Editura Universitară publică săptămânal interviuri realizate de redacţia Revistei „Forumul Judecătorilor” cu o serie de personalităţi ale vieţii sociale şi culturale româneşti şi internaţionale

A publicat volume de critică literară şi eseu (ficţiuni critice), precum şi antologii. A primit diferite premii literare, între care Premiul de critică al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti (1998, pentru volumul „O slăbiciune pentru pisici”) şi a avut două nominalizări la Premiile Uniunii Scriitorilor.

1. Consideraţi că România de azi este diferită de cea anterioară anului 1989? Din această perspectivă, se poate vorbi, din perspectiva dumneavoastră, de o magistratură de dinainte de 1989 şi de una de după 1989?

Chiar dacă, în fundamentele sale, „românismul” e neschimbat, societatea românească este, cert, în schimbare. Magistratura pare a fi cu un pas înainte. Dacă, înainte de 1990, era un executant pasiv al comandamentelor de partid, azi ea poate acţiona, adesea, autonom. Nu întotdeauna, ce‑i drept! Uneori, însă, e percepută ca stat în stat.

2. Ar trebui trecută cu vederea colaborarea unor magistraţi cu serviciile Securităţii, dată fiind experienţa şi competenţa acumulată (ştiut fiind că un bun specialist se formează în mulţi ani) sau ar trebui ca aceste persoane să fie expuse şi îndepărtate din profesie? Soluţia din Germania de Est, unde, după căderea zidului şi reunificare, judecătorii din perioada comunistă au fost îndepărtaţi, este cea mai bună?

Nu se poate merge înainte cu jumătăţi de măsură. Soluţia nemţească nu e perfectă, dar e greu de imaginat alta mai bună.

3. Consideraţi că şi în prezent, în lume şi în România, puterea politică exercită influenţă sau control asupra magistraţilor? În ce modalitate? Prin ce pârghii?

Cu certitudine, da! Se primesc şi, de multe ori, se execută comenzi politice la toate nivelurile, cel puţin aşa reiese din exterior. Dar asta, cred, până la urma, nu este o afirmaţie care se poate extinde asupra tuturor magistraţilor.

4. Dacă ar trebui să vă adresaţi unei instanţe din România, pentru a vă ocroti un drept, aţi avea încredere în sistem, în general, şi în judecător, în special? Există vreo diferenţă între ceea ce ar trebui să fie un judecător şi ceea ce el este, în realitate?

Iarăşi, nu pot generaliza. Exista contexte şi contexte. Dacă aş vrea să îmi recuperez terenul de sub Intercontinental, probabil nu aş reuşi niciodată! Din fericire, nu am avut parte de astfel de moşteniri... Magistratul perfect nu va putea exista niciodată, fiindcă magistratul e om, nu robot, iar omul ‑ dacă are măcar un pic de sensibilitate ‑ este subiectiv. Când subiectivitatea se exercită cu rea‑intenţie, lucrurile pot deveni grave.

5. Ce socotiţi că ar trebui să facă membrii acestui corp profesional pentru întărirea independenţei şi sporirea încrederii publicului în actul de dreptate? Cum ar trebui să se comporte un judecător? S‑a născut oare judecătorul ideal?

La modul utopic, judecătorul ar trebui sa nu aibă familie, obligaţii, rate la banca etc. Să fie un fel de călugăr, poate chiar un călugăr shaolin. Dacă judecătorul ar fi un profesionist bine plătit, iar România s‑ar afla la a treia generaţie de judecători liberi, cred ca ne‑am apropia de un ideal.