avem de a face cu o “problematică” a diferitelor discursuri ale postmodernismului, cum ar fi: graniţele dintre literar şi neliterar, dintre ficţiune şi non-ficţiune şi în final dintre artă şi viaţă. Forţarea graniţelor este evidentă în confruntarea cu fotografia artistică şi reclame, precum şi în contopirea elementelor de televiziune, video şi film. Postmodernismul nu denigrează existentul; el întreabă mereu cum putem noi să ştim evenimentele din trecut, reinterpretând semnificaţia amprentelor lor, textelor, faptelor, etc. El înglobează şi totalizează tehnic forme artistice; nu respinge forme narative, ci doar “schimbă constelaţia lumii artistice şi a vieţii” (Habermans). Înţelegerea postmodernă a “lucrului real” nu este nouă, este o problemă în relaţie cu arta încă din timpul lui Platon. Ceea ce face postmodernismul nu e numai să ne-o reamintească, dar să şi investigheze amnezia noastră. Discursul postmodern nu lichidează referinţe, ci repune în discuţie întreaga noţiune de referinţe care fac problematice atât transparenţa realistă tradiţională, cât şi reducerea referinţelor la simulacre. El nu denigrează realul, dar reaminteşte că trebuie să dăm înţeles realului într-un anume sistem de semnificaţii. Nu e o substituţie a semnelor în locul realului, ci sentimentul că realul poate fi cunoscut numai prin amprentele lăsate, deci prin semne.

În cinematografia postmodernistăînţelegerea necesită o cunoaştere profundă şi complexă a tradiţiilor cinema­tografice. O caracteristică a filmelor e hiperrevizionismul conţinutului narativ, estetic şi tematic. Imaginea cinemato­grafică e de fapt un comentariu al filmului sau chiar un comentariu prin ea însăşi. Filmul de autor, în înţelesul pe care îl are aceasta noţiune în postmodernitate, alege o estetică alternativă, o naraţiune experimentală, autoconstientă şi autoreflexivă, puternic intertextuală, foloseşte din abundenţă simulacrul, pastişa, colajul şi ironia. Personajele sunt conştiente de existenţa lor în film, iar spectatorul e implicat în procesul cinematografic. Cinematografia postmodernistă este de fapt o metacinematografie.

Spre deosebire de toate celelalte revoluţii anterioare, inclusiv ultima, cea a mişcării hippie din anii ’60, filmul postmodernist nu mai propune transformarea lumii pe baze mai bune şi salvarea civilizaţiei, ci se mulţumeşte să prezinte problemele postmodernităţii cu ironie şi sarcasm atacând societatea postmodernă din chiar interiorul ei. Cinematografia postmodernistă nu încearcă să dea soluţii pentru problemele existenţei în postmodernitate. Autorii ştiu foarte bine că nicio schimbare şi nicio revoluţie nu mai sunt posibile de acum încolo şi, folosind cu abilitate tehnicile narative ale vremii lor, oferă spectatorului doar o simplă defulare artistică, pe durata filmului. Postmodernismul poate fi interpretat ca o expresie a unei culturi în criză, dar nu este un curent revoluţionar. E prea contradictoriu şi doreşte prea mult să problematizeze din interior în complicitate cu sistemul. Este o lecţie marginală venită de la ex-centrici (femei, etnici, gay, negri, postcoloniali) către cultura dominantă. Cinematografia postmodernistă pune întrebări, dar pare să nu dea răspunsuri lăsând spectatorului alegeri multiple.

Despre autor

Mircea Ciocâltei

Unde se găseşte

www.editurauniversitara.ro

Te-ar mai putea interesa şi..

Tehnici de publicitate şi creaţie publicitară

Tehnici de publicitate ş..

Arte si Multimedia

2408 RON Detalii

Industria publicităţii. O abordare organizaţională

Industria publicităţii...

Arte si Multimedia

3805 RON Detalii

Teatrul lui Samuel Beckett. Punte intre lume si scena

Teatrul lui Samuel Becket..

Arte si Multimedia

000 RON Detalii


Tehnici multimedia - vol. II

Tehnici multimedia - vol...

Arte si Multimedia

2890 RON Detalii

Muzica la radio. Profilul playlist managerului in contextul trecerii de la radioul clasic la cel digital

Muzica la radio. Profilul..

Arte si Multimedia

3564 RON Detalii

Tehnici multimedia - vol. I

Tehnici multimedia - vol...

Arte si Multimedia

3853 RON Detalii

Promoţii

GHIDUL LEGISLATIV-FISCAL AL MICULUI ÎNTREPRINZĂTOR

GHIDUL LEGISLATIV-FISCAL ..

Contabilitate

3000 RON Detalii 38.53 RON

CONTABILITATE. DE LA TEORIE LA PRACTICA. Metoda si modelare

CONTABILITATE. DE LA TEOR..

Contabilitate

10000 RON Detalii 55 RON

Contabilitatea aplicata a intreprinderilor si microintreprinderilor

Contabilitatea aplicata a..

Contabilitate

3500 RON Detalii 38.53 RON

Recomandările editurii

Citatul zilei

Preceptele dreptului sunt: sa traiesti cinstit, sa nu vatami altuia, sa dai fiecaruia ce i se cuvine

Iustinian

Personalităţi

Mihai Eminescu Mihai Eminescu Mihai Eminescu (15 ianuarie 1850 -15 iunie 1889) a fost poet , prozator  roman,   ... citeşte mai mult →

Interviuri

ANGELA HĂRĂSTĂŞANU ANGELA HĂRĂSTĂŞANU Angela Harastasanu a fost judecator, presedinte al Curtii de Apel Brasov, membru ... citeşte mai mult →